Victimele alogicii tipice şi primitivismul statal

Primăvara aceasta, pneumonia atipică a dat dureri de cap Chinei comuniste. În Moldova voroninistă, în schimb, s-a făcut simţit şi mai pregnant efectul nociv al unui fenomen mental pe care îl putem numi alogica tipică.  "Frăţeasca" ţară orientală a ieşit din confruntare cu mai puţine victime decât putea aduce o molimă necunoscută. Dar pentru a mai retuşa imaginea ştirbită, totuşi, a statului, guvernanţii chinezi au organizat "ospăţul de după epidemie" - un banchet în cinstea primelor cinci sute de turişti occidentali sosiţi la Beijing după declararea acestui oraş deschis. La noi însă, epidemia logicii face, în continuare, victime, ospeţele de palat nu prevestesc timpuri noi, iar guvernanţii se complac în calitatea lor de diriguitori ai "buboiului" Europei. Flagelul malign al alogicii tipice a mai bântuit în Basarabia, timp de mai multe decenii, până la mijlocul anilor ’80, făcând ravagii mari. A urmat, apoi, o perioadă scurtă de reflux, pentru ca în 2001 să se producă recrudescenţa acesteia în spaţiul basarabean. Maladia este tipic comunistă, iar nota specifică rezidă în faptul că victimele ei în realitate sunt persoanele fizice şi juridice cuprinse în raza de bătaie a undei malefice.

Recent, în rândul victimelor alogicii tipice comuniste a fost târât, fără voie, Liceul Experimental de Creativitate şi Inventică "Prometeu" din Chişinău. Totul a început, se pare, în timpul acţiunilor de protest din iarna-primăvara anului 2002. Proaspătul ministru al Învăţământului şi Educaţiei, Gh.Sima, trebuia să demonstreze că este mai bun decât predecesorul său care-şi dăduse demisia, aparent, marcat de probleme de conştiinţă, aşa încât a încercat să pună capăt grevelor susţinute de mii de studenţi şi liceeni din Chişinău. La şedinţa cu elevii, profesorii şi părinţii elevilor prometeişti, Sima a predat o lecţie de ultrapatriotism moldovenesc şi hiperinternaţionalism rusofil. Mai mult, el i‑a admonestat aspru şi i-a acuzat pe cei prezenţi, dar mai ales pe cei care au luat cuvântul, de ultraj la adresa domniei sale, după care a plecat supărat foc. La rândul lor, prometeiştii au demonstrat (într-un mod corect) spirit civic sănătos, verticalitate şi libertate de gândire, iar a doua zi au ieşit să protesteze într-un număr şi mai mare. Şedinţa în cauză a fost, putem spune, o confruntare între nou şi vechi, între valoare şi nonvaloare, între societatea civilă şi guvernarea comunistă reprezentată de ministrul Educaţiei. Şi câştig de cauză au avut cei dintâi. Dar a fost câştigată o confruntare, nu şi războiul. Războiul tacit, declanşat de ministrul frustrat împotriva Liceului "Prometeu", al cărui scop este distrugerea acestei instituţii. La 30 aprilie curent, Curtea Supremă de Justiţie, la iniţiativa ministrului, a decis radierea Liceului "Prometeu" din Registrul Camerei Înregistrării de Stat, iar fondatorul şi patronul  instituţiei, doctorul în psihologie Aurelian Silvestru, a decis depunerea plângerii de contestare la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Între timp, lucrurile au luat o turnură incredibilă, cum numai în R. Moldova - societate anomică - se poate întâmpla. Forţele distructive şi-au demonstrat, încă o dată, abilităţile de conjugare a eforturilor. Pretinşii cofondatori ai liceului, mână în mână cu ministrul Sima şi cu unii oameni ai legii, au făcut aranjamentele de rigoare care să le asigure legalitatea acţiunilor. Încălcând uzanţele juridice, aceştia au modificat documentele de înfiinţare a instituţiei, după care au procedat la o "lovitură de stat". Ei au încercat să-l înlăture de la conducerea liceului pe patronul de jure, impunându-l în această postură pe Gh.Costandache – consultantul economic al ministrului Sima. Numai riposta promptă şi categorică a colectivului pedagogic a făcut ca Grişa (un amănunt de culoare: acest prenume este tatuat pe mâna consultantului ministerial) să bată în retragere.

Tentativa belicosului ministru Sima* de a îndeplini o comanda politică, distrugând Liceul "Prometeu" - o instituţie de elită, cred că este un caz fără precedent nu doar pentru Basarabia, ci şi pentru întreaga istorie a democraţiilor. Nu cunosc şi probabil nici nu a mai existat vreun caz similar în care un ministru al Învăţământului şi Educaţiei să pună la cale – într-un mod atât de ignobil – răfuiala cu o instituţie de învăţământ. Sunt convins că într-o nouă ediţie a Istoriei Basarabiei, cazului "Prometeu" i se va rezerva ceva spaţiu tipografic. De fapt, "Prometeu" deja face parte din istoria culturii şi civilizaţiei româneşti. În cei doisprezece ani de activitate, liceul a devenit un adevărat centru de instruire şi educaţie a talentelor şi personalităţilor, un producător, dacă vreţi, de spirit universal. Acest lucru l-au înţeles şi guvernanţii comunişti. Tocmai de aceea lovesc în "Prometeu". O faptă nesăbuită, judecând logic lucrurile. Lor, însă, li se pare cât se poate de firesc să distrugă liceul, pentru că se conduc de logica alogicii tipice comuniste. Desigur, este râvnit şi patrimoniul material al instituţiei dar în principal se ţinteşte în Prometeu" ca element valoros al patrimoniului spiritual al Basarabiei. Prin distrugerea  liceului, regimul ar "stârpi" o "fabrică de românaşi" (după expresia pseudoistoricului V.Stati – un aprig promotor al moldovenismului), care îi subminează temeliile. "Prometeu"-l aparţine Basarabiei, iată de ce problema nu este doar a patronului fondator, a copiilor, a părinţilor şi profesorilor prometeişti. Vom avea de pierdut, mai mult sau mai puţin, cu toţii, dacă lipsa de solidaritate şi incapacitatea de cooperare ne va juca festa, ca de atâtea ori în momentele-cheie. Cazul "Prometeu" nu poate fi considerat ca fiind unul ordinar, particular şi minor, din contra: el indică un simptom de care suferă întregul corp naţional.

Conjuraţia în jurul şi împotriva "Prometeu"-lui ridică mai multe semne de întrebare, cu răspunsuri lesne deductibile. Cum e posibil ca un ministru al Educaţiei să recurgă la un act antipedagogic şi antiuman, punând sub semnul incertitudinii soarta atâtor copii, profesori şi învăţători şi, culmea, să mai şi rămână în funcţie? Cum se face că tocmai o astfel de instituţie ca Liceul "Prometeu" este aruncată în maşinăria distrugerii? Oare câtă vreme, de‑aici încolo, în Basarabia, omul creator va fi ţinut în pielea lui Sisif de către cei cu raţiunea adormită? La primele două întrebări prefer să dau un singur răspuns: prin vrerea guvernanţilor comunişti şi din cauza toleranţei noastre. Ca să fiu mai explicit, marele istoric englez A.Toynbee ne învaţă că "o deosebire fundamentală între civilizaţii şi societăţile primitive este direcţia luată de mimesis, sau de imitaţie - o trăsătură generică a oricărei vieţi sociale. În societăţile primitive, mimesis este îndreptată spre generaţia mai în vârstă", respectiv către trecut, precizează el şi continuă: "În societăţile angajate în procesul de civilizare, mimesis este îndreptată către personalităţile creatoare (...) În asemenea societăţi, "coaja tradiţiei" este sfărâmată, şi societatea se găseşte într-o mişcare dinamică comportând o adevărată cursă spre schimbare şi dezvoltare." (A. Toynbee, Studiu asupra istoriei, Humanitas, 1997, vol. I-VI, pag. 77). Or, strădania guvernanţilor actuali de a orienta, în Basarabia, mimesis spre Voronin şi trecutul marxist-leninist face ca Republica Moldova să rămână un stat ancorat într-o epocă barbară, revolută.

Guvernarea comunistă - anacronismul dezastruos al Basarabiei -, ahtiată de instinctul visceral al puterii, stăruie din răsputeri să-şi asigure supremaţia politică pe termen lung. În acest scop, comuniştii nu pregetă să recurgă la orice mijloace, mascându-şi acţiunile cu declaraţii pro-europene.Basarabia urmează să susţină examenul de capacitate, capacitatea de a contracara alogica tipică comunistă care ameninţă nu doar "Prometeu"-l. Un examen deloc uşor, însă alternativa conformării şi adaptării la mediul specific comunist este cu totul inacceptabilă, pentru că "speciile de animale care au izbutit să se adapteze cu prea multă uşurinţă la medii înconjurătoare cât se poate de specifice se angajează prin aceasta pe o cale fără ieşire şi nu mai au nici o şansă să meargă înainte" (Ibidem, pag. 251). Tocmai aceasta este şi soarta unor popoare, adăugăm noi. Aşa arătându-se lucrurile, alternativa de urmat este: să ne debarasăm de felul epimetean al gândirii şi eliberându-ne elanul prometean să ne croim drumul orientat realmente spre Europa.

P.S. Am aflat zilele acestea că s-a ajuns la o formă de conciliere (un fel de tranzacţie între părţi), astfel încât sperăm ca "Prometeu"-l să înceapă noul an de învăţământ "înarmat" cu o licenţă în toată regula.