Ecouri de presă despre 'Contrafort'

"Copiii perestroicii"

"Zilele trecute la Fundaţia Culturală Română din Bucureşti a fost botezată revista Contrafort "a tinerilor scriitori din Republica Moldova", cum scrie pe frontispiciul noii publicaţii literare. O revistă excelentă, nu numai fiindcă e bine scrisă, vădeşte un orizont intelectual de o certă modernitate, oferă deodată surpriza unor analişti literari culţi şi subtili, de primă mână, dar şi pentru că, prin câteva articole şi anchete oportune, judicios gândite ne ajută să înţelegem exact condiţia tânărului (nu numai!) scriitor de acolo şi o anume "strategie" a debutului literar. Dincoace de Prut tinerii scriitori, "optzeciştii" noştri, au debutat zgomotos, în asalt ("desant"!), constituiţi în "echipă" de şoc. Oricât de refractari s-ar arăta acum, postfestum, ei au beneficiat, mult mai mult decât generaţia ’60, de "înaltul patronaj", deloc discret, din contră, al criticilor cu cea mai mare autoritate în epocă. "Disidenţa" optzeciştilor noştri, orice s-ar spune, a fost atent, benefic "dirijată" de mari spirite critice, de eminenţi profesori "şcoliţi" ei înşişi într‑o prelungită confruntare cu cenzura, cu dirijismul cultural şi cu furcile "comenzii sociale". La Bucureşti, la Cluj, la Iaşi şi în alte părţi criticii au jucat un mare rol, decisiv, în destinul literar al acestei generaţii ce urma, apoi, cum deja se vede, să se "rupă", individualizându-se multiplu. În fine, au avut la dispoziţie dacă nu marile reviste cu platformă oficial admisă, un număr de excelente publicaţii studenţeşti - poate singurele de la noi circulând în regim de "samizdat". Este uimitoare supravieţuirea acestor reviste "rebele", în dezacord flagrant cu stilul epocii şi cu ideologia oficială, iar o "istorie" a lor va putea demonstra, probabil, existenţa a două sau chiar mai multe "culturi" în anii dictaturii comuniste.

Nimic din toate astea dincolo de Prut. Intrarea optzeciştilor - "copiii perestroicii" - în literatura română din Basarabia s-a petrecut discret, aproape pe "furiş" şi pe rând, "eşalonat", ca să nu atragă atenţia. Debutul lor a ocolit, deliberat, zgomotul lansării în echipă, "desantul", după cum nici receptarea n-a fost copios mediatizată, ca dincoace, din contră, natura, reformatoare şi nonconformistă a acestei generaţii a fost, premeditat, estompată, surdinizată. De ce? Fiindcă "perestroica", atâta câtă era, se petrecea doar la "centru", în timp ce în provincii "imperiul" continua să fie la largul său, iar funcţionarii ideologiei oficiale, "incoruptibili", erau atotputernici. "Optzeciştii" basarabeni, fără a fi neapărat marcaţi de un "complex al inamicului" l-au trăit şi l-au simţit din plin, adoptând o cu totul altă "strategie" a debutului decât aceea în "asalt" şi în "echipă": în vârful picioarelor. N-au beneficiat, apoi, nici de o critică de susţinere şi nici de "ajutorul" Uniunii Scriitorilor, unde practica criticii şi "avizării" manuscriselor aparţinând tinerilor s-a prelungit până târziu încoace: şi-au "amânat" debutul, refuzând să se supună acestei practici şi s-au retras în bibliotecă (anume, în Biblioteca Naţională din Chişinău, fostă "Krupskaia", care avea şi o secţie de literatură română!). Biblioteca este singurul, dar temeinicul lor mentor: lucrul se simte bine, mai ales în poezia şi critica "optzeciştilor" basarabeni, "livreşti", plini de referinţe, trimiteri, "citate" înserate în scrierile lor chiar cu un soi de bucurie a "dezmăţului" intelectualist. Optzeciştii basarabeni sunt, dar, nişte tineri singuratici şi "bibliomani", cum îi defineşte Vasile Gârneţ, iar conştiinţa că alcătuiesc o "echipă", o "generaţie" a venit mai târziu, după debutul lor petrecut discret, eşalonat aproape că pe "furiş". În momentul când dincoace de Prut "generaţia" se destramă în individualităţi, dincolo ea se încheagă, devine conştientă de sine, solidarizându-se. "Textualiştii" basarabeni au şi ei "necazurile" lor cu generaţia precedentă: în această privinţă deosebirile de ceea ce se petrece dincoace de Prut par să fie minime, aproape inexistente. "Bătrânii" îi acuză că scriu "fără suflet", certându-i că refuză o anume lirică patriotică expresă şi că se "închid" în bibliotecă, în timp ce ei se expun pe estradă, "tombaterele" primesc, la rându-le, riposta cuvenită întotdeauna nereceptivităţii la noua realitate literară susceptibilă, în fine, de a "ataca" vechea ordine, scara oficială de valori: în această privinţă nu-i nimic nou sub soare, cearta e veche, "naturală" şi interminabilă. Sfidători ca peste tot, valoroşii optzecişti basarabeni sunt sincroni cu cei de dincoace de Prut şi, "ingraţi" cu predecesorii lor, afirmă, polemic şi ritos, că "buletinul lor de identitate" este semnat de  critica literară românească, de la Bucureşti, Iaşi ori Cluj. Cum se vede, oricât de diferite ar fi împrejurările naşterii şi strategiile debutului noilor generaţii, până la urmă comportamentul lor se adună şi semnifică aceleaşi tendinţe şi aspiraţii.

Contrafort, noua revistă a tinerilor scriitori basarabeni, lansată la apă în preajma Unirii de la 1 Decembrie, intră ca la ea acasă în mişcarea literară românească de azi. Să-i ţinem pumnii." (C. Stănescu, Adevărul literar şi artistic, Bucureşti, 4 decembrie 1994)

"Contrafort confirmă"

"Cel de-al doilea număr al revistei Contrafort confirmă. Revista optzeciştilor basarabeni, despre a cărei calitate România literară s‑a exprimat elogios de la bun început, se dovedeşte o revistă nu numai bine structurată, dar având şi o formulă proprie, încă de la bun început. De obicei revistele nou apărute sunt inegale de la un număr la altul. Nu e cazul Contrafort-ului. Cităm din editorialul semnat de Vasile Gârneţ: "În comentariile pe care le-am reţinut cu ocazia apariţiei primului număr al revistei noastre - comentarii desigur verbale (intelectualul basarabean nu se prea înghesuie la masa de scris) -, m-a impresionat în mod deosebit frecvenţa cuvântului echilibru, pus de vorbitori mai întotdeauna în capul listei de adjective laudative. Momentelor de început de uşoară derută şi neînţelegere (altele erau, să recunoaştem, aşteptările noastre imediate) le-am răspuns mai târziu cu reflecţiile ce urmează.

Când o revistă de cultură cum este a noastră e apreciată mai întâi de toate ca fiind echilibrată (recunoscându-se indirect existenţa unor extremisme în peisajul nostru revuistic) lucrul acesta atestă de fapt o stare tensionată a cititorului basarabean. Apreciindu-ne drept "o revistă echilibrată", conchidem în mod logic, dincolo de orice suspiciune, că cititorul (între care persoane onorabile, la opinia cărora ţinem) s-a aşteptat să ne lansăm, chiar din primul număr, în atacuri revanşarde, în polemici jenante, suburbane etc., procedee pe care le-am refuzat, spre dezamăgirea unora, programatic. Şi asta nu pentru că am fugi de polemici, de dezbateri incomode, ci că înţelegem să facem lucrul acesta nu doar negând vehement, dar căutând mai întâi să afirmăm ceva". Aşadar, acest al doilea număr al  revistei cuprinde semnături prestigioase din ţară dintre care reţinem paginile din Confesiunea unui retrograd, jurnalul american al lui Octavian Paler, eseul lui Adrian Marino Europa: o idee de expansiune, precum şi pagina de proză semnată Augustin Nacu, versurile lui Dumitru Crudu, interesanta anchetă a Contrafort-ului printre scriitorii basarabeni, anchetă intitulată Literatura din Basarabia - sub semnul Balanţei şi nu în ultimul rând o bine scrisă revistă a revistelor semnată Cronicar. Mă bucur pentru sosia mea basarabeană care are condei sprinten şi, după părerea mea, un sigur gust literar." (Semnat: cronicar, "România literară", Bucureşti, 18-24 ianuarie 1995)

"Contrafort, o revistă total românească"

"Într-o prefaţă la scrierile lui Constantin Negruzzi poetul nostru solar Vasile Alecsandri deplângea soarta scriitorului venit pe lume într-o ţară unde toate - între care şi limba literară, principalul instrument de lucru al artistului - sunt neaşezate încă. La scurgerea atâtui amar de apă pe albia Prutului noi, basarabenii, suntem poate unicii din spaţiul românesc care înţelegem perfect această durere a ilustrului înaintaş. Dar cel mai bine îl înţeleg, totuşi, scriitorii din Basarabia. Căci nu-i destul să fii un Vasile Coroban pentru a te impune în critica literară, pentru aceasta îţi sunt indispensabili şi nişte autori de valoare, adică un context literar normal şi - chiar şi un cititor cu care să poţi comunica de la egal la egal. Or, Basarabia sfârşitului de mileniu doi  rămâne aceeaşi mlaştină atotabsorbitoare miciurinită cu vegetaţie de camuflaj vopsită în verde. Cu atât mai salutabilă este munca acestui mănunchi de tineri scriitori de la revista Contrafort (Vasile Gârneţ, Vitalie Ciobanu, Grigore Chiper, Eugen Lungu etc.) care - pe lângă faptul că fac, volens-nolens, iluminism - încearcă să "integreze" literatura din această palmă de pământ în literatura Ţării. Anume în acest sens se cere a se vorbi despre nr. 3 al revistei Contrafort, apărut la sfârşitul lui ianuarie a.c. Publicaţia abundă în nume şi chipuri şi dintr-o parte, şi dintr-alta a hotarului vremelnic, uneori chiar în fotocombinaţii jenante, căci prea puţin comun au un Nichita Stănescu şi un Andrei Lupan, surprinşi de fotograful Nicolae Răileanu în aceeaşi poză. De altfel, tot numărul este ilustrat cu chipul lui Nichita, poposit în 1976 - printr-o minune - la Chişinău la zilele literaturii sovietice în R.S.S.M. Dincolo de efigia gânditoare a laureatului de la Struga din paginile Contrafortului se fac auzite încrucişările de spadă ale valorii literare şi ale literaturii partinice, căci un eseu de Eugen Lungu, o meditaţie asupra ierarhiei valorilor din Basarabia a lui Vladimir Beşleagă sau un text de Nichita Danilov de acum este o contestare a manualului de "literatură moldovenească".

Părerea noastră este că ultimul număr al Contrafort-ului prezintă un fragment de trăire artistică românească de un real interes pentru orice român, fie el din Ţară, din diasporă ori din Republica Moldova.

Şi ca să încheiem tot cu Alecsandri, relatăm următorul caz, al cărui martor a fost chiar poetul. Se zice că la o soarelă petrecută în unul din cele mai mondene saloane ale Parisului, pe când românii abia începeau să iasă în Europa, un june din Moldova a fost prezentat unui aristocrat francez, spunându-i-se că acesta este "moldovan", la care francezul, depăşind momentul de zăpăceală, l-a complimentat radios pe conaţionalul nostru: "Aşa de tânăr şi de acum sunteţi moldovan!?" La cele trei numere ale sale Contrafortul, spre deosebire de cei bătrâni şi moldoveni, care se miră că Parisul nu-i cunoaşte şi nu-i adoră, este o revistă total românească, ce ne face onoarea să apară anume în Basarabia." (Sergiu Cucuietu, Revista "Ţara", 7 februarie 1995)

"Note politice pe marginea unei reviste culturale"

"Ţara" consemna, un an în urmă, apariţia publicaţiei Contrafort, unică prin prestaţia ei în spaţiul cultural basarabean, de la primul său număr. Acum, la un an de existenţă a Contrafort­-ului, avem satisfacţia să constatăm că urările noastre de succes au depăşit faza unei simple formule de politeţe pe care o impun uzanţele.

Ar fi superfluu să mai repetăm complimentele înşirate cu generozitate în presa din Basarabia şi din Ţară pe care, de altfel, noua revistă culturală le merită în totalitate. Iar o analiză comparată a publicaţiei cu pricina în raport cu altele de dincoace sau de dincolo de Prut pur şi simplu ne depăşeşte competenţele. Un lucru însă este cert: tandemul Vasile Gârneţ - Vitalie Ciobanu şi-a demonstrat cu brio vigoarea intelectuală şi capacitatea de a rezista într-o cursă de durată. Contrafortul, ca maşină de tocat suficienţa şi provincialismul, ca oază de afirmare a rafinamentului intelectual şi a gustului estetic elevat, este, aşa cum precizează Vitalie Ciobanu în editorialul său din nr. 12, "mai curând o expresie a revoltei..., un efort de supravieţuire spirituală". Efort demn de toată admiraţia.

Apariţia acestei reviste este şi rodul unui profund dezgust faţă de impostura morală (poate şi literară) a unor patrioţi de meserie care şi-au imaginat că vicisitudinile istorice prin care a trecut şi din care încă nu a ieşit Basarabia sunt şi o justificare a condiţiei de victimă a imperiului sovietic, demnă de milă. Mai ales dacă această compasiune se dovedeşte uneori şi profitabilă. Repudiind postura de provincial înţelept între lamentaţie şi frază patriotardă, contrafortiştii îşi afirmă propria opţiune estetică şi morală, integrându-se în mod firesc în spaţiul cultural românesc nu prin slogane ieftine, ci prin calitatea producţiei lor.

Tinerii scriitori basarabeni, dornici să-şi trăiască cu demnitate condiţia de intelectual, resping efectele ocupaţiei străine ca justificare a semidoctismului şi a laşităţii. Afirmându-şi personalitatea, ei ştiu să-şi soarbă vigurozitatea şi verticalitatea din "teroarea istoriei", adică tocmai de acolo unde spiritul plat eşuează în căutarea de noi şi noi scuze pentru a-şi justifica propria nulitate. Dezgustat de patriotismul zgomotos al culturnicilor politici ce şi-au făcut o sinecură din repetarea obsesivă a câtorva îmbinări de cuvinte care, e adevărat, sunau frumos acum câţiva ani, publicul basarabean îşi poate reîmprospăta apetitul şi pentru literatură, şi pentru politică citind revista Contrafort. E vorba de cei care, bineînţeles, îşi mai păstrează simţul valorii sau, de ce nu, doresc să şi-l dezvolte. Demersul public al Contrafortului este un antidot împotriva falselor etaloane popularizate până la refuz de acele epave umane care îşi camuflează propriul naufragiu (politic sau literar) cu stridenţe verbale, agasante şi în politică, şi în literatură. Este şi o replică, matură şi inteligentă, a elitei basarabene la interminabila jelanie a rataţilor care confundă propria dezagregare morală cu înfrângerea spiritului de rezistenţă colectivă.

Cine crede că cei de la Contrafort, optzeciştii, cum s-au botezat ei înşişi, s-au retras din social, preocupându-se doar de "arta pură", n-are decât să parcurgă cele 12 numere pentru a se convinge de contrariul. Sau cel puţin să procure din chioşcuri ultimul număr. Barem ca să vadă cum s-a prezentat Vitalie Ciobanu la Viena, unde a rostit o comunicare în cadrul Reuniunii "Fin de siиcle" a revistelor de cultură din Europa, intitulată "Scriitorul tânăr român la sfârşit de secol XX".

"În plan politic, tinerii scriitori basarabeni, fiind structural unionişti..." Întrerup citatul pentru a remarca discrepanţa dintre acest angajament politic pilduitor al exponentului optzeciştilor şi ipocrizia patrioţilor eufemistici care îşi garnisesc platformele politice cu sintagme gen "independenţă reală", "realizarea idealurilor naţionale" etc., menite să ocolească formularea onestă şi răspicată a opţiunii unioniste. Spre deosebire de aceşti unionişti în ilegalitate, constrânşi de propria nimicnicie morală să-şi "menajeze" electoratul de şocul adevărului, optzeciştii, neavând veleităţi politice, îşi îngăduie să rostească adevărul întreg.

Câţi dintre intelectualii basarabeni au bunul-simţ (de curaj nu mai vorbim) să îmbrăţişeze plenar naţionalismul, abandonând tactica dezonorantă a sferturilor de măsură şi debarasându-se de obsesia laşă a conformismului ca panaceu pentru afirmarea şi mai ales pentru menţinerea lor în viaţa publică? Dezolant de puţini. Dar şi mai puţini au încercat să-l analizeze.

Vitalie Ciobanu: "Pentru a explica naţionalismul românesc din Basarabia care, aşa cum am arătat, are un caracter unionist, în nici un caz izolaţionist şi xenofob, ar trebui să deposedăm termenul de conotaţiile lui negative, compromiţătoare, coborând în timp înspre conceptul de "stat-naţiune" apărut în secolul XIX. Germenele problemelor noastre zace în acea epocă, în care naţiunile se cristalizau firesc în vestul continentului, în timp ce românii erau subminaţi în această intenţie prin intervenţiile brutale ale imperiilor vecine, cel ţarist în primul rând, care în 1812 anexa o parte din Principatul românesc al Moldovei, actuala Basarabie. Aşa se face că la sfârşit de secol 20, scriitori tineri de la est de Prut se văd marcaţi de nişte probleme datând de o sută de ani şi mai bine".

Am reprodus acest citat pentru a arăta că cei de la Contrafort refuză să-şi orneze fruntea cu stigmatul bicisnic "scopul scuză mijloacele", devenit deviză a politicaştrilor  ticăloşi de la noi. Un scop nobil poate fi doar profanat de nişte inşi care aplică procedee ignobile. E un adevăr vechi de când lumea pe care cei de la Contrafort nu numai că îl cunosc, ci îl şi respectă. Ceea ce mă face să cred că în efortul de culturalizare al revistei se înscrie şi dorinţa de armonizare a politicii şi moralei ca o condiţie indispensabilă salubrizării vieţii publice de la noi. Nefiind literat ca cei de la Contrafort şi totuşi făcând parte din aceeaşi generaţie, recunosc aici că un asemenea maximalism moral îmi place. Îmi place atât de mult încât nu mă pot lipsi de satisfacţia de a mai reproduce un citat din acelaşi Vitalie Ciobanu:

"Pe acest palier, al justiţiei istorice săvârşite, naţionalismul românesc din Basarabia, căruia noi îi spunem "mişcare de eliberare naţională", se întâlneşte cu valorile democratice, liberale ale lumii civilizate".

Într-un an de existenţă această echipă de tineri scriitori a izbutit să ne convingă că îşi ia în serios meseria. Nu neapărat spre deosebire de alţii. Poate doar mai reuşit decât alţii. (Iurie Roşca, revista "Ţara", 7 noiembrie 1995)

"Gânduri nesugrumate în Contrafort"

"La un an de la apariţie, revista tinerilor scriitori din Basarabia Contrafort se înscrie printre cele mai interesante publicaţii culturale ce apar astăzi în limba română. Directorul Vasile Gârneţ şi redactorul şef  Vitalie Ciobanu reuşesc să mobilizeze remarcabile forţe intelectuale, capabile să întreţină dezbateri de idei vii, fertile, cu o tentă constructivă, de care este atâta nevoie în aceste timpuri descuraja(n)te. Aproape fiecare text tipărit aici incită la meditaţie. Nici nu deschizi bine numărul 13/1995 al revistei, şi dai peste aceste confesiuni făcute de Ioan Mânăscurtă lui Leo Butnaru: "Pe timpurile când eram "implicat", mai aveam anumite idealuri, făceam parte dintr-o echipă numită Uniunea Scriitorilor, care echipă era admirată, fără exagerare, de lumea întreagă. Apoi, ca să demonstrăm că suntem şi noi români, ne-am angajat în lupta pentru putere, plefturindu-ne reciproc, trădând, căutând nod în papură, călcându‑i pe cei căzuţi, săpând groapa altora, uitând care este misiunea noastră, uitând pe ce pământ trăim, uitând că numai în front comun putem realiza ceva durabil, uitând că mult trâmbiţatele noastre victorii sunt foarte pirpirii şi pot fi oricând spulberate." Pe pagina alăturată, Nicolae Negru semnează un lucid eseu consacrat problematicii "moldovenismului", acea bizară justificare ideologică a micro-statului născocit de ironia istoriei între fruntariile îngustei ex-republici sovietice: "Reprezentat din punct de vedere politic de agrarieni, socialişti şi comunişti, care conlucrează între ei, moldovenismul se manifestă tot mai distinct ca opţiune antiromânească şi antioccidentală. Perspectiva reîncorporării în imperiu este mai puţin urâtă de moldovenişti (dacă nu dorită), decât orice pas de apropiere cu conaţionalii lor de peste Prut. (...) în plan social şi cultural, moldovenismul se alimentează din orientalismul şi subdezvoltarea noastră, din orgoliul provincial şi instinctele rurale izolaţioniste, din necultivare, ignoranţă şi tribalism." Pe aceeaşi linie a autoscrutării fără menajamente, dar şi a căutării unui echilibru prin redescoperirea demnităţii, se situează textele din nr. 12/1995 ale lui Andrei Ţurcanu ("Din istorie am început a ne prăbuşi în inerţia inconştienţei şi în politicianism") şi Vitalie Ciobanu ("Noi, în Republica Moldova, avem de înfruntat o moştenire dezastruoasă: românofobia unei anumite părţi a populaţiei, adică ura de sine,  clivajul care există în conştiinţa basarabeanului între rădăcinile sale româneşti renegate ca urmare a politicii de deznaţionalizare exercitată de ocupanţii sovietici şi condiţia sa actuală"). Pentru a vă da o idee despre nivelul dezbaterii Patriotism şi naţionalism la români, lansată de redacţie, citez din intervenţia lui Gheorghe Crăciun: "Tendinţa de a transforma totul în metafizică ieftină ne caracterizează pe toţi, indiferent de gradul de cultură. Mai ales sfertodocţii vor să vadă peste tot simboluri, profunzimi nebănuite, imagini înălţătoare, semnele chemării noastre mistice, condiţia noastră de popor ales. (...) Lucida solidaritate comunitară în bine şi în rău, iată ce ne-a lipsit, ce ne lipseşte."

Ar fi bine ca, înainte de a lansa afirmaţii hazardate asupra "chestiunii basarabene", unii dintre compatrioţii noştri să citească atent o revistă precum Contrafort. Asta şi spre a menaja sensibilitatea de atâtea ori ultragiată a românilor din afara ţării. Pe bună dreptate, bucovineanul Vasile Leviţchi scrie: "Cred că nu există astăzi ceva mai nepotrivit şi mai intempestiv decât aţâţarea urii, perseverarea în duşmănie, decât persiflarea şi bagatelizarea ieftină a realităţilor noastre dureroase, glumele pe seama faptului că mulţi basarabeni sau bucovineni şi-au alterat vorbirea, pronunţia, s-au înstrăinat de adevăratele idealuri naţionale. Deruta a fost grea, îndelungată, maşina deznaţionalizării a lucrat în mod diabolic, cu metode minuţios elaborate, fără scrupule, cu cele mai perfide mijloace." În spatele următoarei aserţiuni a dlui Leviţchi se află jumătate de secol de împilare sovietică la care au fost supuşi românii din nordul Bucovinei: "Nu poţi iubi pe cel ce te urăşte. Mai ales când îţi urăşte şi neamul. (...)" (Virgil Mihaiu, revista "Steaua", Cluj, nr. 12, 1995)

"Interviurile revistei Contrafort"

"Cititorii fideli ai Contrafortului au remarcat desigur calitatea şi valoarea interviurilor publicate până acum de această revistă, una din cele mai bune în întreg spaţiul românesc. Memorabile au fost mai ales, după opinia noastră, interviurile cu Dorin Tudoran, Alexandru Paleologu, Andrei Pleşu, Ion Bogdan Lefter, Sorin Alexandrescu... Numărul 7 (21), pe luna iulie a.c., îl are ca invitat în paginile  consacrate dialogului pe Eugen Coşeriu, marele lingvist stabilit la Tьbingen, Germania, "unul din cele mai luminate spirite pe care le-a dat lumii vreodată Basarabia românească". Interviul este realizat de Vasile Gârneţ, directorul publicaţiei, şi abordează subiecte diverse: etapele de studiu şi de formare ale savantului (Coşeriu are o biografie fascinantă, foarte puţin cunoscută la noi), metode ale pedagogiei moderne, avansate, destinul Basarabiei în concertul lumii contemporane etc.

Eugen Coşeriu, poliglot, multilingv - cunoaşte aproape 40 de limbi, îşi scrie opera ştiinţifică şi literară în italiană, franceză, spaniolă, portugheză, germană, engleză şi, evident, în română -  este un adevărat om al Universului. Are mulţi discipoli şi este invitat să ţină prelegeri în universităţi din întreaga lume, iar opera sa ştiinţifică este foarte cunoscută şi apreciată. Cu toate acestea, s-a considerat întotdeauna român, un român basarabean. La întrebarea lui Vasile Gârneţ, cum vede de la distanţă destinul actual al Basarabiei, Eugen Coşeriu răspunde: "Destinul Basarabiei îl văd cu speranţă şi cu mare teamă. Distanţa  geografică dintre Germania şi Basarabia nu înseamnă pentru mine şi o distanţă sufletească. Eu sunt mereu în Basarabia şi între basarabeni, chiar şi atunci când mă aflu în America de Sud. Trăiesc intens acest destin al Basarabiei şi mă doare în mod constant".

Dar ce crede Eugen Coşeriu despre aşa-zisa "limbă moldovenească?" Iată un mic fragment din răspunsul său: "... Nu există nimeni în Occident dintre cei informaţi care să susţină această teorie a "limbii moldoveneşti"... Mie, de exemplu, mi-i ruşine să discut despre problema "limbii moldoveneşti". Nu se poate demonstra că doi şi cu doi nu fac cinci. Cine spune că fac cinci are datoria el să demonstreze şi nu celălalt, care spune că doi şi cu doi fac patru". Un interviu care merită citit pentru bogăţia informaţiei ce o conţine despre biografia şi opera lui Eugen Coşeriu,  un adevărat model intelectual şi cultural.

Din acelaşi număr semnalăm două articole: "Sincronizarea se amână" (Vasile Gârneţ) şi "Integrarea printre altele" (Vitalie Ciobanu), care fac o radiografie necruţătoare procesului lent - animat doar la nivelul declaraţiilor sforăitoare - de sincronizare şi integrare culturală, economică şi politică, dintre cele două state româneşti.

Excelente eseurile "Naţionalitate şi arhitectură sacră" de Constantin Brădăţan şi "Democraduras şi Dictablandas" de Dorin Tudoran - o inteligenţă sclipitoare şi lucidă, un autor pe care şi l-ar dori foarte multe publicaţii. Excelentul poet şi eseist a ales revista Contrafort şi nu a greşit.

Bine gândită, scrisă şi ilustrată (acest ultim număr oferă imagini foarte frumoase din Sibiu), revista Contrafort ridică - cu fiece număr nou apărut - tot mai sus exigenţele unei publicaţii literare de elită." (Tiberiu Bogdan, revista "Ţara", 6 august 1996)

"postmodernismul stârneşte puterile Haosului, încearcă o sincronizare cu Neantul"

"A spune că revista Contrafort gândeşte şi scrie bine "pe româneşte" este, astăzi, un truism. De aceea, vom stărui asupra a ceea ce ni s-a părut demn de luat în seamă, în această publicaţie "a tinerilor scriitori din Republica Moldova". Pe măsură ce înaintează în ani, conducerea Contrafort-ului pare a se lepăda, tacit, de un fel de numărătoare păguboasă a desfăşurării în timp (zisă şi "proces literar") a scrisului românesc din Basarabia, de aşa-zisul optzecism, şi de un concept - postmodernismul. Căci, pentru noi, cei din acest spaţiu, forma de postmodernism ce ni se propune reprezintă o stârnire a puterilor Haosului, o încercare de sincronizare cu Neantul. Este ambiţia unora care, neavând habar nici măcar de gramatică, dar, cu un anumit meşteşug combinatoriu, ar putea îmbrăca în "veşmântul fiinţei noastre" -  ortografiind fără majuscule, fără a ţine seama de semnele de punctuaţie, sau omiţându-le cu totul - chiar şi un articol de fond de Andrei Hropotinschi, dându-l drept poezie. Care, eventual, ar putea fi înalt apreciată în mahalaua de jos a oraşului Cluj sau Bucureşti. (...) (Igor Nagacevschi, cotidianul "Mesagerul", Chişinău, 14 februarie 1997)

"Dincolo de Prut"

"Revista Contrafort este o foaie a tinerilor scriitori din Republica Moldova, editată de Fundaţia Culturală Română împreună cu "Societatea Contrafort SRL" (prima tautologie apare, provincial, încă din casetă: "S" din SRL chiar "societate" înseamnă). Republica Moldova este -  autodeclarat - un stat multinaţional, care înglobează şi Transnistria, aflându-se în vechile hotare ale Basarabiei româneşti. De asemenea, Republica Moldova este unul dintre cele mai înapoiate state ale Europei de azi (acest lucru se vede cu uşurinţă nu numai din textele publicate în revista mai sus menţionată - aproape toate pastişe după literatura română din anii ’80 încoace - ci şi din faptul că un computer 386 este considerat un summum al tehnicii (vezi articolul "flach-contrafort", publicat în numărul din septembrie).

Revista Contrafort încearcă să se opună, în fapt, producţiei culturale oficiale ce a impus, dincoace de Prut, valori ca Grigore Vieru, Leonida Lari, I. Druţă etc. În afara acestora, cel mai cunoscut personaj din Republica Moldova (şi cel mai mediatizat) este generalul Lebed. Dincolo de un uşor teribilism, nu poate fi detectat mai nimic în paginile acestei publicaţii provinciale. Mai mult, cu câteva numere în urmă, un imberb susţinea că revista Literatorul este finanţată de guvernul României. Dar Fundaţia Culturală Română pe banii cui funcţionează?

Sigur, este mai mult decât salutar ca tinerii basarabeni să aibă o revistă a lor, dar a lor, nu a celor din România, care umplu paginile în proporţie de peste 50%. Şi îndeosebi, ar trebui să facă în aşa fel încât să înlăture prejudecata potrivit căreia de acolo nu pot ieşi oameni foarte serioşi şi de încredere, doi dintre cei mai proşti gestionari ai României actuale provenind din rândurile refugiaţilor basarabeni. Mai trimiteţi, deocamdată nu!" (Revista "Literatorul", Bucureşti , nr. 41-42, 1997, articol nesemnat.)

"Mânie la Literatorul"

 "Citim în Literatorul o notă ciudată şi ţâfnoasă la adresa revistei Contrafort. Colegii noştri sunt învinuiţi, nici mai mult, nici mai puţin, de următoarele "delicte":

- "Republica Moldova este – autodeclarat – un stat multinaţional";

- "Republica Moldova este unul dintre cele mai înapoiate state ale Europei";

- precaritatea economică a republicii este cauzată de faptul că revista Contrafort publică pastişe şi că

- are în dotare un rablagit de computer 386 (cum poţi scrie la această "fosilă" tehnică opere geniale şi, mai ales, cum poţi redresa o economie în agonie?);

- că cel mai mediatizat personaj în presa basarabeană e generalul Lebed (şi Contrafortul ce are cu asta?);

- că în revistă publică o mare parte din scriitorii din Ţară (asta ne debusolează total; oare Literatorul n-a pledat, cel puţin, pentru o integrare culturală?);

- că doi dintre cei mai proşti gestionari ai României sunt basarabeni (păi, da, cine alţii decât noi i-am "strecurat" în structurile de vârf?)

Ştim noi altele şi mai gogoneţe de care s-a făcut vinovat Contrafortul. Le dăm cu titlu de sugestie pentru o viitoare notă:

- nu şi-a capitonat uşa de la intrare;

- n-a astupat gropile din asfaltul de pe străzi;

- e direct responsabil de neplata la timp a pensiilor şi salariilor, de frigul şi întunericul din Chişinău;

- a sabotat intrarea României în NATO prin tighineanul E. Constantinescu;

- a provocat seria de prăbuşiri a supersonicelor transatlantice;

- a  dezlănţuit războiul din Golf...

Mister agne, la ce mişchii te-ai mai dedat între timp?

Dacă e să vorbim serios, o singură acuză din cele aduse Contrafort-ului rămâne în picioare din seria "crimelor" grave "comise" (în opinia Literatorului) de revistă - un nenorocit S pus cumva neinspirat. Dar asta ar însemna să învinuieşti pe cineva că e gripat când toată lumea tuşeşte.

De fapt, înţelegem cu toţii de unde se trage această sfântă mânie a Literatorului. Contrafort-ul e în delict de opinie, fiindcă nu se află de aceeaşi parte (cu Literatorul) a sinuoasei linii care trece prin babilonia politico-literară ce a dezbinat scriitorii, şi de-o parte şi de alta a Prutului. Contrafortul şi-a expus totdeauna, tranşant şi categoric, părerile despre un scriitor sau altul fără a şi le verifica neapărat cu o anume scară ierarhică stabilită prin cutume. Anume asta supără la nişte "imberbi".

Revista e acum, alături de Sud-Est, una dintre cele mai bune publicaţii literare de la noi, popularizând şi impunând spiritul românismului într-o Basarabie care ştiţi cum e. Tocmai de aceea insinuările din Literatorul ni se par ciudate şi neavenite. Un lucru nu cred să-i bucure  pe colegii noştri bucureşteni - românofobii de aici le-au receptat cu entuziasm "mesajul"...)" (Eugen Lungu, revista Basarabia, Chişinău, nr. 1-2 /1998).

"Libertatea de a da cu parul"

 "(...) O generaţie care se limitează la un grup literar de câţiva oameni (cu atât mai eroic e efortul ei), care, deşi încă n-a prea făcut mare lucru, se autointitulează cu emfază CONTRA, ea urmărind, ca unic mod de afirmare - crezând că prin asta "va rămâne" -, să demoleze delaolaltă totul.

Pofta, cum se zice, vine mâncând.

De la Vieru, Matcovschi, Lari, etc., tot aşa încetul cu încetul s-a ajuns şi la Eminescu.

Sărmanul Eminescu!

A suferit destul din cauza invidioşilor cât a fost viu.

Iată însă că nici după moarte nu este lăsat în pace! (...)

"Contrafortiştii" îmi amintesc nu ştiu de  ce de-o mahalagioaică din satul nostru care iese din când în când în mijlocul drumului şi, fremătând de preaplinul fierei probabil, îşi tot frânge mâinile, zicând câte unui trecător:

- Of, aşa mi-i a mă sfădi şi n-am cu cine!

Chiar să n-aibă cu cine se certa KONTRA-fortiştii, să nu aibă cui le căuta bube-n cap zeloşii ei editori,  să nu aibă ei pe cine împroşca cu noroi, să nu ştie ei că cine scuipă contra vântului -  pe sine se scuipă." (Nicolae Dabija, revista Literatura şi arta, 11 iunie 1998)

"Un contrafort ofensiv"

"Din motive ce ţin de proasta circulaţie a publicaţiilor şi cărţilor între teritoriile de pe cele două maluri ale Prutului, nu mai văzusem revista Contrafort de mai bine de un an. Întîmplarea a făcut, însă, să primesc cu împrumut, de la foarte tînărul meu coleg Florin Lăzărescu, ultimele trei apariţii pe anul trecut ale revistei şi să nu le las din mînă pînă cînd nu le-am terminat, nu de răsfoit, ci de citit în întregime. Prima constatare este că publicaţia "tinerilor scriitori din Republica Moldova" este una din cele mai bune, adică mai vii şi interesante, reviste din cîte apar în limba română. Prin comparaţie, majoritatea revistelor literar-culturale din ţară mi se par destul de obosite, iar dezbaterile şi polemicile din cuprinsul lor mai degrabă frivole, cînd nu sînt de-a dreptul futile. Îmi cer scuze dacă par puţin cam drastic dar, în afirmaţiile de mai sus, n-am spus nicăieri că exclud revista noastră, deci, cum se zicea pe vremuri, critica nu elimină autocritica. De departe, editorialele d-lor Vitalie Ciobanu  - Scenarii şi păpuşari din numărul 6-9/2000 şi "Moldovenismul" sau imposibila despărţire , numărul 10-11 -  şi  Vasile Gârneţ, "Bine aţi venit în RM !" din ultimul număr al mileniului, mi se par a avea o încărcătură de substanţă ideatică pe care nu cred s-o fi regăsit adesea la editorialiştii din ţară. Desigur, problemele tranziţiei de peste Prut, după cum reiese şi din editorialele citate, sînt infinit mai complicate decît ale noastre, dar acesta nu mi se pare un motiv de scuză pentru noi, pentru că nici tranziţia noastră nu e foarte roză şi ar merita abordată cu mai multă responsabilitate. Or, dacă exceptez unele texte semnate de domnii Patapievici, Andrei Cornea sau Nicolae Manolescu, rareori am găsit în revistele din ţară editoriale de intensitatea şi buna seriozitate a celor aparţinînd colegilor transpruteni. Îmi amintesc, de altfel, că una din cele mai utile lecturi din 22-ul anului care a încheiat mileniul a fost serialul d-lui Vitalie Ciobanu despre Republica Moldova ca "ficţiune geo-politică".