O importantă carte de istorie a Moldovei

Cine doreşte să se mai convingă o dată de însemnătatea trecutului ca factor de legitimare a prezentului, se poate opri la istoria Moldovei. Dacă aş fi în situaţia de a defini un asemenea subiect cît mai succint cu putinţă, aş spune că este unul, aşa-zicînd, "de manual", care ne arată diversele chipuri în care se poate uza şi abuza de această disciplină. Acelaşi subiect este exemplar şi pentru adepţii incondiţionali ai relativismului: aceştia ar putea invoca istoria Moldovei pentru a sublinia cît de diverse sînt perspectivele asupra aceluiaşi fragment de trecut şi cum se construiesc, pornind de la el, interpretări diametral opuse, toate – cel puţin aparent – verosimile.

Într-adevăr, puţine sînt temele despre care să se fi scris atît de contradictoriu ca istoria teritoriului dintre Carpaţi şi Nistru. Şi, de asemenea, puţine au fost cercetările care să fi stîrnit atîtea patimi şi confruntări. Motivul este evident: nu implicaţiile epistemologice au suscitat controversele în jurul acestei chestiuni, cît miza ei politică (prea transparentă pentru a mai fi reamintită). Dar, dacă interpretările diverselor aspecte ale istoriei Moldovei sînt atît de neîmpăcat unele cu altele, cum pot fi ele, totuşi, departajate, presupunînd, desigur – ceea ce nu este cazul aici – că toate purced dintr‑o bună credinţă profesională absolută? Cum putem stabili "doza" lor de adevăr – mai bine spus, de plauzibil? Am mai scris despre acest lucru, de aceea trec direct la răspuns: în funcţie de modul în care au fost elaborate aceste interpretări, altfel spus, de felul în care au lucrat autorii. Ce surse au folosit ei? Cum le-au examinat (prin ce metode)? Cum au fost organizate informaţiile extrase din ele? Iată (cîteva din) întrebările esenţiale ale oricărei critici istoriografice.

Cartea lui Jean Nouzille dă un răspuns absolut credibil la fiecare dintre ele. Autorul nu este la prima sa incursiune în istoria românească. Specialist în istoria Europei centrale şi sud-orientale, fost profesor la Şcoala specială militară de la Saint-Cyr, la Universitatea de Ştiinţe Umane din Strasbourg şi la Centrul de studii germanice afiliat aceleiaşi instituţii, el s-a ocupat, pînă acum, de istoria Transilvaniei, în legătură cu care a publicat în 1993, tot la Strasbourg, un volum serios şi echilibrat, tradus între timp în mai multe limbi: La Transylvanie. Terre de contacts et de conflicts.

Interesul lui Jean Nouzille pentru "istoria chinuită şi tragică" a Moldovei provine, neîndoielnic, tocmai din specificul controversat al subiectului, de care aminteam mai sus, generator de confuzii, întreţinute cu bună ştiinţă. Dintre acestea, trei sînt esenţiale: aceea teritorială (creată după anexiunea din 1812 şi reactivată după 1918), potrivit căreia teritoriul dintre Prut şi Nistru ar constitui un spaţiu cu un profil deosebit de cel al segmentului său apusean; confuzia etno-lingvistică (şi ea binecunoscută), referitoare la "moldoveni" şi "români" – popoare distincte, cu graiuri proprii; în sfîrşit, confuzia istorică, dedusă din precedentele, întemeiată pe "argumentul" evoluţiei de sine stătătoare a Moldovei (regiune concepută într-un sens cînd larg, cînd restrîns, la teritoriul dintre Prut şi Nistru – inconsecvenţă curentă printre partizanii "moldovenismului"). Or, scopul cărţii lui Jean Nouzille este de a şterge aceste confuzii şi, totodată, de a face mai bine cunoscută Europei provincia despre al cărei trecut şi prezent scrie. El întreprinde acest lucru în cel mai simplu mod cu putinţă: lăsînd să vorbească faptele, aşa cum reies acestea din sursele (documentare şi de arhivă) consultate, precum şi din bibliografia secundară – impozantă şi extrem de variată – utilizată. Istoria Moldovei – de la formarea statului medieval, pînă la actualitatea cea mai recentă – este, în felul în care o reconstituie Jean Nouzille în cele şapte capitole ale cărţii, covîrşitor factologică. Dar, exact în acest modus operandi se cuvin căutate interesul şi însemnătatea ei, căci, sub "zgura" diverselor interpretări, manipulări şi falsificări patente ale trecutului moldovenesc, tocmai faptele, restituite acum documentar, începuseră, de la o vreme, să-şi piardă relieful. De aceea, fie că este vorba de raptul ţarist din 1812, de împrejurările reanexării provinciei la U. R. S. S., în 1940 şi 1945 sau de manevrele politice care au încurajat separatismul transnistrean (pentru a mă opri doar la aceste exemple), reconstituirea secvenţelor care au alcătuit momentele hotărîtoare pentru destinul istoric al acestei provincii ne ajută să le înţelegem în toate determinările şi semnificaţiile lor complexe. Din acest unghi, merită reţinut ceea ce, după Jean Nouzille, pare a constitui esenţa, "linia dură" a istoriei Moldovei: strădania pluriseculară a imperialismului rus, apoi sovietic, de a anexa această provincie spaţiului geopolitic răsăritean, falsificîndu-i, cu acest scop, trecutul – proces amplu, desfăşurat pe multiple planuri şi beneficiind de un masiv sprijin local rusofon (dar, vai, nu numai). Natura "tragică" a istoriei Basarabiei (expresia este a istoricului francez) decurge, aşadar, dintr-o dublă operaţiune: mai întîi, din deturnarea evoluţiei sale fireşti din cuprinsul spaţiului românesc şi neolatin căruia de drept îi aparţine şi, în al doilea rînd, din denaturarea trecutului ei, prin falsificări şi manipulări repetate. Afirmată de un observator neutru cum este Jean Nouzille, o asemenea concluzie dobîndeşte semnificaţii sporite.