Întrebări fără răspuns?

Reluarea acţiunilor de protest ale Opoziţiei creştin-democrate, la Chişinău, provoacă cele mai diverse comentarii şi atitudini. Presa subordonată Puterii încearcă să minimalizeze importanţa şi anvergura mitingurilor din ultimele duminici ale lunii ianuarie. Unul din argumentele folosite este inutilitatea de fond a acestor manifestaţii, întrucât, vezi Doamne, însăşi conducerea superioară de partid şi de stat s-a declarat pentru integrarea europeană. Concluzia criticilor filocomunişti este extrem de isteaţă: reluarea protestelor serveşte exclusiv scopurilor electorale ale partidului ce le inspiră. Înainte de a vedea ce preţ se poate pune pe aşa-zisa opţiune europeană a regimului Voronin, să descifrăm concluzia mai sus-menţionată. Orice acţiune a unui partid politic, inclusiv protestele anticomuniste de acum, contribuie, implicit, şi la susţinerea unor scopuri electorale. Aceasta este logica vieţii politice: partidele luptă să obţină cât mai multe adeziuni, pentru a ajunge să deţină pârghiile, executive şi legislative, necesare aplicării programelor lor doctrinare. Adevărata problemă nu sunt intenţiile electorale ale PPCD, ci atitudinea partidului de guvernământ, care vrea "integrare europeană" fără norme europene în Republica Moldova. Ceea ce nu observă sau nu au voie să recunoască public ziarişii aserviţi comuniştilor este că manifestaţiile de stradă reprezintă singura posibilitate a Opoziţiei de a-şi face auzită vocea, după ce Puterea a respins iniţiativa creştin-democraţilor privind organizarea unui referendum consultativ pe tema aderării Republicii Moldova la NATO şi la Uniunea Europeană. Partid parlamentar, PPCD nu are acces la televiziunea de stat, la fel ca şi celelalte partide democratice, deşi această instituţie este subvenţionată de la buget, nu din buzunarul PCRM.

Comuniştii au refuzat până acum dialogul cu societatea şi cu partidele din Opoziţie. Ei au sfidat apelurile acestora de a participa la şedinţele Mesei Rotunde cu Statut Permanent, deşi ştiu că ignoră astfel una din recomandările Consiliului Europei. Tot ei au blocat orice canal de informare alternativă, suspendând difuzarea Televiziunii Române, lichidând posturi de radio independente. Puterea a transformat Comisia Electorală Centrală într-o fantoşă a bunului său plac. Refuzul CEC-ului de a admite acţiunea de colectare a semnăturilor în favoarea unui referendum pro-NATO şi pro-Uniunea Europeană semnifică o dublă încălcare a Constituţiei. Mai întâi, pentru că neagă dreptul cetăţenilor de a fi consultaţi în chestiuni-cheie pentru destinul naţional, aşa cum prevede Legea Supremă, şi a doua oară, comiţând un abuz statutar, întrucât în atribuţiile CEC-ului nu intră evaluarea gradului de constituţionalitate a unor iniţiative politice. Dacă vor cu adevărat să se apropie de Occident, de ce ar refuza guvernanţii să cunoască opinia poporului în această problemă? De ce s-ar teme de referendum, dacă opţiunea le este sinceră, aşa cum se zbat să ne convingă valeţii lor mediatici? Răspunsul e la suprafaţă: guvernanţii nu vor referendum tocmai pentru că populaţia s-ar putea să răspundă pozitiv acestei oferte, obligându-i să nu mai poată retracta, să-şi probeze cu fapte declaraţiile pro-europene. Schimbarea de macaz a comuniştilor nu este decât o perdea de fum. O demonstrează felul în care se cramponează ei de statutul de neutralitate al Republicii Moldova, neutralitate anulată în fapt de prezenţa trupelor ruseşti în Transnistria. Atitudinea faţă de NATO reprezintă miezul disputei politice în Republica Moldova, o linie de demarcaţie ireconciliabilă. Dacă în ce priveşte Uniunea Europeană, auzi de la o vreme adeziuni dintre cele mai aiuritoare din partea autorităţilor de la Chişinău, în chestiunea NATO regimul Voronin urmează neclintit voinţa Rusiei, din simplul motiv că interesele militare ale Moscovei în zonă ar fi răsturnate printr-o eventuală aderare a Moldovei la Alianţa Nord-Atlantică, şi o dată cu ele baza logistică, temeiurile "parteneriatului strategic" care menţine în viaţă guvernarea comunistă.

Un alt tip de critici la adresa iniţiativei creştin-democraţilor răsună, surprinzător, din partea unor comentatori afiliaţi unor partide democratice şi pro-europene, care pun la îndoială utilitatea unui referendum pe tema "NATO şi UE", întrucât, consideră ei, masele nu ar fi pregătite pentru un asemenea examen, iar organizarea plebiscitului comportă riscuri serioase. Aceşti publicişti trec totuşi prea uşor cu vederea maniera ignobilă prin care a fost blocată iniţiativa creştin-democraţilor de către comunişti. Evident, putem discuta pe seama oportunităţii unui referendum consultativ de acest fel şi a "purităţii" mijloacelor folosite în promovarea lui. Politica de alianţe a PPCD-ului a trezit destule critici justificate, pentru a privi cu reticenţă derularea actualelor proteste şi mai ales cerinţa organizatorilor lor legată de demisia in corpore a puterii comuniste – aici liderii creştin-democraţilor ar trebui să ne explice la ce fel de mecanism de învestire a unei noi guvernări se gândesc atunci când pledează pentru alegeri parlamentare anticipate, deoarece este clar că un scrutin înainte de termen va favoriza, momentan, tot PCRM-ul lui Voronin. După calculele unor analişti, tocmai nişte alegeri anticipate vor reconfirma într-o proporţie considerabilă partidul comunist la putere, pe când erodarea guvernării în următorii doi ani ai prezentului mandat, plus o activitate consecventă a Opoziţiei ar putea duce la scăderea ponderii comuniştilor în opţiunile electoratului, permiţând o schimbare a raportului de forţe în parlament. E destul de greu şi probabil lipsit de prudenţă să decupezi actualul demers al creştin-democraţilor din noianul de acţiuni şi metode folosite de ei în ultimii ani, să îl priveşti separat de biografia neunivocă a PPCD-ului. Pe de altă parte, nu pot să nu observ, cu oarecare melancolie, că suntem blestemaţi să ne privim la nesfârşit cu suspiciune, să căutăm intenţii perfide în spatele mişcărilor celuilalt, în timp ce Puterea comunistă continuă să marcheze cu regularitate puncte în faţa electoratului, anunţându-se de pe acum câştigătorul lejer al alegerilor locale. Acest ping-pong interminabil al culpabilităţii în tabăra democraţilor: insinuările nedemne, prezumţiile de "extremism", atacurile la persoană, "lectura printre rânduri", umorile scăpate din frâu întreţin o stare de şah reciproc între "concurenţii" de pe aceeaşi latură a eşichierului politic basarabean, înveninează relaţiile reciproce, împiedică solidarizarea în faţa răului comun. Pentru a ieşi din acest cerc vicios, ajunge să faci un exerciţiu de exteriorizare, de auto-obiectivare, e drept, nu tocmai uşor. Altfel spus: să-ţi verifici rezonanţa propriului nume, impactul ideilor pe care le susţii în teritoriu. Fireşte, eu vorbesc ca un intelectual, nu ca un politician. Textul de faţă apare într-o revistă a scriitorilor ce nu poate fi bănuită de parti-pris-uri partinice, dincolo de simpatiile private ale celor ce o redactează, şi nu face decât să exprime o profundă îngrijorare. Desigur, oricine poate greşi, dar nu cred că putem fi acuzaţi de rea-intenţie. Adevărul, într-o materie atât de "lunecoasă" şi relativă cum e politica, pare mereu susceptibil de corectări şi contextualizări, în funcţie de volumul de informaţii (şi ele modificabile) acumulate la un moment dat, în dependenţă de priorităţile ce rezultă dintr-o atentă raportare a ţelurilor tale la posibilităţile de care dispui. Întotdeauna se va găsi cineva care să ştie sau să pretindă că înţelege mai bine decât tine cum stau lucrurile, în plus, în Basarabia, industria zvonurilor şi a intoxicării funcţionează la turaţie maximă. Dacă nu referendum (a cărui organizare stă în continuare sub un mare semn de întrebare), atunci ce?… Cum să-i sensibilizezi acum, nu peste 10-20 de ani, pe basarabeni în direcţia Occidentului, acum când hărţile lumii se redesenează cu o repeziciune uluitoare şi fără a se sinchisi de retardaţi, sub presiunea unor pericole globale care îngroapă tot mai mult în uitare o periferie ca Republica Moldova, livrând-o unui destin arbitrar, condiţiei de eternă "monedă de schimb" a istoriei? Cum să-i faci pe concetăţenii noştri să voteze pentru Europa şi cu mâinile, nu doar cu "picioarele", emigrând pe capete?… Aş vrea să cugetăm împreună la aceste întrebări, să nu refuzăm o discuţie incomodă. Fiece zi care trece fără să contribuie la conştientizarea celor cu drept de vot împinge Republica Moldova spre statutul de colonie rusească. Este contraproductiv ca ideea plebiscitului să fie lăsată exclusiv în cârca unui singur partid - de acest lucru par să-şi dea seama şi iniţiatorii ei. O amplă mişcare civică pro-NATO şi pro-UE, purtată, aşadar, în numele unor realităţi devenite tangibile pentru vecinii noştri est-europeni, ar putea scoate din amorţire comunitatea basarabeană şi trimite un important semnal în exterior, aşa cum o campanie electorală, cu subiecte multiplu disipate, nu are cum să reuşească, întrucât menţine cele mai eficiente mijloace de influenţă în mâinile Puterii, care profită din plin de embargoul informaţional pe care l-a instituit şi de banii publici. După părerea mea, cantonarea integrării europene şi euroatlantice la nivelul unor dezbateri sterile, a unor discursuri de simpozion, azi, în Basarabia, avantajează exclusiv politica de restauraţie a actualilor guvernanţi. Pentru că înlocuieşte faptele cu divagaţii pe marginea lor, căutarea de soluţii cu reverii teoretice. Pledoariile pro-occidentale care nu se traduc în acţiuni concrete şi concertate ale întregii Opoziţii democratice nu fac decât să întreţină deruta generală, să sporească distanţa dintre elite şi alegători, să combată involuntar valorile pe care unii adepţi ai acestora le îmbălsămează într-o cazuistică laşă.