Garry Kasparov despre statul poliţienesc din Rusia

Regimul "democraţiei dirijate" pe care l-a instaurat Vladimir Putin în Rusia a produs şi un nou val de disidenţi în rândurile intelectualităţii. Personalităţi cunoscute ale vieţii publice, politicieni, oameni de cultură, apărători ai drepturilor omului şi luptători pentru libertatea de expresie au condamnat planul putinist de construcţie al unui stat poliţienesc. Garry Kasparov, al 13-lea campion mondial la şah, intelectual remarcabil, este unul dintre aceştia. Alături de Elena Bonner, Serghei Kovaliov, Valeria Novodvorskaia ş.a., Garry Kasparov încearcă să arate opiniei publice din întreaga lume adevărata faţă a regimului instalat în Rusia: "Putin a fost ofiţer KGB şi convingerea lui este că Rusia are nevoie acum de o mână puternică, dură. Este chiar credinţa lui, pentru că nu ştie altceva... Toată puterea se concentrează, pe zi ce trece, în mâinile unui singur om. Alegerile de la începutul lunii decembrie din Rusia, caracterizate prin numeroase nereguli şi chiar fraudă, au fost o batjocură dacă e să judecăm după criterii europene".

 În vârstă de 40 de ani, născut în oraşul Baku, Garry Kimovich Kasparov locuieşte în prezent la Moscova. Călătoreşte mult, scrie articole pentru cele mai prestigioase reviste din lume şi acordă cu amabilitate numeroase interviuri axate pe o problematică foarte diversă, din care nu poate lipsi politica, societatea civilă, cultura şi, evident, jocul de şah. "Eu nu reuşesc să-mi găsesc un loc pe eşichierul politic actual: sunt un anticomunist convins, sunt conservator în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor economice ale ţării mele şi ale lumii în general, şi mă consider foarte liberal în  probleme sociale. Cred că în relaţia dintre Dumnezeu şi oameni nu trebuie să existe biserica. În curând voi edita prima carte dintr-o serie de cinci consacrate istoriei şahului, o carte intitulată "Predecesorii mei geniali". Publicăm mai jos fragmente dintr-un interviu acordat de Garry Kasparov revistei "La Vanguardia".

- Domnule Kasparov, istoria consemnează faptul că la un moment dat, mult după declanşarea perestroikăi, Dvs. aţi fost împotriva lui Mihail Gorbaciov...

- N-a fost vorba de Mihail Gorbaciov atunci, ci despre comunism. Sunt un anticomunist convins şi nici un comunist nu-mi va deveni vreodată prieten.

- Boris Elţîn v-a fost totuşi prieten, apoi drumurile vi s‑au despărţit...

- Recunosc că nu-mi place deloc când sunt cuplat cu cineva şi asta numai datorită numelui acelei persoane. Într-adevăr, l‑am susţinut pe Elţîn în perioada de început a preşedinţiei sale, când a deschis zăgazurile pentru democratizarea ţării, însă după declanşarea primului război în Cecenia n-am mai putut să fiu de partea sa.

- Ce credeţi despre Putin?

- Putin rămâne în continuare un ofiţer KGB. Nimic mai mult, el nici nu poate fi altceva, şi acesta e diagnosticul pe care i-l pun.

- Care este atitudinea Dvs. faţă de ceea ce se întâmplă acum în Cecenia?

- Poporul cecen este supus unui adevărat genocid. Însă Cecenia nu e doar o problemă a Rusiei – e şi o problemă a Occidentului, chiar dacă lumea occidentală tratează cu superficialitate acest subiect, închizând de fapt ochii la ororile ce se petrec acolo. Rămâi stupefiat să constaţi că liderii ţărilor civilizate reacţionează de parcă în Cecenia totul ar fi frumos şi perfect. Pe mine m-au indignat vorbele "domnului" Blair cum că în Cecenia are loc un "proces pozitiv al construcţiei constituţionale". Şi aceste cuvinte au fost rostite după ce se ştie foarte bine că la Referendumul petrecut în Cecenia au participat şi 100 000 de soldaţi ruşi. Îşi poate cineva imagina situaţia când militarii britanici vor participa şi ei la alegerile din Irak?... De fapt, adevărul e cunoscut de toată lumea: în Cecenia se întâmplă o mare tragedie. Ţărişoara aceasta mică e ca o rană deschisă pe corpul Rusiei, o rană care creşte precum o tumoare canceroasă şi care va răpune până la urmă întreaga Rusie. În ciuda acestui adevăr tragic, lumea se comportă ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic. Monstruozitatea şi, aş spune, cinismul acestui război sunt sporite şi de faptul că "actorii" implicaţi în el - o parte dinte ei - câştigă foarte mulţi bani. Cecenia este ca o gaură neagră în care se pierd fără urmă mii şi mii de milioane de dolari. Pe parcursul ultimilor zece ani din bugetul Rusiei au fost alocate sume enorme "pentru restabilirea republicii", însă aceşti bani n-au ajuns niciodată în conturile administraţiilor locale, ci au poposit în buzunarele militarilor ruşi. E ceva incredibil... Generalii americani n-au vândut arme vietnamezilor cu care luptau şi nici Israelul nu vinde arme arabilor, pe când în Cecenia aceste lucruri se întâmplă... Eu spun că Cecenia este un teritoriu în care nu funcţionează deloc legile, ci este un loc guvernat de corupţie.

-  De ce ar avea nevoie Rusia în acest moment?

- De multe ar avea nevoie... Cred că fiecare popor îşi are conducătorii pe care şi-i merită. Este doar vina noastră că s-a ajuns aici şi doar noi putem schimba situaţia. Însă dacă liderii ţărilor occidentale îl vor sprijini în continuare pe Putin, va fi foarte greu să protestezi în Rusia. Cred că Occidentul ar trebui să renunţe la dubla sa morală. Nu poţi ca în una şi aceeaşi şedinţă la ONU să condamni Israelul pentru crime împotriva umanităţii şi să consideri că e absolut normal ceea ce se întâmplă în Cecenia.  Dacă Israelul ar fi folosit aceleaşi mijloace pe care le folosesc militarii ruşi în Cecenia, n-ar mai fi auzit nimeni astăzi de grupările "Hamas". Există însă nişte limite şi în practicarea acestor măceluri. E imposibil să omori, sub pretextul luptei cu teroriştii, toată populaţia paşnică... Revin şi mai spun încă o dată că Occidentul ar trebui să renunţe la dubla sa morală.

- Dar poate că e imposibil de făcut acest lucru în lumea de astăzi...

- Sigur, se pare că e vorba de partea întunecată/umbroasă a fiinţei umane, predispusă la tranzacţii şi cruzimi camuflate, însă există nişte valori, cum ar fi drepturile omului, care ar trebui să fie universale. Atunci când spunem "dictatorul Pinochet", nu mai putem spune apoi "preşedintele Castro", "preşedintele Saddam Hussein", sau "liderul nord-coreean". Trebuie să fim corecţi cu noi înşine: să nu încercăm să privim şi să numim în mod diferit lucruri şi fenomene care sunt – în esenţa lor - identice. În cazurile enumerate mai sus avem de a face cu unul şi acelaşi fenomen, pe care eu îl mai numesc şi "otrava nepedepsirii". Convingerea mea este că fiecare om trebuie să fie anticomunist şi antifascist, să respingă aceste două ideologii care sunt îmbibate cu una şi aceeaşi otravă. Din păcate, lucrurile nu stau tocmai aşa. Când afirmi că eşti un adept al lui Hitler, oamenii te resping, se feresc de tine, dar când spui că eşti un admirator al lui Stalin, foarte puţini văd în aceasta ceva periculos.

- Aveţi deja o experienţă de viaţă şi ar fi interesant să aflăm cum priviţi Dvs. omul în general?

- Noi, oamenii, suntem plini de contradicţii. Suntem şi foarte diferiţi, încât e foarte periculos să judeci omul doar din punctul de vedere a ceea ce crezi tu că este adevărat... Oamenilor nu le place succesul altora. Un univers al contradicţiilor şi al luptelor – aceasta este lumea de astăzi şi cred că aşa a fost întotdeauna. Şi totuşi, dacă priveşti lumea atent, cu ochii larg deschişi, întotdeauna poţi să înveţi ceva de la alţii.

- Mulţi politicieni au venit la Dvs. şi au încercat să obţină susţinere...

-  E adevărat, dar n-am încheiat cu nimeni nici un pact şi n-am parafat cu nimeni o relaţie de durată. Fiecare partid e obligat să practice o politică flexibilă pentru a câştiga voturile alegătorilor, pe când eu am nişte principii de viaţă pe care nu pot să le schimb de la o campanie electorală la alta.

- Aţi fost presat de mafie în aceşti ani?

- "Mafia rusească" este un termen literar care impresionează foarte mult. În Rusia se întâmplă lucruri asemănătoare cu cele din Italia sau Statele Unite ale Americii: există un guvern corupt şi tu, ca simplu cetăţean, plătitor de taxe, nu poţi să faci o demarcaţie clară între guvern şi mafie.

- Sunteţi un om liber. Ce preţ a trebuit să plătiţi pentru a vă câştiga acest statut?

- Întotdeauna m-am condus doar de ideile mele – convingerile mele politice şi viziunea ideologică au rămas aceleaşi, ca şi acum 20 de ani. Cred că libertatea mea personală trebuie să stea pe primul loc şi asta pentru a putea, nestingherit, să-mi formulez opinia pe diverse subiecte. Eu vreau să fiu liber pentru a-i putea spune lui Putin ceea ce face greşit, sau să am libertatea să afirm, de exemplu, că sunt în total dezacord cu politica promovată de Bush. Nu vreau să aparţin nici unui sistem, nici unui grup, pentru că doar încorsetat în felul acesta, sub presiunea mediului, opiniile şi convingerile mele ar putea să se schimbe. Tot ce am afirmat mai sus sunt nişte principii de la care nu abdic şi care mă ajută să fac întotdeauna demarcaţii destul de clare în viaţă. Eu nu sunt omul care să se schimbe doar pentru a câştiga bunăvoinţa cuiva sau pentru a fi popular.

- Reiese din ceea ce afirmaţi că nu sunteţi adeptul nici unei structuri care "organizează", dirijează viaţa omului?

- Convingerea mea este că mulţi oameni au o viziune foarte îngustă despre lume. Lumea trebuie privită global, cu largheţe, pe când mulţi politicieni privesc la lume ca la o întreprindere, ca la o firmă a lor. Şi în religie se întâmplă acelaşi lucru. Eu aparţin de cultura creştină, însă dacă în faţa mea s-ar pune problema alegerii confesiunii, în interiorul acesteia, aş opta pentru protestantism... Adevărul este că eu nu cred în Biserică, în eficienţa ei, ca instituţie publică. Eu cred că biserica nu trebuie să se amestece, să se interpună în relaţia dintre Dumnezeu şi oameni. Credinţa în Dumnezeu este o chestiune foarte intimă, pe când orice confesiune în lumea de astăzi s-a transformat într-o adevărată instituţie politică. Transformarea religiei într-o instituţie a puterii îi poate obliga pe oameni să facă lucruri oribile, aşa cum se întâmplă în lumea islamică.

- Ce este mai important în viaţă: să învingi greutăţile sau să ai capacitatea şi ştiinţa să te adaptezi la ele?

- Din fire sunt un luptător şi nu-mi pot imagina viaţa mea fără a învinge obstacolele şi greutăţile vieţii. Este şi o chestiune a priorităţilor într-o viaţă de om, însă cred că fiecare trebuie să aibă posibilitatea să-şi trăiască viaţa în complexitatea ei, să "existe", măcar pentru scurt timp, la cele două extremităţi: învingând greutăţile sau adaptându-se lor.

Prezentare, traducere şi adaptare de Vasile GârneŢ