Nevoia de reformă

Motto: "Când nu bate vântul,

şi girueta de pe acoperiş are caracter"

Timp de 12 ani de independenţă, uterul politic al Republicii Moldova a plodit (poate cu rare şi efemere excepţii) doar partide de duzină. Zic asta nu de pe poziţiile unui critic insolit, cu tupeu de atotştiutor, şi nici din dorinţa de a surprinde pe cineva cu o asemenea afirmaţie. O spun, mai curând, din imboldul unei revolte a inteligenţei, revoltă, probabil, firească pentru oricine consideră că politica nu e inventată pentru a le acorda unora posibilitatea de a-şi impune veleităţile şi de a-şi etala amatorismul, ci pentru a fi un factor ce influenţează viaţa unei comunităţi şi trasează vectorii evoluţiei de mai departe a acesteia.

O spun, deci, pentru că mă simt marcat de eşecurile/erorile în domeniu, pentru că în relaţia politică – om prefer să fiu subiect şi nu obiect, pentru că starea de azi îmi indică perspectiva de mâine. Perspectivă care mă priveşte şi care îmi displace.

În linii mari, starea de degradare a politicului autohton poate fi redată prin cuvintele-sentinţă ale preşedintelui american Woodrow Wilson: "nu există lideri, nu există principii, nu există partide, nu există politică". Dacă această declaraţie se referea cândva la SUA, îmi permit să afirm că în prezent ea, cu certitudine, se referă la Republica Moldova.

Un partid, în sensul în care este conceput şi înţeles acest termen, reprezintă o formaţiune politică ce întruneşte mai mulţi oameni care, având aceleaşi convingeri, se solidarizează în promovarea ideii pe care o împărtăşesc şi depun eforturi în atingerea unui scop comun. Pornind de la această constatare, orice partid adevărat, vorba lui Constantin Stere, "se naşte sub presiunea nevoilor sociale şi naţionale", are la bază un program în vederea guvernării şi principii doctrinare ce nu permit tranzacţii, derapaje de la traseu şi "afaceri politice" de conjunctură. Aşa înţeleg eu un partid. Avem noi unul asemănător? Întrebarea este, evident, retorică.

Care formaţiune politică a fost fermă în a nu se abate de la poziţiile sale principiale şi şi-a cultivat un electorat devotat conştient unui anumit curent politic, lăsând impresia că ar fi un partid bine ancorat doctrinar?

Actualmente, în Republica Moldova nu există un electorat declarat social-democrat, social-liberal, liberal sau creştin-democrat, în măsura în care nu sunt partide de referinţă care să se fi impus ideologic şi nu populist-situaţional cum a fost şi mai este. În rândul populaţiei nu există cerere electorală de natură doctrinară, o dată ce nu i s-a oferit un asemenea "produs", mai cu seamă unul calitativ.

Toate formaţiunile politice s-au întrecut în a cuceri pătimitul electorat (pe noi inclusiv) prin apeluri şi lozinci de tot soiul: isterice şi emoţionante, captivante şi promiţătoare, servile şi banale. Stăruinţa în a le oferi alegătorilor "pâine şi unt" e explicabilă totuşi, deoarece populaţia preferă un plan bun astăzi altui perfect mâine. Un program politic, fie şi populist, dar care promite soluţionarea cât mai grabnică a problemelor, e mai atractiv decât unul realist, care presupune un efect îndelungat, eforturi şi privaţiuni temporare. "Bravii" noştri politicieni au speculat şi continuă să speculeze pe seama aşteptărilor electoratului, fabricându-şi oferta în dependenţă de cererea existentă pe piaţa politică.

Adesea, se cedează din punct de vedere strategic (de perspectivă), pentru a se obţine un câştig tactic (de moment). Astfel, se iau atitudini politice care să satisfacă cerinţele unor grupuri înguste, ce nu înţeleg evoluţia lucrurilor decât prin prisma propriilor interese, fără a intui eventualele consecinţe la nivel naţional, ale întregii societăţi. Politicienii, puşi în situaţia de a se racorda doleanţelor unor astfel de alegători, sau de a propune proiecte de esenţă, cu bătaie lungă, dar perdante electoral, aleg, de regulă, prima opţiune.

În consecinţă, despre ce fel de calcul politic poate fi vorba dacă partidele sunt ostatice ale votului electorilor şi aşteptărilor acestora. S-a format un cerc vicios, exprimat prin faptul că o politică real-calitativă nu poate fi aplicată dacă e "priponită" de promisiuni populiste şi nu are mandatul ce i-ar permite realizarea unor proceduri "chirurgicale", dar nici fără făgăduieli electorale nu poţi accede la putere, unde a-i putea să-ţi realizezi proiectele. Cât timp va dura această stare confuză, atâta timp vom staţiona în perioada de tranziţie, ca regele supus unui pat pe tabla de şah, fără posibilitate de evoluţie.

O reformare radicală a gândirii şi a conduitei politice în R. Moldova pare a fi unica modalitate ce ar permite modificarea situaţiei existente. Cu tot riscul de a fi contrazis şi de a mi se face reproşuri că sunt ghidat de convingeri teoretizante, ce nu provin din "experienţa vieţii şi a luptei" şi au prea puţină legătură cu practica politică, consider că doar prin apariţia unui Partid, bazat pe o Ideologie/Program politic, cu un Lider şi cu Principii e posibilă trecerea de la politicianism la o politică veritabilă, de la servilism electoral – la elaborarea şi implementa­rea proiectelor de durată. 

Întrebarea e cine ar avea curajul să se angajeze în realizarea unei asemenea "idei utopice", investind energie, bani şi timp, atunci când metodele "tradiţionale" rămân a fi mai profitabile pentru "vânătorii de voturi"? Cine ar rezista ispitei de a-şi remodela mesajul, fără a mai depinde de dispoziţia electoratului? Şi cine ar avea curajul şi tăria de a suporta toată gama dificultăţilor, inerente oricărui început?

Situaţia actuală, în care oferta politică bazată pe principii doctrinare este încă lipsită de avantaje semnificative în ce priveşte succesul la urnele de vot, pare că se va schimba, totuşi, cu timpul. Viaţa politică şi socială ne va impune alte rigori, încât programele de partid întocmite după criterii populiste vor ajunge să defavorizeze concurenţii electorali care le promovează.