Foarte UN Cristian (prima cronica)

UN Cristian este Cristian Cosma sau mai degrabă Cristian Cosma este UN Cristian, un nume despre care am mai auzit şi despre care, vă asigur, vom mai auzi. Ultima faptă a lui Cristi este o editură, underground, se înţelege, care se numeşte "Ridicat de Ia Însuşi", o editură ce publică scriitori foarte tineri care încă n-au debutat în volum. Dar nu despre ei vreau să povestesc, ci despre debutul, ca scriitor, al lui UN Cristian, debut care, ca şi celelalte acţiuni ale sale, nu poate să nu atragă atenţia. Dacă e să fac o comparaţie, Cristi e ca şi urşii din cartierul braşovean Răcădău, urşi care, deşi ies în oraş pentru un lucru normal, să mănînce, atrag totdeauna un public, dacă nu tocmai numeros, cel puţin destul de select. Deşi Cristi face lucruri normale pentru orice cultură, unicitatea şi, de aici, originalitatea lor m-a făcut să-l compar cu urşii pe care i-am fotografiat nu o dată (o dată m-au arătat la televizor cum îi fotografiam). Cartea lui UN Cristian se numeşte "Eva Negru (prima monografie)" şi merită orice premiu de experiment, în orice spaţiu, loc, timp, dar şi de critică-eseu, fiind cea mai interesantă monografie pe care am citit-o vreodată, o carte pe care poate s-o citească oricine, chiar dacă nu ştie limba română şi n-a auzit niciodată de cuvîntul "literatură", ce să mai vorbim de protagonist, Eva Negru. Eva Negru este una dintre tinerele debutate de UN Cristian la editura sa, însă un debut foarte important pentru dramaturgia română, aflată pe moment într-o amorţeală dubioasă. În scurt timp UN Cristian a scos trei piese excelente de Eva Negru, "Vecinul de deasupra", "Pianul" şi "Tabula rasa sau delir reciclat în doi" şi "a scris" o monografie despre! Cartea este o realizare extraordinară, eveniment editorial şi cum vreţi voi, reprezentînd şi împlinirea unei idei extraordinare: un debut (critic!) despre o debutantă!, debutată de El Însuşi!, un debut comandat de către editor şi "onorat" de către scriitor, care, editorul şi scriitorul, e (sînt?) una şi aceeaşi persoană. Acţiune care trebuie să dea de gîndit şi scriitorilor şi editorilor şi, nu în ultimul rînd, cititorilor, ca şi criticilor, de altfel, căci interiorul volumului e godotic, adică alb, şi aici am putea face multă (şi subtilă) filosofie, UN Cristian lăsînd şi de această dată foarte multă libertate de acţiune, foarte mult loc de discuţii. Mai bine, cu menţiunea că aceasta nu este "o cronică plătită", vă dau şi coperta a patra şi vă las vouă înşivă plăcerea aprecierii şi, s-ar putea altfel?, judecării lui UN Cristian: "După ştiinţa mea (insuficientă), o asemenea carte nu s-a făcut. Încercări, ar fi absurd să nu se fi înregistrat...dar, dintr-un oarecare (şi aberant) punct de vedere, acest volum reprezintă ceva inedit, din simplul considerent că monografia consemnează un debut "comandat" de către editor şi onorat la timp de autor, editorele în persoană. Rară punctualitate şi fatalitate în fix anu’ Caragiale. La început - recunosc - mi-a fost teamă. Teribil de teamă, bănuind că autorul a căzut iremediabil în ridicol, în boala creaţiei care-i cuprinde pe editorii de poezie (spre exemplu), deveniţi peste noapte poeţi şi semnînd - molipsitor dezastru - cărămizi de poeme... Cînd mi-a cerut o cronică (de ce mie?) favorabilă (de ce nu?) acestei cărţi de intrare oficială, fie şi underground, în literatură, am tremurat la gîndul că premiul de debut şi experiment şi includerea într-o tabără scriitoricească oarecare nu-l vor salva - cu zeci de cronici plătite cu tot - de ridicol. Văzînd manuscrisul, temerile s-au spulberat. Pagină cu pagină, capitol după capitol, de la dedicaţie şi motto (cred că era mai sugestiv să rămînă netradus) pînă la antologia inclusă, cronica ediţiilor, catalogul afişelor şi cuprins, cartea are suflu şi nerv. Trăieşte, cu alte cuvinte! Şi va trăi prin turnee şi lecturi plătite în cenacluri... Dacă la început am fost tentat să-i recomand să scrie despre propria-i viaţă, pentru a nu le mai da altora posibilitatea să-l transfere într-un personaj secundar, pe parcurs am înţeles, răsfoind numărul variabil de pagini (aflu că există şi vor exista exemplare incomplete) ca într-o astfel de "formulă" întrebarea: Cine este Eva Negru? (întrebare care persistă şi după ce ai citit, recitit, recenzat şi recomandat prima monografie a scriitoarei) capătă mai multă... hai să-i spunem interogaţie. Pentru că - nu-i aşa? - puteţi crede orice, o puteţi lua ca pe o provocare (şi pentru cei care - premiind cartea - vor recunoaşte un nou...membru), ca un act gratuit (monografia e gratuită), puţin teribilist, dar, în orice caz, acid. Farmecul deosebit e că această cărţulie interactivă o puteţi scrie, rescrie, multiplica. Chiar semna, sînt sigur că autorul nu lucrează cu copyright. Îi puteţi face orice - cărţii şi autorului ei. Cu un singur amendament...nu puteţi crede că e o greşeală de "tipar", că e un accident sau cam aşa ceva. E pur şi simplu un experiment. Despre părţile lui ratate (obiecţiile mele ţin de numărul mult prea mare de note de subsol şi o bibliografie de negăsit în locurile specializate - de unde obligaţia autorului de a le face disponibile viitorilor cercetători) n-am să insist, sînt sigur că problemele difuzării le vor şterge definitiv. Salut cu încredere debutul lui UN Cristian cu această monografie despre Eva Negru şi vă sfătuiesc să vedeţi în atitudinea "libertăţii de acţiune" însăşi acţiunea libertăţii... În definitiv, din nelămurirea pe care o am - e cumva primul volum sau singurul?- nu putem deduce decît că literatura, prin spectacolul ei, e o miză insuficientă. Ecranizarea (anunţată) a acestei monografii ne va da - sînt sigur - dreptate şi un răspuns satisfăcător. După cum satisfăcător - garantez - e răspunsul pe care-l va avea autorul - de azi înainte - la teribilele întrebări "ai citit?", "mi-ai/aţi citit" cartea?

Eva Negru (n.1981) este studentă a Facultăţii de Litere (Bucureşti). Scrie piese experimentale, de-o zi, personale, mofturi scenice, etc., şi citeşte după un "program individual" conceput şi pentru acoperirea lipsei banilor necesari vizionării spectacolelor de teatru (instituţii comerciale care peste cîţiva ani vor face avere după textele ei). Debut cu "Vecinul de deasupra" (un altfel de Godot, actualizat şi mai puţin plictisitor). Pînă astăzi (4 p.m) a "publicat" underground "Pianul" şi "Tabula rasa sau delir reciclat în doi". Zece piese în curs de desfăşurare plus multe examene inutile, dar obligatorii.

UN Cristian(1977-?) este Cristian Cosma, responsabil de pagină.

Iată. Acum, nu ne rămîne decît să vedem ce ne mai pregăteşte acest muşchetar al acestor vremuri post-post, un tînăr care, prin acţiunile sale, ne ridică pofta de viaţă. Nu vom pierde multă vreme în aşteptare.

P.S. (v-am spus io): nu terminasem bine de scris cronica la monografia abia apărută a lui UN Cristian şi am auzit că a şi apărut ediţia a doua a cărţii, şi ultima, după cum spune autorul, ediţie revăzută şi cu alt text. Acum, fireşte că vreau s-o văd şi eu, căci, chiar înainte de-a o citi, putem observa alt gest "avangardist" al lui Cristi, care parcă ne spune că orice nouă ediţie a unei cărţi este de fapt altă carte, aşa cum orice re-lectură este o altă lectură, fiind, din (atît de) diverse motive, o altfel de lectură.