Contrafort - 100 (Gânduri la o aniversare)

1. Întâi de toate, mă bucur că am rezistat. Sper că nu sună prea patetic şi narcisiac această afirmaţie. Într-un loc al falimentelor garantate, cum se arată a fi tot mai mult Basarabia în ultimii ani, apariţia celor 100 de numere de Contrafort pare - şi chiar este! - o performanţă în care au crezut foarte puţini la început... Şi cât de uşor am fi putut eşua! Pentru că, trebuie să recunosc aici şi acum acest lucru, am editat această revistă într-un mediu basarabean foarte refractar, mai ales în primii 5 ani, faţă de proiectul nostru - "neoficial", "informal", aproape "underground". Trăiam cu sentimentul greu că trebuie să resping zilnic valul de ură şi neîncredere care venea peste noi, uneori chiar din partea unor colegi de generaţie, nemaipunând la socoteală ostilitatea şi reticenţa "bătrânilor" (a unora dintre ei). Am fost atacaţi furios şi nedrept încă de la primele numere, întâi în Basarabia, apoi prin câteva voci "cointeresate" şi în România: - pentru că existam şi ne găsiserăm tocmai noi să facem o revistă; pentru că am fi putut crea o alternativă la ceea ce se credea de decenii că este şi trebuie să fie o publicaţie de cultură; pentru că am fi putut avea o opinie separată şi am fi încercat să recomandăm (impunem, cu timpul) un alt sistem de valori - citez: "aceştia vor demola totul ce s-a scris până la ei"; pentru că, citez din nou: "aceştia pretind spirit critic şi-i vor demitiza pe scriitorii poporului şi martirii mişcării naţionale; pentru că se consideră postmoderni şi ne pervertesc specificul nostru naţional inconfundabil; pentru că, deşi sunt basarabeni, declară că vor să fie români şi încă ceva pe deasupra: "buni europeni" etc.). N-am răspuns atacurilor decât cu rare excepţii, pentru că asta ne-ar fi atras într-un inutil şi păgubos "război de uzură", iar noi trebuia să construim şi să oferim cititorului un alt tip de revistă – mai bine scrisă, valoroasă, competitivă, interesantă, care să respingă, să trimită până la urmă în ridicol toate acuzaţiile... Am ratat poate, prin tonul acesta echilibrat, reţinut, politicos şi "cuminte", câteva polemici necesare mediului nostru cultural adormit, dar Chişinăul n-a descoperit încă polemicele de idei, aici se practică insulta, calomnia şi atacul la persoană, sau tăcerea care ignoră (nu din superioritate, ci pentru că "intelectualii" în cauză nu au resurse pentru a provoca o dezbatere sau a concepe în scris barem o replică argumentată). Aşa că am purtat în aceşti ani mai mult o polemică indirectă cu "adversarii" noştri. Poate de acum încolo?...

2. Deşi revista este făcută (administrată) de doi oameni, Vitalie Ciobanu şi cel care semnează aceste rânduri, lumea vorbeşte despre "echipa" de la Contrafort. Cred că, în definitiv, are dreptate. S-a constituit în jurul revistei un grup de scriitori (din toate generaţiile) cu care ne întâlnim în multe din ideile noastre, cu care colaborăm şi ne susţinem în numele unor principii şi valori comune. Cred că apartenenţa la acest grup a netezit şi continuă să favorizeze afirmarea personală a fiecăruia dintre noi, ca personalitate intelectuală, ca scriitor, dar nu după reguli de gaşcă, ci de familie spirituală. Am învăţat împreună, tineri şi mai vârstnici, să ne simţim liberi, să facem exerciţii de libertate care ar fi fost imposibile înainte de 1989. Ne definim mai degrabă prin nişte exigenţe autoimpuse, prin nişte standarde profesionale, şi asta pentru că ne-am luat ca termen de comparaţie şi ca model de urmat literatura romană actuală, fie că este scrisă de optzecişti, fie de scriitori mai vârstnici, dar a căror strălucire intelectuală este în afara oricăror discuţii...

Cu toate acestea, trebuie să recunosc că nici această "echipă" n-a putut şi, probabil, nici n-a avut cum să schimbe în bine starea de lucruri din literatura romană din Basarabia. Dovadă tristă şi concludentă: ultima Adunare Generală a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, eveniment despre care am scris pe larg în paginile revistei noastre... Mediul cultural basarabean rămâne, din păcate, pe mai departe încă destul de inert, adormit, conservator şi derutat pe măsura proceselor negative care se produc în avalanşă la noi. Şi statutul intelectualului s-a modificat în acest răstimp. După o scurtă însufleţire datorată evenimentelor de după 1989, intelectualul a recăzut din nou în anonimat şi vegetează acum sub un regim politic şi social pentru care contraselecţia, promovarea mediocrităţii şi oportuniştilor a devenit o regulă de funcţionare. De aceea, cred că problema calităţii elitelor basarabene rămâne una esenţială pentru "echipa" Contrafort-ului. Chiar dacă reproşurile care ne sunt deseori adresate ţintesc anume această preocupare: că am fi "elitişti", "rupţi de popor", că nu ajung dicţionare în Basarabia pentru câte neologisme folosim în textele noastre... Nici de acum încolo, din păcate, nu vom putea edita foarte curând un dicţionar exhaustiv al limbii române, pentru a le înlesni înţelegerea, ci vom lansa provocări intelectuale şi "diversiuni" împotriva mentalităţilor care sufocă spaţiul prutonistrean, mentalităţi ce tind să ne expulzeze din istorie.

3. Comentariul politic a venit pur şi simplu peste noi. L-am evitat cât am putut, dar s-a insinuat aşa cum se insinuează viaţa, realitatea de afară, care nu te poate lăsa indiferent. În cei 9 ani împliniţi de apariţie a revistei, Basarabia a avut o evoluţie politică sinuoasă, aberantă, care a readus, în cele din urmă şi spre marea noastră ruşine, comuniştii la putere. O mare vină pentru acest regres o poartă şi mulţi dintre intelectualii basarabeni. Aceştia nu au gândit şi edificat cu responsabilitate viitorul acestei provincii româneşti, la a cărei "statalitate" au pus umărul - efort generos răsplătit cu ordine şi premii naţionale! - ci s-au comportat lamentabil din poziţia unor deputaţi, consilieri de stat sau şefi de partide, tratând cu superficialitate şansa pe care le-o oferise votul unor oameni. Am comentat în paginile revistei noastre diversele atitudini ale unor intelectuali angajaţi politic, şi asta ne-a atras critici şi suspiciuni în toate taberele, ceea ce pentru o revistă de cultură este o dovadă, sperăm, de credibilitate şi imparţialitate. Nu o singură dată am auzit exclamaţii iritate de genul: "Jocul cui îl fac aceştia, cine e în spatele lor?". N-am făcut jocul nimănui, am avut libertatea de gândire şi curajul de a formula opinii critice faţă de toţi actorii vieţii politice... Am susţinut idei şi nu oameni, în măsura în care aceştia din urmă le-au servit cu onestitate.

4. Am încercat să ne descurcăm în "babilonia politică şi literară"- cum spunea undeva colegul nostru Eugen Lungu - ce a despărţit scriitorii din Basarabia şi România după 1989. Deşi am fost bănuiţi şi uneori acuzaţi că aparţinem sau simpatizăm cu o grupare sau alta, am reuşit performanţa să putem publica în pagini alăturate din revistă intelectuali români care nici măcar nu-şi dădeau bineţe. Este postura privilegiată a unei reviste făcute la Chişinău, care şi-a luat ca plan de referinţă întreaga literatură română şi "viaţa ideilor" din România şi din Occident. Dar nu poţi să împaci pe toată lumea şi e o mare eroare să-ţi propui acest lucru, pentru că rişti să-ţi pierzi propria identitate. Şi apoi, nimeni nu ar putea formula adevărul în ultimă instanţă. "Adevărul" – evident, vorbesc nu de dogme sau principii absolute - reprezintă mai curând un punct de intersecţie, un loc geometric în care se întâlnesc diverse idei, concepţii, viziuni despre viaţă, creaţie şi despre fiinţa umană. Este, cred, principalul lucru pe care l-am învăţat în aceşti ani: că realitatea sau măcar o parte a ei poate lua chipul pe care îl plămădeşti cu puterea minţii tale.

5. Contrafort mai înseamnă, desigur, şi cărţile noastre pe care nu le-am scris, dar nu se ştie niciodată unde "pierzi" şi unde "câştigi", optând într-un fel sau altul, şi cum ar fi arătat profilul, biografia de creaţie a fiecăruia dintre noi dacă nu ar fi existat această revistă. Am ratat poate câteva oportunităţi individuale, dar am câştigat sentimentul de comuniune, de coparticipare la o operă colectivă. Pentru un scriitor este important tot ce aşterne pe hârtie, dacă într-adevăr crede în ceea ce face. Uneori un articol publicistic poate să reverbereze în conştiinţa publică mai mult decât un poem. Pe de altă parte, experienţa pe care am acumulat-o editând Contrafort-ul, cu siguranţă, ne va influenţa metabolismul şi sursele creaţiei noastre literare de aici încolo.

6. Recunosc că nu de puţine ori am avut ideea abandonului: să las totul, să fac altceva sau să mă mut cu traiul în locuri mai fericite. Asemenea stări deprimante interveneau mai ales în situaţii de precaritate financiară – şi au fost destule! Însă era suficient să stau de vorbă cu cineva, să mă întrebe o cunoştinţă în stradă: când apare Contrafort-ul, de ce întârzie atât?, era suficient să-i citesc în ochi aşteptarea, curiozitatea şi teama de a-l dezamăgi, pentru ca să-mi recapăt curajul şi să caut, cu şi mai multă insistenţă, soluţii de supravieţuire. După ce ţi-ai creat un public nu poţi să nu simţi responsabilitatea faţă de el, nu-l poţi abandona pur şi simplu, în lipsa unei motivaţii personale foarte puternice. 

7. Din nefericire, nu toţi dintre cei care ne-au susţinut la început de drum sau au colaborat la revista noastră de-a lungul timpului, au ajuns să vadă acest număr aniversar al Contrafort-ului. Şi mă gândesc la cei trei mari prieteni ai noştri, intelectuali străluciţi, care ne-au părăsit: Eugen Coşeriu, Vasile Leviţchi, Nicolae Vieru. Lor aş vrea să le aduc, acum, un omagiu postum...