Europa în anii '90

Niciodată  nu am fost dezamăgit citind o carte a lui Timothy Garton Ash. Istoricul şi ziaristul englez este un autor cu care mergi, ca să spun aşa, la sigur. Subiectele – invariabil interesante – pe care şi le alege, talentul cu care descrie situaţii şi evocă personaje, priceperea de a discerne între esenţial şi accesoriu sînt numai cîteva dintre calităţile care fac din cărţile lui Ash piese literare de primă mînă. Volumele traduse pînă acum la noi (de care m-am ocupat chiar în acest colţ de pagină)* * sînt absolut elocvente în această privinţă. La fel şi cel de faţă.

El conţine mai multe "eseuri, schiţe şi relatări" referitoare la situaţii şi evenimente din Europa Centrală şi de Sud-Est în intervalul (aproximativ) dintre 1990 şi 1999, la care autorul a fost fie martor direct, fie "receptorul" de primă instanţă al informaţiilor care i-au fost comunicate de actorii înşişi ai episoadelor pe care le relatează ("actori" care, în treacăt fie spus, sînt de toate mărimile: de la şefi de state şi prim-miniştri, "guerrilleros" din Balcani şi comandanţi ai trupelor ONU, pînă la oamenii obişnuiţi, care au trecut prin grozăviile deceniului şi le-au supravieţuit). Ca şi textele din Foloasele prigoanei, acestea au fost publicate mai întîi ca reportaje în diverse periodice americane şi britanice (The New York Review of Books, The Independent, The Times Literary Supplement), avînd – ca şi acelea – drept centru de interes ţările Europei Centrale (Germania, Polonia, Cehia, Ungaria, ocazional Slovacia), pentru care Timothy Garton Ash nutreşte – faptul este evident – o veche şi constantă simpatie. Lipsesc, ca şi acolo (din păcate!), referinţele despre România (în care autorul a călătorit, totuşi, cum ne lasă să înţelegem de undeva) şi Bulgaria, dar apar ample relatări despre ţările din fosta Iugoslavie (Serbia, Slovenia, Croaţia, Muntenegru, Macedonia şi – fireşte – Kosovo), pe care Ash le-a vizitat în repetate rînduri, atras de nefericitele evenimente de aici. Volumul mai cuprinde două sau trei analize (la fel de interesante, negreşit) a perspectivelor integrării europene şi, la sfîrşitul fiecărui articol, cîte o cronologie, care îl ajută pe cititor să priceapă mai bine contextul în care se înscrie subiectul respectiv. În fine, din paginile lui aflăm şi de existenţa unui naţionalism rutean, despre care, pînă acum, nu se ştia riguros nimic.

Întreg acest caleidoscop de texte este aşezat sub emblema unei "istorii a prezentului". Dorinţa autorului nu este numai de a informa şi comenta. El are şi pretenţia de a interpreta ceea ce observă, căutînd să descopere sensul evenimentelor la care asistă. Citîndu-l pe George Kennan (căruia îi şi revine, de altfel, paternitatea expresiei), Ash scrie că această istorie înseamnă "zona îngustă şi rareori vizitată a demersului literar, în care ziaristica, istoria şi literatura... se adună laolaltă". "Astfel de zone de frontieră – continuă el – sînt interesante întotdeauna, dar deseori tensionate. Uneori, cineva care lucrează aici simte ca şi cum ar călători prin «ţara nimănui»" (p. 14). Într-adevăr, aşa şi este. Dar, dacă frontiera dintre cele trei domenii este atît de firavă, ce mai rămîne, totuşi, din atributele care trebuie să definească, oricînd, o istorie, inclusiv această istorie? Adică – pentru a enumera doar cîteva – imparţialitatea, o anumită distanţare în timp a privirii, o metodă verificată de lucru şi combinaţia dintre observaţia directă (valabilă numai pentru istoria imediată) şi lectura unei documentaţii capabilă să-i confere adîncime? Spun aceste lucruri nu pentru că Timothy Garton Ash ar ignora aceste exigenţe şi pericolul alunecării istoricului de o parte sau alta a "cărării" (spre jurnalistică sau eseistică). El este pe deplin conştient de primele şi îl înţelege şi pe celălalt, cum ne-o arată frumoasele sale reflecţii despre ceea ce defineşte aceste trei îndeletniciri şi cum se leagă fiecare una de cealaltă. Mă îndoiesc doar că paginile despre care vorbesc sînt pagini de istorie "prezentă". Ar fi putut fi, eventual, de istorie recentă, dacă autorul ar fi avut timp să le asocieze şi o documentaţie de arhivă, atît cît ar fi fost posibil. Aşa, însă, ele îmi par a fi precumpănitor jurnalistice şi literare. Ceea ce nu le face, bineînţeles, mai puţin interesante, chiar pasionante.

"Această carte este un caleidoscop" – ne previne în ultimul capitol autorul. "Sper – notează el mai departe – să se nască cîteva adevăruri despre Europa din aceste imagini oglindite ale unor fragmente colorate, constant rearanjate în diferite modele, pe măsură ce mîna învîrte cilindrul" (p. 347). Nu ştiu cîte "adevăruri" (eu aş fi folosit mai curînd expresia "interpretări plauzibile") se vor naşte în urma lecturii ei, dar este sigur că textele cuprinse în volum – îndeosebi cele despre fosta Iugoslavie – au un merit considerabil: este unul documentar şi, în acelaşi timp, de percepţie, întrucît ele ajută nu numai la înţelegerea inextricabilului complex de factori care compun actualmente peisajul politic din Balcani, dar şi la sesizarea adîncimii insondabile a prăpastiei care separă astăzi, după zece ani de război, etniile din fosta Iugoslavie unificată. Una dintre cele mai şocante dovezi ale înstrăinării iremediabile dintre oamenii, care au trăit totuşi laolaltă două generaţii, este declaraţia pe care un interlocutor din Sarajevo i-o face autorului, spunîndu-i – dacă nu mă înşel – că a privit la televizor reportajele despre ororile din Kosovo ca şi cum – parafrazez – ar fi fost vorba despre Japonia. Sau gluma în doi peri a unei activiste albaneze din Pristina care, chestionată de autor în legătură cu soarta de care ar trebui să aibă parte sîrbii din Kosovo, îi răspunde zîmbind, expirînd lent fumul de ţigară: "Să-i omorîm pe toţi?". Pentru aceşti oameni, a fi împreună nu mai are nici un sens. Timothy Garton Ash are dreptate să spună, citînd spusele unui politolog, că pentru a înţelege ţările din fosta Iugoslavie cel mai nimerit este să fii psiholog clinic, nu specialist în ştiinţe politice (referinţa era de fapt la Kosovo, dar constatarea se potriveşte şi ansamblului). Este, probabil, şi motivul pentru care noţiuni precum "multiculturalism", "drepturile minorităţilor", "devoluţie" etc., aplicate Balcanilor, îi apar lui Ash golite de orice substanţă. Soluţia imaginată de el ca antidot al acestei situaţii este neta separaţie politică dintre toate etniile foste iugoslave. "Dacă popoarele realmente nu pot trăi paşnic împreună – scrie el – este mai bine să trăiască despărţite" (p. 280). Dezirabil în circumstanţele date, acest lucru este totuşi greu realizabil. Cum să construieşti state distincte din punct de vedere politic, bunăoară, în spaţiul ca o blană de leopard al Bosniei (unde musulmanii se consideră – potrivit unei percepţii autostigmatizante care reprezintă, nu ezit s-o spun, o piesă rară a imagologiei – deopotrivă ca "evrei" şi "palestinieni" ai Balcanilor)? Sau, dacă ajungi, totuşi, să le construieşti, cum să le faci viabile altfel decît în forma actuală a protectoratului (din nou cazul Bosniei şi al provinciei Kosovo)? La asemenea probleme de o gravitate ieşită din comun, nici soluţiile nu sînt, cum se vede, uşoare. Nu este de mirare că, puse în situaţia de a trata conflicte etnice atît de adînci, ţările Uniunii Europene şi S. U. A., care au depăşit de mult stadiul efervescenţelor etniciste, nici nu au ştiut să prevină crizele, nici nu au adoptat întotdeauna măsurile cele mai potrivite pentru a le anihila şi nici nu au încă un proiect pe termen lung de stabilizare a situaţiei. În această privinţă, ne aflăm încă în stadiul experimentelor şi al improvizaţiei (o spun eu, nu Garton Ash).

Mai sînt şi alte lucruri memorabile în paginile prezentei cărţi, de n-ar fi să amintesc decît "pledoaria pentru ordinea liberală", în spiritul căreia ar trebui, după Timothy Garton Ash, organizată viitoarea Europă unită, sau analiza comparată a modului cum este asumat trecutul recent în fiecare ţară postcomunistă (chestiune deosebit de actuală pentru români). Nu pot să insist aici asupra lor, dar ele trebuie citite.

Nu ştiu dacă volumul pe care l-am prezentat este, într-adevăr, o istorie a prezentului (continuu să mă îndoiesc). Sigur este însă că el va constitui un document inestimabil pentru istoricii viitorului, care vor vrea să înţeleagă peripeţiile acestor ani prin ochii celor care le-au fost contemporani şi martori.

** Foloasele prigoanei. Eseuri despre destinul Europei Centrale şi de Est. Traducere de Catrinel Pleşu. Lanterna magică. Martor la revoluţia din ’89 la Varşovia, Budapesta, Berlin şi Praga. Traducere de Corina Popescu, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997; Dosarul meu de securitate. O altă versiune a vieţii. Traducere din engleză de Catrinel Pleşu, Bucureşti, Humanitas, 1999.

1