Patru zile de ethno-jazz în Moldova

Festivalul Ethno Jazz Trio, conceput şi realizat de minunata formaţie moldavă de etno-jazz Trigon, cu ocazia aniversării unui deceniu de activitate, într-o formulă riguros limitată la formatul de trio, poate servi un exemplu al felului în care poate fi materializat orice proiect artistic, dacă există suficientă dorinţă pentru asta. Managerul grupului şi cei trei membri ai formaţiei (Anatol Ştefăneţ - violă, Alexandru Murzac - chitară-bas, şi Oleg Baltaga - percuţie) au reuşit aproape imposibilul: să producă un festival de înalt nivel artistic şi să atragă finanţarea necesară, inclusiv din partea Fundaţiei Soros Moldova şi a unuia din cei doi operatori de telefonie mobilă din Chişinău, firma Moldcell. Performanţă cu atât mai notabilă, având în vedere că Republica Moldova este una din cele mai sărace ţări din Europa. Salariul mediu lunar în sectorul de stat atinge fabuloasa sumă de 15 dolari, investiţiile în economie lipsesc, preţurile până şi în cele mai scumpe magazine din Chişinău sunt pe jumătate faţă de cele din Moscova (în caz contrar, acele mărfuri ar rămâne nevândute). În plus, moldovenii se confruntă cu o uriaşă gaură neagră în economia ţării, pe care o reprezintă autoproclamata republică nistreană, acolo unde, se spune, dispare ca în neant întreaga valută liber-convertibilă, pe care Moldova oficială o primeşte sub formă de ajutoare financiare din Vest.

Noi (câţiva muzicieni venind spre Chişinău de la carnavalul jazz din Odesa, între care doi jurnalişti, Mihail Mitropolski şi autorul acestor rânduri) intram în Moldova via Transnistria. Impresia e deprimantă: haine relativ noi poartă doar poliţia (sau "miliţia", cine‑i mai înţelege?) şi militarii. Stătuleţul acesta pitic zace într-un profund dezastru economic, vizibil cu ochiul liber, în schimb la periferia Tiraspolului s-a ridicat ca prin farmec un stadion, uriaş şi supermodern (toţi oamenii de aici arată cu degetul în direcţia mirabilei construcţii şi repetă cu o vădită plăcere: "patruzeci de milioane dolari"). Iar de Moldova, nerecunoscuta republică separatistă este zăgăzuită de TAB-uri militare, saci cu nisip şi soldaţi înarmaţi. Cu toate acestea, anume la Tiraspol s-a desfăşurat unul din cele mai reuşite concerte ale festivalului odesit: pe 26 septembrie acolo a evoluat proiectul moscovit Vtoroie priblijenie (Andrei Razin - pian, Igor Ivanuşkin -contrabas şi Tatiana Komova - vocal), formaţie aşteptată şi la Chişinău. Concertul a fost planificat în "Palatul republicii" din Tiraspol, însă "înalta conducere" a considerat că spectacolul muzicienilor ruşi va submina bugetul statului, aşa încât în cele din urmă VP a nimerit într-o sală mică a fostului liceu muzical din Tiraspol, azi Colegiul Superior de Muzică. Şi nu a avut nimic de pierdut, ci mai degrabă de câştigat. (…)

Deoarece nu am reuşit să ne despărţim prea uşor de gazdele noastre ospitaliere (ar fi fost un gest impardonabil faţă de acei oameni plin de suflet), am întârziat la primul concert din cadrul festivalului de la Chişinău, deşi spre deosebire de prima noastră trecere prin Transnistria, cu o zi mai devreme, n-am fost controlaţi şi percheziţionaţi decât doar de către vigilenţii grăniceri ai Tiraspolului. În schimb toată lumea vorbea, când am sosit, că formaţia Trigon a susţinut un extraordinar concert în deschidere, şi în cele două părţi ale evoluţiei sale scenice trioul a demonstrat atât aspectul etno, cât şi filonul cameral-improvizaţional al muzicii pe care o profesează.

Ziua de 27 septembrie a început cu o stranie acţiune în foaierul teatrului "Mihai Eminescu" (unde s-au desfăşurat toate concertele festivalului). Fuseserăm anunţaţi că va avea loc o conferinţă de presă combinată cu un fel de "masă rotundă", consacrată greutăţilor şi bucuriilor activităţii etno şi în general ale vieţii jazzistice. Trebuie spus că asistenţa a fost foarte reprezentativă: tocmai doi corespondenţi ai revistei Down Beat din Marea Britanie – şi anume, subsemnatul (corespondent din partea Rusiei) şi Virgil Mihaiu (corespondent pentru România) – în plus, jurnalişti şi producători de jazz din Bucureşti, Belgrad şi din alte oraşe din Europa de Est. Însă nu ştiu de ce participanţii la "masa rotundă" au fost aşezaţi de‑a lungul unei mese… dreptunghiulare, la un capăt al căreia se discuta foarte aprins în română, iar în celălalt capăt stăteau cei care nu înţelegeau limba română. Organizatorii au promis însă că vor remedia aceste defecţiuni până duminică, pentru când fusese planificată partea a doua a acestui insolit "simpozion", şi mă grăbesc să precizez că s‑au ţinut de cuvânt. (…)