Terorismul - mod de întrebuinţare

Posibilitatea de a urmări pe micile ecrane desfăşurarea actului terorist din 11 septembrie şi de a asista, "în direct", la moartea a cîtorva mii de oameni a echivalat cu crearea unor reflexe condiţionate la public, făcînd ca, pe viitor, reacţiile acestuia să fie previzibile şi chiar programabile. În prezent, întreaga politică mondială testează elasticitatea conceptului de "terorism", în speranţa că acesta nu-şi va epuiza întreg potenţialul înainte de a aduce roadele scontate. Pentru statele confruntate cu problema separatismului, tragedia americană ia forma unei ocazii de care e păcat să nu profiţi, ca să-ţi rezolvi cu demnitate problemele ruşinoase. Pe valul oripilării generale se poate face surfing pragmatic.

Trebuie să fim conştienţi de faptul că sporirea frecvenţei cu care este folosit cuvîntul terorist în discursurile oamenilor publici constituie dovada unor curente oportuniste. Nici măcar balta noastră cu broaşte nu rămîne străină de tendinţele înnoitoare. Spicuim în adresarea către popor a Preşedintelui Voronin din 21 februarie 2002 (TVM): "Roşca este terorist politic" sau "cu teroriştii nu se discută nici într-o ţară din lume. Nu se va discuta nici în Moldova". Opoziţia este şi ea la înălţime: "Puterea este autorul moral al actului terorist în urma căruia a dispărut Vlad Cubreacov" ne informează titlul unui articol din "Ţara", 29 martie 2002.

La cu totul alt nivel, statul rus a sperat să profite copios de pe urma avîntului antiterorist mondial. Opinia publică internaţională era în sfîrşit "coaptă" ("Client sozrel") pentru a accepta ideea că războiul de independenţă al cecenilor trebuie calificat drept "război terorist", iar scoaterea în prăjină a "exceselor" armatei ruseşti nu reprezintă o "atitudine constructivă". N-ar fi nici prima şi nici ultima tranzacţie sordidă din istorie. Stîlpii democraţiei europene au mai pactizat cu persoane şi regimuri puţin recomandabile...

Voci oficiale şi oficioase ne cer să identificăm terorismul cu cauzele care sunt susţinute prin mijloacele acestuia. De fapt, ni se pretinde o renunţare la discernămînt mult mai gravă: în ideal, teroristul care întreprinde o acţiune desperată în numele libertăţii poporului său ar trebui să fie pentru noi totuna cu cel care ia ostateci jefuind o bancă. Urmărindu-se formarea unei atitudini "ortodoxe" faţă de acest fenomen cu mii de feţe pe care s-a îmbrăcat o singură mască, ni se propun o serie de teze - "Credo"-ul antiterorist:

Tezele "Teroriştii urmăresc scopuri diferite de cele pe care le declară" şi "Teroriştii nu au naţionalitate" se cer examinate împreună: dreapta credinţă este că toţi teroriştii fac parte dintr-o reţea globală, ai cărei lideri, ceceni sau irlandezi, lucrează mînă în mînă pentru atingerea a două scopuri: obţinerea profitului şi cucerirea puterii. Atunci cînd teroriştii declară că vor oprirea războiului în Cecenia şi retragerea armatelor ruse, ei nu urmăresc, de fapt, decît escaladarea conflictului şi menţinerea climatului favorabil comerţului cu arme şi cu droguri. - Să fim realişti: pentru a lupta, ai nevoie de armament, armamentul se cumpără, iar singura modalitate de cîştig aflată la îndemîna unor oameni scoşi în afara legii este business-ul criminal. Cînd te opui unui adversar de aproximativ cinci sute de ori mai numeros, cum sunt ruşii în raport cu cecenii - scrupulele în alegerea mijloacelor şi aliaţilor ar fi o naivitate sinucigaşă.

Bineînţeles, în timp ce pentru unii războiul este sfînt, pentru alţii el este doar profitabil sau - de ce nu? - sfînt şi profitabil la un loc: fiecare societate îşi are hienele şi şacalii ei. Ca să fim corecţi, trebuie să spunem că, în ultima vreme, se vorbeşte tot mai des şi despre o mafie militară rusească în Cecenia.

Victimele teroriştilor nu poartă nici o vină. Domnul Mitrofanov, vicepreşedintele fracţiunii liberal democrate din parlamentul rus a spus pe 23 octombrie, deci în chiar seara în care a început tragedia ostatecilor din casa de cultură, un lucru crucial pentru formarea atitudinii noastre pur umane faţă de Rusia şi poporul rus: "Noi l-am ales pe Preşedinte atunci cînd acesta a promis că îi vom ‘căsăpi în clozet’ (pe separatiştii ceceni)" - celebrul "mociti v sortire". Sedus cu trei ani în urmă de "mocilovka" promisă de Putin, poporul rus îşi pledează astăzi nevinovăţia, pe motiv că deja 60% se pronunţă în favoarea păcii (cifră vehiculată de mediile ruseşti încă din primele ore ale atentatului)... deşi nu se grăbesc să iasă în piaţă pentru a forţa mîna unui guvern cu care nu mai sunt de acord.

Terorismul nu rezolvă nimic. Se porneşte, de fapt, de la un deziderat mai mult decît de la o certitudine: teroriştii nu trebuie să cîştige niciodată. O singură victorie teroristă ar crea un precedent cu urmări greu de imaginat. Suntem, totuşi, siliţi să recunoaştem că eficienţa actului terorist de la Moscova poate fi măsurată comparînd atenţia acordată problemei cecene pînă la luarea de ostateci şi după acest incident. Rezistînd încă trei sau patru zile, echipa lui Baraev ar fi produs, probabil, o mutaţie foarte profundă în opinia publică rusească, determinînd-o să ceară cu fermitate încetarea războiului. Pe 25 octombrie, vizitatorii saitului www. kp.ru au avut ocazia să răspundă la următoarea întrebare: "Ce-i de făcut cu teroriştii?". 8,8% din respondenţi au optat pentru îndeplinirea tuturor condiţiilor înaintate guvernului ("Komsomolskaia Pravda", 29 octombrie 2002). Analizînd această cifră, trebuie să ţinem cont de faptul că nu toţi respondenţii erau ruşi, chiar dacă se bucurau de privilegiul cetăţeniei ruseşti şi că a doua zi, imediat după asalt, mulţi ar fi vrut să-şi retragă voturile "laşe". Totuşi, chiar şi ţinînd cont de aceste corectări, războiul mediatic al lui Baraiev nu ne apare ca un total eşec, aşa cum ar dori unii să-l prezinte. Mă tem să par cinic, dar - oferit de terorişti sau înscenat de serviciile speciale - prilejul de a începe asaltul a fost un adevărat colac de salvare pentru politica oficială rusească.

Teza ineficienţei terorismului nu rezistă nici la confruntarea cu exemplul Algerului. Acest "teritoriu de dincolo de mare" a fost desprins de metropola franceză ca urmare a unui război de independenţă care a durat 8 ani (1954-1962) şi în care tactica luptelor de gherilă şi‑a găsit prelungirea logică şi consecventă în cea a atacurilor teroriste. În ciuda nelipsitei şi protocolarei condamnări internaţionale, suveranitatea algeriană este astăzi un fapt împlinit. Îndrăznesc să formulez aici timida ipoteză că, dus cu mijloace "cavalereşti", războiul ar fi putut avea un alt final...

Terorismul nu are îndreptăţire. Răzbunarea este incompatibilă cu principiile fondatoare ale lumii civilizate. Mama cecenă care şi-a ţinut în braţe fiul mort este rugată să nu comită pe teritoriul Rusiei atrocităţile de la care Rusia nu s-a putut abţine pe teritoriul Ceceniei.

"(...) nici eu nu m-am simţit în măsură să compătimesc oraşele germane bombardate" mărturiseşte Ionesco într-un eseu din culegerea Antidotes. Campionul umanismului modern nu s-a simţit în măsură...

Opinia mondială este de partea noastră. Putea fi şi altfel? Mie unuia îmi pare totuşi jenantă disproporţia dintre timida condamnare internaţională a "exceselor" ruseşti în Cecenia şi promptitudinea cu care statele lumii s-au declarat acum solidare cu Rusia.

Ne punem din nou naivele întrebări: Ce handicap moral sau intelectual împiedică poporul rus să se vadă cu luciditate pe el însuşi în rolul de cotropitor? Pe ce se bazează convingerea că partizanul rus din 1812 şi din 1941 apăra un scop nobil şi legitim, în vreme ce rebelul cecen din zilele noastre - unul josnic şi criminal? Întrebarea este într-adevăr naivă şi pur retorică, dar răspunsul, deşi ţine de domeniul evidenţei, nu trebuie să pară niciodată prea banal pentru a fi repetat: totul porneşte de la o convingere de tipul "noi suntem mai buni decît ei" sau "pentru noi libertatea este o stare firească, în timp ce ei nici nu ştiu ce vor". În esenţă, este vorba de acelaşi drept de care sudistul american se bucura asupra "negroteiului", francezul din Indochina asupra "gălbejitului", iar nazistul german asupra tuturor.

Intervievat de REN-TV, se pare, pe 24 octombrie, un tînăr plăpînd de vreo 17 ani a declarat că, de acum înainte, nu se va mai revolta atunci cînd "skinhezii" îi vor ataca pe ceceni: "le vom face ceea ce ne fac şi ei nouă". - Eşti de-a dreptul sublim, dragă băieţică! Cum se poate să-ţi fi scăpat din vedere că ceea ce vi se întîmplă acum este, de fapt, răspunsul la ceea ce le-aţi făcut voi lor de-a lungul ultimilor şapte ani? Te revolţi exact ca eroul liric al cîntecului La mйnagerie:

Cet animal est trиs mйchant:

Quant on l’attaque, il se dйfend.

În traducere românească avem:

Ce animal rău, plin de draci:

Se apără, cînd îl ataci!

(Cităm după I. Berg, Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre)

Corect este să spunem că, din fericire, în zilele de cumpănă dintre 23 şi 26 octombrie au răsunat şi opinii de altă natură. "Trebuie să recunoaştem că am pierdut războiul şi să punem capăt acestei victorii sîngeroase" declara Ala Pugaciova pe 24 octombrie. Cu o zi mai tîrziu, scriitorul Victor Erofeev era aplaudat de publicul din studioul NTV în clipa cînd încheia această frază: "Trebuie să plecăm din Cecenia cu inima uşoară, şi pentru totdeauna!". În opinia sa, Rusia s-ar fi putut inspira din exemplul Franţei care a părăsit Algerul. Cît timp vor supravieţui aceste dispoziţii eliberării ostatecilor? Ce ecou vor găsi ele în societate? Pe 25, regizorul Mark Rozovskii (fiica sa se afla printre ostateci) ţinea un înflăcărat discurs în care se arăta pregătit să înţeleagă actul terorist ca pe o manifestare a desperării poporului cecen şi cerea retragerea armatelor ruseşti, iar pe 26 comenta cu satisfacţie lichidarea comandoului sinucigaş ca pe o victorie a dreptăţii asupra fărădelegii. Adresarea lui Putin către popor din 26 octombrie ne oferă un prim indiciu cu privire la direcţia spre care Moscova oficială vrea să manevreze reacţiile publicului. Declaraţia preşedintelui: "Cele întîmplate demonstrează că Rusia nu poate fi îngenuncheată", firească, altminteri, în aceste condiţii, nu prevesteşte nimic bun. Pe 27, corespondentul NTV Savik Şuster pune un foarte similar accent pe demnitatea care le cere ruşilor să reziste: "E de închipuit că nu vom capitula fără luptă!".Situaţia e prielnică pentru a pune - a cîta oară! - semnul egalităţii între separatismul cecen şi terorism, făcînd ca termenii să devină interschimbabili. Astfel, la întrebarea "Ce au obţinut teoriştii?", primarul Moscovei Iurii Lujkov răspunde: "Am înţeles definitiv că, printre liderii separatiştilor ceceni nu putem găsi parteneri pentru tratative" ("Komsomolskaia Pravda", 29 octombrie 2002). Se pare însă că, în aceste condiţii, "partenerii" vor trebui mai curînd inventaţi, decît găsiţi.

Totodată, unele dintre mediile ruseşti îşi permit deja să sugereze că disocierea dintre războiul purtat de "formaţiunile banditeşti" şi aspiraţiile poporului cecen s-ar putea să nu fie decît un truc propagandistic al puterii. Faptul că au putut fi date pe post imagini cu femei cecene dansînd dansul războiului (TVS) sau interviul cu vecina lui Baraiev care declara: "Foarte bine a făcut! Şi eu aş fi luat ostateci, dacă aş fi avut vîrsta potrivită!" (NTV) este, sperăm noi, semnul instalării unor atitudini realiste.

Nu-mi fac iluzii cu privire la viitorul unei eventuale Cecenii suverane. Trebuie să ne luăm gîndul de la statul civilizat pe care l-ar fi condus Dudaiev. Transformat de război, Groznîi ar fi mult timp în coasta Rusiei o capitală a fanatismului religios, a comerţului cu arme şi droguri şi a răzbunării. Dar nici astăzi nu este altceva. Rusia oferă un exemplu bun a ceea ce numim "să ţi-o faci cu mîna ta".

În general, experienţa arată că statele care şi-au cucerit în secolul al XX-lea independenţa prin forţa armelor nu reuşesc să edifice eficient şi consecvent societatea prosperă la care au visat pe cîmpul de luptă. Libertatea nu oferă garanţii, ci doar şanse, dar cei cărora libertatea le lipseşte sunt, de obicei, hotărîţi să-şi asume riscurile.

Sunt conştient de faptul că mă expun la interpretări tendenţioase şi mă grăbesc să precizez că nu fac aici elogiul soluţiilor violente, inumane. Terorismul este un fenomen monstruos, pe care îl condamn în toate manifestările sale. Dar trebuie să distingem clar cazurile cînd autorii morali ai atacurilor se află în ambele tabere. După ce a transformat un posibil divorţ paşnic într-o dramă sîngeroasă, Rusia nu trebuie lăsată să se ascundă în spatele unor valori general umane pe care nici ea nu le respectă. Dacă nu pronunţăm împotriva actualului guvern rus un blam egal cu cel pe care li-l rezervăm teroriştilor, înseamnă că facem politică de conjunctură şi subscriem la continuarea violenţelor. Nu ne putem permite, căci este umilitor pentru noi în calitate de foste şi încă actuale victime ale imperialismului rus, să-i înfierăm pe unii, uitînd să-i ţintuim în ruşine pe ceilalţi.

De altfel, nu strică să ne întrebăm: cum poate Rusia să condamne separatismul cecen şi, în acelaşi timp, să sprijine secesionismul transnistrean, aşa cum a mărturisit-o  cu o francheţe deconcertantă speaker-ul Dumei de Stat ruse Gh. Selezniov recent la Chişinău?

"(...) noua legislaţie propusă de Uniunea Europeană nu vorbeşte despre motivaţia terorismului" ne atrage atenţia Victor Ionescu în articolul  Teroare şi terorism în istorie ("Magazin istoric", martie 2002). Probabil din cauza că anumite motivaţii conferă legitimitate chiar şi acolo unde legea şi ideologiile oficiale tranşează spunînd că "nimic nu poate îndreptăţi". "Definiţia UE nu abordează chestiunea terorismului comis de state şi nu face distincţie între atacurile asupra civililor şi cele asupra forţelor militare sau de securitate. De regulă, percepţia era, pînă la 11 septembrie 2001, că actele teroriste ar fi numai împotriva civililor. Acum, la începutul secolului XXI, percepţia s-a modificat substanţial" (ibidem). Această stare de fapt pare a desfiinţa însăşi noţiunea de "război de eliberare naţională". Statele recunoscute de comu­nitatea internaţională îşi rezervă drepturi exclusive asupra formulei "acţiunea îndrăzneaţă a unui comandou special în spatele liniilor inamice"; realizată de o forţă separatistă din interiorul unui stat, o acţiune întru totul similară din punct de vedere tactic va fi taxată ca "atentat terorist de o rară obrăznicie şi cruzime". Derulată în zilele noastre, Eteria ar trece drept "o serie lungă de acte teroriste concertate, îndreptate împotriva ordinii constituţionale a Imperiului Otoman". Morala lumii noi este "Cine n-a reuşit la timp, acela a întîrziat".

1