Dilema preşedintelui Voronin

Schimbările politice dictate de Vladimir Putin în urma atacului terorist din Osetia de Nord demonstrează că liderul de la Moscova nu a înţeles nimic din tragedia şcolii de la Beslan, sau că doar profită de ea pentru a-şi materializa nişte planuri mai vechi. Preşedintele rus a propus, ca măsură de combatere a teroris­mului, recentralizarea sistemului politic din Rusia şi limitarea libertăţilor democratice, îngrădind dreptul locuitorilor din regiuni de a-şi alege guvernatorii şi deputaţii în Duma de stat pe circumscripţii uninominale. Analiştii ruşi vorbesc despre o adevărată lovitură de stat anticons­tituţională. Dar ce contează un "fleac" precum Constituţia, când la mijloc sunt "interese de stat", invocate de conducerea de la Kremlin? Într-o societate democratică acest tip de "interese" sunt produsul unor dezbateri publice. Iniţiativele puterii trebuie trecute prin filtrul legitimator al unei evaluări populare, care le poate aproba sau respinge, cu consecinţe în plan electoral pentru guvernanţi. Or, noile reforme ale lui Putin nu seamănă cu nişte "măsuri operative" vizând siguranţa naţională, ele se pretează tocmai deliberării publice. Şi aceste deliberări sunt interzise de-acum încolo poporului rus. Democraţia în această ţară e în cădere liberă. KGB-ul şi moştenitorii săi nu cunosc o altă modalitate de "întărire a statului" decât slăbirea cetăţeanului. Rusia mai are de parcurs ani-lumină până va realiza că forţa şi coeziunea unei ţări rezidă în independenţa şi demnitatea cetăţenilor săi, nu în subjugarea acestora puterii discreţionare a unui grup de persoane.

Preconizatele măsuri antidemocratice ale Moscovei, inclusiv ideea loviturilor preventive împotriva unor pretinse obiective teroriste, sună destul de sinistru pentru ţările şantajate de Rusia, cum este Georgia şi Moldova. Preşedintele Voronin, mai ales, n-ar trebui să-şi facă iluzii. Rusia nu-l va abandona pe Smirnov. Dilema liderului de la Chişinău este următoarea: fie cedează, şi îşi semnează astfel înfrângerea ca om politic, fie se învinge pe sine însuşi, ca să zic aşa, adică recunoaşte valorile democratice. Tertium non datur. Occidentul a întors spatele conducerii comuniste de la Chişinău şi nu intenţionează să se implice mai mult decât prin participarea, pur simbolică, în cadrul OSCE. Modificarea formatului de negocieri, cerută azi şi de Chişinăul oficial, înseamnă nişte angajamente pe care, la această oră, nimeni în Vest nu este dispus să şi le asume. Conştient, pesemne, de lipsa de chef a americanilor şi vesteuropenilor de a se împovăra cu responsabilităţi în chestiunea transnistreană şi pentru a-şi acorda un spaţiu de manevră în faţa aceloraşi occidentali, care i-au criticat puseul autoritarist de după Beslan, Putin a declarat la Astana, în prezenţa şefilor de stat din CSI (minus Voronin), că, deşi nu o consideră necesară ("ar fi doar o modalitate de a spori vorbăria"), Rusia nu are obiecţii cu privire la extinderea formatului de negocieri, dacă partea moldove­nească insistă. Nu faci o asemenea afirmaţie batjocoritoare dacă nu controlezi situaţia. Afişându-şi ironic "moderaţia", Putin l-a lăsat pe Kucima (noul locotenent al Kremlinului) să rostească lucrurile mai dure şi mai veninoase la adresa Moldovei: liderul ucrainean a evocat abandonarea "nejustifi­cată" de către conducerea de la Chişinău a "planului Kozak" şi a exprimat – mai clar ca niciodată - refuzul Kievului de a se alătura unor sancţiuni economice împotriva Transnistriei.

Aşadar, un muson rece bate dinspre stepele slave pentru preşedintele moldovean. Neparticiparea sa la summit-ul CSI nu semnifică deocamdată decât dezămăgirea şi supărarea unui om care a fost tras pe sfoară de nişte prieteni dragi. De aici până la o schimbare a azimuturilor strategice calea e lungă. Dacă vrea să primească un sprijin real în lupta sa împotriva separatismului transnistrean, liderul comunist trebuie să ofere nişte garanţii Statelor Unite şi Uniunii Europene. Aceste garanţii ţin chiar de obligaţiile ce îi revin ca şef al statului. Nu poţi fi credibil în elanul tău de apărător al moldovenilor în faţa abuzurilor smirnoviste, arătându-te în acelaşi timp incapabil de dialog pe plan "intern", de pildă, în problema crizei de la compania "Teleradio-Moldova", unde cenzura e în floare şi se operează epurări de personal pe criterii politice. De altfel, dacă ar fi mai puţin obtuzi, mai puţin dominaţi de reflexe sovietice, guvernanţii de la Chişinău şi-ar da seama că obstinaţia lor de a nu discuta cu greviştii de la Televiziune este lipsită de sens, ea nu se justifică nici măcar din perspectiva unor raţiuni de partid egoiste. Acum trei ani şi ceva, comuniştii au ajuns la putere fără a deţine controlul asupra Televiziunii şi, azi, tot ei par favoriţii viitoarelor alegeri parlamentare. Şi atunci, de ce ar neglija un început de reformă la "Teleradio-Moldova", "spălându-şi obrazul" în faţa Occidentului? Televiziunea de stat nu a iniţiat până acum nici o dezbatere despre situaţia din Transnistria cu participarea reprezentanţilor Puterii şi ai Opoziţiei, cu invitarea analiştilor independenţi, dar şi a unor martori din zona afectată. În loc să organizeze asemenea emisiuni, care să dea glas tuturor punctelor de vedere (cum se întâmplă la o televiziune cu adevărat publică!), contribuind la o solidarizare naţională împotriva separatismului, guvernanţii, orbiţi de politicianism, îi apostrofează pe profesorii de la şcolile agresate de miliţiile smirnoviste pentru că şi-au exprimat la Casa Radio, alături de jurnaliştii protestatari, indignarea faţă de incapacitatea autorităţilor moldovene de a le apăra demnitatea. Halal coerenţă "statalistă"!...