|
Waldemar Michalski s-a născut la 27 septembrie 1938 în localitatea Wlodzimierz din Volînia. În 1956 a terminat Liceul de cultură generală din Chelm (Liceul Stefan Czarniecki). În acelaşi an a început studiile la Universitatea catolică din Lublin (KUL), facultatea de polonistică, pe care a absolvit-o cu diplomă de licenţă în 1963. Între 1962 şi 1985 a fost custode al Bibliotecii Universitare şi a lucrat ca lector la Secţia de studiere a limbii şi culturii polone, pentru studenţii străini de la KUL. Din 1985 ocupă funcţia de secretar de redacţie al revistei lublineze Akcent.
A debutat în 1957 ca publicist, iar în 1960 şi ca poet. Este autorul următoarelor volume de versuri: Peisajul ruginit, 1973; Grădina, 1977; Voci pe versete, 1979; Sub semnul balanţei, 1987; Vei fi ca pelinul, 1991; Lecţia de limbă comună, 1999. A prefaţat, redactat şi îngrijit peste 30 de lucrări şi antologii ale unor autori diverşi, printre care viitorul Papă: Poeme de Karol Woytyla, Nu numai memoria, eseuri, - 1991.
A obţinut de mai multe ori (1968, 1989, 1992) Premiul Literar Josef Chechwicz. Alexandru G. Şerban
Recompensă şi pedeapsă
Memoria şi frica merg tot mai des
împreună
De la Cina cea de Taină
până la Învierea din morţi
nopţi lungi-deliruri
sudoare şi singurătate
ce sunt ele
probă de trădare
sau de încredere?
Ca o barcă fără cârmă
cu semne de păsări pe proră
se nasc zorii –
într-o dimineaţă vei găsi
o poză şi o frunză uscată
poezii fără adresă
şi mirosul – ca o lacrimă
de palmier în primăvară.
Voi mai adăuga un cuvânt în litanie:
să fie preaslăvite recompensa
şi pedeapsa
doar că eu ascult
glasul cunoscut
care-mi spune:
"Eu sunt acel ce sunt"
începe tu să numeri zilele
de la început.
Semne pe drum
D-nei doctor Barbara Bogdanowska
Dimineaţa ies din casă
văd copacii cunoscuţi şi zidul
care se preface că
tot mai îngrădeşte ceva
M-am obişnuit cu semnele
care sunt tot mai multe
pe un drum tot mai scurt
Dincolo de prag sunt
ca o pasăre când mă întorc
am zece chitanţe de amendă pe cap
Am băut – am fumat – m-am uitat
prin perdeaua de muselină –
am atins tot ce e sub cheie – am văzut
Să spui "totul" e puţin –
semnul meu pe drum este: iubesc viaţa!
cum un motan iubeşte valeriana.
Nu doare
Un bărbat într-un căruţ de invalid
prinde peşte
undiţa triplă zboară departe
în acţiune ai succes
dacă ai răbdare plus momeală
pe la fund se prind barosanii.
Linia orizontului desparte
cerul de apă
soarele s-a fărâmiţat pe valuri
- oare ele ne văd
- poate ne aud
- adesea scâncesc
precum un căţel sau un copil
prin somn.
Cheia e prea mare-uşa
e prea mică
(şi pe noi ne undiţează cineva)
cina miroase a peşte
căruţul te duce oriunde
e sculă bună-zice –
elastic tăcut
şi nu doare.
(Jano’w Lubelski. 22.08.1996)
Ştiinţa vorbirii comune
În străfundul ochiului
este o sclipire
ca şi lumânarea la altar
panglica albă pe spinare de val
ca două mărgele de coral
valul mângâie
salcia plânge:
dansează dragă dansează
şi la răsărit de soare
şi la miez de noapte...
Vântul s-a împleticit
pe braţe
şi a înveselit
bărcuţa de chihlimbar –
cu un ochi citeşte-mi
arcusa parfumată
cu un altul repetă pe de rost:
dansează dragă dansează
într-un puls ce mă-ntremează
într-o vorbă ce mă stoarce.
Cine-şi caută cărarea departe
poate fi un chip model
de vorbire încomunată
seva sa se-nvârte iară
mai simţită mai aproape –
şi se coace-n amintire:
dansează dragă dansează
ce se arde-n foc
prin flacără pulsează.
Digul de la Kolobrzeg
Cu stânca de beton se joacă
valul şi
picătura găureşte stânca
şterge urmele
să mai rezist un an ori doi
ca un vis de schizofrenic
se întorc nume şi date:
încă mai poţi citi: 21.X.’56
aula politehnicii
tramvaiul ardea ca bricheta-n
diagonala străzii
furtunoşi noi îl ceream
pe Dumnezeu în faţa clădirii
Comitetului Central
gloria şi aplauzele au fost
la fel de uşoare
ca un salt de măscărici
prin calendar se prefiră
grăunţe şi pleavă
pe ţărmul apei pe dig
şi lebedele au încremenit
val după val tot goneşte alt val
bătrâna pădure se face în palmă
chihlimbar...
fereşte-ne Doamne
de zile întoarse
de falşii proroci
şi de vorbe de piatră.
Triptic marin la Baltica
1.Pământul
Flăcărui de măceş
se sting în tihnă
alături o tufă schimbă
floarea în boabe de aur
răscoaptă e vara –
în al meu septembrie!
Pe nisip urme de copite
în galop – galopul inimii
ascuns
de unduirea blândă
a vorbelor.
Soarele chihlimbariu
se strecoară printre degete –
marea e-n flăcări
ca şi ceasul muzical
din turnul staţiunii.
Hălăduim de-a lungul
ţărmului – eu însoţit
de dame elegant-înaripate
şi grăbite
în papuci de saftian.
Speranţa mea prefăcută
în piatră
durează şi apa sărată
o mângâie iar vara fugind
o înseninează.
2.Peştele
am cumpărat un ineluş
de argint să-mi poarte noroc
peste o mie de ani
marea va înghiţi muntele Giosan
cineva va construi o nouă
rezervaţie
şi altcineva va crea
legenda despre noua Veneţie.
de la apus la răsărit
valul plimbă vaporaşele
ca pe nişte scoici
bătrânul pescar face schiţe
pe nisip:
memoria – e orizontul mării
fericirea este inelul solar
credinţa - este o stâncă.
plaja miroase a peşte
ce păcat să stai culcat
în calea cuiva!
"străbunii noştri se mulţumeau
cu peşte vechi urât mirositor
noi vrem peşte proaspăt
din ocean din val spumegător."
(citat dintr-un cântec cavaleresc din sec. XIII)
grote surpate-limite îngrăniţate
resturi de bunkăre dinamitate
azvârlite de valuri înspumate
doar Pământul a rămas acelaşi:
un pic de rai
un pic de iad
pentru fiecare ce-şi doreşte.
3. Marea
Amber înseamnă chihlimbar
iar pe plajă în plin soare
iese un vapor alb
al cui o fi.
Marea-şi plimbă valul
liniştită şi albastră
cum e rochia Sfintei Maria
într-o catedrală gotică.
o urmă de picior gol
îţi mai dă curaj
mergi mai departe
cheamă
o piatră fierbinte pulsatoare
vei strânge în palmă.
Cuvinte-nvechite –
gesturi cordiale
grele începuturi amicale:
schimbând adrese
Vertrauen înseamnă a avea
încredere.
Am să-mi scriu în calendar:
ultima zi de vară
Papa se roagă în Kazachstan
Cel ce umblă pe mare
poate fi văzut dintr-un lan.
Grzegorz Olszanski
Zălog pentru moarte
Camera răposatei e plină de surprize.
Dulapurile
în care nu umblam stau în faţa noastră
deschise.
Căutăm înfriguraţi aici şi acolo, privim pozele
şi socotim cu atenţie facturile de parcă
ne-am face
un examen de conştiinţă.
Discuţiile despre cine ia locul mamei
provoacă legături
ambigui deşi problema e serioasă. Aşa a vrut,
aşa
i-am promis-zice unchiul, fratele nu are nimic de trăncănit
(va mai flecări juma de an după care metastaza îl va arunca
în aceeaşi groapă)
Ca la înmormântare discuţiile sunt tot mai
aprinse.
Dar averea? Ce avere-nişte mobilă veche, un
TV alb-negru
şi un cont bancar în lichidare. Iată, dom'le, ce
avere!
Ieri încă mai era cu noi. O mare de vodcă se
varsă prin casă
şi dintr-o dată moartea intră fără zgomot
cum e felul ei.
Întreaga familie ţipă. Privesc: afară-i arşiţă
iar în cea arşiţă
viscol.
- Achizitorii iernii – Agenţi secreţi ai Gerului –
Înfăşurat în ghemul cu care se juca
în urmă cu o clipă
motanul doarme în căldura radiatorului.
Toamna
şi-a încheiat ceasurile ca şi concursurile
sportive:
ard ultimele grămezi de ierburi uscate,
îngrijitorii încarcă
în camioane nesfârşite resturi de festin.
Peste o clipă vor porni în galop ogarii
frigului, achizitorii
iernii, încasatorii de la gaze, vânzătorii cu
bradul de Crăciun.
Nu mai faci nimic: un examen de conştiinţă
sau
calculaţia impozitului ceea ce e totuna.
Trupul se răzvrăteşte mereu: se-nmulţesc
simptomele ca şi
diagnozele, creşte procentual extenuarea
care se arată a fi
singurul meu capital dobândit într-atâţia ani.
Febra sărbătorilor se măsoară acum cu
termometrul. E timpul
să te aciuezi sub pulpana vorbelor cuiva.
Cu ochii goi să priveşti urma aceluia
care nicicând nu lasă urme.
"Poezia Bankomatului"
Să n-avem iluzii. Economia colonizează succesiv terenurile exprimării. Valoarea de piaţă a versului, greutatea specifică a metaforei, denominaţia metonimiei, rezistenţa genologiei la formele androgenice. În acest timp noi, de când am găsit un limbaj comun, ne-am aflat în limbi diferite. Oglinda pupilelor tale reflectă mingiuţa privirii mele. Îmi răspunzi că M. e într-a noua lună şi pântecul ei arată ca o minge de la lecţia de gimnastică. În apele fertile ale acelor cuvinte s-a implantat embrionul sensului pe care n-ai mijloace să-l descrii şi nici să-l înţelegi. În goană după una după alta, silind să legi un fir de altul e prea uşor să pierzi acel ceva important de-adevărat. Seara ies la magazin, cumpăr lapte, pâine, cafea şi ajungând acasă afirm că bandajul chiciural ce înfăşoară iarba e ca folia de la brânza Kraft. Într-acest chip, viaţa urmează iluzia, umbrele umbrei aruncă umbre, iar descrierea se descrie pe sine. Recent mamelonul Lunii a devenit patronul discuţiilor noastre doctorale. Deci, când revin şi-ncepem să exersăm hermeneutica simţului tactil, unul din noi devine literă, celălalt devine sunet.
Amurgul descoperă trupul Textului tău.
Viaţa pătrunde în poezie pe toate căile.
Michal Sobol
Licuricii
În prima clipă m-am gândit
că Stelele au coborât pe Pământ
la noi aşa întâmplări nu s-au petrecut
niciodată.
Insomniac pierdeam nopţile aşteptând
ultimii locatari să stingă lumina
şi să adoarmă lipsiţi de apărare.
Stăteam culcat în şanţ de multe ori
până în zori
ascuns în tufăriş cu ochii la ferestre
notându-mi totul în memorie.
Şi era iunie şi gratiile mă-mpiedicau
dinăuntru.
Şi atunci la ce-mi trebuia să ştiu
că licuricii se aprind
în amurg.
Pe timpul secetei
Aveam timp. Nu ştiam
cu ce e învelită clădirea aceea
cu parter şi acoperiş de ardezie
dar fără ferestre nu departe
de parcul orăşenesc. Era un hambar
vechi sau sinagoga părăsită. Nu
importă. Istoria se uită pas cu pas
pentru ca evenimentele de azi
să treacă-n zbor fără ocol.
Tineretul din şcoli fugea în grabă
spre gară să prindă trenul rural.
Prinse-n pioneze pe copaci rămâneau
afişe scurte cu perechi dansând
schematic ce anunţau
balul de sâmbătă seara la remiza
pompierilor.
Traduceri şi prezentare de Alexandru G. Şerban
|
Inapoi la cuprinsul numarului