Dezideologizarea lui Puşkin

În anii totalitarismului comunist s-au scris mii de pagini, sute de studii, articole şi comentarii, zeci de cărţi despre Puşkin şi Basarabia. Tema a fost explorată şi exploatată până la saţietate şi repulsie, ea constituind pentru istoricii literari oportunişti o cale sigură de a obţine grade ştiinţifice ori de a intra în augustele graţii oficiale. Majoritatea lor covârşitoare însă au tratat acest subiect printr-o grilă ideologiza(n)tă, ferindu-se să spună până la capăt unele adevăruri. Au fost ocolite mai cu seamă zonele "delicate" ce ţin de referirile poetului rus la originea şi istoria noastră, de atitudinile sale faţă de limba şi cultura populaţiei băştinaşe, de susţinerea sa vehementă a expansiunii militare ruseşti în Balcani.

A venit timpul ca astăzi exegeţii şi biografii poetului - atât în revistele de specialitate cât şi în cadrul Zilelor Puşkin ce se organizează an de an aici la Chişinău - să revină asupra unor aspecte ale perioadei sale basarabene dintr-o nouă perspectivă, cea a adevărului literar şi istoric curat şi nemăsluit, dezideologizat. Credem că ar fi necesar să se facă unele retuşări şi deplasări de accente şi în manualele de şcoală, să fie scoase din subsolurile istoriei literare fragmente, versuri sau expresii "necenzurate", "scăpate" în diferite situaţii din pana poetului, ce ne vizează imaginea naţională şi trecutul. Dar, pentru a nu vorbi în gol, să aducem câteva exemple.

Decenii la rând s-a bătut monedă pe tema "influenţei binefăcătoare" pe care Puşkin a avut-o asupra literaturii basarabene. Poetului rus i se atribuia rolul de Mesia, de salvator al literaturii din această "jalnică" provincie, prezentată ca un adevărat deşert spiritual, în mod izolat de cultura şi civilizaţia românească a cărei parte integrantă era de secole. Cităm din enciclopedia Literatura şi arta Moldovei, vol. 2, pag. 170, Chişinău, 1986: "Creaţia lui Puşkin a avut o influenţă binefăcătoare asupra literaturii moldoveneşti din secolul 19. S-a accelerat procesul de dezvoltare a realismului, caracterului popular, democratismului ei. Scriitorii moldoveni apelează mai frecvent la creaţia populară orală, studiază viaţa poporului moldovenesc. Exemplul lui Puşkin l-a influenţat pe Negruzzi la crearea nuvelei istorice "Alexandru Lăpuşneanul"… Într-o altă lucrare se afirmă, cu totul greşit, că Puşkin este "primul scriitor care a cules folclor moldovenesc". Din scrisorile poetului trimise din Chişinău se desprinde aceeaşi atitudine superior-denigratoare: "…lipsa în societatea aborigenă (tuzemnoe) (subl. noastră – n.a.) nu numai a principiilor morale, ci şi a simplului organ pentru înţelegerea lor" (Dvoicenko-Markova, p. 29); sau: "…inspirata dumneavoastră scrisoare m‑a găsit în pustietăţile Moldovei" (Puşkin, v. 9, p. 20); sau: "luna asta proastă pe această boltă proastă" ("eta glupaia luna na etom glupom nebos­clone") (Puş­kin, v. 4, p. 49). Ar fi corect şi necesar ca puşkinologii de azi să arate, în sfârşit, că situaţia din Basarabia acelei perioade a fost generată de ruperea ei forţată, în 1812, de la trupul bătrânei Moldo­ve, când se pomenise izolată de matri­cea ei istorică şi culturală; că "golul" spiritual şi "faza incipientă" a litera­turii basa­rabene erau o consecinţă directă, drama­tică şi devasta­toare, a actului anexionist rusesc, impus de imperiul ţarist prin uzul armelor.

S-a trâmbiţat mult şi despre "dragostea" lui Puşkin pentru Basarabia şi basarabeni, despre "interesul său viu" faţă de limba, istoria, folclorul populaţiei autohtone. Exagerarea propagandistică a acestor trăsături încercau să camufleze contrariul. Mai multe versuri şi rânduri din scrisori scoase de la index abia în anii de după destrămarea URSS-ului şi apărute ici-colo în presa noastră, în forma lor nudă, dezideologizată (cele şapte articole ample aparţinând lui Teodor Cojocaru, publicate în Literatura şi arta în perioada 2 iunie – 1 septembrie 1994 sub titlul "Românii în optica lui Puşkin", şi din care au fost extrase majoritatea citatelor din acest text, sunt cât se poate de elocvente şi irecuzabile), dovedesc că poetul rus avea o nereţinută (şi, până la un anumit punct, poate justificată) aversiune faţă de locul nefericitului său surghiun din anii 1820-1823, şi că – spre deosebire de mulţi alţi istorici şi călători ai vremii – ne-a văzut mai mult în culori sumbre, dispreţuitoare. "Cu lira nordică, dând glas pustietăţii, / Am rătăcit aci…"; sau: "Adio, Chişinău soios…" ("Proşciai, nemîtîi Chişinev…"); sau: "O, Chişinău, o, urbe-ntunecată…" (Puşkin, v.1, p. 157); sau: "Blestemată urbe Chişinău. Limba obosi-va să te certe…" (Puşkin, v.1, p. 581) –  ne revin din când în când în memorie aceste versuri atât de "realiste" şi de…reale. Sau emblematicele versuri din poemul "Ţiganii": "Ţiganii-n gloată zgomotoasă / Prin Basarabia pribegesc…" (Puşkin, v. 3, p.14). Aceste versuri, dar şi unele afirmaţii facile şi nefondate din lucrarea sa Istoria Ucrainei, concepută în 1829, cât şi din adnotarea ce însoţeşte poemul ("În Moldova ţiganii alcătuiesc o mare parte a populaţiei" (Puşkin, v. 6, p. 231) ş.a.), ne-au creat nouă, basarabenilor, şi -  prin extincţie - tuturor românilor, un "buletin de identitate" fals, fiind consideraţi de către ruşi şi de către alte popoare din fosta URSS şi din actuala CSI drept ţigani. Considerăm că e de datoria apologeţilor puşkinişti să revină asupra acestor aspecte şi să spună tranşant, în baza adevărului istoric şi demografic, că ţiganii pe care i-a văzut Puşkin umblând cu corturile prin Basarabia nu sunt totuna cu românii basarabeni, care reprezintă un popor sedentar şi muncitor; că, pe când poetul hălăduia prin codrii şi podgoriile basarabene, angrenat în petreceri şi orgii bahice, în romantice aventuri amoroase cu fel de fel de Zamfire, strămoşii noştri se aflau, mai mult ca sigur, la muncile câmpului, şi, prin urmare, ei nu puteau fi văzuţi umblând cu şatra din loc în loc, ca nomazii.

La acestea se mai pot adăuga şi alte caracteristici ce-i prezintă pe basarabeni într-o lumină umilitoare sau de-a dreptul deforma(n)tă, cum ar fi: "sonnîîe moldavane" ("moldoveni somnoroşi") (Puşkin, v. 9, p. 27); "greoiul moldovean " ( Poemul "Evgheni Oneghin", Puşkin, v. 4, p. 171); "… mă bălăcesc în noroiul moldovenesc" (Puşkin, v. 9, p. 60); "… aici la noi e "moldovanno şi greţos" ("moldovanno i toşno") (Puşkin, v 9, p. 40) ş.a. Odinioară, puşkinologii dogmatici ai vremii se străduiau să demonstreze că aceste calificative îi vizau doar pe "boierii şi exploatatorii" basarabeni, nu şi pe oamenii simpli din popor, pe care Puşkin, bineînţeles, "îi iubea" şi "îi simpatiza" foarte mult…

Poate că ar trebui "deconspirată", între altele, şi latura mai puţin "internaţionalistă", ca să nu zicem şovinistă şi xenofobă, a lui Puşkin, care, atât în unele poezii cît şi, mai cu seamă, în scrisori, a susţinut deschis şi tranşant expansiunea rusească în Basarabia, a militat pentru anexarea integrală la Imperiul Rus a Moldovei şi Munteniei, a altor pământuri. Cităm două mici extrase dintr-o notiţă a sa intitulată "Despre istoria Rusiei în secolul al XVIII-lea": "… întrucât Dunărea trebuie să fie adevăratul hotar dintre Rusia şi Turcia" (Puşkin, v. 7, p. 203); şi: "… Umilirea Suediei şi lichidarea Poloniei – iată marile temeiuri ale Ecaterinei pentru care merită recunoaşterea poporului rus" (idem). Sau iată aceste rânduri şocante (şi, vai, cu o conotaţie atât de actuală!) ce se referă la răscoala eteriştilor din 1821, desprinse dintr-o scrisoare a "marelui prieten al tuturor popoarelor": "E-o chestiune importantă: ce va face Rusia? Vom ocupa noi Moldova şi Valahia sub motivul mediatorilor paşnici, sau vom trece Dunărea în calitate de aliaţi ai grecilor şi duşmani ai duşmanilor lor" (Puşkin, v. 9, p. 25).

Dar să ne oprim aici, fără a mai insista şi asupra altor exemple. Scopul nostru nu este de a-l "denigra" pe Puşkin, nici de a-l arăta într-o lumină defavorabilă, ci de a-i îndemna pe puşkinologii de azi să redea istoriei literare (şi cititorilor) adevărul întreg despre perioada aflării sale în Basarabia, despre poziţia civică şi concepţiile sale politice în contextul acelor vremi încă atât de "neaşezate" şi de dramatice pentru Europa. Nu credem că s-ar comite astfel o "necuviinţă" sau o "impietate". Dimpotrivă, curăţată de zgura ideologiei şi a falselor interpretări, ce s-a sedimentat în atâtea opuri strâmbătoare de adevăr, tema prezenţei lui Puşkin în Basarabia ar obţine noi nuanţe şi dimensiuni, iar imaginea marelui poet ar putea fi, într-un fel, "reabilitată".