|
Întrebări, adică pseudopode
Umblă prin mulţime fără suflet
şi nu ştie ce înseamnă cuvîntul
"recipisă": prizonier a miliarde
de celule: toate sînt eu: şi dacă
pielea îşi întinde un pseudopod?
Cerneala visează sepii:
untul de pe limbă: întins frumos
cu lama cuţitului.
Exerciţiu de scufundare
E viu culoarul acesta, ca de
carne: acul – mesager argintat:
genunchii tatuaţi sînt o raritate: dacă
nu poţi trece de pînza cearceafului,
dacă nu te poţi scufunda sub albul
încreţit, lumea devine imposibilă:
rictus pe chipul blindat.
Vă rog, poftiţi în coşmarul meu
Din nară se scurge un şarpe
subţire cu solzi întunecaţi: sub
pleoapa lui Venus colcăie şuviţe
de spumă: echilibrul stă într-un
fir de păr aşezat pe orizontul metalic:
nici un amurg, ci vibraţii: ziua
se compune din cîlţi şi vise erotice:
e sexul tău o murenă?
O trecere prin inel
Evadarea este posibilă: prin
cercul tăiat în geam prin pupila
barată înfiptă-n pardoseala băii:
se poate trăi fără pleoape? se întrebă
trecătorul cu cercel înfipt în nara
dreaptă cu cinci secunde înainte de
a fi făcut flasc de maşina visurilor sale:
erou din întîmplare.
365 de verdicte pe an
Trecutul meu este o imagine
expandată: un timbru nu ajunge
pentru a-l cuprinde: seducătorul
perfect s-a dovedit a nu fi un bărbat,
ci inorogul: o lamă zimţată e mai
puternică decît o venă: spori
vegetali pe craniul perforat de
fire: urletul creşte o dată cu fluxul
oraşului: milioane de cadavre
privindu-ne prin zidul de pămînt:
cum de nu cădem
în cap?
Perfect voyeur
Atîrnată de pînza genelor: o
arahnidă păroasă: ochiul nu poate
urla: gîndacii de bucătărie –
lirismul nostru cotidian: petele
albe de pe hărţi: puncte
de spermă.
Zona zoster
Nu sînt niciodată în întregime aici
şi acum: într-o piesă de teatru un om
se autodevoră: fructul minţii mele e
putred: cuţitul cu profil triunghiular
e tocmai bun pentru răni iremediabile:
gurile senzuale – ultima specie de
prădătoare: degetul care alunecă
de-a lungul şoldului ucide
patetismul: nu vreau să-mi uit greşelile
dar memoria mea nu se supune decît
cheii sol.
Din mine
Din mine n-a mai rămas decît
pilitură de fier: imagini
în zigzag pe o retină de
adolescentă cu ţigara-ntre
arătător şi mijlociu.
O singură gură
Gura i-a fost închisă de o pînză
de mucegai: o cicatrice blînd zgîriată
de frica anului 2000: gura, aceeaşi gură,
prinsă-n trecut salivînd în plin
concert cameral: capul şi un umăr
s-au spart precum un vas de porţelan:
douăzeci şi şapte de japonezi
ţăcănind din aparatele foto
pentru a prinde momentul: cangrena
e un animal de casă.
Sub limbă
Vestigii sub limbă: e numai o
volută, ceva care stoarce gemete
şi gîfîieli: ceară pe buze, amprente
pe apă: număr pînă la 3 şi sar: nu
de pe pod, ci de pe tăişul
paharului: aerul
începe de la buricele degetelor.
Luna ştirbă cheamă cenuşa
Palma mea alunecînd pe epiderma ei:
atingerea reverberează în toate
coapsele de cinci stele: cenuşa
urcă în nări cenuşa coboară
pînă la cicatricea intimă: sexul ei viu,
adică: tăietura coasei
celebre: acolo unde trupul se despică
în două scurgîndu-se lung
pînă la tocuri: cenuşa
trece prin zid.
|
Mihai Ignat
Inapoi la cuprinsul numarului