Nou tratat de igienă stilistică

Apariţia unei noi cărţi de beletristică la Bălţi diversifică şi nuanţează viaţa literară a unei provincii, care de mult a încetat să se conformeze condiţiei sale geografice şi continuă să se deschidă către publicul cititor de la noi (şi nu numai) cu volume de poezie, dramaturgie, proză, critică literară.

Opul de debut al lui Anatol Moraru se intitulează provocator Nou tratat de igienă (Editura Gunivas, Chişinău, 2002). Titlul atenţionează, din start, la spaţiul discursului şi la registrul limbajului epic, ambele subordonate, în egală măsură, regulilor ludicului performant. Cele zece false nuvele din cuprinsul cărţii sunt construite farmaceutic şi lucid (unii cititori avizaţi ar fi tentaţi să identifice în ele structuri narative gen Balzac, Negruzzi, Kogălniceanu sau chiar Groşan, dar le recomandăm să nu se grăbească). Prozatorul, deşi surprinde scene ale unui cotidian comicizat, şi nu ostracizat, nu se arată a fi preocupat de arhitectonica discursului, nici de statutul personajului (cu toate că elaborează şi dirijează textul în conformitate cu schema clasicizată), ci fertilizează fraza, oxigenează replica, obţinînd astfel un veritabil festin stilistic. Expresia spectaculoasă, trucul lexical, poanta savuroasă, citatul parodic, litota, definiţia metaforică - aceste şi alte elemente de manevre verbale confirmă abilitatea autorului acestei cărţi de a aplica, dozat şi eficient, "şampo­nul stilistic" pe tot parcursul celor optzeci de pagini de proză aluzivă, avîndu-i ca protagonişti pe elevi, studenţi, profesori, gaze­tari. Lectura acestor proze îţi lasă impresia că autorul se autoproiec­tează în text, fiind un talentat inventator de calificative memorabile, prin care îşi defineşte relaţia sa cu realitatea, modul propriu de sesi­zare a fenomenului descris.

Anatol Moraru este suficient de atent la economia expresiei artistice. În acest sens, determinativele şi comparaţiile surprinzătoare imprimă textului plasticitate şi sobrietate: "Voldemar… întruchipa destinul trestiei bătute de vîntul deltei" (p. 33), "Petrică, profund indignat, aidoma unui mandarin chinez ce a intrat într-o pagodă cu climatizorul defectat"(p. 36), "…un rotocol de fum propulsat artistic cum o poate face (patriarhal) doar un hogeag de la ţară într-o iarnă cu temperaturi scăzute" (p. 54), "Moş Aristide contempla delicat prin geamul plîns melancolia frunzelor seduse de luturile ogrăzii"(p. 39), "un dans proteic asamblat din procedee şi figuri la modă, mixate cu cele intrate în tradiţie"(p. 51) etc., etc. Metafora ludică devine un indiciu al rafinamentului stilistic: "…landşaftul defila în viteză pe retinele pasagerilor", "Expediţia studenţească înainta vesel pe portativele cîntecului de voie bună" (p. 25), "Răcoarea dimineţii făcea ravagii în siluetele vorniceilor"(p. 32).

În Nou tratat de igienă livrescul este convertit în parodic. Sunt frecvente citatele din scriitorii clasici, moderni şi postmoderni, pe care prozatorul le asamblează perfect în textura prozelor sale. Profesorul de literatură Anatol Moraru anunţă o manieră inedită de recitire a modelelor, la care apelează brusc din aceleaşi considerente de economie a rostirii. De cele mai multe ori, citatul este intenţionat rescris denaturat, în scopul nuanţării comicului de limbaj: "Cum să nu-i dai dreptate bătrînului Schopenhauer? s-a întrebat în gînd profesorul Ion Duca, de unde, domnule, fericire? Totu-i praf… de spălat… Lumea-i ca şi dînşii" (p. 17), "A urmat apoi filmul "Seara pe şosea": veneau turmele, năşteau stelele, îndrăgostiţii se ghiloseau pentru rendez-vous, deşi harnicii pionieri predaseră deja la farmacie florile uscate de salcîm" (p. 27). Dialogul cu antecesorii (C. Negruzzi, M. Eminescu, I. Creangă, M. Preda, I. Druţă, Gr. Chiper, C. Cheianu) nu este maliţios, dar justifică spiritul ludic al scrierilor din acest volum. Mai adăugăm aici şi cîteva titluri, formulate în stilul unor înaintaşi celebri: Fiziologie, Despre fatalitate sau Amurgul carierei, Craii de modă nouă.