Anna Strezeva: Muzica ce provine din echilibru

Dacă ar fi să existe un personaj pentru ceea ce scriitorul francez Claude Roy va numi, cu referinţă la creaţie, "o artă care să lumineze, pentru sine şi pentru ceilalţi,  puţin mai mult viaţa ca s-o poţi trăi mai adevărat", Anna Strezeva va putea să se identifice negreşit cu un asemenea rol. La sfîrşitul anilor ’70, firma cehă Rieger- Kloss instala prima orgă în Basarabia, iar acestei femei îi va fi rezervat destinul să fie anume ea prima organistă şi amfitrioana permanentă a Sălii de Orgă din Chişinău. Chiar dacă iniţial este deschisă mai mult pentru a favoriza experienţele concertistice ale Svetlanei Bodiul care va veni în turnee de la Moscova, prezenţa fiicei micului – la fel ca R.S.S.M. – dictator comunist Ivan Bodiul nu va fi decît episodul de debut al evenimentului. Asta o putem spune acum, din perspectiva unui sfert de secol de la punerea în circuit a acestei scene, ale cărei evenimente se vor desfăşura odată cu evenimentele care vor face parte din viaţa organistei Anna Strezeva. La acea oră, însă, fiica binecunoscutului în Chişinău maestru de cor Gheorghe Strezev şi proaspăta absolventă a Conservatorului "P. I. Ceaikovski" va asista specialiştii cehi la instalarea instrumentului, ca să fie prezentă în scenă chiar din 15 septembrie 1978, cînd vor răsuna tam-tamurile inaugurale, iar ei i se va permite să o secundeze, întorcînd paginile şi schimbînd registrele, pe pasagera ei colegă moscovită.

Orga, "o creaţie umană ce comunică direct cu divinitatea" şi pătrunde, purificînd, în esenţa fiinţei omeneşti. Spiritul Suprem şi Teluricul într-o comuniune sonoră, ale cărei zone de sensibilitate combină, deopotrivă, impactul şi concilierea contrariilor. Faţă în faţă cu un asemenea colos, ce ar putea opune o femeie? Înaltă, masivă, cu o figură deschisă şi radioasă avînd acea expresie a seninătăţii alimentată de resorturile unei secrete şi netulburate siguranţe interioare, Anna Strezeva se va înregimenta în suita reginei instrumentelor, fiind perfect conştientă de puterea talentului său. Programele ei de organistă cu statut permanent, pe durata a 25 de ani, în care nu vor putea interveni nici deciziile voluntariste ale regimului sovietic şi nici curenţii derutanţi ai tranziţiei anilor ’90, vor aduce, înainte de toate, expresia fascinantă a geniului lui Bach, apoi, din epoci diferite, toată experienţa, toată vraja, inspiraţia şi toate speculaţiile generate de unicitatea orgii ca instrument muzical. Sub degetele Annei Strezeva, absoluta desăvîrşire a operelor cantorului de la Leipzig va găsi rigoarea şi rafinamentul capabile să păstreze intact spiritul lor de mesaje de muzică pură. Dar fie că va cînta din Preludiile corale miniaturale, sau Fantezia în sol major, sau  din grandioasele dubluri pentru orgă, cum sînt  Preludiile şi Fugile, sau Toccatele şi Fugile, sau Passacaglia şi Fuga în do minor, ori   însoţind diferitele componenţe, inclusiv corurile în creaţii de proporţii, cum sînt Patimile după Matei în care Bach apare în toată măreţia şi frumuseţea sa obiectivă, orga Annei Strezeva, tehnica ei polifonică folosind cu abilitate cele trei manuale şi pedalierul vor căuta întotdeauna să descifreze şi dimensiunea emoţională, altfel spus, senzorială a planurilor sonore. Cu atît mai transparente vor fi această viziune şi manieră ale ei în creaţiile romanticilor şi neoromanticilor şi pînă la lucrări de muzică contemporană, cu cît compoziţii antologice de Liszt (Variaţiuni pe tema Cantatei Veinen, Klagen de Bach, Preludiul şi Fuga pe tema BACH) , Franck (Coraluri, sau Preludiu, Fuga şi Variaţiunea), Messiaen (La nativite du Seigneur), Poulenc (Concert pentru orgă, orchestra de coarde şi timpane) vor reprezenta un teren fertil pentru explorarea bogăţiei şi libertăţii lor prodigioase în materie de limbaj şi forme muzicale. Profunzimea emoţiei egalează măreţia concepţiei acestor creaţii asimilate de interpreta lor cu strălucire concertistică şi pasiune care, însă, vor găsi în frontierele formale ale stilului reţinerile şi reperele cele mai sigure. O mărturisire şi o meditaţie în acelaşi timp aceste discursuri ale Annei Strezeva, care vor sugera că muzica desăvîrşită, aşa cum o defineşte şi autorul "Jocului cu mărgelele de sticlă", Herman Hesse, este muzica ce provine din echilibru, iar echilibrul provine, la rîndul lui, din înţelegerea lumii.

Prodigios înzestrată, născută într-o familie de muzicieni în care cultul muzicii şi al meseriei de muzician luase deja formele unui program ereditar, fetiţa cu auz absolut care va impresiona şi profesorii greu de impresionat ai Şcolii speciale de muzică "E.Coca" din Chişinău va avea parte de evenimente şi întîmplări ce se vor constitui într-un destin dinainte pecetluit de a fi expresia unei certe vocaţii muzicale. La trei ani, Anna Strezeva va cînta la pian cu notele în faţă, la nouă, va transpune partiturile corale din spectacolele Operei dirijate de tatăl său, cîntîndu-le la acelaşi pian la care îşi va petrece întreaga copilărie. Pistruiată şi înaltă încă de pe atunci, cînd demonstra capacităţile auzului său la lecţiile de solfegiu şi armonie, ea va fi un copil supradotat cu cravată de pionier, solicitată la toate manifestările şcolii, dar care va prefera, în acelaşi timp, să se retragă pentru ore de improvizaţie la pian alături de fratele ei Iurie. La Moscova, şcoala rusă de teorie muzicală a Conservatorului "P.I.Ceaikovski" va adăuga la harul nativ al Annei Strezeva, slavă şi ea, pe linie paternă, bulgăroaică sud-basarabeană, profunzimea şi amploarea muzicologiei întemeiate acum un secol şi jumătate de V. Stasov.  Urechea ei fenomenală şi abilităţile copilăriei o vor ajuta şi aici, în mediul select al celor mai dotaţi, să fie şefă de promoţie pe toată linia. Anna Strezeva va cîştiga concursurile Conservatorului la transpuneri simultane pentru pian, inclusiv ale sofisticatelor şi uluitoarelor partituri wagneriene,  va acompania, improvizînd, spectacolele dramatice, la invitaţia teatrelor metropolei ruse, ca să descopere într-o zi – nu putea să nu descopere! – orga. Ea va urca pe scările din spate ale instrumentului, îi va vedea imensele capacităţi interioare, în funcţie de materialul tuburilor, le va intercepta sunetul lor diferit, gustînd de sus, de la înălţimea ultimului palier, sentimentul detaşării de tot ce ar putea fi pasager, insignifiant, efemer. Pentru unii, măreţia şi forţa unui colos sînt copleşitoare, pentru alţii, sînt o sursă de energii care îi proiectează într-o altă dimensiune. Strezeva va urma, în paralel, cursurile a două specialităţi, profesorul său Leonid Roizman reprezentînd tot ce avea mai de preţ şcoala sovietică de orgă formată, la originea sa, sub auspiciile tradiţiilor germane şi franceze de interpretare. Zarurile au fost aruncate şi atunci cînd Anna Strezeva îşi va desăvîrşi studiile de organistă, iar la Chişinău se va deschide, concomitent, Sala cu Orgă, prin această întîmplare şi suprapunere de evenimente, Providenţa va dori, probabil, să ne comunice că niciodată nimic nu se întîmplă întîmplător.

Albert Schweitzer este considerat cel mai mare interpret al operelor pentru orgă de Johann Sebastian Bach tocmai pentru că a fost, înainte de toate, un muzicolog de excepţie, lăsînd posterităţii o capodoperă de cercetare şi studiu dedicată creaţiei marelui cantor. Dacă organista Anna Strezeva va avea şi o pregătire de muzicolog-teoretician, această împrejurare nu va putea decît să o favorizeze şi să-i dea o şansă în plus cînd va aborda universul muzicii lui Bach. La numai 25 de ani, ea va face ca sublimele acorduri ale Toccatei şi Fugii în re minor să se reverse în splendida Sală cu Orgă din chiar primele ei concerte, în respiraţia tuburilor instrumentului pulsînd varianta sonoră a luminii şi veşniciei. De altfel, apariţiile ei de debut se vor produce alături de soprana Svetlana Strezeva, cele două reprezentante ale clanului Strezev lansînd, tot atunci, un insolit tandem concertistic coloratură-orgă. După tentativa curajoasă de a aborda o mostră de repertoriu, Bach va fi asediat metodic şi scrupulos: va cînta  Preludiile corale din Orgelbuchlein, mai multe Coraluri, între care Wachet aut, ruft uns die Stimme şi Vater unser im Himmelreiche, şi astfel fortificată, îşi va netezi drumul spre zona grandioaselor cicluri duble. Chiar de la început Toccata şi Fuga în re minor, pe care le va relua cu insistenţa reflexului deja format de a descoperi ceva nou acolo unde se pare că totul a fost descoperit, avea să-i deschidă, dincolo de spectacolul virtuozităţii şi al grandorii de care se simte atras orice interpret, perspectiva pătrunderii în esenţa muzicii lui Bach. Toccata, această avalanşă nestăvilită, în flux masiv şi irezistibil, suspendat în pauze pline de semnificaţie, şi Fuga disciplinată pe verticala celui mai riguros şi simetric contrapunct – aceste oscilări între fantezie şi ordine, elanuri şi disciplină, efluvii pasionale şi raţiune traduc sinteza celor două repere diametral opuse pe care se sprijină geniul autorului lor. Le vom regăsi cu uşurinţă în Preludiile şi Fugile  în do major, mi bemol major,  mi minor, la minor, si minor, apoi, pe lîngă Toccata şi Fuga în  re minor, în Toccata şi Fuga în fa major, Fantezia şi Fuga în sol minor, şi în do minor, iar Anna Strezeva, care îşi va construi, pe parcursul anilor, acest repertoriu monumental, va naviga pe dimensiunile acestor două paralele: a vieţii pasiunilor, a teluricului, şi a vieţii spiritului. Asta însemnînd libertatea disciplinei şi disciplina libertăţii, freamătul mereu reînnoit al inventivităţii, al dezlănţuirilor sonore chemate însă mereu la ordine. După ce va exersa Bach opt ore pe zi la Conservator şi tot Bach fiind suportul pe care îşi va întemeia mai apoi principiile de interpretă-organistă, ea se va putea abandona speculaţiilor şi strălucirii tehnicii din Sonata în mi minor (în trei mişcări), sau splendorii unui limbaj la limita improvizaţiei din Toccata şi Fuga în fa major, sau Preludiul în do major, în timp ce va da culoare accentelor dramatice ce izvorăsc din Passacaglia în do minor sau Fantezia în sol minor, dar în toate acestea va lăsa să transpară acea forţă imperturbabilă ce supraveghează energiile dezlănţuite, le organizează şi le transferă într-o altă – eternă – categorie de timp.

În unul din interviurile care i se vor lua în plină ascensiune a carierei, Strezeva va mărturisi surpriza de a fi descoperit studiind Bach prezenţa unei invariabile scheme interioare, a cărei arhitectură formală cuprinde substanţa muzicală fără a-i încorseta tălăzuirile pasionale sau profunzimile filozofice alimentate necontenit de un nou şi inepuizabil conţinut. Se va afirma de atîtea ori – şi iată că Strezeva o va face încă o dată – că Bach poate fi emoţionant în pofida faptului că este savant, sau tocmai pentru că este atît de sofisticat şi savant. Asta se va înţelege şi atunci cînd va relua de mai multe ori Preludiul şi Fuga în la minor, lucrare mai puţin spectaculoasă, dar în care va sesiza un suflu romantic, o atmosferă de patos emoţional pe care organista va dori să le transmită – inspirat, înălţător – ascultătorilor săi fascinaţi. Va fi un asemenea Bach la fel de autentic? În relaţia Annei Strezeva cu aceste mesaje de muzică pură, unele din ele de pură gîndire, firea ei bonomă şi deschisă, simţul ei pozitiv alimentat de conştiinţa talentului care îl posedă, dar prin asta cu nimic mai puţin sensibilă şi vulnerabilă ca individualitate, vor căuta întotdeauna o supapă de ieşire prin a da interpretărilor ei o expresie de caldă şi sinceră mărturisire. O viziune care nu contrazice, în esenţă, spiritul muzicii lui Bach, de atîtea ori tocmai puterea şi strălucirea ei deschizînd larg porţile spre inimile publicului. Chiar dacă nu întotdeauna e uşor să eviţi riscul de a reduce această muzică suverană compusă pentru eternitate - la un fragment grăbit şi agitat din ritmul cotidianului nostru.

Bach în germană înseamnă "izvor". Beethoven avea să spună că Bach nu este un izvor, ci un ocean. Faţă în faţă cu acest ocean, cu această operă dedicată "ad majorem Dei gloriam", orga Annei Strezeva va tălăzui în spaţiile ei inefabile, va sublinia forţa cosmică a acestei muzici, dar sunetele tuburilor ei – strălucitoare sau mate – vor căuta şi corespondenţe intime cu întreaga gamă a sentimentelor omeneşti. Cu viaţa însăşi.

Cineva spunea că metoda cea mai bună de a cunoaşte lumea este de a te împrieteni cu lumea. Anume acest fel "de a cunoaşte lumea" prin a comunica şi a se împrieteni cu ea este calitatea care o identifică şi o face pe Anna Strezeva inconfundabilă în viaţa ei de artistă şi, în paralel, de profesoară de teoria muzicii la catedra de liceu. Farmecul ei natural, căldura nedisimulată provenind dintr-un caracter pe cît de sincer şi cordial, pe atît de detaşat de nimicurile vieţii, vor alimenta generos o personalitate care îşi va constitui un repertoriu de prima organistă, dar care, în postura ei deosebită, niciodată etalată, nu va avea decît gesturile şi atitudinile unui simplu slujitor al muzicii. Ea va impresiona în grandioasele recitaluri Bach, a cîte două ore fiecare, va lansa programele ei de anvergură cuprinzînd toate epocile componistice, de la barocco la muzica contemporană, inclusiv opuri necunoscute interpretate în premieră la Chişinău, şi tot ea va fi curioasă să asiste organişti în turneu, cărora le va schimba registrele, ori le va întoarce paginile, această aplecare şi supunere faţă de măiestria altora, în împletire cu propria ei experienţă, dezvăluind premisele care îi vor forma propria ei personalitate. Alături de Capela "Doina", Strezeva va întregi un repertoriu antologic din literatura genului (Handel, Aliluia, Bach, Patimile după Matei, Mozart, Missa în do major, Rossini, Stabat mater), ea va însoţi, de fapt, toate cu Orgă, faimosul cor "Minin" din Moscova, Corul Radio Moldova, corul Conservatorului, Corul "Renaissence", fără ca să lipsească în listă şi corurile de copii, mari şi mici, din Chişinău. Fiica maestrului Gheorghe Strezev va colabora cu toţi maeştrii de cor, ea va iubi acest mediu de muzicieni, va fi solidară, în numele muzicii, cu ei, pentru ca revelaţia pe care o va avea în copilărie – corul – să devină încă un instrument, instrumentul vocilor vii, prin care să poată să cunoască mai bine lumea. Orga Annei Strezeva se va integra generos acestei lumi pentru a deveni, la rîndul ei, un punct de atracţie spre care se vor îndrepta compozitorii locului, împreună cu solişti, ansambluri şi orchestre, iar aceste mişcări de curenţi şi de interese circulînd pe ambele sensuri, aceste pactizări mutuale fructificate în concerte şi recitaluri vor putea să aducă acea nouă dimensiune, fără de care este greu de imaginat viaţa muzicală din Chişinău din ultimele două decenii. Sigur, vor mai fi şi organişti în turneu, pentru un timp, vor fi angajate şi alte două organiste, Marina Zagorschi şi Olga Babagean, care, înainte de a părăsi Moldova, vor împărţi cu Anna Strezeva programele stagiunilor curente. Sala cu Orgă va cunoaşte momentele ei de glorie, de o maximă intensitate şi calitate a prezenţelor, şi perioade îndelungi de recul, dar indiferent de timpul de afară, ori de numărul de spectatori din sală, indiferent de cotidian, de şefii care se succed şi de salariul ei sub limita decenţei din contul căruia mai trebuie să întreţină şi un fiu, indiferent de zgomotul şi obstacolele vremurilor, această femeie va păstra o seninătate imperturbabilă, pentru care nimic nu pare a fi mai important decît să-şi oficieze ritualul ei în faţa maiestuosului instrument. Disponibilitatea Annei Strezeva de a se oferi să participe în cele mai diferite componenţe, fie alături de orchestra de cameră formată între timp la Sala cu Orgă, ori, de la egal la egal, în duo cu toate celebrităţile locului şi, cu aceeaşi generozitate, să susţină lansarea de nume noi, ori să dirijeze şi să asiste la orgă Ansamblul "Barocco" al elevilor săi de la liceu  – în această omniprezenţă a ei se poate citi, dincolo de agenda curentă a unei soliste angajată la Filarmonica Naţională, un fel de bucurie a ei de a fi receptivă, de a fi deschisă faţă de viaţă şi faţă de ceilalţi, faţă de ceea ce am putea numi misterul de a crea şi a face împreună muzică. O vom putea urmări alături de bagheta lui Dumitru Goia, în Concertul în sol minor pentru orgă şi orchestră de Poulenc; sau cu Alexandru Samoilă la pupitru, în Concertele de Handel, în sol minor, în fa major, în si bemol major, sau însoţind cununa de Ave Marii şi glasul inconfundabil al Mariei Bieşu care vor încheia, în fiecare an, tradiţionalul Ultim Concert al Anului; sau inaugurînd, împreună cu Vasile Iovu, acea comuniune unică de respiraţii nai-orgă în creaţii de Bach, Schubert, Gluck, Franck şi, cu acelaşi  succes, în lucrări de Anatol Chiriac ori Boris Dubosarschi. În aceste şi multe alte apariţii, în combinaţii orgă-violoncel, cu Ion Josanu, sau orgă-flaut, cu Ion Zaharia, şi din nou însoţind corurile pe care atît de mult le iubeşte, Anna Strezeva va fi, înainte de toate, urechea fină aplecată asupra coerenţei ansamblului atît de greu de atins din cauza "întîrzierii" sunetelor declanşate de mecanismul specific al orgii, ansamblu care să fructifice, totodată, viziunea şi sensibilitatea ei de interpretă. Ea se va adapta cu dexteritate la diversitatea şi proporţiile unui asemenea repertoriu, pentru care va avea tehnica polifonică necesară, dublată de rigoare şi instinct, dar va avea şi acea doză de emotivitate controlată care să facă să vibreze - fără afectare - partida maiestuoasă a orgii, fundal imperturbabil şi clopote strălucitor măsurînd ritmul veşniciei, peste care se vor înălţa, cu toată bogăţia inventivităţii, cînturile fiinţei omeneşti.

În timp, nu numai interpretul îşi pune amprenta asupra operelor interpretate, dar şi actul interpretării ar putea să-l ajute să-şi descopere propria sensibilitate şi modul în care ar putea cît mai exact să o exprime. Recitalurile Annei Strezeva vor include invariabil Bach şi, în diverse combinaţii, la fel de invariabil epoca romantică şi neoromantică. Şi asta nu numai pentru că, din perspectiva istoriei muzicii, după o perioadă de decadenţă şi tăcere ce a urmat lui Bach, repertoriul pentru orgă a renăscut, iar orga şi-a redobîndit pierduta, pentru o clipă, fascinaţie odată cu apariţia lui Franz Liszt şi, mai tîrziu, a lui Cesar Franck, organistul şi compozitorul care a dominat timp de o jumătate de secol capelele din Paris. În cazul Annei Strezeva este uşor să desprinzi legătura intimă care există între repertoriul ei romantic şi maniera în care îl prezintă şi se ataşează de anumiţi autori, reluînd de mai multe ori aceleaşi lucrări de Mendelssohn, Liszt, Franck sau Reger. Chiar din concertele ei de debut de la sfîrşitul anilor ’70 înregistrate şi pentru Fonoteca Radio Moldova se poate auzi un Franck inspirat, a cărui orgă e lirică, palpitantă, înfiorată de un zbor al sentimentului încă prin nimic cert şi definit. Această înregistrare cu Preludiul, Fuga şi Variaţiunea de Franck păstrează exaltarea tinereţii şi va da primele semnalmente ale unei firi care se va dezavua atît de sincer în Preludiu în care va conduce cu o admirabilă acuitate a expresiei acea linie melodică proaspătă şi atît de francă în uşoara ei melancolie, o lină unduire de vals, de presimţire, de aduceri aminte. Odată cu schimbarea lexicului muzical, se modifică şi atmosfera Fugii marcată de reminiscenţele muzicii lui Bach, care se topesc însă curînd sub presiunea tumulturilor incisive şi din nou valsante ale Variaţiunii, ultima parte a ciclului aducînd şi o probă de virtuozitate promiţătoare.

Pentru Anna Strezeva această identificare a propriului profil de interpretă va merge mînă în mînă cu expresiile propriei ei sensibilităţi. O vor atrage atmosfera însufleţită a Sonatelor de Mendelssohn, din care va cînta Sonatele nr.1, nr.4 şi nr. 6, lucrări plasate în frontierele formei clasice ca pe o temelie perfectă peste care îi va plăcea atît de mult să desfăşoare freamătul viu al unui limbaj al emoţiei. Liszt va figura de cele mai multe ori alături de Bach şi asta, fireşte, pentru că cele două celebre creaţii ale marelui călător, Variaţiuni pe tema Cantatei Veinen, Klagen de Bach şi Preludiul şi Fuga pe tema BACH îi vor permite atît de confortabil să stabilească în programele ei o acoladă între barocco şi romantism. Din această perspectivă, operele lisztiene, şi aici se mai adaugă grandioasa, masiva Fantezie Mare şi Fuga pe tema operei Prorocul de Meyerbeer, vor putea să apară în tuşe tranşante, ea se va abandona fanteziei şi libertăţii lor prodigioase, acelor efuziuni ale sufletului în melanj cu meditaţiile spiritului din care să poată să desprindă pentru noi, ascultătorii, multrîvnita şi preţioasa încărcătură – încărcătura de muzică şi poezie. Ori trebuie să-l asculţi, în interpretarea ei, pe romanticul tîrziu şi dificilul Max Reger, legat şi el prin fire invizibile de Bach, ca să-ţi pui, cu această ocazie, întrebarea dacă e posibil ca o femeie-organistă să fie capabilă să facă faţă fizic unor asemenea provocări ce angajează masiv cele trei manuale şi pedalierul, pentru ca în opere polifonice monumentale, cum sînt Fantezia corală şi Introducţia şi Passacaglia în re minor poţi să rămîi, prin excelenţă, liric. Anna Strezeva se va întoarce de mai multe ori la Cesar Franck, al cărui limbaj plin de înflăcărare imprimă operelor acestuia un parfum romantic inconfundabil. Să o atragă în această muzică pasiunea care o face atît de inspirată? Sau acele furtuni dezlănţuite şi temperate luminos în finale? Cîntînd Franck, Anna Strezeva va spune într-un interviu că a luat prima lecţie de interpretare a muzicii franceze chiar din prima sursă, de la organiştii francezi aflaţi în turneu pe care îi asculta în timpul studiilor la Moscova. Bineînţeles, se pot asimila nişte principii ce compun o şcoală de orgă sau un stil anume de interpretare. Dar, cu siguranţă, dacă e posibil să înveţi nişte tehnici, oricît de dificile, sau să înveţi să fii pedantă oprind repetiţia pentru că auzi o notă falsă în orchestră, dacă e posibil să asimilezi toate acestea, căldura în care să învălui această muzică, emotivitatea discretă ce o marchează nu vor putea izvorî decît din sufletul şi inima ei.

Anii ’80 – ’95 reprezintă perioada cea mai agitată în care recitalurile şi concertele mixte cu Anna Strezeva vor ţine capul de afiş al stagiunilor Sălii cu Orgă. Plină de vitalitate, ea îşi va scruta din mers capacităţile, oferind, în ritm regulat de metronom, programe care se vor extinde şi aprofunda şi care vor cuprinde, alături de monştrii sacri ai trecutului, muzica epocii moderne. Un timp, va profita şi de serviciile Goskonţert-ului pentru a călători în spaţiul ex-sovietic şi a înscrie în agenda ei de solistă a Filarmonicii din Moldova concerte susţinute la Moscova, în Sala Mică şi în Sala Mare a Conservatorului "P.I. Ceaikovski", apoi în toate sălile cu orgă, începînd cu Domurile din Riga, Vilnius, Tallinn, şi terminînd cu Novosibirsk, Omsk şi Irkutsk. Statisticile ei consemnează peste 1000 de recitaluri, ea se va deplasa în România şi Bulgaria, va avea şi cîteva concerte în Occident, în Finlanda şi Franţa, împreună cu naiul lui Vasile Iovu,  în Germania, Ungaria şi în Florida, unde va cînta alături de partenera ei de debut, Svetlana Strezeva, devenită între timp americancă. Pentru Anna Strezeva pare să nu fi existat nici o dilemă dacă e să accepte sau nu să dea curs unor invitaţii care ar fi putut să‑i schimbe destinul, deşi minunatele orgi din catedralele europene nu puteau să nu fie tentante. Sîngele ei de sud-basarabeancă o va aduce mereu acasă, locul unde există o orgă, singura, spre deosebire de toate celelalte, despre care ar putea să spună, posesiv, că este "orga ei". Acesta pare a fi unicul ei orgoliu – de a avea "o orgă a ei" -, un instrument cu 56 de registre, bine proporţionat de firma cehă Rieger-Klens şi întreţinut cu grijă de meşterii de la Chişinău, o orgă despre care va vorbi în mai multe interviuri că "nu te stoarce ca o lămîie" şi nu este nici grea, nici lejeră, ci tocmai foarte confortabilă pentru interpretare. Ea se va aşeza calm şi cu demnitate în faţa instrumentului, iar în acest ritual eliberat de efect speculativ va lăsa să transpară sentimentul bucuriei de a da glas mecanismelor lui complicate în faţa unui spectator pe care l-a format, formîndu-se, ea însăşi.

Vizavi de "un instrument confortabil", Strezeva va privi problemele de limbaj muzical şi ale eficienţei lui, probleme care marchează întreaga artă componistică a secolului XX, ca o posibilitate în plus pentru asimilarea unui repertoriu de muzică contemporană. "Timpul este forma lumii în care muzica evoluează în mod necesar", observa muzicologul francez Antoine Golea. În plin regim ateist, Strezeva va alege să cînte ciclul La nativite du Seigneur de Olivier Messiaen, ciclu care, alături de alte creaţii ale celebrului organist virtuoz şi compozitor de la mijlocul secolului trecut, o vor angaja, poate, cel mai strîns în cunoaşterea unei "alte forme" a muzicii. Ademenitoare provocările acestor opere în care generozităţile sonore şi extremele dinamice se combină cu ciudatele ritmuri messiaeniene, şi un prodigios exerciţiu pentru interpreta lor, exerciţiu care îi va media accesul spre un nou limbaj întreţinut la o altă orgă – una îmbogăţită şi extinsă sfidător peste limitele ei tehnice de altădată. Cu un asemenea suport, ea va putea avansa fortificată, deşi creaţiile fiecărui autor reprezintă, de fiecare dată, o experienţă inedită. Organistul şi compozitorul rus Oleg Iancenko introduce beţişoare în clape, ca să producă în Sonata efectul delirant al clasterului, sau suspendă "motorul" pentru a declanşa avalanşa unui înspăimîntător glissando în Improvizaţia sa pentru orgă. În poemul Mioriţa, Tudor Chiriac suprapune peste fundalul tragic al orgii vocea populară şi un înfiorător "urlet" de cîine imprimat pe banda magnetică. "Găselniţele" de limbaj vor da culoare şi propriilor ei improvizaţii din concerte propuse ad‑hoc din sală, inovaţiile vor fi, în general, un fel de opţiuni predilecte ale timpului, iar Annei Strezeva îi va plăcea să le favorizeze efectele, să pătrundă misterele modurilor şi ritmurilor ori să le nuanţeze rafinamentele pe care i le vor încredinţa, cu autografe, autori şi organişti în turneu sau compozitorii locului. În programele Annei Strezeva se vor întîlni Vasile Zagorschi, Ghenadie Ciobanu, Teodor Zgureanu şi argentinianul A.Soares, sau Dmitri Kiţenko, Anfisa Fiodorova şi  francezul Jean Langle. Ea se va angaja, ca întotdeauna, să comunice, să explice autorilor de la Chişinău construcţia instrumentului, să le demonstreze registrele, apoi să le lanseze opurile, acceptîndu-le "comenzile" inspirate, uneori, chiar de ideile ei. E un fel al ei de a da ca să primească şi a primi ca să dea şi astfel să comunice – un mod foarte personal al ei de a-şi înţelege rolul de interpretă care se va înscrie şi în configuraţiile programelor ei compuse din cele mai diferite şi surprinzătoare surse. Ciclurile de muzică franceză din anii ’99 – 2000 vor avea la origini gestul unui înalt oficial francez, Bertran Dufourcq, secretar pentru relaţii cu străinătatea şi fiu de organist, care, ascultînd recitalul Annei Strezeva şi înţelegînd să fie util, îi va expedia, în semn de admiraţie, stocuri de note din biblioteca familiei: M Dupre, J.Charpentier, reprezentînd muzica contemporană, neoromanticul Tournemire şi, din epoca baroccului, L Couperin, F. Couperin, L. Rameau, N. Grigny, L. Daquin, L. Clerambauet.  Din autori, epoci şi genuri diferite, Strezeva va construi, pentru deliciul spectatorului, programe dinamice şi pline de contraste care îi vor cere nu numai gust şi stil pentru a fi combinate ca ritm, registre şi atmosferă. Ea va urmări, cu pedanterie de muzicolog, evoluţia tradiţiei franceze de compoziţie, în timp ce publicul Sălii cu Orgă va putea asista la spectacolul realizării unei artiste, pentru care limbajul unic al fiecărui autor va deveni un mod al ei, universal, de comunicare.

Prima organistă din Basarabia şi posesoarea unui repertoriu pentru un instrument cuprinzînd "întregul conţinut spiritual al lumii" (Herman Hesse), Anna Strezeva este, indubitabil, o personalitate care va extinde şi îmbogăţi spectrul cultural din această zonă, îi va da savoare şi profunzime şi astfel va deschide acel univers care "să lumineze puţin mai mult viaţa". O personalitate fără orgolii şi veleităţi de vedetă, accesibilă şi mereu dispusă să fie exact acolo unde este nevoie de ea ca să pună umărul şi să susţină, ca să înţeleagă lumea şi să se facă înţeleasă de ea, ca să poată să-şi demonstreze dragostea, realizîndu-şi astfel destinul de artistă şi muzician de vocaţie. Curiozitatea e însă că la un sfert de secol de la deschiderea Sălii cu Orgă,  în septembrie 2003, cînd evenimentul va fi sărbătorit cu tot fastul în somptuosul edificiu, organista serii nu va fi Anna Strezeva, ci... Svetlana Bodiul, fiica fostului prim-secretar fiind invitată din Malta unde este stabilită ca să reconstituie, în opinia organizatorilor, emoţia momentului inaugural. La fel ca şi fragmentul de film proiectat pe ecran anunţînd solemn "prezenţa în sală a membrilor c.c. al p.c.u.s.". În acest program aniversar, printre invitaţii concertului, Annei Strezeva nu i se va permite decît să dea semnalul de debut al festivităţii şi să acompanieze Capela "Doina" a Filarmonicii. Ea va neglija provocarea şi va accepta să cînte cele cîteva fraze, dînd glas avalanşelor sonore din Toccata şi Fuga în re minor pentru a împrumuta  gestului său ceva din seninătatea jucătorilor cu mărgelele de sticlă. Cîntînd şi studiind Bach, imperturbabilele personaje ale lui Herman Hesse considerau că muzica, în care există un spirit de opoziţie, la fel şi unul cavaleresc, rămîne întotdeauna aceeaşi şi tinde spre acelaşi mod de dominare a hazardului.