Impresii despre un eveniment trecut cu vederea

În perioada 1-15 decembrie, curent, "Centrul Expoziţional "Constantin Brâncuşi" din Chişinău a găzduit cea de-a XII-a ediţie a Expoziţiei-concurs de Artă Contemporană "Saloanele Moldovei". (Prima ediţie a avut loc la Galaţi, în 1990, ulterior expoziţia desfăşurându-se alternativ la Bacău şi Chişinău).

După numărul de participanţi la concurs (398 de artişti plastici) şi după arealul geografic care-i cuprinde (146 din România şi 122 din Republica Moldova), evenimentul se anunţa unul de anvergură (cel puţin pentru acest sfârşit de an) în seria manifestărilor culturale de la noi.

Dar... nu a fost să fie, deşi vernisajul expoziţiei a avut loc într-o atmosferă mai mult decât solemnă. Pare-se că tocmai festivismul pe alocuri exagerat a diminuat din importanţa acestei acţiuni culturale (care ca idee în sine merită susţinere) . Problema e că nu s-a pus, cred, accentul acolo unde trebuia. A fost frumoasă iniţiativa organizatorilor de a dedica expoziţia Zilei Naţionale a României şi aceasta ar fi fost suficient pentru a confirma public calitatea de buni români. Discursul patriotard al majorităţii vorbitorilor nu a făcut decât să subţieze rândurile vizitatorilor din sala de expoziţii, care au vrut să   asiste pur şi simplu la un dialog artistic (nostalgiile noastre după un 1 decembrie 1918 se exprimau, tot în aceeaşi zi, mult mai convingător în Piaţa Marii Adunări Naţionale). Singurul discurs mai autorizat a fost cel al criticului de artă bucureştean Pavel Şuşară, care, referindu‑se la fenomenul celebrelor Saloane Naţionale din perioada interbelică, stârpit apoi de puterea comunistă, a spus : "Artiştii pare că s-au regăsit în sfârşit în spaţiul solid al Saloanelor Moldovei - unul din spaţiile de forţă ale artei plastice româneşti, un spaţiu al democraţiei ca o paradigmă a vieţii normale într-o lume în care tocmai normalitatea pare să lipsească."

Am convingerea că Pavel Şuşară, o somitate în critica românească de artă contemporană, ca preşedinte al juriului, a dat câştig de cauză celor mai buni artişti, însă eu, ca un neprofesionist în domeniu, aş fi vrut să aud pe ce criterii anume s-a bazat juriul când a acordat premiile şi în ce măsură au evoluat, an de an, participanţii la concurs.

Neexistând alte prilejuri de a mă dumiri în toate astea , nu aş avea de ce să acuz publicul nostru pentru lipsa de conştiinţă artistică, dacă şi cei care au cultivat-o ani de-a rândul, în virtutea meseriei lor de artist plastic, nu o prea manifestă.... ( Am vizitat expoziţia în preziua închiderii şi mi‑a părut rău să constat că într-o sală încărcată de artă domneşte frigul şi indiferenţa.)

Dincolo de toate aceste inadvertenţe, în ansamblu expoziţia în sine a fost reuşită. Se pare că majoritatea lucrărilor de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă stau sub semnul celor două tendinţe, teoretizate de criticul de artă Magda Cârneci în textele sale: neoexpresionismul şi neobizantinismul. La o privire generală s-a observat, pe de o parte, dominaţia unor culori tari, violente, de negru, roşu şi violet, care acaparează ochiul cu tot felul de fragmente amestecate, aparţinând deopotrivă prezentei realităţi superinformatizate şi imaginarului invadat de transcendent (chipuri deformate, hărţi destrămate, sori înnegriţi, fructe cu germeni ai răului, scrisori încifrate..., peste care plutesc bucăţi de inefabil), pe de altă parte, se impun câteva nuanţe mai calme, poate mai calde, de galben, vernil şi albastru, ce vin să accentueze o redeschidere spre valorile spiritualităţii creştine.

Neoexpresionismul ("priza la real"), afirmă Magda Cârneci, a pornit iniţial din Vest, apoi s-a manifestat în mai toate ţările comuniste ale Europei de Est, iar neobizantinismul ("priza la transcendenţă"), fiind un fenomen socio-cultural, "ilustrează direcţia neotradiţionalismului din cadrul esteticelor postmoderne încercând o binevenită recuperare a unor sensuri iniţial spirituale ale modernismului vizual....".

Întorcându-mă la expoziţie, am încercat să selectez câteva lucrări pentru gustul meu estetic : "Epistolă I" şi "Epistolă II" de Simion Zamşa (Chişinău), "Jocul I" şi "Jocul II" de Carmen Busuioc (Bacău), "Stăpânul semnelor" de Radu Florin (Bacău), "P 3, 14" (sculptură) de Golubev Serghei (Chişinău), "Trepte" de Mihai Cătălina (Bucureşti), "Portretul lui N.Tolstoi" de Ghenadii Dimitriev (Bălţi), "Cactus în Yin şi Yang", "Mânăstire" (sculptură) de Valentin Vârtosu (Chişinău), "Desen II" (grafică) de Mihai Panfil (Iaşi)... Au fost şi lucrări care, după părerea mea, nu şi-au avut locul, deşi li s-au acordat spaţii destul de mari.

Pentru a satisface curiozitatea cititorilor, dăm mai jos şi numele premianţilor:

Zamfira Bârzu (Iaşi) - Premiul special Mihai Grecu - pentru lucrarea "Starea de beatitudine", Ioan Burlacu (Bacău) - Premiul Ministerului Culturii din Republica Moldova - pentru "Marţi seara", Dragoş Burlacu (Bacău) - Premiul Ministerului Culturii şi Cultelor din România - pentru "Muzeu imaginar", Vâsâi Ion (Moineşti) - Premiul municipiului Chişinău - pentru "Compoziţie", Candu Angela (Chişinău) - Premiul municipiului Bacău - pentru "Vis alb", Zderciuc Ion (Chişinău) - Premiul Consiliului Judeţean Bacău - pentru "Şi dor şi zbor", Covătaru Dan (Iaşi) - Premiul Direcţiei Judeţene Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Bacău - pentru "Arhitect", Teodor Moraru (Bucureşti) - Premiul Muzeului Judeţean de Artă şi Etnografie Bacău - pentru "Pătratul", Viorica Zaharia (Bacău) - Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova - pentru "As de caro", Simion Zamşa (Chişinău) - Premiul Centrului de Cultură George Apostu Bacău - pentru "Epistolă I", "Epistolă II", Marciuc Ovidiu (Bacău) - Premiul revistei "Ateneu" - pentru "Maulin gris", Zârnescu Dany Madlen (Bacău) - Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România - pentru "Loc de taină".