Islamici contra terorismului islamic

Ciocnirea civilizaţiilor

Imediat după atentatele teroriste din 11 septembrie 20011 am scris un articol emoţional2, în care făceam referire la unele teorii din controversata carte The Clash of Civilizations a lui Samuel P. Huntington: "Atîta timp cît Islamul va rămîne Islam (ceea ce se va întîmpla) şi Occidentul va rămîne Occident (ceea ce este mult mai puţin sigur), acest conflict fundamental între două mari civilizaţii şi moduri de viaţă va continua să definească relaţiile lor în viitor". Şi asta pentru că islamicii ar fi "convinşi de superioritatea culturii lor şi obsedaţi de inferioritatea puterii lor".3

Predispusă la fundamentalism religios şi la regimuri teocrate, lumea islamică demonizează "Occidentul" (inclusiv Israelul, perceput ca un avanpost al acestuia). America este "Marele Satan". Occidentul este receptat ca o civilizaţie "fără credinţă", "fără Dumnezeu" şi, prin urmare, "fără etică". În cazul unei societăţi cu o religie nereformată, în care Shari’a (legea Islamului, conţinută în Coran) ţine loc de Constituţie şi de Cod Penal, relaţia cu "lumea iudeo-creştină" (percepută ca arogantă, materialistă, hedonistă, imorală, coruptă şi decadentă) nu poate fi decît conflictuală.

"Terorismul este bomba atomică a săracilor"

Există o anume incompatibilitate între societatea islamică şi cea occidentală. Ele percep lumea din perspectiva unor coduri culturale şi morale diferite. Prima este mai degrabă închisă, tradiţionalistă şi conservatoare, preponderent săracă, predispusă la fundamentalism religios, cvasiteocrată, vindicativă pe termen lung, îndeobşte refractară la progres. Dimpotrivă, societatea occidentală este deschisă, laică, democrată, consumistă, liberală şi libertină, generatoare de progres.

Schimbările petrecute în lume în ultimii 15 ani au făcut ca această incompatibilitate să se evidenţieze şi să fie resimţită mai pregnant. A căzut blocul sovietic care susţinea făţiş ţările arabe şi pe cele "nealiniate" precum şi lupta împotriva "colonialismului" şi a "imperialismului american". Astăzi, cu excepţia Africii şi a unei părţi din Asia, democraţia liberală prevalează în lume. Or, într-o astfel de lume, croită după dimensiunile culturale şi morale ale occidentalului, musulmanul se simte, de regulă, exclus sau cel puţin marginalizat. El simte că într-un astfel de "joc", cu astfel de reguli, occidentalul va cîştiga mai întotdeauna, iar islamicul va pierde mai întotdeauna. Este un sentiment care implică o imensă frustrare, care generează o uriaşă energie conflictuală.

În urma căderii comunismului, anume lumea islamică a preluat cumva "steagul de luptă" împotriva "imperialismului occidental". Armele nu mai sînt, pentru moment, diviziile de tancuri şi rachetele nucleare (acestea se pregătesc însă în Pakistan şi Iran), ci terorismul, despre care Tzvetan Todorov spunea că este "bomba atomică a săracilor". O armă cu un uriaş efect distructiv, nu atît fizic (numărul de morţi), cît psihic (instaurarea terorii). Un virus cu efecte perverse care atacă soft‑ul lumii occidentale. Este vorba de un război neconvenţional între forţe cantitativ inegale şi calitativ asimetrice.

Aprobare sau tăcere aprobatoare

Evident, nu trebuie să facem eroarea de a confunda religia musulmană cu formele sale maladive şi radicale, nici societatea islamică în întregul ei cu mişcările fundamentaliste şi cu organizaţiile teroriste. Demonizînd întreaga lume musulmană nu facem decît să repetăm "noi" greşeala pe care le-o reproşăm "lor". "Dar, pentru a nu face această confuzie – spuneam în articolul din septembrie 2001 –, ţările islamice însele trebuie să fie primele care să condamne terorismul, să lupte împotriva lui şi să-i predea pe terorişti."

În cei trei ani scurşi am urmărit felul în care societatea islamică a răspuns la provocarea terorismului islamic. Mai curînd de ochii cancelariilor occidentale, guvernanţii din unele ţări musulmane au condamnat rar şi formal, cu jumătate de gură, actele teroriste. De fapt, teroriştii nici nu sînt numiţi ca atare, ci "militanţi" care luptă pentru eliberarea Palestinei, Irakului, Afganistanului, Ceceniei etc. De regulă, mass-media din ţările musulmane a tăcut în mod ruşinos, iar organizaţiile islamice au aprobat acţiunile teroriste fie explicit, fie prin tăcere. 

Sigur că, în ţările islamice – cu regimuri dictatoriale, autoritare sau cu o spoială de democraţie – societatea civilă este slab dezvoltată, iar libertatea de expresie este limitată. Totuşi, este de neînţeles faptul că în ultimii ani nu s-a auzit în aceste ţări nici o voce clară care să condamne terorismul deşănţat. Nici o organizaţie civică, nici un intelectual de marcă, nici un politician, nici un preot islamic, nici un publicist important nu s-a ridicat împotriva acestui flagel. Cei foarte puţini care au îndrăznit totuşi să protesteze, au făcut-o în exil, mai departe de braţul lung al răzbunării islamice. Cum se poate crede afirmaţia atît de vehiculată că "Islamul este o religie a păcii şi a toleranţei" în condiţiile în care nici un mare muftiu, nici o organizaţie musulmană nu protestează împotriva terorismului islamic. Dimpotrivă, cei care cred că "Allah e mare" sînt chemaţi la jihad împotriva "necredincioşilor". Iar cei care mor în acest "război sfînt" sînt recompensaţi cu legende escatologice: martirii Islamului merg direct în rai, unde beneficiază de mîncare şi băutură din belşug, fiind înconjuraţi de 70 de fecioare frumoase. Pentru mulţi săraci este o tentaţie seducătoare.

"Nu toţi musulmanii sînt terorişti, dar aproape toţi teroriştii sînt musulmani"

Ceea ce părea imposibil pare să se întîmple acum. Momentul critic l-a reprezentat atacul terorist asupra şcolii din Beslan, cu sute de copii morţi şi răniţi. Dar şi asocierea musulmanului cu un terorist nemilos, îmbrăcat în negru şi cu chipul mascat, care îi decapitează în faţa camerei de luat vederi pe ostaticii străini. Excedaţi, unii publicişti din ţări musulmane încep să protesteze împotriva terorismului islamic. De curînd, John Kifner a publicat în New York Times mai multe luări de poziţie apărute în presa din ţările arabe. Le preiau şi eu după articolul publicistului american.4

Vocea cea mai puternică pare a fi cea a lui Abdel Rahman al-Rashed, director general al postului de televiziune Al Arabiya, post cu o largă audienţă. "Este un fapt sigur că nu toţi musulmanii sînt terorişti – declară el –, dar este la fel de sigur, şi extrem de dureros, că aproape toţi teroriştii sînt musulmani". Este un fapt "ruşinos şi degradant", scrie al-Rashed în  ziarul panarab Al Sharq al Awsat, că nu numai teroriştii de la Beslan erau musulmani, ci şi cei care i-au ucis pe muncitorii nepalezi din Irak, cei care au atacat clădirile rezidenţiale în Riyad şi Khobar (Arabia Saudită), femeile care recent au prăbuşit două avioane ruseşti şi Osama bin Laden însuşi. "Majoritatea celor care au înfăptuit atentate sinucigaşe cu bombe în autobuze, automobile, şcoli, case şi clădiri în întreaga lume au fost musulmani. Ce record jalnic! Ce «performanţă» abominabilă! Oare toate acestea nu ne spun nimic despre noi înşine, despre societatea şi cultura noastră?" 

Referindu-se la "neo-musulmani", Abdel Rahman al-Rashed scrie că "o religie inocentă şi umanitară, ale cărei precepte interzic pînă şi tăierea copacilor, dacă nu este absolut necesar, care consideră asasinatul cea mai abominabilă şi odioasă dintre crime, care spune explicit că dacă omori un om ai omorît omenirea în întregul ei, a fost transformată într-un mesaj global de ură şi un strigăt universal de război". În acest sens, al-Rashed îl critică în termeni duri pe Şeicul Yusuf al-Qaradawi, un cleric superior egiptean care trăieşte în Qatar şi difuzează un program influent la televiziunea  Al Jazeera. Al-Qaradawi a emis o fatwa (lege religioasă) care cere islamicilor să-i ucidă pe toţi "ocupanţii" din Irak, indiferent dacă sînt americani sau nu, indiferent dacă sînt militari sau civili. "Cum îl putem crede atunci cînd ne spune că Islamul este religia clemenţei şi a păcii, dacă o transformă într-o religie a sîngelui şi a măcelului ?", scrie al-Rashed despre acest "şeic religios care nu numai că permite, dar chiar cere uciderea civililor".

La acelaşi personaj sinistru se referă editorialistul ziarului kuweitian Al Siyassa, Faisal al-Qina’I: "Este întristător să citeşti şi să auzi despre cei care se presupune că sînt clerici musulmani, ca Şeicul Yusuf al-Qaradawi şi alţii ca el care, în loc să apere adevăratul Islam, încurajează aceste acţiuni criminale şi permit decapitarea, luarea de ostatici şi omorul."

"Măcelari în numele lui Allah"

La o întîlnire cu ministrul cultelor din Iordania, un grup de personalităţi religioase musulmane a emis o declaraţie în care se spune că ocuparea şcolii din Beslan şi masacrul care a urmat "nu au făcut decît să distorsioneze imaginea pură a Islamului". "Acest act terorist – se menţionează în declaraţie – contrazice principiile adevăratei noastre religii musulmane şi valorile ei nobile."

În cotidianul iordanian Ad Dustour, editorialistul Bater Wardam scrie că în lumea arabă (şi nu numai) există tendinţa "să se atribuie responsabilitatea pentru crimele făcute de organizaţiile teroriste Mossad-ului, sioniştilor şi serviciilor secrete americane. Dar noi ştim cu toţii că nu este cazul." "Teroriştii provin din mijlocul nostru", scrie el despre cei care au răpit şi ucis civili în Irak, au aruncat în aer trenurile din Madrid, au transformat avioanele de pasageri în bombe şi au omorît copiii din Osetia. "Ei sînt arabi şi musulmani care se roagă, ţin post, poartă barbă, cer ca femeile să poarte văl şi cheamă la apărarea cauzei islamice." "De aceea – conchide publicistul iordanian – trebuie ca noi toţi să ne ridicăm vocile, să ne disociem de ei şi să ne opunem tuturor acestor crime."

La rîndul său, Rami G. Khouri, editor la cotidianul Daily Star din Beirut, scrie că cea mai mare parte a arabilor "s-au identificat puternic şi au consimţit" la lupta gherilelor palestiniene sau libaneze împotriva ocupaţiei israeliene. "Astăzi noi toţi sîntem dezumanizaţi şi transformaţi în brute de imaginile cu arabii care răpesc şi decapitează ostatici străini." Chemînd la o strategie comună pentru reducerea terorii, el evidenţiază ceea ce a numit un "derapaj urît" în lumea arabă către "lipsa demnităţii, negare, umilire şi degradare, o plagă care a afectat din ce în ce mai mulţi dintre tinerii noştri".

Chiar şi în ziarul oficial al Autorităţii Palestiniene, Al Ayyam, editorialistul Hassan al-Batal notează că "ziua de oroare din şcoala de la Beslan" trebuie desemnată ca "zi internaţională de condamnare a terorismului": "Nu există circumstanţe atenuante pentru oroarea inumană şi pentru culmile barbarismului." Oficiosul egiptean Al Ahram a numit evenimentele din şcoala din Osetia ca fiind "o crimă urîtă împotriva umanităţii."

Strict controlate de guvern şi aflate sub presiunea fundamen­taliştilor islamici, ziarele din Arabia Saudită sînt şi mai severe în critici. Sub titlul "Măcelari în numele lui Allah", Khaled Hamed al-Suleiman, publicist la cotidianul guvernamental Okaz, scrie că "propagandiştii Jihadului au reuşit ca în cîţiva ani să deformeze imaginea Islamului." "Ei au transformat astăzi Islamul – afirmă ziaristul saudit – în ceva care are de-a face cu decapitări, răpirea de civili nevinovaţi şi aruncarea în aer a oamenilor. Ei au fixat imaginea musulmanilor în ochii lumii ca barbari şi sălbatici care nu sînt buni pentru altceva decît să ucidă oameni. A venit timpul ca musulmanii să fie primii care să se ridice împotriva celor interesaţi să răpească Islamul aşa cum au răpit copii nevinovaţi. Acesta este adevăratul Jihad în zilele noastre şi aceasta este obligaţia noastră, ca musulmani credincioşi, faţă de religia noastră monoteistă".5

*

Astfel de poziţii trebuie apreciate şi încurajate. Cred că, pentru eradicarea terorismului islamic, cheia se află cu adevărat la islamicii înşişi.

Note:

1. Fundamentaliştii islamici nu sînt primii care să fi visat la distrugerea New York-ului. Viziuni similare aveau şi comuniştii şi naziştii. În memoriile sale, scrise după război în închisoare, arhitectul Albert Speer, fost ministru nazist al armamentului, îşi aminteşte de viziunile apocaliptice pe care Hitler le împărtăşea apropiaţilor săi: "El îşi imagina New York-ul devastat de un uragan de foc". Fuehrer-ul descria zgîrie-norii, ca "gigantice făclii aprinse", "prăbuşindu-se unele peste altele, în timp ce  oraşul în explozie lumina cerul întunecat".

2. A. Oişteanu, "Civilizaţii în conflict", în 22, nr. 604, 25 septembrie 2001, pp.8-9.

3. Samuel P. Huntington, The Clash of Civilizations, New York, 1996.

4. John Kifner, "Massacre Draws Self-Criticism in Muslim Press", în New York Times, 9 septembrie 2004.