Rolf Dieter Brinkmann

Figură controversată a literaturii germane din anii ’60-’70, R. D. Brinkmann a scandalizat în repetate rânduri critica tradiţionalistă prin respingerea radicală a tiparelor literare instituite după război şi prin îmbrăţişarea alternativei oferite de, pe atunci, proaspătul val literar american. Fascinat de vivacitatea teoriilor şi scrierilor de factură beat, Brinkmann a tradus în germană poeziile lui Frank O’Hara, a scris numeroase studii referitoare la mişcarea beat şi la posibilitatea receptării ei în Germania. El a încercat, prin intermediul creaţiilor sale, să transpună în spaţiul germanofon procedeul literar teoretizat şi practicat în proză de Jack Kerouac şi să-l dezvolte într-un mod cât mai original. A publicat numeroase volume de poezii, câteva dintre acestea sub formă de comics, proză scurtă, piese pentru teatru radiofonic şi un roman, Keiner weis mehr ("Nimeni nu mai ştie"). Imediat după moarte, survenită la fel de absurd ca şi în cazul lui O’Hara, au apărut mai multe romane-colaj, îmbinând literatura spontană cu materialul vizual şi documentar strâns în perioada "exilului" italian (cf. albumul Rom, Blicke, "Roma, priviri"). Operele sale, considerate iniţial de factură underground, au fost reevaluate în anii ’80, actualmente bucurându-se de o receptare entuziastă.

Tot mai mult

tot mai multe

cuvinte năpădesc peste

noapte culoarea neagră,

marea ei

le aduce

între noi, iar

noi nu

încetăm

cu tot oribilul

chin să iubim

dacă aş fi marinar

sau câine cu

o ancoră tatuată

pe frunte, eu

aş căuta

peste mări

gura ta

atunci vorba ar trebui

să fie uşoară ca moartea

şi la fel de rapidă:

sunt atât de multe

lucrurile pe care nu

pot să le exprim

Beton

duminica

beton ventriculele

pline de el

somnul în camere

întunecate de unde

nu iese nici un

strigăt de copil pe vecie

zidit înăuntru rugăciunile

nu dărâmă

capsulele ascunse

odihniţi-vă în pace aici duminica

beton camerele

înaltele domuri

izolate pe înălţime în interior

odihnesc

embrionii

mulţimii

placentă gri

odihneşte în beton

odihneşte în poezie

aici e linişte

duminica

beton

Zăpadă

Zăpadă: cine

ar putea să gândească

acest cuvânt

până la capăt când

se disipă

şi redevine apă

care umezeşte drumurile

şi oglindeşte cerul

într-un chior de apă

negru, ca şi cum ar fi

făcut din oţel inoxidabil

şi ar rămâne

întotdeauna albastru.

Fotografie

în mijlocul

străzii

o femeie

în

pardesiu

albastru

Imagine ermetică

Uimitoare

dezordinea întâmplătoare

a scrumierei

a ceştii, a

mâinii, într-o

imagine ermetică

nimeni nu poate spune că aici

este viaţă. 

Doliu pe o sârmă de rufe în ianuarie

O bucată de sârmă, bine

întinsă, între doi

copaci goi, care

în curând vor înfrunzi

din nou, dimineaţa devreme

atârnă acolo o

pereche de ciorapi negri

proaspăt spălaţi

din picioarele

întinse şi lungi picură

apa peste pietre

într-o lumină proaspătă

şi albă.

Poezie

Peisaj distrus cu

doze de conserve, coridoarele

goale, ce este înăuntru? Aici am venit eu

cu trenul de după-amiază,

două cratiţe prinse bine

de valiză. Tocmai am părăsit

visele, care plutesc

peste o răscruce. Şi praf,

menuete sacadate din neon

fad, ziare şi şine de tren

astăzi, ce-am eu acum,

cu o zi mai bătrân, mai departe şi mort?

Cine a spus că aşa ceva este

viaţă? Plec într-un

alt albastru.

Traducere şi prezentare