|
Elena Bonner
Vladimir Potemkin (note pe marginea unui fenomen rusesc)
Andrei Saharov s-ar fi răsucit în mormânt, dacă eu aş fi permis ca numele şi imaginea sa să facă parte din acest sat potemkinist, pe care guvernul rus vrea să-l construiască pentru ochii şi bunăvoinţa Occidentului.
17 iunie 2003. Nu e deloc uşor să administrezi şi să ocroteşti moştenirea lăsată de un mare om, mai ales atunci când răul, împotriva căruia el a luptat şi pe care de multe ori l-a şi învins, revine cu intenţii de răzbunare. Acesta a fost motivul care m-a obligat de curând, cu mult regret şi revoltă, să renunţ la ideea de a înălţa un monument răposatului meu soţ, Andrei Saharov, la Moscova. Andrei Saharov s-ar fi răsucit în mormânt dacă eu aş fi permis ca numele şi imaginea sa să facă parte din acest sat potemkinist, pe care guvernul rus vrea să-l construiască pentru ochii şi bunăvoinţa Occidentului.
Când urmăream cum liderii occidentali rosteau toasturi în cinstea lui Putin, care a profitat de jubileul de 300 de ani a Sankt-Petersburgului pentru a sublinia încă o dată că Occidentul aprobă politica sa, eu i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru faptul că nimănui nu i-a venit ideea să ducă delegaţia oficială la monumentul lui Saharov. Dacă Putin s-ar fi gândit să ducă oaspeţii la monumentul lui Andrei, asta ar fi fost o adevărată bătaie de joc, pentru că toată politica administraţiei Putin este o blasfemie la adresa valorilor în care a crezut şi pentru care a luptat Saharov.
În ultimii trei ani am fost martoră la modul cum au fost distruse în mod sistematic instituţiile democratice în Rusia, cum a fost înăbuşită, practic anihilată, presa independentă şi cum a fost declanşat un nou val de naţionalism şi xenofobie. Cea mai groaznică crimă a statului rus rămâne însă genocidul în curs de desfăşurare în Cecenia. Stalin obişnuia să spună: moartea unui om este o tragedie, pe când moartea a milioane de oameni e o simplă statistică. Iată datele statistice sinistre ale politicii ruseşti în Cecenia din aceşti ani: 180 000 de morţi şi 350 000 de refugiaţi, ceea ce constituie aproape 50% din populaţia de până la război a acestei republici. Poate că liderii occidentali nu sunt deloc deranjaţi de o asemenea statistică sumbră, eu însă "citesc" în aceste cifre nu doar pericolul de moarte pentru poporul cecen, dar şi simptomele unei îngrozitoare boli de care este afectată atât Rusia cât şi Occidentul.
Regimurile tiranice de pretutindeni au tendinţa să se înfrumuseţeze cu false atribute ale democraţiei: alegeri trucate, justiţie şi presă înfeudate şi manipulate în interes de clan. În Rusia de astăzi o asemenea mascaradă este numită pretenţios "democraţie dirijată". Regimurile de acest tip se străduiesc ca Occidentul să considere asemenea falsuri drept democraţie adevărată şi produc periodic, în scopul de a manipula opinia publică, înscenări cvasi-democratice aproape credibile. În acest fel, "referendumul cecen", care de fapt nu a fost un referendum, şi "amnistia" combatanţilor de război, care de fapt nu a fost o amnistie, i-a făcut pe liderii occidentali să vorbească şi să susţină "procesul politic paşnic" din Cecenia, ceea ce, în realitate, este un strident neadevăr.
În momentul în care când scriu acest articol, un nou fals al aşa-zisei "democraţii dirijate" se petrece într-un tribunal din Londra, unde unul din liderii moderaţi ceceni, Ahmed Zakaev, încearcă să evite extrădarea sa în Rusia. Nevinovăţia sa a fost dovedită încă în decembrie trecut, când Danemarca nu a recunoscut acuzaţiile false prezentate de partea rusă. Mai mult ca atât, există destule dovezi că tribunalele din Rusia sunt dirijate politic, nu sunt independente, că pe durata anchetei este practicată pe larg tortura, iar sistemul de lagăre de muncă-corecţională - un adevărat GULAG în zilele noastre – sunt inumane prin regimurile lor de exterminare. Toate aceste adevăruri, bine cunoscute de toată lumea, ar fi fost suficiente pentru respingerea cererii ruseşti de extrădare a domnului Zakaev. Kremlinul însă joacă pe o carte foarte puternică: extrădarea lui Zakaev i-ar permite să vorbească despre faptul că sistemul juridic din Rusia şi cel Occidental sunt identice şi funcţionează după aceleaşi reguli. Am fost de-a dreptul şocată când Ministerul Britanic de Externe a considerat întemeiată cererea Rusiei, decisă să-l obţină cu orice preţ pe Zakaev, pentru a legitima astfel sistemul său juridic fals şi manipulat politic...
Mi se spune deseori aici, în Occident, că îmblânzirea, potolirea acestei "democraţii dirijate" în Rusia este un rău de neevitat, necesar chiar pentru a menţine un aliat important în rândurile coaliţiei împotriva terorismului mondial. Dar şi în cazul acesta adevărul este altul. În războiul împotriva terorismului Rusia s-a manifestat de o manieră cel puţin a-tipică: a furnizat arme şi a susţinut diplomatic şi moral Irakul, Iranul şi Coreea de Nord; a desfăşurat un adevărat genocid în Cecenia. Legitimarea acestei false democraţii, a acestui fals sistem juridic, precum şi creditul acordat unei grosolane imitaţii de luptă împotriva terorismului, sunt pe măsură să deruteze pe oricine, inclusiv pe acei care preţuiesc şi cred în valorile adevărate. De aceea nu am fost de acord să i se ridice un monument soţului meu, Andrei Saharov, în Rusia de astăzi, în Rusia lui Putin. Ar mai fi fost un fals, unul din multele falsuri şi imposturi care sufocă această ţară.
După "The Wall Street Journal", iunie 2003.
Traducere şi adaptare de Vasile Gârneţ
Victor Erofeev
"Au intenţionat să ne alunge din Rusia"
După ce a publicat romanul "Русская красаâица" (Zâna Rusiei), Victor Erofeev este considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani. Uwe Wittstock, corespondent "Deutche Welle", a discutat cu el despre încercarea autorităţilor ruse de a cenzura cărţile colegilor săi de generaţie, precum şi despre situaţia imprevizibilă din Rusia de astăzi.
Deutche Welle: - Anul trecut, Dv. şi unii dintre colegii de generaţie, în special Victor Pelevin şi Vladimir Sorokin, aţi avut probleme serioase cu o organizaţie de tineret, "Cei care merg împreună", o organizaţie foarte apropiată de preşedintele ţării, de aceea i se mai spune şi "tineretul lui Putin". Aţi fost criticaţi violent, cărţile Dv. au fost arse sau aruncate în closet. De ce?
Victor Erofeev: - Odată cu instalarea lui Putin la putere a început o masivă campanie propagandistică ce recomandă întoarcerea la "idealurile ruseşti". După prăbuşirea Uniunii Sovietice, elitele noastre nu au înţeles de la bun început că între valorile tradiţionale ale Occidentului şi cele din Rusia nu există nici o legătură. De exemplu, succesul la noi e văzut întotdeauna în tonalităţi negative, pe când în America e cu totul altfel. Cu alte cuvinte, în primii ani de domnie ai lui Boris Elţîn s-a făcut greşeala de a imita capitalismul de tip occidental, pe când majoritatea populaţiei noastre mai trăia după vechile valori ruseşti. Guvernul recomanda: "Îmbogăţiţi-vă!", iar poporul răspundea: "Noi suntem oameni modeşti, iar a fi modest e în stilul nostru rusesc". Conflictul social pe acest teren luase nişte proporţii gigantice şi chiar periculoase. Când a venit Putin la putere, el a încercat să descarce această atmosferă conflictuală prin lansarea "ideii ruse". O componentă a acestei strategii a lui Putin a fost o declaraţie publică în care a învinuit un grup de scriitori, între care Pelevin, Sorokin şi eu, cum că prin cărţile noastre, imorale şi perverse, stricăm tineretul. Cei care citesc aceste cărţi, se spunea în declaraţia respectivă, îşi pierd automat orice credinţă în viitorul ţării şi în "ideea rusă".
D.W.: - Cu alte cuvinte, trei scriitori au fost găsiţi vinovaţi de situaţia dezastruoasă din ţară?
V.E.: - Exact, aţi folosit expresia potrivită. Este o veche şi încercată schemă a politicii ruseşti: mai întâi cineva este declarat duşman, cu deosebire duşman în plan ideologic, apoi toată nemulţumirea poporului, sărăcit şi dezorientat, este îndreptată împotriva lui, a acestui ţap ispăşitor.
D.W.: - Care au fost consecinţele acestei campanii?
V.E.: - În toamna lui 2002 i-am scris lui Putin o scrisoare pe un ton foarte hotărât, dându-i de înţeles fără nici un fel de echivoc că dacă nu va înceta atacurile şi campania de otrăvire la adresa noastră, vom folosi toate relaţiile internaţionale de care dispunem pentru a informa opinia publică mondială despre acest caz. Noi am fi putut contacta PEN Clubul Internaţional şi am fi dat alarma printre jurnaliştii străini. Evident că acest lucru, cum se pare că se înţelege şi în Rusia, ar fi aruncat o umbră grea asupra lui Putin. Nimeni nu avea nevoie de acest scandal, aşa că în cele din urmă autorităţile au renunţat la campania de denigrare împotriva noastră.
D.W.: - Sorokin a fost învinuit de "răspândire a pornografiei"?
V.E.: - A fost o învinuire absurdă. Cercetarea penală împotriva lui Vladimir Sorokin a încetat abia în martie 2003. În schimb, acum este urmărit penal un scriitor mult mai tânăr, Baian Şrianov. Acesta este acuzat că îndeamnă, prin cărţile sale, la consumul de droguri şi la un desfăţ pornografic. Se mizează probabil pe faptul că, fiind mai tânăr şi necunoscut în Occident, "scriitoraşul" acesta ar putea fi scuturat mai tare...
D.W.: - Aveţi certitudinea că această campanie împotriva Dv. a fost iniţiată de Putin şi de oamenii lui?
V.E.: - Nu de Putin personal, ci de oamenii din anturajul său şi, mai ales, prin acordul său tacit. Trebuie să spun că anturajul lui Putin nu este deloc un bloc monolit, sunt acolo mulţi reacţionari, dar şi destule minţi "destupate". Ministerul Culturii şi Ministerul Presei, televiziunea şi radioul sunt instituţii destul de liberale, în opinia mea. Dar la Kremlin există, cum vă spuneam, şi partea cealaltă, reacţionară, şi preşedintele se află între aceste două tabere, sub un "foc" încrucişat. Eu mi-l imaginez ca pe un om care are pe un umăr îngerul, iar pe celălalt – diavolul şi ambii îl podidesc cu sfaturi.
D.W.: - Atacurile organizaţiei "Cei care merg împreună" au însemnat pentru Dv. un real pericol?
V.E.: - Aceste atacuri n-au fost deloc inocente şi naive, şi nici plăcute. Se urmărea damnarea, izgonirea noastră din ţară. A fost o campanie foarte murdară. Mă simţeam ca un scriitor din anii ’20, în perioada când Stalin pornise vânătoarea autorilor indezirabili. Dar cel mai groaznic ar fi fost dacă ei reuşeau să ne oblige să emigrăm. Cred că după aceasta în Rusia s-ar fi instaurat din nou frica.
D.W.: - Domnule Erofeev, acum trebuie să recunoaşteţi că vă aflaţi într-o situaţie destul de stranie: anul trecut au încercat să vă alunge din ţară, iar în anul acesta – în ajunul Târgului Internaţional de Carte de la Frankfurt - Dv. reprezentaţi oficial Rusia.
V.E.: - Acesta este paradoxul ţării mele, n-avem ce face. În 2002 mi-a fost suspendată o emisiune săptămânală la televiziune, iar anul acesta emisiunea a fost restabilită şi am din nou libertatea să-mi aleg orice temă de dezbatere. Sunt acum la Frankfurt nu datorită invitaţiei pe care am primit-o din partea Puterii, ci pentru faptul că eu cred că prezentarea "expoziţiei naţionale" este o mare şansă pentru literatura rusă contemporană şi am ţinut să-mi afirm punctul de vedere. Cărţile în ţara noastră sunt un produs foarte ieftin şi practic nici un autor nu poate trăi din scris. Mulţi scriitori sunt disperaţi. În această ţară enormă, cum este Rusia, doar 10-12 scriitori pot trăi pe banii obţinuţi din vânzarea propriilor cărţi. Scriitorii noştri sunt obligaţi să câştige bani în afara ţării. Prezentarea "expoziţiei naţionale" este un foarte bun prilej pentru a câştiga ceva bani, de aceea m-aţi întâlnit aici.
După Deutche Welle, iulie 2003 Traducere şi adaptare de Vasile Gârneţ
|