Oră de dragoste

Vara unicul geam al odăiţei mele era larg deschis spre grădiniţa din faţa casei, unde aveam vreo doi prăsazi, un prun, un salcâm la colţul gardului şi în rest - flori. O mulţime de flori - lilii, pioni, crini şi meteola  ce te îmbătau, ca băutura pentru femei. Treceau zeci de băieţi pe drum, dar nici unul nu-şi întorcea capul spre geamul meu. (Poate că nu-mi auzeau cântecelul ce-l îngânam neîncetat sub nas, dar poate că îl auzeau şi nu le plăcea.)

Odată când ne-am culcat "să facem amiaza" - eu şi sora mea cu 4 ani mai mare - în acelaşi pat, ea mi-a propus dintr-o dată: "Hai să ne jucăm de-a ceva". Mama ne culcase în albituri curate - cearceaf de dedesubt, cearceaf deasupra noastră; cea de lângă mine era mai mult decât mâna mea dreaptă - era capul meu şi nu puteam să nu ascult de capul copilăriei.

- Să ne jucăm? De-a ce ne-am putea juca?, m-am ridicat curioasă într-un cot.

 Timp de câteva clipe sora mea nu-mi răspunse. Rămânea întinsă în pat ca o pisică, care se prăjeşte la soare. Avea o mână lăsată pe burtă, alta - pe marginea pernei şi ochii închişi pe jumătate.

- Hai să ne jucăm de-a "tanti Raisa şi nenea Gheorghe". (Tanti Raisa şi nenea Gheorghe erau o familie de oameni foarte agreabili care locuiau nu departe de cimitir).

Îmi era atât de somn, încât n-am prea înţeles ce are în vedere surioara mea mai mare. Am crezut că îmi cere să-i spun dacă se potrivesc şi, căzând pe gânduri (nu prea ştiam în ce privinţă trebuie să se potrivească oamenii unul cu altul), m-am lăsat înapoi, pe pernă şi am cuprins-o de după umeri ca pe o păpuşă. Eram cam de aceeaşi înălţime, atât că ea avea forme mai pline. Eu eram fiinţa incoloră, care nu atrage nici fetele, nici băieţii, ea - antipodul meu, apetisantă, ca o caisă coaptă. Supărător de apetisantă. N-a reacţionat nici cu un simţ la îmbrăţişarea mea. Rămânea cu gândurile aiurea.

Apoi s-a răsucit spre perete şi am auzit-o întrebându-mă:

- De-a cine ne-am mai putea juca?

Aşa şi spunea: "de-a cine" şi nu "de-a ce". Ea era cea care propunea, simţeam că ar vrea ceva, dar nu înţelegeam ce anume.

- Ştiu eu?, i-am răspuns descumpănită că nu-i pot prinde sensul dorinţelor, de-a "nenea Vasile şi tanti Nina" (vecinii de la primul colţ al hudiţei noastre), de-a "tanti Galea şi nenea Ion" (vecinii de la cel de al doilea colţ al hudiţei).

Sora mea nici nu mi-a apreciat cunoştinţele în materie. (Îi enumerasem atâtea cupluri!). Dormita deja. Sau se prefăcea că doarme. N-am înţeles-o şi nu voi înţelege-o niciodată. Tuşi semnificativ. "Bine, zise, cam nemulţumită, hai să ne jucăm de‑a "tanti Galea şi nenea Ion". Eu sunt tanti Galea...

Mi se făcu milă de ea. Vroia să se joace şi n-avea cu cine.

- Ce trebuie să fac?, am întrebat-o deschis. Era mai mare şi nicidecum nu puteam pricepe ce aşteaptă de la mine.

Oftă nemulţumită: "Ştiu eu?".

- Dar nici eu nu ştiu, zisei, spune ce vrei...

Se vârcoli în pat. Era în cămaşă albă, mirosind a praf de spălat, avea  nas frumos şi păr ondulat. Îmi rămânea neînţeleasă, dar o iubeam aşa cum era. Am zgâlţâit-o de umăr. "Eu sunt nenea Ion, îi amintii. Din nou se întoarse cu faţa spre perete. "Îţi plac?", mârâi, prefăcându-şi puţin vocea, ca să semene cu a vecinei de la colţ. Am cuprins-o din spate. Avea un fundişor moale ca o pernă. Mi-am dat obrazul mai aproape de obrazul ei şi i-am mirosit gâtul. Mi s-a părut că miroase mai frumos decât mine. Am început s-o sărut, am întors-o pe spate şi m-am căţărat peste ea. N-am simţit că m-ar plăcea şi ea într-un mod anumit. Am sărutat-o iarăşi şi iarăşi şi dintr-o dată s-a trezit în mine dorinţa de a fi bărbat. De a o face fericită.

Nu-mi ajungeau puteri pentru aşa ceva. Mi-am lăsat capul pe umărul ei şi am oftat, aşteptând să-mi răspundă care ar fi ieşirea. A oftat şi ea şi a simulat plăcerea. M-a împins pe partea mea de pat, din nou mi-a întors spatele şi peste câteva clipe am auzit-o, totuşi, sforăind uşor.

Nu-mi rămânea decât să procedez la fel, dar, nu ştiu de ce, mai rămâneam cu ochii deschişi, cu gândul la profesia, ce mi-o doream în taină. Aş fi vrut să ajung medic dar încă nu ştiam de ce specializare. Până atunci mă chinuiam să tratez doar puişori de găină, cu picioruşele frânte încă din ou şi credeam că aş putea ajunge traumatolog. Atunci reuşisem să-i spulber soră-mi insomnia...

1