Poeme din Nord

scrisoare

după lucian blaga ana blandiana
şi alţi exilaţi în lumină

sunt un mormînt în care susură neputinţă. în miercurea mare aud tristeţea ta albastră mamă:"unde eşti tu cea luminată odată de sîngele meu? tu nu eşti eu tu nu eşti eu tu nu eşti eu".

timpul s-a-nvolburat şi a plîns apele toate s-au scurs. despic firul în patru. ea-mi poartă prin lume irişii căprui dar ea nu este eu. unde este cea legănată odată de sîngele meu? ea nu este eu nu este eu nu este eu.

e frig. cocoşii au încetat de cîntat. de cine m-am lepădat? de cine s-a lepădat?

poem fisurat

în fiecare zi aştept să-mi înflorească irişii. azi nu voi jubila. dimineaţa s-a ghemuit între pliii de lumină dar va veni şi timpul fulguirilor oliv cu geometrii senine.

martie. scriu în agendă: "femei cu sînii cubici îmi intră în poeme. unde le sunt rotunjimile? ale femeilor. ale poemelor". odată viaţa mi-a fost în pericol. priveam cerul şi-i vedeam doar flamurile de lumină pe-atunci scobeam într-un cuvînt pînă la sînge. s-au dus acele zile cu vîntul lor mătăsos cu tînguiri prea lungi. acum şterg rame din care au căzut capodopere.

să-ţi spun despre cum mă plimb singură printre ficuşi palmieri begonii pe cînd ele se cred umbrind aleile într-o grădină botanică? sau despre cum am făcut economii la orice într-un timp zis de tranziţie?

îmbrăcat desuet iubitul meu pleacă în bătrîneţe. las mîinile în jos a neputinţă.

ziua mi-a fisurat poemul. stau în pat fără speranţă. nu se mai poate reface.

hăul meu necesar

o brută de erai te-aş fi iubit. îmi uit degetele pe obraji. copilăria mea cu mici isterii cu alifia toamnelor întinsă pe inimă cu teme învăţate pe de rost.

într-un septembrie cu fructe căzute pe jos m-ai ridicat în braţe. nu ştiai că-mi dăruieşti simple regrete.

la moară unde te-am urmat cu toată interdicţia mamei printre urlete de motoare bărbaţii rîdeau dezvelindu-şi dinţii îngălbeniţi de mahorcă. îmi amintesc mereu acei naratori cu pomeţi osoşi cu figuri urîte mă văd trecînd printre dînşii cu ochii deschişi a mirare. absorbeam cuvinte îngropam în mine imagini rostitoare texte adevărate.

scriu despre tine. mă profilez. în ziua marelui denunţ voi reveni de pe o pajişte maronie cu braţele pline de lalele sălbatice.

decojesc zile şi nopţi de cînd ai plecat. unde e viaţa mea de atunci? liniştea dă peste margini. mă ghemuiesc pe pernă. miroase a bahnă aud păpurişul foşnind şi printre ani strigătul meu: "ta-a-a-a-a-a-t-ă-ă-ă!".

ca printr-o hală ticsită cu amintiri

ca printr-o hală ticsită cu amintiri rătăcesc. zile şi nopţi. laolaltă. deschid cuvinte ce nu mă mai încap siglele vieţii mele pierdute. să le sparg zgomotos de caldarîm să calc peste cioburi cu tălpile goale şi ele să nu sîngereze să nu mă doară ca şi atunci cînd intram în amurg şi nu-mi păsa de urmele mele rămase în ziuă. să-mi pară o simplă flecăreală tot ce mi-ai spus în dimineaţa ceea lăptoasă:

"eşti cea mai frumoasă cădere de umbre peste luciul apelor mute. flori de salcîm tac jenate în preajma ta. ei te vor ademeni cu ocheade şirete tu să rămîi cea mai frumoasă cădere de umbre peste luciul apelor mute să aluneci zvîcnind speriată de suflarea ciutei".

doamne cîtă risipă. plicul acela subţire prin care se prevedeau clar cuvintele îmi părea un copil cu epidermă transparentă. îl lăsam să plece aşa gol-goluţ. peste piaţa centrală ningea cu fulgi inexpresivi. pe lîngă mine trecătorii se perindau într-un mod ciudat. ca după un transplant străină mie însămi stăteam în mijlocul unui spaţiu concentric iar el se comprima se comprima şi nu-mi lăsa nici o şansă de evadare. am trăit atunci o mică moarte. ceva din mine pleca pe altă paralelă.

emoţie de iarnă

iarnă. singurătăţi prelungi voluptoase. de azi paşii nu-mi vor mai răsuna pe caldarîm. e atîta linişte în cer şi pe pămînt încît auzul mi-a amorţit. neîndoios voi mai rămîne un timp în sfera aceasta pufoasă unde nici un gînd nu intră sau iese. vreau să fiu exilata în calmul imens al zilelor de ianuarie să nu aştept nici o solie să uit drumul spre tine să beau un ceai tare de salvie să-mi fac ordine în lucruri şi să depun mărturii despre zilele cînd glasul meu urca spre Dumnezeu.

şi acum strig: doamne închide-mă în cercul umplut cu Tine. nu mă lăsa ispitei. de atîta plîns văzul mi s-a acoperit cu zgură. stropi-mă-vei cu isop şi mi-l vei curăţi. trimite-mi doamne ploile Tale să mă răzbată pînă la os.