O raită la Putna (pseudoreportaj de călătorie)

Intro

A încercat să mă convingă o verişoară să vin. Cînd mi-a scris şi fratele, paharul s-a umplut şi am înţeles că trebuie să merg. Încetul cu încetul, am conştientizat că este un eveniment important, iar ratarea sa ar fi o mare eroare. Tele-prezenţa nu era nici ea o opţiune viabilă. N-am cablu şi TV-ul e mai mult un element de decor.

În urma realizării unui plan strategic de zile mari, rezultat al unei intense comunicări internetice, totul era pus la punct. Ajung la Suceava, mă reunesc cu rudele, participăm la eveniment şi apoi revenim cu toţii în capitală ca să-i admirăm părţile bune.

Drum

Trenul nocturn de Suceava pleacă de la peronul alăturat celui de la care porneşte "Chişinăul". Primul deţine însă un avantaj: are pasarelă şi accesul la vagoane nu implică un efort la fel de mare.

Chiar dacă intru primul în compartiment, în doar cîteva clipe, ca la comandă, acesta se umple de lume. O bunică ce-şi linişteşte continuu nepoţica, un cuplu în care băiatul simte necesitatea să se impună "de la început" prin demonstraţii de forţă la ridicarea bagajului, o studentă plină de genţi masive şi încă două persoane, care probabil nu fac nimic deosebit, întrucît nu mi se întipăresc în minte. Călătoria nu e atît de obositoare pe cît mă aşteptam. Mai mult, este chiar animată. Sursa principală de zgomote – un domn înalt şi zdravăn, care, în loc de bagaj, are o sacoşă cu nişte litri de vin, tărie şi un pic de pîine. Arată necăjit şi chinuit de soartă, merge şchiopătînd şi nu face pe parcursul întregii călătorii nici o tentativă de a intra într-un compartiment. Atinge punctul maxim în scurt timp şi purcede la cîntat. Chiar dacă mai dă uneori cu pumnii în ferestre, e blînd şi îşi cere scuze de la doamne ori de cîte ori trece vreuna pe lîngă el.

Un tînăr se apropie tiptil de mine cînd ies pe culoar să mă alimentez cu tartinele cu unt. Îl văd cu privirea periferică şi devin reticent. După cerşetorismul profesionist din Bucureşti, compătimirea e schimbată deseori cu reticenţa. Se dovedeşte că tînărul pribegit nu vrea bani ci o îmbucătură. Încă un stereotip zdrobit. În ciuda aparenţelor, băiatul are un comportament frumos. Mulţumeşte sincer şi-mi împărtăşeşte că-i de prin Brăila şi merge la Putna.

Urbe cu turn

În Suceava ajung dimineaţa devreme, cu vreo 3 ore înainte de timpul stabilit reunificării cu neamurile şi decid să dau raite de culturalizare în zona gării. Survine tentaţia de a vedea oraşul. Cu patru mii îmi procur o călătorie cu microbuzul, de 7-8 minute, pînă în centrul urbei. Deşi şoferul mă asigură că anume acesta este "Centrul", prefer să fiu sceptic şi să mai am răbdare pînă-l găsesc cu adevărat. După cîteva minute stereotipurile se mai răvăşesc, apar pieţele şi accept "Centrul" sucevean. Lent, noaptea se diluează şi oraşul capătă tot mai mult contur. E superb. E curat, pacific şi are locuri foarte drăguţe. Dau din întîmplare de piaţa gării auto. La ora asta nu e nici o cursă oficială de aici. Găsesc însă altceva: cîteva maşini şi microbuze cu numere ucraineşti şi şoferi ce vorbesc româneşte. Bucovineni de la Cernăuţi. Sînt informat de unul dintre ei că o călătorie la Cernăuţi durează cam o oră jumate şi costă vreo 5 dolari americani "sau 150 de mii... cum vă-nţelegeţi deam' ".

Îmi fac punct de atracţie din biserica şi turnul de lîngă liceul de muzică. Tot privind turnul de la bază, cu gîtul întins, aud o întrebare-strigăt "Frumos turnu’?". Întrebarea e a unui cetăţean care îşi spală, matinal, "Dacia". Legăm vorbă. E unul din paznicii liceului de muzică şi cunoaşte detalii despre biserică şi turn. Povesteşte cu mîndrie motivată. E genul de om care n-ar pleca niciodată din oraşul său, deoarece ştie că anume aici e cel mai frumos şi cel mai bine.

Îl mai întîlnesc în preajma turnului şi pe tînărul flămînd din tren. Se pare că folosea diferenţa de timp dintre trenuri la fel ca mine. E din nou foarte amabil. Îmi zice că or să vină persoane oficiale foarte importante azi la eveniment.

Revin în gară. Îmi întîlnesc fratele, verişoara şi pe fiica ei. Cu acest alai fugim de colo-colo prin buticurile de pe peron, să ne aprovizionăm cu mîncare şi cafea. Odată cumpărăturile făcute, ocupăm loc în trenurile foarte curate, puse pe căi special rezervate pentru eveniment şi începem să lăudăm tot ce vedem în jur. Curăţenia bucovineană, peisajele, soarele mai galben, cerul mai albastru, iarba mai verde şi oamenii.

Eveniment

La Putna nu vedem miile de oameni anunţate în mass-media. Totuşi, trenurile continuă să mai aducă pelerini. De-a lungul rîului, în şiruri, stau parcate autocare, microbuze şi automobile. De cealaltă parte a rîului e bivuac. Corturile (nu prea multe, dar pestriţe) sînt instalate pe o terasă cu iarbă verde, ce sfîrşeşte într-o pantă abruptă şi nu prea naltă, la limita rîului. Cîţiva oameni trebăluiesc cu ceaune şi alte accesorii tehnice, în preajma locuinţelor lor provizorii. Alţii n-au răbdare să meargă pînă la podeţ şi traversează rîul pe pietre, în salturi lungi. Trei adolescenţi, în vestimentaţie de rocker, stau chiar pe marginea pantei, discută şi privesc spre curtea mănăstirii.

Încercăm să ne dăm cu părerea despre cum ar fi mai bine să trăim evenimentul. Concluzia raţională e să mergem la slujbă, iar apoi să explorăm zona. Primul obiectiv este mai dificil de realizat decît am fi crezut. Băgăm de seamă că astăzi lumea se împarte în ecusonaţi (persoane cu ecusoane) şi neecusonaţi (persoane fără ecusoane). Deosebire de principiu: ecusonaţii au acces la slujbă, mănăstire, eveniment oficial. Neecusonaţii au acces la terenurile de-a lungul zidului mănăstirii, sarmale şi pîine gratis, frustrări şi confuzii. Mîncăm sarmale.

Cînd se permite accesul liber în curţile interioare, evenimentul începe să capete culoare şi pentru noi. Oamenii mişună peste tot. Avem la dispoziţie cîteva scene cu muzică populară, un muzeu, biserica mănăstirii, tîrguri cu tot felul de chiţibuşuri dedicate comemorării. Cu cît ne plimbăm mai mult, cu atît devine mai persistentă ideea că raportul de basarabeni versus restul este superior primilor. Văd la fiecare cîţiva paşi persoane cunoscute. În mare parte îi recunosc doar la faţă. Sînt sigur că-i văd în stradă, curent, la Chişinău, dar nu-i cunosc personal. Au venit şi persoane publice, foşti şi actuali demnitari de stat din Republica Moldova, artişti, poeţi, preoţi, profesori, grupuri artistice etc.

E multă bună dispoziţie

Pătrundem în biserică cu greu. E mare îmbulzeală, iar lumea pare să se fi înscris la competiţia "cine ajunge primul la altar". Eu şi fratele meu renunţăm. Vom reveni mai apoi. Afară, în mesele de tinichea, pentru făclii, sînt atît de multe lumînări înfipte, încît cu greu poţi să mai adaugi una: se topeşte de la căldura celorlalte. Nu a înserat, dar umbra cauzată de înnorare pune în evidenţă luminiţele şi atmosfera devine uşor feerică. Ne întindem pe iarbă, în preajma bisericii şi savurăm aerul liniştit.

Abia acum observ cerşetorul cu proteză de metal, la unul dintre picioare, care stă pe marginea cărării ce duce la intrarea în biserică. E tipul zgomotos şi politicos din tren.

Refacem în scurt timp grupul nostru de 4 persoane şi  pornim să escaladăm dealul, spre a ajunge la cruce. Chiar dacă, privit din depărtare, părea greu de abordat, reuşim să ajungem în vîrf în cel mult 20 de minute.

Peisajul este uluitor. De leşin. Să te înfigi în zare şi să nu-ţi mai iei privirea. Mănăstirea, oamenii, munţii, calea ferată, localitatea, toate compun o hartă tridimensională diversă şi captivantă.

Concluzii

În drum spre Suceava, în compartiment, cunoaştem lume nouă. Absolvente ale unui liceu de muzică din Suceava şi un domn – profesor de chitară la acelaşi liceu. Mai în glumă, mai în serios, cedăm chitara (la care ne-am făcut a cînta) domnului profesor. E genul de om entuziast, uşor impresionabil, slab, cu gîtul lung şi privire de "veşnic student". După primele acorduri, glumele nespuse de mai devreme devin ridicole şi conştientizăm că "omul le are". Cîntă din Ion şi Doina, Şeicaru, Phoenix, Colibri şi alţii. Afişăm mutre surprinse şi zîmbete largi cînd profesorul începe să ne cînte "Melancolie, dulce melodie". Continuă cu melodii "de cămin", din anii studenţiei sale. Bucăţi inedite pentru noi.

La miezul nopţii luăm, din Suceava, cursa de Bucureşti şi ajungem în capitală dimineaţa. Feţe pe care le-am văzut la Putna ne mai însoţesc pînă în zona metroului, după care ne diluăm cu toţii în oraşul de oameni.