Situaţia presei din Transnistria

Am considerat că în cadrul simpozionului internaţional "Presa şi opinia publică din Europa de Sud-Est" ar trebui neapărat să se vorbească şi despre starea în care se află presa din estul Republicii Moldova - mă refer la teritoriul separatist, cunoscut astăzi ca autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană. Conflictul în jurul regimului de la Tiraspol este bine cunoscut organismelor internaţionale, inclusiv Pactului de Stabilitate în Europa de Sud-Est. În ultimul timp, acestea se includ mai activ în aşa-zisa "rezolvare a diferendului transnistrean". Dar  Occidentul ar trebui să se implice şi în liberalizarea presei din această regiune. Dacă în stânga Nistrului vor apărea mai multe media independente şi dacă ziariştii de acolo s-ar elibera de sindromul fricii, dând dovadă de profesionalism, regimul Smirnov s‑ar putea eroda din interior, fapt ce i-ar grăbi dispariţia.

În Europa, R. Moldova este considerată o societate aflată în tranziţie spre democraţie, care a cunoscut unele progrese pe acest drum, dar şi regrese, mai ales după 2001, când guvernarea a fost preluată de comunişti. Despre libertatea presei, ca una din premisele de bază în crearea unei societăţi democratice în stânga Prutului şi a Nistrului, s-ar putea spune multe, dar mă voi opri acum la situaţia presei din autoproclamata republică de pe Nistru. Aş vrea să amintesc faptul că, oficial, R. Moldova a fost admisă în ONU ca ţară integră, incluzând, deci, şi regiunea separatistă. Dar, de la 1989 încoace, aceasta rămâne o zonă izolată, în stagnare, "scufundată" în ideologia agresivă a Războiului Rece. Cu alte cuvinte, în autoproclamata republică nici nu poate fi vorba de o democraţie în tranziţie, iar mass-media transnistrene rămân instrumentul forte al regimului Smirnov în "prelucrarea" ideologică a populaţiei din regiune. Ca nicăieri în Europa, transnistrenii, inclusiv mulţi reprezentanţi ai presei, au o vădită atitudine antioccidentală. Ziariştii transnistreni activează într‑o găoace de primitivism sovietic. Unii dintre ei, mai progresişti, recunosc că trăiesc într‑o rezervaţie. De prin 1990, ei n-au ieşit din această rezervaţie decât - doar foarte puţini - spre a merge la Moscova. În convorbirile cu ei, de fiecare dată am fost priviţi cu invidie atunci când le spuneam că foarte mulţi jurnalişti din dreapta Nistrului (adică "din ţara vecină", cum consideră ei) participă la diferite întruniri, seminare, au reciclări şi stagii în Occident. Or, jurnaliştii transnistreni se limitează doar la raionul sau la oraşul în care activează, singura lor manifestaţie comună fiind "Ziua presei", care se desfăşoară în stil sovietic şi la care am văzut că ziariştii mai vârstnici vin în uniforme militare. Bunăoară, în 2002, la aceeaşi sărbătoare a "Ziua presei", care a avut loc în Palatul republicii din Tiraspol, Vladimir Afanasiev, fost viceministru al Informaţiilor la Tiraspol, redactor-şef la Adevărul nistrean – unica publicaţie de "limbă moldovenească" în Transnistria - s-a prezentat în uniformă militară cu grad de maior. Ei bine, am încercat atunci cea mai neverosimilă cale de a stabili nişte relaţii profesionale între ziariştii de pe cele două maluri ale Nistrului. Am intrat în vorbă şi cu el. Ca peste două luni, un grup de ziarişti de la diferite publicaţii din Chişinău să ne întâlnim la o masă rotundă organizată chiar în incinta redacţiei Adevărul nistrean din Tiraspol.

După războiul din 1992, ziariştii din dreapta Nistrului şi-au rărit deplasările în Transnistria. E foarte periculos să mergi încolo. Pe de altă parte, redacţiile nu au posibilităţi financiare de a organiza deplasări sau de a angaja corespondenţi locali în stânga Nistrului. Chiar şi în cazul când unii ziarişti de la Chişinău se aventurează să plece în Transnistria, ei se întorc de acolo fără a‑şi fi atins scopul, pentru că regimul Smirnov a îngrădit la maximum accesul la informaţie. Eu, bunăoară, a trebuit să insist mai bine de două luni în 2003 - convorbiri telefonice, scrisori oficiale – pentru a obţine permisiunea Tiraspolului pentru un dialog ce urma să fie publicat în Timpul cu foşti participanţi la războiul de pe Nistru, gardişti care au luptat de partea separatiştilor. Deşi la trecerea "hotarului" transnistrean le-am spus "grănicerilor" că la Tiraspol mă aşteaptă acreditarea oficială din partea ministrului Informaţiilor, Beleaev, ei m-au reţinut totuşi. Au telefonat serviciului de securitate transnistrean, anunţând numărul de înmatriculare şi culoarea automobilului nostru. În timpul discuţiei cu foştii gardişti, la "Uniunea apărătorilor Transnistriei", a apărut un reprezentant al Ministerului Securităţii de la Tiraspol. Acesta mi-a controlat actele şi, din vorbele pe care le-a schimbat cu interlocutorii mei locali, am înţeles că cei aleşi pentru această întâlnire fuseseră instruiţi din timp ce şi cum să-mi vorbească.

Iată de ce, văzând că e imposibil să obţii acces la informaţie în zona separatistă, am căutat alte posibilităţi de oglindire a realităţilor de dincolo de Nistru. Ca intermediari în obţinerea informaţiei, dar şi ca viitori colaboratori sau parteneri în democratizarea presei pe întreg teritoriul R. Moldova, i-am ales pe ziariştii din Transnistria. Aceasta a fost ideea proiectului "Două maluri de Nistru: ziariştii colaborează", susţinut de Fundaţia Press Now din Amsterdam în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Pe parcursul unui an, înfruntând mai multe piedici, în condiţiile lipsei legăturii telefonice între cele două maluri de Nistru, redacţia Timpul a reuşit să realizeze mai multe acţiuni sub genericul "Să promovăm profesionalismul şi fraternitatea ziaristică". La ele a participat un număr mare de jurnalişti din mass-media republicane, dar şi locale. Important e că majoritatea întrunirilor cu ziariştii transnistreni au avut loc în redacţiile unor publicaţii oficiale, care fac parte din instituţiile de stat ale autoproclamatei republici. Sediile acestor redacţii se află în clădirile executivelor raionale, ceea ce a făcut şi mai dificilă colaborarea noastră. Totuşi, spiritul de colegialitate ziaristică a învins toate obstacolele. După deplasările pe care le-am efectuat în cadrul proiectului, în presa de la Chişinău au apărut mai multe materiale despre viaţa obişnuită a oamenilor din Transnistria. Şi mai important ni se pare faptul că am reuşit să stabilim relaţii colegiale cu ziarişti de pe întreg teritoriul separatist, "perforând" rezervaţia mediilor de informare transnistrene. A fost ca un prim pas spre alte posibile iniţiative privind democratizarea presei transnistrene.

Iată, bunăoară, despre ce am discutat la câteva din mesele rotunde organizate cu ziarişti din stânga Nistrului: "Modalităţi de cooperare între ziariştii din stânga şi cei din dreapta Nistrului", la redacţia Dnestr din Camenca, gazetă a administraţiei de stat; "Rolul ziariştilor în diminuarea stărilor de spirit duşmănoase între cetăţenii de pe cele două maluri ale Nistrului", la săptămânalul independent Dobrîi deni din Râbniţa; "Presa în societatea aflată în tranziţie. De la presa de stat sau cea de partid - la presa independentă", la redacţia Zarea Pridnestrovia, gazetă a administraţiei de stat din Dubăsari; "Solidaritatea ziaristică - principiu prioritar pentru reprezentanţii mass-media de oriunde", la Slobodzeiskie vesti, gazetă a administraţiei din Slobozia; "Informare sau dezinfor­mare prin mass-media privind relaţiile Chişinău-Tiraspol în problema diferendului transnis­trean", la săptă­mânalul indepen­dent Novaia gazeta din Tighina; "Ziarul indepen­dent. Modalităţi de lansare şi de menţinere a statu­tului acestuia în condiţiile actuale" la săptă­mânalul indepen­dent Timpul din Chişinău.

A fost o încercare de a sparge zidul unei prese împotmolite într-o socie­tate bolnavă de primitivism sovietic, o presă care nu este controlată nici măcar de partide politice, ci de un regim totalitar - regimul Smirnov. Ştim că unii ziarişti transnistreni au avut probleme din cauza participării în cadrul programului nostru. Dintre aceştia, putem să-i numim concret pe Vladi­mir Koval de la Adevărul nistrean din Tiraspol, Iulia Dujak de la Râbniţa, colectivul Novaia gazeta de la Tighina. Toţi redactorii-şefi ai gazetelor raionale s-au temut, la început, să accepte întâlniri cu ziarişti de la Chişinău. Vladimir Bognibov de la Zarea Pridnestrovia din Dubăsari ne-a spus că a fost admonestat pentru colaborare cu ziarul din Criuleni, localitate vecină de pe malul drept al Nistrului şi ne-a rugat ca întâlnirea să aibă loc în altă parte decât în incinta redacţiei. La Camenca, Valentina Lucaş, redactor-şef la gazeta Dnestr, ne-a spus că acceptă să ni se alăture doar cu acordul şefului administraţiei locale, persoană numită în funcţie de către Igor Smirnov. Într-o discuţie cu acest ştab, am înţeles că n-ar trebui să-i facem probleme. Până la urmă, întâlnirea a avut loc chiar în incinta redacţiei locale. La Slobozia, Oleg Nastasenko de la Slobodzeiskie vesti ne-a spus că este suspectat de colaborare cu organizaţii neguvernamentale şi nici nu vrea să audă de o vizită a jurnaliştilor de la Chişinău. Preventiv, am mers acolo, i-am telefonat de lângă blocul în care locuieşte, dar n-a acceptat să ne întâlnim pentru a discuta. Totuşi, peste o săptămână, am venit un grup de ziarişti şi am mers direct la unul din adjuncţii şefului administraţiei de stat. Am obţinut chiar şi participarea acestuia la discuţiile noastre. Este vorba de Tatiana Samighina, locţiitor la "sectorul ideologic" al şefului administraţiei din Slobozia.

Una din cele mai mari piedici de colaborare cu ziariştii transnistreni este, spuneam mai devreme, şi lipsa legăturii telefonice între cele două maluri ale Nistrului. Acum, singura posibilitate de contact rămâne poşta obişnuită şi cea electronică. Dar majoritatea gazetelor raionale din Transnistria sunt atât de sărace încât nu au acces la Internet. În caz de urgenţă, noi şi colegii noştri care au participat în cadrul acţiunilor "Două maluri de Nistru: ziariştii îşi strâng mâna" luăm legătura cu colegii de peste Nistru prin intermediul colaboratorilor de la săptămânalele Novaia gazeta din Tighina şi Dobrîi deni din Râbniţa. Acestea se consideră independente în zona separatistă şi acceptă programe comune cu ziarişti din dreapta Nistrului. Dobrîi deni este, poate, cea mai bună publicaţie din Transnistria, cu un colectiv liberal. Iar cei de la Novaia gazeta din Tighina, în special Grigori Volovoi, redactorul-şef, sunt învinuiţi de mulţi dintre colegii lor locali că "s-au vândut Occidentului".