Cum să mimezi libertatea presei

Fireşte, nu ne vom referi la mimarea "tradiţională", explicabilă în toate societăţile formelor fără fond - formele occidentale şi fondul încă în mare măsură sovietic, în cazul nostru.

Există în societăţile posttotalitare o mimare soră cu simularea, destinată mai cu seamă opiniei publice externe, Consiliului Europei, UE, FMI, BM etc., pentru a intra în graţiile acestora.

Cum se simulează libertatea presei, şi, mai cu seamă, cum poate fi recunoscută simularea – despre aceasta vreau să vă vorbesc în continuare.

Unii străini care vizitează o ţară comunistă ca a noastră, nimerind într-o societate care a intrat pentru a doua oară, în ciuda filosofilor, în apa aceluiaşi râu al utopiilor şi himerelor, aşteaptă să ne vadă înlănţuiţi, în închisori, cu căluş la gură, şi se miră întâlnindu-ne în stradă, citind ziarele editate de noi, ascultându-ne vorbind la radio... Voi sunteţi liberi, exclamă ei, la voi există libertatea de exprimare etc.

Stimaţii noştri vizitatori străini nu sunt atenţi la detalii, la nuanţe. În domeniul simulării comuniştii au acumulat o experienţă inegalabilă. Nu era URSS cea mai democratică ţară din lume?

În capitolul dedicat Insulelor Soloveţk, din "Arhipelagul Gulag"  Soljeniţîn scrie despre un deţinut care a reuşit să evadeze, cu ajutorul unor marinari englezi. Ajuns în Marea Britanie, el a publicat o carte despre ororile pe care le-a trăit în Gulag, şocând lumea întreagă. Vrând să contracareze efectul acelei cărţi, guvernul sovietic l-a invitat pe Maxim Gorki să vină să vadă la faţa locului condiţiile în care trăiesc deţinuţii, şi să dezmintă "calomniile" presei burgheze. Gorki a acceptat invitaţia. La sosirea lui pe insulă, totul era în perfectă ordine, curat, carcerele - pustii, nici vorbă despre tortură şi bătăi… În camera deţinuţilor hoţi, toţi ca unul citeau gazete! Doar că le ţineau răsturnate, cu susul în jos, vroind astfel să semnaleze falsul situaţiei! Gorki s-a apropiat de unul dintre "cititori" şi i-a întors ziarul în poziţie normală. El fie n-a înţeles, fie s-a prefăcut că nu înţelege mesajul lor. Un adolescent, din lagărul adolescenţilor, a îndrăznit să spună că ceea ce vede scriitorul proletar nu este adevărat, este teatru. Gorki fie nu l-a crezut, fie s-a prefăcut că nu crede, ca, după plecarea înalţilor vizitatori – Gorki era cu soţia, o enkavedistă - băiatul să fie împuşcat…

Ulterior, când Gorki va începe să observe detaliile, nuanţele "democraţiei" sovietice, va fi lichidat şi el.

Atenţie la modul în care sunt ţinute ziarele! - acesta e mesajul pe care doresc să-l transmit oaspeţilor noştri. Nuanţele contează. Comuniştii nu vin să spună: închidem acest post de radio, deoarece nu ne place ceea ce difuzează, deoarece noi reprezentăm un regim totalitar şi nu suportăm critica. Nu, puterea trimite un funcţionar care-ţi ordonă: "Trebuie să te reînregistrezi". Şi-ţi stabileşte un termen de trei zile sau trei luni, nu contează, căci oricum nu vei reuşi să te reînregistrezi la timp. Şi abia vor trece trei zile şi licenţa îţi va fi suspendată, cum a fost în cazul Antenei C şi Euro TV, sau a Vocii Basarabiei, mai înainte.

Funcţionarul nostru e ingenios. El anunţă, de exemplu, că furtuna a doborât emiţătorul de la Corneşti şi nu mai pot fi difuzate programele TV România 1. Lumea se agită, protestează, strânge semnături, dar între timp funcţionarul găseşte altă motivaţie: că România nu a plătit pentru retransmisiune, apoi – că sunt necesare unele decizii guvernamentale şi parlamentare ca banii României să fie recunoscuţi drept plată pentru redifuzarea TVR pe teritoriul RM, apoi – evită să răspundă la întrebări.

Dar nu este Consiliul Coordonator al Audiovizualului un organ independent? Desigur, este. E format din câte trei reprezentanţi ai guvernului, parlamentului şi preşedinţiei… Şi, dat fiind că parlamentul e în majoritate comunist, iar guvernul e format de parlament, iar parlamentul alege preşedintele… rezultă că în CCA este reprezentat numai Partidul Comuniştilor. Ar fi bine ca legea să fie schimbată, ea fiind adoptată în mod necugetat, în perioada când mai exista sistemul pluripartit, dar schimbarea legilor depinde de deputaţii comunişti…

Oare nu e posibil ca suspendarea licenţelor să aibă ca temei motive juridice şi nu politice? Cum să nu? E posibil, dar dă de bănuit faptul că aceste motive lovesc doar o anumită categorie de posturi de radio sau televiziune: cele care difuzează sau pot să difuzeze programe critice la adresa guvernării sau informaţii care nu se înscriu în strategia de cultivare "patriotică" a populaţiei.

Toate posturile funcţionează bine mersi, unele chiar se extind, dar nu cele care nu sunt pe placul comuniştilor. Solicitările Vocii Basarabiei sau Antenei C de a li se acorda frecvenţe suplimentare sunt respinse pe motiv că grilele lor de emisie sunt... "superficiale", sau că dotarea lor tehnică nu e adecvată, pe când posturile care nu emit în limba română şi nu critică guvernarea obţin oricâte frecvenţe doresc ele.

A mai avut probleme Eho Moskvî, singurul post rusesc ce îşi mai permite note critice la adresa Kremlinului.

Există o mulţime de posturi radio şi tv, dar numai unul singur cu acoperire naţională – TV Moldova 1, numit şi televiziune publică, dar controlată strâns de comunişti. Primul lucru pe care l-au făcut comuniştii venind la putere: au ucis proiectul unei televiziuni private cu acoperire naţională, retrăgându-i licenţa, deşi se cheltuiseră circa 18 milioane de lei. E semnificativ faptul că omul de afaceri care a investit în această televiziune nici măcar nu apelează la judecată, ştiind că preşedintelui Voronin nu i-ar plăcea acest lucru, şi şi-ar pune în pericol celelalte afaceri.

Şi, fiindcă veni vorba despre oamenii de afaceri... A fost suficient să se anunţe că emiţătorul de la Corneşti "a fost lovit de fulger", că, imediat, Sun TV, o televiziune prin cablu, care era la vremea ceea companie moldo-americană, a încetat retransmiterea TVR1, şi nu a reluat-o decât după 8 luni, când s‑a permis difuzarea programelor TVR1 prin eter; acelaşi lucru s‑a întâmplat şi cu Euro TV.

Despre televiziunea publică ne va vorbi colega Corina Fusu. Voi menţiona doar că Consiliul de Observatori a fost format în aşa fel, încât să nimerească acolo preponderent simpatizanţi ai comuniştilor sau persoane obediente.

Evident, autorităţile vor nega că discriminează presa în funcţie de forma de proprietate şi atitudinea faţă de guvernarea comunistă. Dar preşedinţia nu va acorda acreditare ziariştilor care reprezintă presa de opoziţie, cum ar fi  Moldavskie vedomosti, iar parlamentul nu va acorda acreditare pentru Euro TV.

Când va veni vorba despre libertatea presei, comunistul se va jura că la noi e totul în regulă la acest capitol, dar nu se va jena să trimită Securitatea prin redacţii, cum a fost cazul cotidianului Flux, ca să caute acolo sursele de informaţie neplăcută pentru guvernanţi, sau să-i intimideze pe unii radioascultători, cum a fost cazul Antenei C.

Dacă îi vei reproşa comunistului că atacă libertatea presei sau că îngrădeşte accesul la informaţie, el neapărat va schimba tema discuţiei. "Ziariştii noştri nu sunt profesionişti, ei sunt politizaţi", va răspunde el.

Şi străinii încep să repete acelaşi lucru. Nu de puţine ori mi­‑a fost dat să aud: sunteţi şi voi de vină, profesionismul lasă de dorit, sunteţi politizaţi excesiv. Chiar ieri, în sala aceasta, s-a spus aşa ceva.

De acord, profesionismul e o problemă foarte importantă, stringentă. Dar libertatea presei e totuşi altă problemă, ce se rezolvă cu mijloace politice în primul rând. De aceea, presa noastră e politizată. De ce nu se spunea despre Gazeta Wyborcza, în anii ‘90, că e politizată? Sau despre presa sovietică în anii perestroikăi?

Am fi bucuroşi să nu fim politizaţi, dar aceasta ar însemna că renunţăm la libertate.

La 14 martie 2002, în toiul grevei jurnalistice împotriva cenzurii de la Teleradio Moldova, îşi anunţă apariţia o nouă organizaţie în domeniul mediatic, Asociaţia Mass-Media, la a cărei fondare a contribuit, din culise, unul dintre consilierii prezidenţiali. Sus-numita asociaţie îşi începu "prodigioasa" activitate printr-o "Adresare către Consiliul Europei".

Ce probleme ale mass-media credeţi că se ridicau în această adresare? "Profesioniştii" aduceau la cunoştinţa Consiliului Europei că, "sub pretextul luptei împotriva cenzurii", protestatarii îşi "impun propria cenzură", "reprimând orice încercări de abordare profesionistă a pregătirii emisiunilor, fapt care va frâna mulţi ani înainte dezvoltarea Televiziunii Moldoveneşti".

Şi în domeniul presei scrise apăru o nouă organizaţie - Liga Jurnaliştilor Profesionişti, "blagoslovită", mai apoi, de însuşi preşedintele Voronin. Aţi mai văzut ONG-uri, la ale cărui congrese să participe preşedintele ţării? Prin declaraţia din 30 ianuarie 2003, LJP "atenţiona" opinia publică asupra "distinctei orientări antistatale", şi asupra "amplei activităţi de subminare şi discreditare a autorităţii statale" ale publicaţiilor care criticau proiectul unei legi de contracarare a extremismului, propuse de preşedintele Voronin, proiect care, de altfel, alarmase şi unele organizaţii internaţionale ce luptă pentru libertatea de exprimare, cum ar fi Article XIX, cu sediul la Londra.

(Astăzi, LJP hărţuieşte, cu ajutorul agenţiei guvernamentale Moldpres, misiunea OSCE din RM, vrându-se tratată ca un veritabil ONG.)

Calomnierea oponenţilor e un truc comunist mai vechi. Soljeniţîn descrie în "Arhipelagul Gulag" un exemplu clasic de calomniere a celor nevinovaţi. Pentru ca evadaţii din Gulag să nu fie ajutaţi de populaţie, ci denunţaţi şi atacaţi, administraţia lagărului răspândea zvonuri precum că "în lagăr se află nu deţinuţi politici, ci ucigaşi şi bandiţi, că orice evadat e un bandit periculos".

Puterea comunistă procedează la fel. Ea exercită presiuni asupra donatorilor străini, sugerându-le că aceştia sunt duşi de nas de ONG-le doritoare de granturi. "Deocamdată, în Occident nu se prea realizează riscul politic pe care-l comportă confundarea conştientă a presei noastre "independente" cu cea antistatală. De aceea, deocamdată, nu sunt recepţionate semnalele către ambasadele străine acreditate în Chişinău cu privire la faptul că presa de opoziţie face politica guvernărilor bucureştene pe bani din granturi americane", scria nu demult ziarul guvernamental Moldova Suverană. Sensul mesajului guvernamental, adresat Occidentului, e al unui administrator de Gulag: nu-i credeţi pe cei din presa "independentă", de opoziţie – sunt "bandiţi" periculoşi, "fac politica guvernărilor bucureştene"!