Premiile Uniunii Scriitorilor din Moldova pe anul 2002

Sâmbătă, 12 aprilie 2003, a avut loc festivitatea de înmânare a Premiilor Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe anul 2002. Publicăm lista premianţilor (autori şi titluri) desemnată de un juriu, care a avut următoarea componenţă: Ana Bantoş (preşedinte), Eugen Lungu, Alexandru Burlacu, Nicolae Leahu, Vitalie Ciobanu, Nicolae Rusu, Emilian Galaicu-Păun, Călina Trifan, Vasile Romanciuc.

Poezie

Vasile Gârneţ, Câmpia Borges, Editura Vinea, Bucureşti;

Valeria Grosu, Miere eretică, Editura Cartier, Chişinău.

Critică, eseu, jurnal, istorie literară, publicistică, dramaturgie

Vladimir Beşleagă, Jurnal (1985-1987), Editura Prut Internaţional, Chişinău;

Maria Şleahtiţchi, Jocurile alterităţii (critică literară), Editura Cartier, Chişinău;

Iulian Fruntaşu, O istorie etnopolitică a Basarabiei, 1912-2002, (eseu), Editura Cartier, Chişinău;

Nicolae Esinencu, Dramaturgie, vol. V, din seria "Scrieri", Editura Prometeu, Chişinău.

Literatură pentru copii şi adolescenţi

Arcadie Suceveanu, Ştiu ca la şcoală, Editura Prut Internaţional, Chişinău;

Ion Hadârcă, Bunicuţa zburătoare, Editura Garuda-Art, Chişinău.

Debut

Anatol Moraru, Nou tratat de igienă (proză scurtă), Editura Gunivas, Chişinău;

Alexandru Buruiană, Certificat de deces (versuri), Editura Prut Internaţional, Chişinău.

Comentariul redacţiei

Cum e obiceiul locului, Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova a mai acordat – la iniţiativa d-lui Mihai Cimpoi şi după nişte criterii obscure - un număr impresionant de premii, anulând  într-un fel munca juriului, juriu ales, prin vot secret, de acelaşi Consiliu. Ridicolul situaţiei însă nu e sesizat şi perceput ca atare de toată lumea. Poetul Grigore Vieru face în "Literatura şi arta" (nr.16, din 17 aprilie) un proces de intenţie membrilor Juriului USR care, în opinia poetului, ar fi "...înjghebat nişte trebuşoare nu tocmai curate", nevotându-l drept câştigător pe Nicolae Dabija, a cărui carte, În căutarea identităţii, a obţinut doar două voturi din nouă posibile, deşi este, cităm din nou din Grigore Vieru: "un autentic şi magnific manual de istorie pentru toate vârstele scris într-o excelentă formă artistică...". Supărat şi stupefiat de opţiunile juriului, Grigore Vieru denunţă "provincialismul basarabean dominat de ranchiună şi de reglări de conturi". Furat de tonul justiţiar, "poetul lacrimii" coboară jos de tot nivelul expresiei, spunând că a juriza în felul acesta înseamnă: "...a regularisi mojiceşte pe cineva. Ruşine!", amintindu-ne astfel încă o dată că se numără printre aceia care au "patentat", după 1989, stilul vulgar din presa noastră culturală. Păcat. Grigore Vieru a devenit foarte irascibil în ultimul timp, nu lasă fără replică nici cea mai mică aluzie ireverenţioasă făcută de cineva la adresa sa. Ultimul exemplu în acest sens este atacul la persoană împotriva lui Ion Bogdan Lefter pe care poetul l-a comis în paginile aceleiaşi "Literatura şi arta". Criticul de la Bucureşti a formulat – pe un ton categoric, dar perfect urban, nu tocmai frecventat la Chişinău - o judecată de valoare, o apreciere critică şi estetică a poeziei scrise la noi după 1990 de unii poeţi, inclusiv de Grigore Vieru, şi s-a ales cu nişte calificative foarte jignitoare, de nereprodus într-o publicaţie care se respectă şi se conduce la rândul ei după regulile unei polemici civilizate...

Festivitatea de acordare a Premiilor Uniunii Scriitorilor (ţinută la subsol, în spaţiul îngust al "Salonului literar", rămas moştenire de la Vasile Caras, un "mecena" la Uniunea Scriitorilor pe vremuri) a fost precedată de o şedinţă de bilanţ a Anului Literar 2002. Criticul literar Theodor Codreanu (Huşi) a încercat o analiză a producţiei editoriale de la Chişinău, dar nu a putut depăşi nivelul unor formulări generale şi un anume parti-pris pentru scriitorii din promoţiile ‘60 şi ‘70. Lectura Gestuarului lui Em. Galaicu-Păun, de pildă, l-a făcut pe critic să pronosticheze că acesta va abandona probabil poezia, atât de încurcat şi fără de perspectivă i s-a părut teritoriul pe care a intrat poetul... Panegiricul făcut de Viorel Dinescu la adresa revistei Viaţa Basarabiei, condusă de Mihai Cimpoi şi ajunsă abia la numărul 4, a stârnit comentariul acid al lui Leo Butnaru, care a amendat cu mult curaj impostura "criticului" de la Galaţi, care părea foarte îndepărtat de realităţile noastre. Acesta vehicula cu dezinvoltură sintagme precum: "scriitor genial", "galerie de aur a scriitorilor basarabeni" etc., sintagme pe care nu le mai foloseşte – din pudoare şi dintr-un simţ al ridicolului - prea multă lume la Chişinău. Criticile violente ale lui Viorel Dinescu împotriva globalizării şi europenizării, care, vezi doamne, ar dilua specificul nostru naţional, au primit riposta din partea mai multor vorbitori. Este bizar să auzi la Chişinău asemenea jelanii protocroniste din gura unui confrate din România, ţară angajată, fără glumă, pe drumul integrării europene şi euroatlantice.

Ideea unei şedinţe de bilanţ a Anului literar, organizată după un scenariu previzibil, în care oricine poate vorbi ce-i trece prin cap, fără să-şi asume la modul serios responsabilitatea pentru cele afirmate, mi se pare gratuită şi chiar vicioasă. Ierarhiile în literatură le face critica literară, prin articole şi studii critice publicate în presă. Când acestea lipsesc se cade în discuţii sterile, fără vreo finalitate, care pun în scenă "vendete" retorice şi mediocritatea unor orgolii rănite.

1