Mass-media de stat din Republica Moldova în campaniile electorale

1. Mass-media publice vs. mass-media de stat

În Republica Moldova (RM), la nivelul actelor normative, se face o distincţie între mass-media de stat şi mass-media publice. Cu toate acestea, lucrurile diferă în domeniul audiovizualului şi presei tipărite. Explicaţia ar fi că impactul activităţii instituţiilor mass-media electronice asupra formării opiniei publice este mult mai important decît cel al presei tipărite, fapt ce atrage atenţia opiniei publice locale şi a instituţiilor internaţionale preponderent asupra instituţiilor audiovizualului.

În 1994 Consiliul Europei recomandase noilor state independente să transforme televiziunea şi radioul de stat în instituţii publice. Din punct de vedere formal, guvernanţii moldoveni din acea perioadă s-au conformat recomandărilor respective. Parlamentul a adoptat Legea Audiovizualului (nr. 603-XIII din 03.10.95) articolul 7(1) al căreia stipula că Compania de Stat Teleradio-Moldova este instituţie publică a audiovizualului şi nu poate fi privatizată".

Articolul 1 al Legii audiovizualului defineşte noţiunea de "instituţie publică a audiovizualului – instituţie creată în baza capitalului de stat sau cu capital majoritar de stat şi cu participarea altui capital public sau privat, care este independentă în activitatea de creaţie şi reflectă interesele tuturor păturilor sociale" şi noţiunea de "instituţie privată a audiovizualului – instituţie creată cu capital integral privat sau majoritar privat, care reflectă interesele unei persoane sau ale unui grup de persoane". Astfel, se poate trage concluzia că în RM instituţii audiovizuale de stat nu pot exista în principiu.

De fapt însă, situaţia nu s-a schimbat nici chiar după adoptarea la 26.07.2002 a noii Legi nr. 1320-XV cu privire la instituţia publică naţională a audiovizualului Compania Teleradio-Moldova. Deşi televiziunea şi radioul de stat ar fi trebuit să devină "publice" încă din 1995, practic, cu mici excepţii, acestea întotdeauna au servit interesele persoanelor şi formaţiunilor aflate la guvernare, interese care au fost în permanenţă confundate involuntar sau premeditat cu interesele statului.

Cît priveşte presa tipărită, aici lucrurile se deosebesc în mod cardinal. Organizaţiile internaţionale nu au recomandat cu aceeaşi insistenţă guvernanţilor moldoveni să renunţe la presa de stat în favoarea celei publice. De aceea, au loc cu regularitate dezbateri de principiu referitoare la necesitatea existenţei presei de stat. De obicei, formaţiunile sau persoanele publice aflate la guvernare sînt avocaţi ai existentei presei de stat. Aceştia sînt susţinuţi de colectivele de ziarişti de la publicaţiile respective. Pe de altă parte, formaţiunile aflate în opoziţie pledează pentru lichidarea organelor de presă a instituţiilor publice, pe motiv că acestea servesc drept instrumente de manipulare şi propagandă a intereselor guvernanţilor, fiind susţinute din mijloace bugetare, din bani publici.

În acest sens, merită urmărită evoluţia ziarelor Moldova suverană şi Nezavisimaia Moldova, care în prezent au drept fondator Guvernul RM. Astfel, cu o jumătate de an înaintea declarării independenţei RM, a fost adoptată legea (nr. 497 din 15.02.1991) cu privire la modul de publicare şi intrare în vigoare a legilor RSSM. Documentul stipula că legile adoptate de Sovietul Suprem al RSSM intră în vigoare după ce sînt publicate în ziarele Sfatul Ţării şi Moldova suverană în limbile moldovenească şi rusă. La 2.09.91 Prezidiul Parlamentului prin hotărîrea nr. 699-XII a fondat şi ziarul Nezavisimaia Moldova. Prin hotărîrea nr. 739-XII din 09.10.91 referitoare la statutul temporar al publicaţiei, Parlamentul a stabilit că redactorul-şef este numit de către Parlament, finanţarea se face de la bugetul de stat, iar sarcinile sînt: reflectarea obiectivă a vieţii politice, economice, sociale, a evenimentelor de o însemnătate deosebită pentru informarea corectă a cetăţenilor despre evenimentele din ţară şi de peste hotare, reflectarea activităţii Parlamentului, Preşedinţiei, Guvernului etc., lucru valabil şi în cazul ziarului Moldova suverană.

Ceva mai tîrziu şi Guvernul prin hotărîrea nr. 18 din 17.01.1992 stabilise că deciziile sale cu caracter normativ se publică în limbile romвnă şi rusă în "Monitorul Parlamentului" şi în ziarele Moldova suverană şi Nezavisimaia Moldova. Deci la acel moment existau argumente plauzibile în favoarea existenţei aşa-zisei prese de stat, dat fiind faptul că Monitorul Sovietului Suprem se edita o dată pe lună, iar intrarea în vigoare a actelor normative putea fi o necesitate de urgenţă.

Ulterior lucrurile au evoluat de o manieră extrem de confuză. La 01.04.1994 a fost adoptată hotărîrea nr. 31-XIII prin care ziarele Sfatul Ţării şi Nezavisimaia Moldova au fost excluse din subordonarea Parlamentului, Guvernului revenindu-i sarcina să stabilească modul de funcţionare a acestora. În conformitate cu hotărîrea menţionată a Parlamentului, Guvernul a adoptat două hotărîri nr. 305 din 17.05.1994 şi nr. 372 din 1.06.1994, prin care au fost constituite organele de presă ale Guvernului: Moldova suverană şi, respectiv, Nezavisimaia Moldova. Aceste hotărîri guvernamentale au fost valabile pînă la adoptarea unor hotărîri noi (nr. 365 din 5.06.95 şi nr. 390 din 9.06.95), care au adus regulamentele ziarelor menţionate în conformitate cu prevederile Legii presei nr. 234-XIII din 26.10.94. Regulamentele respective sînt în vigoare şi în prezent, însă ele nu mai conţin obligativitatea iniţială pentru ziarele menţionate de a publica acte normative. Aceasta fiindcă la momentul elaborării lor deja se edita cu o frecvenţă dictată de necesităţi Monitorul oficial în care se publicau toate actele normative. Deci, deja în 1994 dispăruse "raison d’кtre" pentru aşa-zisa presă de stat, despre care s-ar putea spune că există din tradiţie sau din inerţie. În principiu, existenţa presei de stat nu este neapărat un lucru negativ, dacă principiile informării multilaterale şi nepărtinitoare a cetăţenilor sînt respectate.

Merită, oarecum, clarificată nedumerirea legată de hotărîrea din 1994 de a trece ziarele menţionate din subordonarea Parlamentului (cea mai democratică şi mai credibilă instituţie de stat) în subordonarea Guvernului. Singura explicaţie plauzibilă poate fi legată de faptul că tocmai avuseră loc alegerile parlamentare din 28 februarie 1994 cîştigate de Partidul Democrat Agrar (PDA) care obţinuse o majoritate absolută de locuri în Legislativ. Pe listele PDA candidaseră Prim-ministrul şi Preşedintele Parlamentului, formaţiunea respectivă fiind susţinută şi de Preşedintele ţării. Probabil, acceptînd transferarea ziarelor în subordonarea Guvernului, elita conducătoare presupunea că oricum ziarele menţionate le va reflecta interesele comune. Nimeni din conducătorii de prim rang  nu admitea atunci că doar peste doi ani toţi ei vor deveni adversari politici şi se vor încăiera în lupta pentru funcţia de Preşedinte al RM.

Este evident că independenţa editorială garantată de Legea presei prin interzicerea "imixtiunii în activitatea editorială" şi consfinţirea principiilor de "informare veridică" în condiţiile "pluralismului politic" etc. şterge diferenţa de principiu dintre mass-media de stat şi mass-media publice. Diferenţa se păstrează doar în ceea ce priveşte numirea sau alegerea conducerii instituţiilor mass-media, însă atît mass-media publice, cît şi mass-media de stat ar trebui să respecte aceleaşi principii de informare corectă, obiectivă şi echidistantă a cetăţenilor, prevenind transformarea lor în unelte propagandistice ale persoanelor şi formaţiunilor aflate la guvernare. Or, tocmai acest lucru nu s-a întîmplat atît în cazul audiovizualului "public", cît şi în cazul presei tipărite "de stat", lucruri care ies în evidenţă mai ales în timpul campaniilor electorale.

2. Mass-media de stat în alegeri

Comportamentul părtinitor din perioada campaniilor electorale focalizează în mod deosebit atenţia asupra mai multor aspecte ale prestaţiei mass-media de stat. Cele mai convingătoare dovezi pot fi găsite în documentele oficiale. Dacă analizăm rapoartele oficiale ale misiunilor OSCE de observare a alegerilor, precum şi hotărîrile Comisiei Electorale Centrale (CEC), începînd cu primele alegeri pluraliste din 1994, găsim referiri exprese la încălcările regulamentelor de reflectare a campaniilor electorale în favoarea persoanelor sau forţelor politice aflate la guvernare. Acest lucru este valabil atît pentru prestaţia ziarelor guvernamentale, cît şi pentru cea a Companiei Teleradio-Moldova.

O dovadă în plus este că atunci cînd a existat discordie între primele figuri ale statului, cum a fost în perioada dintre 1996 şi 2000, unele organe mass-media de stat au făcut partizanat în favoarea uneia sau alteia dintre acestea. Iată cîteva exemple:

a) campania electorală parlamentară 1994. Alegerile din 1994 au fost monitorizate de diferite instituţii şi organizaţii internaţionale doar pe termen scurt. Caracterul părtinitor al comportamentului Radioteleviziunii Naţionale a fost fixat în hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 43 din 26.11.1994. CEC a informat (hotărîrea nr. 232 din 11.02.1994) Parlamentul RM precum că "redactorul-şef al ziarului parlamentar Nezavisimaia Moldova ignorează în campania electorală prevederile Legii privind alegerea Parlamentului şi hotărîrile CEC".

b) campania electorală pentru alegeri locale 1995. După victoria la alegerile parlamentare a PDA, mass-media de stat au nimerit sub controlul acestei formaţiuni. De fapt, comportamentul mass-media în alegerile din 1995 nu a suferit schimbări faţă de 1994, lucru confirmat de observatorii electorali străini. CEC a preferat să atenţioneze mass-media de stat în mod verbal, evitînd adoptarea unor hotărîri speciale în acest sens. Explicaţia rezidă în faptul că în timpul alegerilor locale impactul mass-media de stat a fost oarecum redus, mai degrabă fiind încălcat dreptul cetăţenilor la informare. Cauza că concurenţii electorali şi cetăţenii nu au depus masiv plîngeri privind modul de reflectare a campaniei electorale de către televiziune şi radio a constat în faptul că în acea perioadă multe localităţi erau practic lipsite de curent electric. În acest sens, CEC a fost nevoită să adopte hotărîrea nr. 46 din 16.03.1995 prin care obliga Ministerul Comunicaţiilor şi Informaticii, precum şi Compania de Stat Moldenergo să asigure cetăţenii cu electricitate pentru a fi informaţi despre campania electorală.

c) campania electorală pentru alegeri prezidenţiale 1996. Exemplul alegerilor prezidenţiale din noiembrie 1996 este extrem de edificator. Atunci televiziunea de stat şi ziarul Nezavisimaia Moldova au făcut partizanat în favoarea preşedintelui Parlamentului Petru Lucinschi, care a cîştigat alegerile, iar Moldova suverană a făcut partizanat în favoarea prim-ministrului, Andrei Sangheli, lucruri confirmate în raportul final al misiunii OSCE.

Detaliile în acest caz sînt de natură să scoată în evidenţă multe lucruri. Astfel, dînd curs unei contestaţii a concurenţilor electorali, CEC a invitat la una din şedinţele sale din campania electorală din 1996 pe redactorii-şefi ai ziarelor de stat, precum şi pe directorul televiziunii naţionale pentru a le atrage atenţia asupra violării regulamentelor privind reflectarea campaniei electorale şi inadmisibilităţii partizanatului politic. Curiozitatea cea mare s-a produs atunci cînd redactorul-şef al Moldovei suverane s-a arătat contrariat de faptul că ziarele de partid îşi pot susţine şi promova candidaţii, iar Moldova suverană nu are dreptul să-şi susţină propriul candidat, adică prim-ministrul. Evident, redactorul-şef al Moldovei suverane se prefăcea a nu înţelege că premierul Andrei Sangheli era candidat din partea PDA, şi nu din partea Guvernului, fondator al ziarului respectiv.

La fel de curios a fost şi comportamentul redactorului-şef al ziarului Nezavisimaia Moldova. În acea perioadă monitorizarea campaniei electorale în mass-media era efectuată de un grup de experţi de la Institutul Mass-media din Dusseldorf care, între cele două tururi de scrutin prezidenţial, au făcut un raport  referitor la partizanatul mass-media de stat, inclusiv al ziarului Nezavisimaia Moldova în favoarea lui Petru Lucinschi. Redactorul-şef al ziarului respectiv şi-a publicat reacţia la raportul experţilor străini într-un editorial în care a declinat orice atitudini părtinitoare ale ziarului pe care îl conducea, învinuind experţii menţionaţi de lipsă de profesionalism în evaluări. Culmea cinismului a ieşit la iveală doar peste cîteva zile, după victoria în cel de al doilea tur a favoritului ziarului Nezavisimaia Moldova, cînd redactorul în cauză şi-a publicat editorialul la 2 decembrie 1996, felicitîndu-i pe susţinătorii învingătorului şi pe sine însuşi pentru aportul la victoria lui Petru Lucinschi. El se referea la multiplele mesaje din partea cititorilor în care se afirma că 90% din victorie se datorează campaniei pe care a făcut-o ziarul în favoarea învingătorului. Cu o modestie specifică oamenilor care îşi calculează eforturile pentru a nu face risipă de energie, redactorul respectiv recunoştea că aportul său la victoria candidatului învingător a fost de vreo 4-5%, adică exact atît cît a despărţit învingătorul şi învinsul de mult rîvnitul fotoliu prezidenţial.

O altă curiozitate a campaniei din 1996 este că directorul radioului naţional, care a primit felicitări din partea tuturor concurenţilor electorali pentru prestaţia demnă şi imparţială a instituţiei pe care a condus-o, a fost nevoit să-şi caute un alt loc de muncă. A fost o vendetă a învingătorilor pentru că nu a procedat ca redactorul de la Nezavisimaia Moldova? Oare nu de aici izvorăsc moravurile ce domină în mass-media de stat?

d) campania electorală pentru alegerile parlamentare 1998. După alegerile prezidenţiale din 1996, ziarele guvernamentale au făcut partizanat politic preponderent în favoarea învingătorului Petru Lucinschi. Astfel, în campania electorală parlamentară din 1998 Teleradio-Moldova şi presa tipărită de stat au fost menţionate în raportul OSCE pentru partizanat în favoarea "Blocului pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă", susţinut în mod deschis de către fostul preşedinte Lucinschi.

e) campania electorală pentru alegerile locale 1999. Alegerile locale din 1999 nu au fost monitorizate de OSCE, în schimb, au fost monitorizate de Congresul Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei şi de alte instituţii locale şi internaţionale specializate în supravegherea alegerilor. Astfel, în conformitate cu rapoartele acestora, în 1999, Compania Teleradio-Moldova a făcut partizanat în favoarea primarului de Chişinău, care fusese susţinut atît de către fostul preşedinte Lucinschi, cît şi de formaţiunile din Alianţa pentru Democraţie şi Reforme (ADR) care deţinea majoritatea parlamentară. În timpul campaniei electorale primarul Serafim Urechean era prezent în reportajele tv, practic, în fiecare seară, ba inaugurînd cîte o benzinărie, ba cîte o porţiune de drum asfaltat, ba făcînd acte de caritate, ba admonestîndu-şi subalternii pentru calitatea muncii acestora. Acest gen de reflectare a campaniei a fost în detrimentul mai ales al candidaţilor la funcţia de primar de Chişinău din partea Partidului Comuniştilor (PC) şi a Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD).

Merită menţionat faptul că după lansarea de către preşedintele Lucinschi a ideii transformării RM într-o republică prezidenţială, idee respinsă de toate fracţiunile parlamentare, televiziunea şi radioul de stat au avut o prestaţie relativ decentă. Aceasta fiindcă preşedintele Companiei Teleradio-Moldova era numit în funcţie de Parlament, unde interesele forţelor politice erau relativ echilibrate.

f) campania electorală pentru alegerile parlamentare 2001. În mod curios, pentru prima oară raportul OSCE privind monitorizarea alegerilor parlamentare din 2001 nu a avut obiecţii la prestaţia televiziunii şi radioului de stat, însă au constatat iarăşi că ziarele de stat Moldova suverană şi Nezavisimaia Moldova au făcut partizanat în favoarea "Alianţei Braghiş", conduse de prim-ministrul de atunci. Important este că Partidul Comuniştilor (PC) a învins în alegeri exact în perioada cînd comportamentului televiziunii şi radioului naţional nu li se putea reproşa prea multe. Ar fi fost normal ca PC să menţină şi să îmbunătăţească această situaţie, însă lucrurile au evoluat în sens invers.

g) campania electorală pentru alegerile locale 2003. După venirea la guvernare a PC prestaţia instituţiilor mass-media de stat s-a deteriorat dramatic, fiind supuse controlului şi aservite intereselor acestuia. Acest lucru a făcut ca situaţia audiovizualului moldovenesc să revină în vizorul instituţiilor democratice europene. Astfel, la sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a fost discutată chestiunea privind dezvoltarea televiziunii şi radioului public. Referindu-se la Moldova, raportorul APCE a menţionat că modificările efectuate de două ori pe parcursul anului 2003 la legea privind televiziunea publică nu au produs schimbări pozitive. Drept dovadă serveşte existenţa unui comitet de grevă la televiziune, nemulţumirile permanente privind selectarea membrilor Consiliului de observatori şi alegerea preşedinţilor companiei, eliminarea din grilă sau interdicţia de a pune pe post unele emisiuni, anchetarea unor ziarişti participanţi la acţiunile de protest etc.

Şi mai relevant în acest sens este raportul OSCE cu privire la observarea alegerilor locale din luna mai 2003. În raportul respectiv se menţionează "prezentarea de informaţii distorsionate de către mass-media de stat, care au fost extrem de părtinitoare" în campania electorală. Mai mult, raportul a fost însoţit şi de o notă informativă intitulată "Tendinţele negative depistate în cadrul alegerilor locale trebuie inversate", semnată de vicedirectorul Biroului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului al OSCE, Steven Wagenseil. Au fost menţionate în special abuzurile comise în cadrul aşa-ziselor emisiuni analitice "Argument" şi "Rezonans". Aceste emisiuni, difuzate săptămînal, cîte 45 de minute fiecare, pe tot parcursul perioadei electorale care a durat 2 luni, au abordat preponderent subiecte în care erau ridicate în slăvi autorităţile comuniste şi erau defăimaţi oponenţii acestora. (...)

h) aşteptări pentru alegerile parlamentare 2005. Exemplele detaliate prezentate mai sus scot în evidenţă moravurile guvernanţilor moldoveni şi efectele acestor moravuri asupra prestaţiei mass-media publice şi a celei de stat. Din acest punct de vedere, aşteptările pentru campania electorală 2005 nu au cum să fie optimiste.

Mai mult, recent, la 4 iunie a.c., în cadrul întîlnirii cu conducătorii administraţiei publice locale din raioane şi cu reprezentanţii mass-media din aceste unităţi administrativ-teritoriale şeful statului, tot el şi liderul PC, a pus în sarcina primilor să tuteleze ziarele fondate de autorităţile publice locale, să le ajute cu procurarea utilajului modern, să diminueze tarifele pentru plata arendării spaţiilor de către acestea etc. Şeful statului se arată conştient că aceasta poate fi o "încălcare a concurenţei libere", însă jurnalismul profesionist pe care l-ar promova presa de stat şi cea finanţată de la bugetele autorităţilor locale, spre deosebire de aşa-zisa presă independentă, în opinia Preşedin­telui, ar merita un tratament preferenţial. Avînd în vedere comportamentul mass-media de stat şi al celei publice, puterea doreşte, probabil, ca în preconizata campanie electorală şi presa locală să fie înregimentată arsenalului de instrumente ce va servi interesele partidului de guvernămînt.

3. Efectele comportamentului mass-media de stat

Dacă vreun cetăţean sau oaspete al RM ar citi cu regularitate doar mass-media de stat din RM, ar trebui să ajungă la concluzia că guvernanţii din RM sînt infailibili. Reflectarea activităţii lor este în exclusivitate pozitivă şi incontestabilă, ei sînt prezentaţi drept nişte persoane curajoase, ingenioase şi luptători pentru binele public. Însă aceşti cititori nu vor găsi analize şi dezbateri în contradictoriu privind rezultatele produse de iniţiativele guvernanţilor. Or, ce s-a ales din programul politic şi electoral al partidului de guvernămînt, de ce s-au "pulverizat" Pactul social, Masa rotundă cu statut permanent, iniţiativele guvernanţilor privind integrarea europeană a RM, decretul Preşedintelui privind soluţionarea conflictului transnistrean etc., deşi tocmai succesele în unele din domeniile amintite sînt menţionate în recenta iniţiativă a şefului statului legată de semnarea unui Pact de Stabilitate şi Securitate pentru RM?

Dacă activitatea autorităţilor moldoveneşti este atît de pozitivă, atunci oricine se poate întreba: de ce RM este cea mai săracă ţară din Europa? Mass-media de stat susţin că oponenţii guvernanţilor poartă vină pentru toate. Aceştia sînt prezentaţi aproape în exclusivitate drept nişte răuvoitori, extremişti care pun piedici bunelor intenţii ale puterii. (...)

Dacă însă cineva ar citi doar aşa-zisa presă independentă, atunci va trage concluzia că în RM autorităţile comit doar greşeli şi abuzuri, lucru care, de asemenea, constituie o exagerare, ieşind în evidenţă după plecarea guvernanţilor, atunci cînd mass-media independente scriu în mod normal şi despre acţiunile pozitive ale acestora. Însă în prezent, deoarece presa guvernamentală, cu capacităţile sale propagandistice enorme, exagerează meritele puterii, ziariştii din presa independentă sînt obligaţi (după propria lor mărturisire) să reflecte defectele şi abuzurile guvernanţilor, pentru restabilirea echilibrului. Acest exemplu extrem de simplificat arată cum prin comportamentul său părtinitor presa guvernamentală induce reacţii de protest ale presei neafiliate guvernării, care apoi este acuzată de partizanat în favoarea opoziţiei.

Pe de altă parte, nu trebuie să se creadă că, spre exemplu, schimbarea statutului mass-media de stat în mass-media publică, sau îmbunătăţirea calităţii legislaţiei ar elimina capacitatea de manipulare a opiniei publice din partea presei de stat. Totuşi se poate spera că se va ajunge, măcar într-un viitor previzibil, la situaţia pe care o contestă renumitul cercetător, Umberto Eco. În articolul "Ochii Ducelui" din ziarul El Pais (26.01.2004) el se referă la metodele de manipulare a opiniei publice prin intermediul mass-media. Concluzia la care ajunge Eco este că dacă în prezent este posibilă o dictatură, atunci aceasta poate fi doar una informaţională. Pentru a încerca să prevină acest lucru, cei mai educaţi cetăţeni, aşa-zişii intelectuali, ar trebui să facă opoziţie guvernării, indiferent de culoarea politică a acesteia. Numai astfel societatea ar putea căpăta imunitate împotriva manipulărilor exercitate de guvernanţi. Eco ia drept exemplu prestaţia instituţiilor mass-media din "imperiul mediatic" al premierului italian Silvio Berlusconi, care s-ar părea că respectă regulile informării multilaterale a cetăţenilor, prezentînd puncte de vedere "pro" şi "contra" asupra diverselor fenomene de interes public, numai că opinia favorabilă proprietarului postului este oferită la urmă şi în aşa fel încît recipienţii de informaţie să tragă concluziile favorabile lui Berlusconi. În RM putem doar visa să se ajungă vreodată la astfel de subtilităţi. După cum am arătat, manipulările aici se fac în mod aproape ostentativ şi absolut fără nici o jenă.