'Moldovenismul' ca leprozerie

Vara se apropie de sfârşit şi tocmai când începeam să-mi pun problema cum să "tematizez" acest interval atât de încercat de intemperii meteorologice - călduri sub 40 de grade Celsius în iunie şi ploi torenţiale, ca la tropice, în iulie şi în august - aproximând, cu degetele pe tastele computerului, primele desfăşurări ale toamnei, evenimente independente de metabolismul nostru artistic şi existenţial, ne-au scos, pe mine şi întreaga echipă a revistei, din această prelungită expectativă estivală. Mă gândisem, iniţial, la un text de genul "lecturile vacanţei", cu care să marchez, implicit, ieşirea Contrafort-ului din ecluza verii – "un sezon mort pentru scris şi pentru dragoste, în pofida a ceea ce crede simţul comun", vorba unui amic priceput în a descoji aparenţele – dar o istorie potrivnică unei vieţi normale ţine morţiş să ne aibă ostatici, pe noi, basarabenii, captându-ne într-o buclă atemporală, penibilă şi dezonorantă. Lecţia pe care ne-o predă în aceste zile neînduplecata Doamnă, aşa cum am înţeles să ne-o binedispunem după 1991, aprofundează un adevăr probat cu prisosinţă în secolul trecut: guvernanţii care se dovedesc incapabili să ofere soluţii pentru ţara lor, măcinată de crize endemice şi apocalipse cotidiene – pauperitate, corupţie, exod de populaţie, insecuritate cronică - se lansează în cele mai delirante inginerii sociale şi infestează aerul public cu retorică patriotardă. De doi ani de când s-a instalat actualul regim din Republica Moldova, trăim o neîncetată isterie a comandamentului colectivist, care se vrea acreditat juridic, cu prerogative de ghilotină. Este cazul recentei legi privind combaterea extremismului, iniţiată de Partidul Comunist de guvernământ din Basarabia - lege care, în spatele grijii (subite) pentru liniştea publică şi al speculaţiilor de context extern, urmăreşte suprimarea adversarilor politici, adică a persoanelor şi partidelor cu vederi democratice şi pro-româneşti, precum şi restrângerea libertăţii de expresie a cetăţeanului.

O altă cămaşă de forţă peste conştiinţa românului "dintre ape" vrea să îmbrace aşa-zisa "Concepţie a politicii naţionale de stat a Republicii Moldova" - un proiect de lege publicat pe 25 iulie curent în oficiosul guvernamental Moldova Suverană - care îşi propune să instaureze o ideologie de stat în Basarabia, una obligatorie pentru toţi, exact ca pe timpuri, şi anume: moldovenismul antiromânesc şi antioccidental, prin care să se reia politica de rusificare a populaţiei româneşti majoritare din Republica Moldova. Cacealmaua la care recurg iniţiatorii noului scenariu de rusificare a Basarabiei, conştienţi de necesitatea de a-şi ajusta imundele scopuri "zumzetului de fond" al lumii contemporane, o reprezintă invocarea noţiunilor societate civilă, multiculturalism, drepturi ale omului etc., uzate în limbajul occidental. Cred că ar merita să prezentăm, cel puţin selectiv, cititorilor noştri din România şi din Occident, elucubraţiile sus-numitei Concepţii. Astfel, autorii săi anonimi proclamă Republica Moldova "stat polietnic", care constituie, nici mai mult nici mai puţin, "continuarea politico-juridică a procesului multisecular de statalitate continuă a poporului moldovenesc" (gravă eroare de interpretare juridică: acest rol l-a avut integral Principatul Moldovei, transferându-l, după unirea de la 1859 cu Muntenia, noului stat, România, nicidecum gubernia rusească dintre Prut şi Nistru, lipsită de orice formă de autonomie, şi nici "paşalâcul" stalinist de după cel de-al doilea război mondial). "Moldovenii" sunt declaraţi naţiune fondatoare a statului, iar românii sunt trecuţi la... minorităţi naţionale (ingenioasă manevră!), ocupând un modest loc 6, după ucraineni, ruşi, găgăuzi, bulgari şi evrei, fiind succedaţi de bieloruşi, ţigani şi polonezi. Concepţia declară rusa drept "limbă de comunicare interetnică" în Republica Moldova (interesant, ce funcţii îi mai rămân limbii oficiale, limbii române, în afara celor exercitate în mediul vorbitorilor săi nativi?), exaltă bilingvismul moldo-rus şi ruso-moldovenesc "statornicit istoriceşte" (adică impus prin forţa armelor de ocupaţia ruso-sovietică, dar ce mai contează un asemenea detaliu!). Invitând cetăţenii, în mod ipocrit, să-ţi exprime opinia pe marginea marilor "adevăruri" pe care le conţine, dubiosul document promite "neutralizarea juridică şi politică a necontenitelor tentative de demoldovenizare (citeşte: "de-rusificare!" – nota mea, Vit.C.), de negare a existenţei naţiunii moldoveneşti şi a statalităţii moldoveneşti, de discreditare a istoriei moldoveneşti, de ignorare a etnonimului "moldoveni" şi glotonimului "limba moldovenească"". Aşadar, discutaţi, moldoveni, dar să nu puneţi la îndoială ce vă spunem, dacă nu vreţi să suportaţi consecinţe! "Expunerea de motive" ce însoţeşte proiectul Concepţiei politicii naţionale de stat... ne relevă, între altele, cauzele separtismului transnistrean: "evenimentele de la sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90 ai secolului trecut, inspirate, în republică, de forţele politice radicale de orientare naţionalistă, au dus la dezintegrarea statului şi societăţii moldoveneşti, la confruntare interetnică şi la scindarea teritorială a ţării, scindare care mai persistă". În viziunea ideologilor de la PCRM călăii au luat locul victimelor şi viceversa. Nu Rusia şi regimul criminal al lui Smirnov poartă vina pentru declanşarea războiului de secesiune din vara anului 1992 de pe Nistru, ci mişcarea de emancipare naţională şi democratică a basarabenilor şi transnistrenilor, cea care a condus în cele din urmă la proclamarea independenţei Republicii Moldova – o "ţară" nouă, ivită pe ruinele imperiului sovietic, moştenită printr‑o ironie a sorţii de cei care i s-au opus dintotdeauna: comuniştii rusofili. După circa un deceniu de la implozia URSS şi într-un context geopolitic complet diferit, Republica Moldova reia experimentul comunist, s-ar zice exact după îndreptarele lui Lenin: ca ţară "luată separat", pe post de "cea mai slabă verigă" din şirul statelor eliberate de dominaţia moscovită în anul de graţie 1989. De ce tocmai Moldova? Simplu. Pentru că aici procesele de modernizare şi occidentalizare demarate în interbelic, precum şi memoria apartenenţei naţionale au fost consecvent demolate în deceniile de ocupaţie sovietică, substituite printr-o identitate prefabricată. Comunismul a supravieţuit după 1991 la nivelul mentalităţii unor întinse pături sociale, care aşteaptă în continuare de la statul paternalist, omnipotent şi omniscient (uriaşă iluzie!), rezolvarea tuturor problemelor. Sovieticii pretindeau în mod fals că în societatea pe care o construiesc nu există crize, în timp ce puneau în scenă cea mai mare calamitate imaginabilă: îndepărtarea fiinţei umane de izvorul libertăţii sale originare. În Moldova condusă de comuniştii lui Vladimir Voronin crizele sunt provocate, inventate, întreţinute de către partidul de guvernământ, pe care tot el se oferă să le gestioneze într-o manieră convenabilă intereselor proprii. Pentru a împinge statul dintre Prut şi Nistru în direcţia dorită de ei, comuniştii au născocit aşa-numitul "expansionism românesc" (definind astfel repunerea în drepturi a limbii române şi consolidarea conştiinţei naţionale prin cultură şi educaţie) pentru ca, ajutaţi de conflictele pe care le-au generat - între "români" şi "moldoveni", între tineri şi bătrâni, între majoritatea autohtonă şi minorităţile conlocuitoare - să netezească drumul expansionismului rusesc, acesta cu adevărat palpabil şi agresiv pe plan politic şi economic.

A decreta prin ucaz ce identitate trebuie să aibă moldovenii, în ce limbă să vorbească între ei şi să comunice interetnic, a impune norme de conduită sub ameninţarea  "neutralizării juridice şi politice", înseamnă un abuz care miroase a dictatură, este continuarea ofensivei sovietice de lobotomizare ideologică a unui popor, reprezentată atât de sugestiv în numeroase creaţii artistice, cum este 1984 de George Orwell sau, mai nou, Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal, cunoscuta piesă a lui Matei Vişniec, jucată cu mult succes şi la Chişinău, în care extirparea obişnuinţei de a gândi - văzută ca un rudiment al epocii burgheze (adică româneşti, în cazul basarabenilor) se derulează într-o societate-falanster şi, respectiv, într-un ospiciu de alienaţi. "Multiculturalismul", "polietnia", "drepturile omului", evocate în documentul citat, nu au nimic în comun cu adevăratele semnificaţii ale acestor noţiuni, atâta timp cât, în numele lor, continuă îndoctinarea şi tembelizarea unui popor ce nu este lăsat să-şi revină din lunga convalescenţă posttotalitară. Este o modalitate de adaptare la trendul zilei, e blana de oaie a lupului care se vrea "modernizat", "integrat" şi "globalizat", doar să i se permită să jumulească în continuare "naivele" mioare (a căror inconştienţă, să precizăm, nu mai are nici o scuză!). Or, în Basarabia "moldovenismul" nu constituie o problemă de identitate, ci de democraţie în primul rând - sunt perfect de acord cu Nicolae Negru, care a surpris cu această formulă extrem de precisă un fenomen ce dă multe dureri de cap unor intelectuali de-ai noştri, ajunşi în Vest. Ei încearcă, adesea fără succes, să explice interlocutorilor lor "specializaţi" în domeniu că o ţară marcată de un grav handicap istoric faţă de lumea occidentală nu poate îmbrăţişa liniştit asemenea generoase definiţii, fără îndeplinirea unor condiţii prealabile, capabile să o pună la adăpost de aplicarea distorsionată a preceptelor amintite, cum este cazul Republicii Moldova, unde nu minorităţile, ci majoritatea românească nu-şi poate exercita dreptul la identitate, din cauza constrângerilor antidemocratice pe care le suportă. Am afirmat de nenumărate ori acest lucru, dar, se vede, tot nu e de-ajuns.

Concepţia politicii naţionale de stat, izvodită de comunişti, te pune, ca intelectual, într-o situaţie imposibilă, absolut inacceptabilă pentru un om cu judecata sănătoasă. Este ca şi cum ţi s-ar cere să te întorci la târnăcop, după ce ai cunoscut Internetul şi telefonul mobil. "Moldovenismul" - această formă de încarcerare mentală, această "leprozerie" a spiritului - este promovat nu numai de generaţia nomenclaturiştilor scăpătaţi. A apărut în Basarabia o specie de politruci "de şcoală nouă", tineri parveniţi, vânători de privilegii, care se străduiesc să te convingă de ce nu se cuvine să te consideri român, ci "moldovan". Bine, băieţi - îţi vine să le răspunzi într-un limbaj deloc politically correct - e timpul vostru, al lichelelor care şi-au lepădat măştile de democraţi, pentru a intra în serviciul unei puteri corupte şi antinaţionale, e ora voastră astrală: roadeţi ciolanul ce vi s-a aruncat, dar nu ne obligaţi să înghiţim palavrele voastre dezgustătoare. Căci nu va face la nesfâşit politică în ţara asta prostia şi oportunismul!

În aceeaşi campanie a guvernanţilor purtată împotriva propriului popor se înscrie şi aşa-zisul Dicţionar moldovenesc-românesc al pseudoistoricului Vasile Stati, apărut recent la Chişinău, declanşând un imens scandal în cercurile oamenilor de ştiinţă şi cultură de pe cele două maluri ale Prutului şi din Occident. Un asemenea opuscul nu reuşise să dea la iveală nici măcar I.D.Ceban, cunoscutul comisar-lingvist sovietic din anii ’50, deşi îi surâsese ideea. Ei bine, iată că după câteva decenii "evenimentul mirobolant" s-a produs - numai că existenţa limbii moldoveneşti nu a devenit cu nimic mai convingătoare decât înaintea apariţiei acestei halucinante "opere" lexicografice. Din contră. S-a împotmolit în ridicol. Ignorând orice criteriu ştiinţific, Stati reanimă o serie de arhaisme, regionalisme şi barbarisme, de mult ieşite din uz, explicându-le prin cuvinte luate din limba literară. Şi pentru a ne arăta cât de viguros poate fi un asemenea idiom fictiv, coperta dicţionarului reproduce harta României Mari de până la 1940, minus Cadrilaterul, peste care, stupoare, se întinde din Bugeac şi până în inima Transilvaniei - Limba Moldovenească! Ar trebui să vedem aici un imperialism moldovenesc revărsat dincolo de Prut? Ar fi în spiritul teoriilor despre "Moldova Mare", atât de dragi foştilor guvernanţi agrarieni, încurajaţi de Moscova. Adepţii de azi ai "moldovenismului" sunt mai rafinaţi decât precursorii lor stalinişti. Astfel, autorul dicţionarului recunoaşte în prefaţă "unitatatea de fond lexical peren, comunitatea originii şi a structurii gramaticale a limbilor romanice de răsărit, caracterul lor reciproc inteligibil." Cu toate acestea, e vorba de două limbi, chiar dacă - adăugăm noi - nu există absolut nici o justificare pentru a le considera diferite. Sunt două limbi, nu una, pentru că aşa vrea clasa conducătoare din Republica Moldova, arondată intereselor ruseşti. Degeaba am invoca argumente contrare, raţionamente logice şi de bun-simţ în această interminabilă dispută. Toate argumentele au fost de mult rostite, toate demonstraţiile consumate. Şi pentru că prostul mai trebuie să fie şi fudul, în acelaşi "studiu" introductiv la dicţionarul său, Stati atacă, grobian, România, îi insultă pe conducătorii statului român - preşedintele Ion Iliescu, premierul Adrian Năstase, ministrul de Externe Mircea Geoană - care nu recunosc existenţa limbii moldoveneşti. "Până când la Chişinău nu se va face un dicţionar româno-moldovenesc, eu continuu să cred că limba pe care a vorbit-o reprezentantul Republicii Moldova este limba română." (Apud Adrian Năstase, la o reuniune internaţională de la Trieste, citat de Stati.) Premierul român trebuie că o fi rostit această observaţie într-un ceas rău. Nenorocitul dicţionar a apărut între timp. Bucuraţi-vă, moldoveni, acum v-aţi recăpătat libertatea de a vă întoarce în leprozerie, aţi scăpat de eforturi intelectuale! (A se vedea şi chestionarul Contrafort-ului pe această temă de la pp.16-19).

Într-un stat "democratic, modern şi european", cum pretind comuniştii despre avortonul geopolitic pe care îl conduc, apariţia unui Dicţionar moldovenesc-românesc ar fi de neimaginat sau ar trece cel mult ca năzbâtia unor artişti postmoderni, dornici să se amuze pe seama unor rătăciri sau prejudecăţi ale trecutului. Succesul de librărie ce pare să însoţească opusculul lui Vasile Stati trădează curiozitatea, uneori maladivă, pe care o suscită fenomenele trăznite în lumea contemporană. Mai rău este că în acest caz avem de a face nu cu o întâmplare marginală, demnă de colecţia unui amator de bizarerii, ci cu deriva clinică a celor chemaţi să stabilească normele de sănătate. Pentru aceştia din urmă, cine va stabili tratamentul?...

De fapt, adevărata problemă la care se cuvine să răspundă toţi cei ce râvnesc puterea în Republica Moldova este următoarea: cum să faci din acest stat un loc în care să poţi trăi omeneşte? Nu mai suntem în situaţia de a judeca oamenii după ideologii, s-au purtat prea multe discuţii de acest fel în ultimii 12 ani, pentru ca să obţină câştig de cauză comunismul revanşard. În Moldova nu doctrinele fac politică, ci sărăcia şi disperarea, iar mizeria materială atrage inevitabil dezumanizarea, vidul spiritual. Votaţi acum doi ani pentru promisiunile lor populiste de redresare economică, comuniştii au dezgropat securea războiului identitar, încercând să-şi subordoneze întreaga societate. În acest sens, reinstalarea monumentelor lui Lenin într-o serie de localităţi din provincie reprezintă vârful unei scenografii simbolice a restauraţiei. Rusificarea basarabenilor şi a minorităţilor etnice, îngrădirea libertăţii de expresie, persecutarea oponenţilor politici sunt grijile prioritare ale guvernanţilor, nicidecum "consolidarea statalităţii", despre care vorbesc cu atâta zel comuniştii şi pe care o înţeleg ca pe dreptul lor exclusiv de a dispune de această ţară. În caz contrar, trebuie să dai realitate concretă noţiunii de statalitate, adică – aşa cum spuneam – să faci din Basarabia un loc în care să se poată trăi. Evident, este infinit mai uşor să vânezi "duşmani ai statalităţii" decât să creezi premise capabile să insufle oamenilor sentimente de mândrie pentru faptul că sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, aşa cum se mândresc americanii de ţara lor, unde nu există programe de educaţie patriotică şi nici dicţionare "americano-englezeşti", care să le stimuleze entuziasmul secesionist, ci pur şi simplu există libertate şi prosperitate. Viaţa cetăţenilor şi politica guvernanţilor formează două realităţi complet separate în Republica Moldova. Între ele se cască neantul. Acel neant pe care, dacă ai dispune de un punct privilegiat de observaţie, l‑ai putea surprinde în ceea ce reflectă două oglinzi paralele. Acest tip de viziuni alcătuieşte – cum bine o ştim - materia primă a filmelor horror.

Dar apar şi semne bune, mentalităţile se schimbă. Un singur exemplu. Pe fundalul îngheţului instalat în relaţiile oficiale moldo-române, o mână de tineri studioşi, originari din Basarabia şi Ucraina, reuniţi într-un Grup de Atitudine Civică, condus de Nicolae Toderaş, a editat într-un tiraj de 3000 de exemplare un Ghid cu informaţii utile pentru cei ce doresc să se înscrie la instituţiile de învăţământ din România, Ghid pe care l-au distribuit gratuit, în această vară, în 21 de localităţi din stânga Prutului, încercând astfel să contracareze blocajul informaţional întreţinut de autorităţile de la Chişinău în jurul burselor oferite în fiecare an de guvernul român adolescenţilor basarabeni. Concetăţenii noştri nu-şi vor redobândi dreptul de a-şi trăi viaţa în demnitate, până nu vor deveni autonomi faţă de un stat, al cărui scop este să-şi ţină supuşii într-o perpetuă stare de ignoranţă şi subdezvoltare, convenabilă actualilor stăpâni ai Basarabiei. Iniţiativa tinerilor de la Grupul de Atitudine Civică reprezintă unul din antidoturile menite să-i scoată pe basarabeni din leprozeria "moldovenismului" comunist.