El nu visa nimic şi nu-şi visa părinţii

Când şi-a auzit numele rostit, nu a tresărit. Doar s-a bucurat. În sfârşit, a fost invitat şi el şi ora încă nu e trecută de zece. Vasăzică, va reuşi la microbuzul de după-amiază. Şi a intrat.

Deschizând uşa, bucuria lui a devenit una mare de tot. Una fără de margini - medicul era parte bărbătească şi nu o femeie.

Cu un bărbat Dumitru şi-ar fi permis să discute ca între bărbaţi. Şi între patru ochi. Cu o femeie - la sigur i-ar fi spus cu totul altceva. Şi dacă femeia l-ar fi privit atentă şi s-ar fi interesat ce-l doare, anume, el ar fi răspuns, mai ştii, poate şi în felul următor - mă doare totul. Cum adică totul, dacă s-ar fi interesat femeia-medic, Dumitru, mai ştii, posibil să fi răspuns şi în felul următor - Totul. Iaca, şi aici, şi aici, şi aici, şi aici şi nu numai aici. Mă doare totul. Şi ar fi indicat de fiecare dată, înainte să rostească şi aici, şi aici, ar fi indicat de fiecare dată şi locul unde îl doare. Capul, bunăoară, sau pieptul, sau umerele, sau picioarele. Ar fi indicat. Pentru că nevasta lui, Tincuţa, cum o numeşte încă de când erau copii, nu i-a permis să plece de acasă, la centru, oarecum. Ea s-a pregătit şi l‑a gătit ca pe un mire, zicându-i: Dumitre, dacă te duci la medic, ia seama că nu te duci ca la câmp. Îmbrăcat oricum ca să duci sapa pe umeri. La centru, adică la medic, trebuie să mergi curăţel-curat. Să-ţi cumpărăm, i-a zis, şi o pereche de pantaloni, noi, şi o cămaşă, nouă, şi încălţări, noi, chiar ciorapii să fie noi-nouţi. Îţi cumpărăm şi o batistă, nouă, pentru că tu, Dumitrule, eşti o fire, cum să-ţi spun să nu te superi? Că tu, uneori, chiar de nu spui că te superi, eu pricep, că te cunosc. Te superi. Şi dă sudoarea peste fruntea ta şi peste tot corpul tău. Să-ţi cumpărăm, zic, şi o batistă, mai mare. Să-ţi ştergi broboanele de sudoare. Că tu, Dumitrule, trebuie să-ţi spun, deşi eşti bărbat, dar eşti cu firea slabă. De-ar fi să mergi la medic cealaltă săptămână, m-aş porni şi eu cu tine. Da săptămâna asta nu pot şi pace. Şi tu să mă crezi, fiindcă ştii foarte bine că nu pot merge... Aşa că, zic, să cumpărăm, să facem cum socot eu, că tot una ne băgăm în nişte cheltuieli. Chiar tu spuneai mai deunăzi că vine septembrie şi să ne îmbrăcăm copiii.

Dumitru, care încă nu ieşise din cuvântul nevestei, întocmai cum nici ea nu ieşise din cuvântul lui, că se cunoşteau de copii şi nu se prea certau nici când erau copii... Nu s-au prea certat şi nu s-au supărat nici chiar atunci când el, prin clasa a cincea, şi ea, prin clasa a doua, când a sărutat-o...

Dumitru nu a ieşit niciodată din cuvântul Tincuţei - nici cât au fost copii, nici cât a fost flăcău şi ea a fost fată mare, nici când au fost mire şi mireasă, nici după ce s-au luat şi s-au cununat, să trăiască în doi şi cu odraslele lor. O viaţă întreagă.

Tincuţa, după ce au cumpărat hainele şi după ce s-au întors acasă, a pus să încălzească apă în trei cratiţe mari, de o căldare. Şi tot ea a dorit să-l îmbăiască cu propriile mâini. Şi l-a îmbăiat. Cu propriile-i mâini i-a tăiat unghiile de la mâini şi de la picioare, i-a călcat cămaşa şi pantalonii, i-a dat batista cu odecolon, "Troinoi", că numai de-aista ţineau în casă. Abia după asta, când l-a mai măsurat cu privirile, a zis ca o nevastă: Acu, Dumitrule, parcă ai fi ministru!... Parcă mi-ar fi ca o teamă să te las din casă. Acu eşti aşa de frumos că mi-i parcă în grijă să nu te deoache o parte femeiască şi să te fure... Şi l-a petrecut până la poartă, şi a rostit să fie ori poate să nu fie auzită - vezi tu, dacă spune doctorul să rămâi la spital, bate o telegramă. Şi spune pe câte zile şi la care spital. Spune şi ce fel de boală ai. Da eu cred că eşti sănătos. Să vedem, a mai zis Tincuţa, pe a cui o să iasă - pe a mea sau pe a ta.

Iar acum, când a  deschis uşa şi s-a convins cu ochii proprii că medicul e parte bărbătească, s-a bucurat cu o bucurie fără de margini. De cum a intrat, s-a şi aşezat pe scaun. Căci, a înţeles Dumitru, dacă în cabinet sunt două scaune, unul e pentru dânsul. Abia odată aşezat a rostit şi un bună  ziua cum te adresezi de  fiecare dată omului necunoscut.

Medicul, obişnuit cu pacienţii şi obişnuit să răspundă, a rostit şi el: buna! Mata,  a mai rostit medicul, te aşezi, iată, acolo. Dumitru a întors capul în direcţia spre care indica medicul şi a văzut, la spate, un pătucean, ca o laviţă. Nu s-a ridicat, însă, imediat. Încă nu hotărâse la care margine să se aşeze. Poate că e mai nimerit să se aşeze undeva la mijlocul pătuceanului... S-a ridicat, în cele din urmă, de pe scaun şi s-a aşezat la mijlocul pătuceanului, încât i s-a părut că se aşază pe o laviţă. Ca în copilărie.

Mata, a întrebat medicul, de unde eşti?

Dumitru i-a răspuns.

În ce an eşti născut?

Dumitru i-a răspuns.

Locul de muncă?

Dumitru ştia şi a răspuns ca la şcoală, când era întrebat şi când cunoştea răspunsul ca din carte.

Acum, a zis medicul, îmi spui ce te supără...

Dacă nu mă supără nimic.

Poate inima?

Nu.

Poate ţi se ridică tensiunea?

Nu.

Poate nesomnul...

Dorm bine. Şi la armată dormeam bine. Şi până a mă însura, şi după însurătoare...

Te iau, fie şi uneori, fierbinţelile?

Nu. Mulţumesc Domnului, nu s-a întâmplat.

Ficatul?

Nu.

Ficatul e maiura...

Nu.

De băut, rachiu şi vin sau ţuică, bei?

Pe la sărbători... Pe la petreceri... Iaca dacă intrăm în toamnă...

Băutura te atrage sau nu?

Pe la sărbători şi pe la petreceri... Şi când se întâmplă că Tincuţa se uită cumva la mine şi eu mă duc în beci să aduc un ulcior de vin. Tincuţa e nevastă-mea. Avem vinul nostru. Alb, din poamă busuioacă. Şi vin roşu.

Tincuţa, a întrebat medicul, zici că e nevasta matale?

E nevasta mea, a răspuns Dumitru. E din sat.

Păi, medicul părea puţin nedumerit, dacă nu te supără nimic, dacă nu bei, dacă... De ce ai venit mata la mine? Nu te împaci cu nevasta?

Ne împăcăm, a răspuns imediat Dumitru. Eu nu am altă nevastă şi mă împac cu nevasta mea.

Porţi ochelari? Poate că văzul...

Nu.

Mata, zice medicul, scoate cămaşa...

Numai cămaşa?

Cămaşa. Şi întinde-te pe pătuceanul cela... Văd eu... Că voi toţi, oamenii de la ţară, trebuie să scoţi cu cherpedinul vorba din gura voastră. Întinde-te pe pătucean. Să te examinez.

 Şi l-a întrebat, pentru a doua oară, la câţi ani a ajuns.

Dumitru i-a răspuns.

Eu, mai zice Dumitru, de  dormit, dorm bine. În zilele de  vară dorm un ceas sau două şi la amiază.

Întinde-te pe pat. Să te examinez.

De dormit, dorm bine. Şi nevastă-mea, Tincuţa, spune că dorm bine. De parcă nu aş avea nici o grijă. Adorm cum numai pun capul pe pernă. Da griji am, ca tot omul.

Să te examinez, repetă medicul. Scoate-ţi cămaşa...

De dormit, repetă şi Dumitru, dorm bine. Cum numai pun capul pe pernă... În zilele de vară, că-s mai lungi, dorm şi la amiază.

Ai fost bolnav de vreo boală? întreabă medicul. Să te examinez.

Şi până la armată, şi după armată, şi cât am fost copil, mulţumesc lui Dumnezeu.... Nu. Nu am fost bolnav.

Să te examinez, zice medicul. Scoate odată cămaşa că nu ţi-o fură nimeni...

Ştiu, răspunde Dumitru. Ştiu că nu mi-o fură. Cămaşa e nouă. Numai astăzi cât am îmbrăcat-o...

Şi chiar nu te doare nimic-nimic?

Nu.

Şi de ce ai venit la mine? Să-mi baţi capul? De ce ai venit dacă eşti sănătos-sănătos? N-ai văzut câtă lume aşteaptă în coridor? Şi pe toţi oamenii care aşteaptă în coridor, îi doare ceva. Mata, de ce îmi baţi capul?!

De sănătos, răspunde Dumitru, sunt sănătos. Formulând acest răspuns, vocea lui devine mai gravă ori chiar gravă. Sunt sănătos.

Să te examinez. Să mă conving şi eu cât de sănătos eşti...

Eu, răspunde Dumitru, cu voce şi mai gravă, eu nu pot visa...

Ce să visezi? zâmbeşte medicul.

Eu, domnule medic, de când mă ţin minte şi până în noaptea de ieri nu am visat niciodată...

Cum să visezi?

Cum visează tot omul. Când doarme.

Şi mata nu ţi se arată nici un vis?

Nu.

Poate visezi şi nu-ţi aminteşti visele?

Nu visez. De ţinut minte, ţin minte totul... Nu mi s-a întâmplat să uit vreodată ceva... De când am început să ţin minte, de atunci ţin minte totul... Iaca, pot spune şi ziua când m-a suit tata călare pe cal...

Şi ai căzut de pe cal?

Nu.

Medicul se ridică. Dumitru ridică puţin capul.

Eu nu visez. Iaca, bunăoară, aş vrea să-mi visez părinţii. Nevastă-mea îi visează...

De ce anume părinţii? Ia să-ţi ascult inima...

Nevastă-mea îi visează... Şi dă de pomană. Da eu nu visez. Nici părinţii. Nici socrii. Nici... Eu nu visez nimic...

Ce vârstă ai? se interesează pentru a treia oară medicul.

Dumitru îi răspunde.

Copii aveţi?

Doi copii. Le-am cumpărat şi lor haine de şcoală. Că vine septembrie...

Nu visezi nici copiii, nici...

Pe copii de ce să-i visez? Că-i văd. Vorbesc cu dânşii. Uneori, eu şi băiatul, ne culcăm într-un pat. Noi avem fată şi băiat. Băiatul e mezinul. Eu nu visez nimic. Niciodată. Nu mi-am visat niciodată părinţii. Nici socrii. Nici...

Inima, zice medicul, e sănătoasă. Se zbate ca la un copil. Inima ţi-i sănătoasă.

Nu-mi visez părinţii...

Şi tensiunea... Ca la cosmonauţi. Acum pune picior peste picior... Aşa...

Părinţii...

Şi sistemul nervos, zice medicul, e în ordine. În ce an eşti născut, întreabă medicul, pentru a patra oară, să-i afle vârsta.

Dumitru îi răspunde.

Când ai învăţat la şcoală, ori de copil, ori la armată nu ai suferit nici o traumă?

Nu.

Câţi ani aveau părinţii când te-au născut?

Erau de aproape patruzeci de ani. Mata...

Ai să-i visezi, zice medicul. Ai să-i visezi... Că eşti încă tânăr. Eşti sănătos. Ai încă ani de trăit. Ai să-i visezi.

Când?

Ai să-i visezi...

Când?

Eu sunt medic. Eu nu sunt Dumnezeu. Da ai să-i visezi.

 Mata, domnule medic, eşti sigur că am să‑i visez?

Eu, bunăoară, zice medicul... Eu visez. Visez şi părinţii... Visez noapte de noapte câte ceva...

Da eu, răspunde Dumitru, de dormit, dorm bine. Eu, răspunde Dumitru, de-atâta mă şi culc. Poate că-i visez...

Când te trezeşti, capul nu te doare?

Nu.

S-a întâmplat să te îmbeţi? La o petrecere sau la o sărbătoare? Să te îmbeţi...

Nu.

Cu nevasta te împaci?

Da.

Nu se întâmplă să bănuieşti că nevasta...

Nu. Am înţeles întrebarea. Poate să spună tot omul din sat cum e nevastă-mea.

Ai dat cu palma în nevastă sau în copii?

Nu.

Copiii învaţă bine?

Da. Îs cuminţi şi nu iese din cuvântul nostru.

Anul de naştere? întreabă pentru a cincea oară medicul.

Dumitru îi răspunde.

Pune din nou picior peste picior. Nu sta încordat.

Nu.

Sistemul nervos e de invidiat.

Şi eu, continuă Dumitru, şi eu cred că-s sănătos. Cum mă vedeţi, oleacă mai mult decât o mână de om, da ridic în pod sacul de o sută de kilograme. Mâncarea îmi prieşte. Da n-am visat niciodată...

Întinde-te pe spate, zice medicul.

Mata, zice Dumitru, eşti om învăţat. De ce nu visez? De ce nu visez? Că lumea mă are de gospodar. Copiii mei, amândoi, au biciclete. Şi-s îmbrăcaţi. Am cununat zece perechi de tineri. Şi  dacă vine toamna... Am botezat. Noi cu nevasta ascultăm unul de altul...

Respiră adânc, zice medicul.

Respir.

Trage aer în piept.

Trag.

Trage aer în piept şi nu respira.

Nu respir.

Sloboade aerul din piept.

Mata eşti om învăţat. Eu plătesc. Ştiu că în zilele noastre... Nevasta mi-o dat bani cât o crezut că trebuie să-mi dea...

Trage aer în piept. Închide ochii. Apoi deschide-i. Iute!

Am tras aer în piept. Am închis ochii. Îi deschid. Iute... mi-am cumpărat şi căruţă. Am doi cai. Şi două cote. Anul ista, grâul l-am strâns de acum... Păpuşoii se arată frumoşi. Şi răsărita...

Când ai deschis ochii, iute... Pe cine ai văzut? De cine ţi-ai amintit?

Când am deschis ochii, iute, te-am văzut întâi pe dumneata. Şi m-am gândit dacă nu am uitat cumva banii acasă... Nu i-am uitat. Iaca-s în buzunarul de la pantaloni...

Părinţii mata ce nume aveau?

Dumitru îi răspunde.

Eşti botezat?

Botezat.

Ridică-te. Fă aplecări. Cu ochii închişi. Şi când auzi că spun "Gata!", deschizi ochii, iute! Şi să-mi spui pe cine ai văzut.

Câte aplecări să fac?

Până auzi că rostesc: Gata!

Gata! rosteşte medicul. Pe cine ai văzut?

Pe dumneata.

În ce lună eşti născut?

Dumitru îi răspunde.

Pe ce dată?

Dumitru îi răspunde.

Câţi ani au trecut de când au murit părinţii mata?

Dumitru îi răspunde.

Părinţii mata s-au împăcat cu nevasta mata?

S-au împăcat. Că ei ştiau. Noi cu Tincuţa încă de copii... Măcar părinţii să-i visez...

Te uiţi, iată, în punctul ista... Medicul îi arată în care punct. Închide ochii după ce ai fixat punctul. Şi te gândeşti. La părinţi.

Am fixat punctul. Am închis ochii. Mă gândesc la părinţi. Da se poate să vorbesc?

Te gândeşti la părinţi.

Tac.

Gata! rosteşte medicul. Deschide ochii. Acum ce vezi?

Pe dumneata. La dumneata, mai zice Dumitru, vine lume de pe lume... Dintre toţi, au mai fost oameni care să nu viseze?

Nu.

Asta e o boală?

Nu cred.

E o boală grea?

Nu cred că e o boală.

Da ce-i?

La ce vârstă te-au luat la armată?

Dumitru îi răspunde.

Casa e sfinţită?

Da.

Caii dumitale, spuneai că ai căruţă şi cai... De la cine i-ai cumpărat?

Dumitru i-a răspuns.

Domnule medic, n-a fost chiar nici un om la mata care să spună că nu visează?

Nu. Nu-mi amintesc. Crezi în vrăji? Crezi în blesteme?

Dumitru i-a răspuns.

Dai de pomană? Iată, chiar la poarta spitalului, stau uneori două, şi mai multe femei, şi cer de pomană...

Dumitru i-a răspuns. A luat doar de acasă şi bani mai mărunţei. Că nevasta le are pe toate în vedere când îl petrece la drum. Când nu e chip să-l însoţească. Întocmai cum s-a întâmplat şi de data asta. Au ajuns cu rândul la oi. Şi au oiţe...

Şi nu visezi nimic?

Nimic. Dacă  zici mata că nu ţi-a mai spus nici un om...

Nu mi-a spus...

Poate că nu-i o boală...

Ai mers cu trenul? îl întreabă medicul, că de acum nu mai ştia despre ce să-l întrebe.

Dumitru i-a răspuns. Îşi aminteşte fiecare din acele mai multe zile. S-a dus, cu un verişor, tocmai în fundul Rusiei, la câştig. Medicul îl ascultă şi nu-l ascultă. Trenul şi toate celelalte, căruţa sau caii, cununii şi botezuri, îşi dă seama medicul că nu au nimic comun cu visele... Da l-a întrebat sau i-a spus Dumitru, fără să fie întrebat...

Da ce ştii mata despre părinţi?

Dumitru i-a răspuns. Ştia multe. Da mai ştie ce mai vorbea şi lumea... Pe timpul foametei, adică...

Adică? s-a interesat medicul.

Lumea vorbeşte...

Aha!

Poate că mai ascultaţi inima? întreabă Dumitru. Poate că mai închid ochii? Poate că mă uit iarăşi numai într-un punct? Să-l fixez şi apoi să închid ochii... Poate mă încercaţi iarăşi cu ciocănaşul ista?...

Mata, zice medicul, dacă nu visezi, îţi vine mai greu să trăieşti?

Dumitru i-a răspuns. Îi venea mai greu. Se gândea întruna că de ce nu visează nimic şi de ce nu-şi visează măcar părinţii... Da, lumea vorbeşte... Gura lumii...

Ai să visezi odată, zice medicul. Ai să visezi... O noapte întreagă. Ai să visezi şi după asta. Dar să nu spui  la nimeni ce visezi. Şi să ştii că visul pe care o să-l ai în prima noapte...

Când o să visez? întreabă Dumitru. Şi ce o să visez o noapte întreagă? Oare când o fi să-i vină rândul acestei nopţi? Când  o să visez?

Nu ştiu, zice medicul. Că nu-s Dumnezeu. Da o să visezi... Oameni sănătoşi ca dumneata se întâmplă mai rar să-mi treacă pragul cabinetului... O să visezi...

Am să-i visez? întreabă Dumitru. Am să-i visez şi am să-i visez o noapte întreagă, că lumea, ziceam, vorbeşte, şi gura lumii...

Dumitru vâră mâna în buzunar. Banii socotiţi de soţie pentru medic i-a pus deoparte. Şi i-a întins medicului.

Dacă am să-i visez, cum spui mata... Pe toţi... O noapte întreagă...

Şi a mai scos ceva parale. Din celălalt buzunar. Cum ar fi, şi mai din partea lui. Că, iaca, reuşeşte şi la microbuzul de după-amiază.

Apoi, zice medicul, ce ai mata cu foametea? Că eşti născut după foamete...

Dumitru i-a răspuns: Eu, da... Da lumea...

Nevasta mata, spui că visează...

Dumitru i-a răspuns.

Îţi povesteşte visele, dimineaţa...

Îmi povesteşte.

Şi nu te întreabă ori nu te-a întrebat niciodată, da tu ce ai visat?

Nu.

Da copiii?

Nimeni nu ştie că eu nu visez. Acu ţi-am spus, mata, pentru prima oară.

Iar dacă nevasta îl întreabă şi de ceilalţi bani, pe care i-a dat medicului din partea lui, c-o să-l întrebe, Dumitru îi va răspunde. Îi spune că i-a dat aşa. Din partea lui. Doar domnul medic l-a asigurat că e sănătos. Şi l-a asigurat că o să viseze. O noapte întreagă. O să-şi viseze părinţii. Pe toţi o să-i viseze. Pe toţi. Că lumea vorbeşte. Şi gura lumii, uneori, ca şi gura păcătosului...

O să-i viseze pe toţi. De până la foamete. Şi în timpul foametei. O să-i viseze şi în alte nopţi. Chiar şi în zilele de vară. Când se culcă şi adoarme la amiază. Că zilele, vara, sunt mai lungi.

1