Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 11 (97), noiembrie : Editorial : Vasile Gârneţ : Mâzgă în Republică

Editorial

Vasile Gârneţ

Mâzgă în Republică

Intrarea României în NATO - eveniment crucial pentru întreaga naţiune română! - va obliga, sperăm, clasa conducătoare din Basarabia să iasă în sfârşit din mâzga politică în care s-a împotmolit în ultimul deceniu. "Republica" nu va mai putea de acum încolo să mai practice jocul la două capete, făcând "sincere" declaraţii de dragoste şi adeziune atât Rusiei cât şi lumii occidentale. "Filozofia" aceasta de viaţă, întru totul falimentară, s-a instalat la noi îndată după declararea independenţei, când, fricoşi, speriaţi parcă de libertatea care ni se deschidea în faţă, am ales să rămânem neobservaţi şi neimportanţi, cerşind şi milogindu-ne, şi n-am avut curajul unei opţiuni clare: Est sau Vest?! Crezând că-i minţim cu talent pe alţii, parazitând şmechereşte pe socoteala lor, de fapt ne-am minţit pe noi înşine. Dacă cineva se îndoieşte de acest crud adevăr, îi recomand încă o dată să vadă unde se situează astăzi ţările baltice - fostele noastre "surori de suferinţă" în imperiul sovietic - şi unde ne situăm noi.

Orbecăiala, indecizia clasei politice din Basarabia în acest deceniu de independenţă mi se pare de-a dreptul criminală prin consecinţele ei. Într-un timp când s-au făcut şi s-au aranjat alianţe profitabile, când s-a construit o nouă Europă, noi am rămas, ezitanţi, pe dinafară, condamnându-ne la o existenţă umilă şi chiar la dispariţie. Aceasta este realitatea tristă care trimite în ridicol pe toţi "patrioţii" şi edificatorii statului independent Republica Moldova.

Guvernarea comunistă de astăzi, retrogradă şi analfabetă, slugarnică în faţa Moscovei (în zadar slugarnică, pentru că n-a obţinut nimic până acum), agravează şi mai mult situaţia existentă. Sunt tot mai multe semne care dovedesc că tovarăşii comunişti n-au înţeles şi nu înţeleg prea multe din ceea ce se întâmplă în lume şi chiar aici, la frontierele "Republicii". Preşedintele Voronin, cel care conduce în mod autoritar  ţara (a se vedea care sunt prerogativele sale), manipulând un parlament care îi imită, disciplinat, gesturile ca reflecţia în oglindă, continuă să facă aceeaşi jenantă şi derutantă echilibristică verbală şi de comportament. Întors de la summitul NATO de la Praga, unde a fost primit mai mult din politeţe şi poate ca un element mai ciudat şi amuzant de decor (cine şi-ar refuza curiozitatea să-l vadă, într-o pauză de cafea, pe cel care "apără Breanskul de tancurile NATO-ului" şi construieşte astăzi "o Cubă comunistă în Europa"), Voronin şi-a reluat şantajul politic faţă de România, recomandându-i "norme de comportament" pentru perioada următoare. Liderul comunist ne anunţă astfel că rămâne pe mai departe în tranşeele războiului rece, chiar dacă, în cuvântarea sa de la Praga, a cerut ca Alianţa Nord-Atlantică, din care face parte acum şi România, să se implice mai mult în rezolvarea "conflictelor regionale", cum este cel pe care Moldova îl are cu Transnistria. E greu să pătrunzi logica acestui comportament duplicitar şi, mai ales, să vezi care este câştigul Republicii Moldova în urma acestor declaraţii contradictorii şi stupefiante pentru o minte normală şi coerentă. Nici colegii de partid ai generalului Voronin nu se lasă mai prejos. Victor Stepaniuc, liderul majorităţii comuniste din Parlament, umblă chiar la rădăcina "răului occidental" care a molipsit "Republica". El denunţă retroactiv participarea Moldovei la Parteneriatul pentru Pace, oferit de NATO unor foste ţări din blocul sovietic. Stepaniuc se face că uită sau nu ştie că acest Parteneriat... este benefic pentru Armata Naţională - o "oaste" săracă şi umilă. Doamna Ostapciuc, preşedinta Parlamentului moldovean, vorbeşte mai puţin, dar când o face, multiplică, într-un stil personal, inimitabil, colecţia de fraze înaripate cu care s-a făcut celebră deja actuala guvernare. O recentă "perlă" de acest fel domnia sa a lansat-o în cadrul unei vizite de lucru la Bălţi, unde s-a plâns între altele de monitorizarea dură din partea Consiliului Europei. "Ne-am săturat să le tot demonstrăm că nu suntem cămile, a observat cu năduf spicheriţa şi a adăugat: aceste controale trebuie să înceteze." În spatele insuficienţei intelectuale (folosim, evident, un eufemism) pe care o trădează la tot pasul, cu efecte de show involuntar, îndelung savurate de presă, partidul de guvernământ îşi pune în aplicare, voiniceşte, programul electoral: atacă limba română şi istoria naţională, vinde Moscovei, la un preţ de nimic, întreprinderi moldoveneşti, şicanează investitorii occidentali (cazul Union Fenosa este cel mai scandalos) şi încheie contracte cu regiuni din Federaţia Rusă. Ultima din şiragul celor 20 de "gubernii frăţeşti" este regiunea Kursk, condusă de un guvernator ales pe listele comuniştilor ruşi... Cum se observă, comuniştii fac ceea ce ştiu şi ce sunt programaţi să facă: forţează subordonarea totală a Republicii Moldova faţă de Rusia. Schimbarea acestei politici sau corectarea ei în punctele esenţiale ar însemna să recunoască deschis că duc o politică greşită, în detrimentul statului pe care îl guvernează.

Destinul Basarabiei la această oră poate fi schimbat numai de forţele democratice şi prooccidentale, care - iertaţi-mi truismul! - trebuie să formeze o coaliţie puternică, capabilă să detroneze guvernarea comunistă. Înţelegerea acestui adevăr simplu şi, mai ales, împlinirea lui pe scena realităţii politice de la noi, mi se pare singurul act de patriotism autentic ce mai poate fi realizat astăzi în Basarabia. Restul sunt vorbe goale şi manevre sinucigaşe... Iar un exemplu de unitate pentru partidele democratice basarabene poate servi chiar clasa politică din România care, dincolo de bătăliile electorale, adesea de o virulenţă acută, din ultimul deceniu, a ştiut să promoveze interesul naţional. Locul onorant pe care România e pe cale de a-l ocupa în rândul ţărilor civilizate se datorează tocmai acestei remarcabile unităţi de vederi a clasei politice. Dar este posibilă o solidarizare similară a democraţilor de pe eşichierul politic din Basarabia? Sper şi cred că da. Ar trebui doar să se renunţe la orgolii deşarte şi la un anume concept îngust al partizanatului politic, care "lucrează" în aceste vremuri doar în favoarea comuniştilor. Momentul clarificărilor doctrinare în sânul democraţilor, precum şi rezolvarea tuturor conflictelor şi a certurilor care i-au divizat în aceşti ani, ar trebui depăşit cât mai repede. Cazurile ireconciliabile, "divorţurile" fără drept de recurs - şi sunt câteva în tabăra "alor noştri", pot fi lăsate să-şi consume combustia până la capăt, în surdină, iar "bătăuşii" să fie invitaţi să se retragă, măcar pentru o perioadă de timp din politică, atât cât să fie degajat molozul comunist. Procesul de coalizare a forţelor politice democratice poate fi impulsionat de către societatea civilă de la noi, care a demonstrat că are destule resurse să facă acest lucru. Mitingul de protest din noiembrie curent împotriva suspendării TVR 1 de către guvernul comunist, manifestare organizată şi promovată cu o admirabilă consecvenţă de un ziar independent, Jurnal de Chişinău, este un exemplu în acest sens. Ştiu că urmează şi alte acţiuni de acest fel, care vor mai stingheri partidele politice exclusiviste, măcar prin faptul că o parte dintre simpatizanţii lor participă la aceste mitinguri, răspunzând spontan revendicărilor de interes naţional, pe care manifestările în cauză le arborează. Oamenii încep să gândească şi să privească dincolo de interesele strâmte ale unor formaţiuni concepute după principiul "cine nu e cu noi, e împotriva noastră". Sper că sunt cât mai mulţi de aceştia în Republica Moldova. Avem nevoie, aşa cum se vorbeşte tot mai insistent în ultimul timp, de o "coaliţie a valorilor", pentru a schimba starea de lucruri în Basarabia, pentru a salva acest teritoriu de la pieire şi a‑l înscrie pe orbita civilizaţiei europene. Deocamdată, aşa cum am arătat cu tristeţe mai sus, e multă ceaţă şi mâzgă politică în "Republică". Şi asta ne face pe toţi responsabili, părtaşi la acelaşi destin delirant, indiferent de culoarea politică pe care o avem.

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova