Comuniştii, primarii şi scriitorii sau cine boicotează Ziua Limbii Române în Basarabia?

Un reproş grav, diluat doar de semnul interogaţiei sub care este pus, formulează publicistul şi scriitorul Constantin Tănase în articolul "Intelectualitatea boicotează Ziua Limbii?", publicat în prima pagină a săptămânalului Timpul de dimineaţă, (nr.5/141, 1 septembrie 2004). Autorul constată cu dezamăgire şi tristeţe că sărbătoarea naţională, "Limba noastră", marcată în calendar – pe 31 august – ca sărbătoare oficială în Republica Moldova, este boicotată nu numai de conducerea comunistă, care face lucrul acesta demonstrativ şi cu dispreţ de când a venit la putere, dar şi de "reprezen­tanţii intelectualităţii naţionale de creaţie", această sintagmă înglobând "scriitorii, actorii, ziariştii, pictorii, cântăreţii". Reproşul pe care îl face publicistul de la Timpul este întemeiat şi reflectă o realitate care s-a conturat de mai mulţi ani: la manifestările festive organizate de "Ziua limbii" în Aleea Clasicilor din Chişinău vin tot mai puţini intelectuali. Dar nu constatarea unui adevăr evident pentru oricine este motivul care m-a făcut să scriu acest editorial, ci dorinţa de a extinde şi a nuanţa discuţia începută de Constantin Tănase.

Cred că sărbătoarea "Limba noastră" (din titulatura originală a dispărut, de câţiva ani, sintagma "cea română") a devenit, din păcate, una tot mai lipsită de conţinut, înecată într-un festivism siropos şi anemic. Entuziasmul şi interesul oamenilor - atât cât a fost - care însoţea această sărbătoare la decretarea ei în 1989 s-a evaporat aproape complet. Dar nu căderea în desuetudine a unei zile cu semnificaţii deosebite pentru istoria noastră postbelică mă îngrijorează (la urma urmelor, poate fi vorba de o proastă organizare), ci faptul că s-a uitat "motivaţia" fundamentală şi mobilizatoare a acesteia: cunoaşterea, exerciţiul vorbirii cât mai corecte şi perpetuarea limbii române în Basarabia. Vlăguirea sărbătorii din 31 August se explică prin faptul că limba română nu este respectată pe tot parcursul anului. Oamenii resimt din ce în ce mai acut discrepanţa între ceea ce omagiază şi realitatea limbii de stat în Republica Moldova, unde aceasta a ajuns din nou pe poziţii defensive, aflându-se într-o continuă repliere în faţa vigorii, pe drept cuvânt, capitaliste, a limbii "fratelui mai mare". Cum s-a ajuns la situaţia actuală şi cine este vinovat? Vina este a intelectualilor, a celor care au cerut – pe bună dreptate – acum 15 ani, repunerea în drepturi a limbii române în Basarabia, lansând şi ideea unei sărbători probabil unice în lume. Incapacitatea lor de a fi dus până la capăt un proiect de emancipare naţională şi democratică trebuie invocată obligatoriu, atunci când reflectăm asupra cauzelor pentru care Moldova a ajuns pe mâna unor conducători afoni la valorile sacre ale poporului nostru. Cât de mare este contradicţia între esenţa independenţei proclamate la 27 august 1991 şi opţiunile intime (nu cele clamate de ochii lumii) ale guvernanţilor comunişti se vede din faptul că de câtva timp ei s-au pomenit în situaţia, mult prea inconfortabilă, să apere în Transnistria controlată de regimul secesionist ceea ce au fost pe punctul să demoleze acum trei ani, în teritoriul administrat de Chişinău, adică limba română. Faptul că o fac fără tragere de inimă, că încearcă să amortizeze exclusiv şocul unei insulte aduse autorităţii lor – în cazul şcolilor româneşti de la Tiraspol, Râbniţa şi Tighina – şi nu tratează criza drept o ofensivă a separatiştilor împotriva valorilor naţionale, ne-a demonstrat-o atitudinea sfidătoare a conducerii comuniste în ziua de 31 august la Chişinău, când am sărbătorit Limba Română. Cu alte cuvinte, să rusificăm, dar să rusificăm noi, nu Smirnov, care este un separatist şi un uzurpator. Dacă au renunţat parţial la proiectele lor (spun "parţial", deoarece înlocuirea Istoriei Românilor cu o pretinsă "Istorie integrată", ce are misiunea de a deznaţionaliza, nu de a... europeniza Basarabia, este planificată în acest an de studii în circa 300 de şcoli din dreapta Nistrului!), au renunţat nu pentru că au înţeles că au greşit în aceste intenţii, ci pentru că protestele societăţii civile şi intervenţia Consiliului Europei i-au determinat, pe ei, guvernanţii, să bată în retragere...

 Revenind la reproşul dlui Constantin Tănase adresat oamenilor de cultură basarabeni în articolul amintit, cred că nu absenţa scriitorilor pe Aleea Clasicilor în ziua de 31 August reprezintă cea mai gravă sursă de nelinişte. Adevărata problemă este că scriitorul – personaj emblematic al "renaşterii" basarabene – a dispărut din conştiinţa publică, iar efortul său solitar la masa de scris se scaldă în anonimat şi gratuitate. Această absenţă scriitorul se cuvine să şi-o reproşeze, în bună măsură, chiar sieşi. A fost abandonată ideea întâlnirilor scriitorilor în şcoli, aşa cum s-a cerut (şi aparent s-a aprobat de noua/veche conducere a breslei) la ultima Adunare Generală a USM, unde se promisese crearea unui Departament de relaţii externe şi contacte cu publicul - instrument de refacere a unei legături funcţionale între creatorii şi consumatorii de literatură, dar şi o modalitate de a relua dialogul general al scriitorilor cu societatea. Aşadar, nu m-ar întrista lipsa intelectualilor, a scriitorilor în mod special, în ziua de 31 august, dacă i-aş şti că s-au îndreptat spre satele şi şcolile republicii, acolo unde n-au mai ajuns de ani de zile, nici ca persoane, nici, mai ales, prin cărţile lor. Însă realitatea nu prea lasă loc de iluzii.

Convulsiile politice şi criza economică, accentuate în ultimul deceniu, s-au repercutat într-un mod dramatic asupra culturii. Dificultăţile de editare, preţurile mari şi tirajele mici ale cărţilor, destrămarea sistemului de librării ce a existat în perioada sovietică – aşa-zisele "Luminiţe", transformate în baruri şi băcănii, dacă nu cu totul distruse pentru lipsa lor de utilitate "practică" –, pierderea gustului pentru lectură, "uitarea" deliberată cu care sunt trataţi scriitorii şi în general intelectualii independenţi de către televiziunea de stat, cu posibilităţile sale imense de influenţă şi manipulare, au condus la discreditarea culturii adevărate, la substituirea ei cu un kitsch îngrozitor, ruso-moldovenesc – aşa-zisa "cultură de masă" - care spală creierii tinerii generaţii. Dacă la Chişinău, Aleea Clasicilor, indiferent de ostilitatea vremurilor, va aduna câteva zeci de oameni veniţi să omagieze Limba Română, la ţară, aşa cum, la fel, ne-am putut convinge, festivitatea nu a figurat deloc în programul autorităţilor locale, căzute într-o totală obedienţă în faţa guvernării comuniste. Singură, prezenţa primarului general Serafim Urechean la manifestaţiile din Chişinău a mai salvat obrazul autorităţilor locale. Domnia sa însă are interese electorale, vor spune unii, deci o motivaţie în plus să facă figuraţie publică. Dacă nu propriile ambiţii politice, cu siguranţă, un decret prezidenţial, de felul celui prin care s-au ordonat manifestări publice în cinstea "celor 60 de ani de la eliberarea Moldovei de sub ocupaţia germano-română", i-ar fi scos din amorţire pe ceilalţi primari şi pe consilierii locali în ziua de 31 august. S-ar fi primenit uliţele, lumea s-ar fi îmbrăcat în straie de sărbătoare, muncitori harnici ar fi montat, "cu grăbire", scene în faţa primăriei (sau a bisericii, după caz) şi microfoane la care "oameni de bună credinţă", eventual, şi doi-trei scriitori aduşi în acest scop de la Chişinău pe cheltuiala bugetului comunal, s-ar fi înghesuit să rostească discursuri de omagiere a limbii române, iar elevii să recite poeme de Eminescu şi Grigore Vieru. Halucinantă viziune!...

Să nu deviem, aşadar, discuţia în imaginar (oricât ne-ar îndemna vocaţia fabulatorie), să fim realişti. Nu le putem cere guvernanţilor să manifeste acelaşi entuziasm pentru valorile româneşti, după ce pe 24 august au celebrat, cu mare pompă şi cu câte 100 gr de votcă, distribuite veteranilor de război sovietici, contrariul acestora: victoria totalitarismului rusesc în Basarabia, la "capul de pod" Şerpeni şi în alte localităţi. Ar fi fost o dovadă de incoerenţă din partea lor, un scandal logic, de care nici măcar respectarea legislaţiei în vigoare nu ar fi reuşit să-i ferească. La rândul lor, autorităţile locale nu pot fi nici ele învinuite de indiferenţă faţă de sărbătoarea Limbii Române, pentru că de fapt nu ştiu, nu i-a învăţat nimeni că în democraţie se cuvine să mai ai şi iniţiative proprii, nu doar să aştepţi indicaţii "de sus". Am putea, fireşte, acuza, în termeni abstracţi, cum am făcut-o din abundenţă în ultimii 14 ani, lipsa de "conştiinţă naţională" a moldovenilor (mă refer la "electoratul de bază"), care nu au dovedit, pe 31 august, exuberanţa de altă dată, şi în absolut, probabil, am avea dreptate. Numai că această entitate difuză şi mult prea controversată – conştiinţa naţională – nu este un "dat" pogorât din ceruri, nu este o redută definitiv cucerită. Conştiinţa naţională reprezintă, mai degrabă, produsul împrejurărilor istorice şi rezultanta unui proces educaţional, de o anumită calitate, mai bună sau mai proastă. În cazul Basarabiei, categoric proaste, au fost şi împrejurările, şi educaţia.