Câmpia Borges

După ce a obţinut în 1992 Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul de versuri Personaj în grădina uitată, Vasile Gârneţ a abandonat poezia în favoarea publicisticii şi a editat, începând cu 1994, revista "Contrafort". Volumul Câmpia Borges, apărut în acest an la Editura Vinea din Bucureşti, continuă demersul estetic al poetului conturat în primele sale cărţi de poezie, cărţi care au fost bine primite de critica literară. Reproducem câteva fragmente din comentariile pe care le-a avut poezia lui Vasile Gârneţ până acum.

Laurenţiu Ulici ("Un basarabean la zi", în România liberă, nr. 947 din 15 mai 1993):

"Ceea ce frapează în versurile basarabeanului Vasile Gârneţ din volumul "Personaj în grădina uitată" este, pe lângă impecabila limbă română în care sunt scrise, deplina sincronizare a gândirii lirice şi a limbajului poetic cu modul poetic predominant în poezia română la nivelul promoţiei optzeci. Poetul face figură de "bucureştean" întru totul - de la lexic şi gramatică la mentalitate şi tehnică a discursului liric, de parcă ar fi trecut, succesiv, şi pe la Cenaclul de Luni şi pe la cenaclul Universitas, conturându-şi personalitatea în zona de interferenţă a nouăzeciştilor cu optzeciştii... Trebuie să recunosc că după lectura textelor din cei doi "clasici" basarabeni post-vlahuţieni (Grigore Vieru şi Leonida Lari) lectura poeziilor postmoderne ale lui Vasile Gârneţ e dătătoare de speranţă pentru o cât mai grabnică adecvare a timpului poetic de dincolo de Prut la cel de dincoace, fără de care, între altele, aşa-zisa integrare culturală (un fel de balsam consolator al dorului reîntregirii) rămâne o vorbă în vânt. Colocvialitatea, ironia, aluzia inteligentă la cotidian - "mărci" optzeciste - şi narativitatea neo-lirică, dezinvoltura reasamblării tipurilor istorice de discurs poetic, scepticismul irascibil - "semne" nouăzeciste - fraternizează de-a lungul aceluiaşi text, fără nimic ostentativ, fără nimic artificial, într-o goană comună şi armonioasă după semnificaţii, adesea revelate metaforic... Incontestabil, foarte talentatul Vasile Gârneţ e un poet - iertată fie-mi expresia - competitiv, un basarabean la zi (nu singurul, fireşte) în poezia română de astăzi."

Alex. Ştefănescu ("Valoarea fragmen­tului", în România literară, nr.34/1990):

"Un poet din Moldo­va de peste Prut, Vasile Gârneţ, ne pro­pune o carte de poezie care pare gândită şi scrisă în România. ... Poezia lui Vasile Gârneţ se dove­deşte perfect compa­tibilă cu poezia din România, ceea ce este o laudă, întrucât poezia din România - spre deosebire de situaţia economică - este foarte bună. Intitulat "Peisaje bolnave" volumul tipărit la Chişinău impune respect prin siguranţa şi eleganţa cu care este folosită limba română, prin originalitatea construcţiei poemelor şi ineditul - uneori stranietatea - imaginilor, prin densitatea intelectuală a textului...".

Aurel Pantea ("Reveria metodică", în Vatra, nr. 279, iunie 1994):

"Toată cartea lui Vasile Gârneţ ("Personaj în grădina uitată") e produsul unei reverii cu metodă - reverie şi metodă puse sub un înalt semn proustian... Excelent construită, cartea lui Vasile Gârneţ oferă încă un chip al generaţiei ’80. Individualizat printr-un maxim coeficient de inteligenţă însoţitoare a intuiţiei, deschis experimentului, dar calm şi echilibrat, sceptic şi de o fericire temperată în propriul său discurs, Vasile Gârneţ e o personalitate poetică distinctă a literaturii române contemporane...".

Traian T. Coşovei ("Când au vrut să mă înveţe să compromit cuvintele", în Contemporanul, nr.19/1993):

"Ceea ce mă surprinde la acest poet este siguranţa cu care se mişcă printre modelele culturale fără a fi câtuşi de puţin livresc ori artificial. Îmi place această poezie de o virilitate stăpânită ce îşi trădează autenticitatea prin excelentul decupaj al imaginilor... Cum spuneam, există în versurile lui Vasile Gârneţ o acută conştiinţă a precedentului cultural: dar el nu literaturizează, doar îşi vopseşte faţa sentimentală în culorile unei cruzimi austere. Severitatea lui e o formă de detaşare mai puţin ironică şi mai puţin înverşunată textual. Vasile Gârneţ are răbdarea de a construi un text care să sugereze, chiar dacă realitatea (socială, culturală...) îi răsuflă în ceafă, ameninţătoare...

Vasile Gârneţ mi se pare un poet remarcabil, subtil şi rafinat. Mai mult, el este foarte sincronizat cu poezia generaţiei ‘80, astfel încât, când de o parte şi de alta a Prutului nu vor mai exista literaturi "paralele", numele său - am încredinţarea - va figura în orice antologie a poeziei tinere. Versurile de până acum îi conferă o deplină îndreptăţire."

Al. Cistelecan ("Antologia pe aţă", în Vatra nr.3/1996):

"Cel mai receptiv elev al optzecizmului bucureştean e Vasile Gârneţ, în ale cărui poeme sînt lesne identificabile semnalmentele standard ale poeziei ce dizolvă linia dintre text şi real. Autospeculare cu măsură şi ironice cu tandreţe, poemele sale recuperează biografia imediată şi contingenţa derizorie, organizând notaţiile într-o confesiune spornică şi distilînd o melancolie monotonă, stoarsă parcă din Mircea Ivănescu (cu aceeaşi ispită a livrescului, doar că mai domoală)... Lirismul se acumulează interstiţial printre aceste notaţii terne, adiind întotdeauna dinspre melancolia existenţială...".