|
Este o idee banală aceea că presa basarabeană are destule cusururi. Ziariştii noştri au multe încă de învăţat. Nu mi se pare justificat optimismul debordant al editorialistului de la Timpul Constantin Tănase, care spunea, într-un recent interviu, că "cel puţin zece ziarişti de la Chişinău ar fi foarte competitivi în presa de la Bucureşti". Eu unul mă îndoiesc de acest lucru. Pentru a face faţă concurenţei la Bucureşti trebuie cel puţin să însuşeşti bine limba română. Or, marea majoritate a liderilor de opinie, a comentatorilor politici basarabeni au încă probleme cu gramatica şi stilistica. Îmi amintesc bunăoară cum acelaşi Constantin Tănase, doctor în filologie, a folosit odată cuvântul prestanţă în locul cuvântului prestaţie. Este regretabilă şi obstinaţia cu care comit greşeli unii (foşti) scriitori pentru care publicistica a devenit a doua meserie. E suficient să-i pomenim aici pe Nicolae Dabija, Viorel Mihail, Val Butnaru şi Vsevolod Ciornei. Acesta din urmă preferă frazele lungi, interminabile, în interiorul cărora propoziţiile nu întotdeauna se leagă bine. Recunosc că vorbesc despre lacunele altora marcat de conştiinţa propriilor neajunsuri, cu care încerc să lupt. Nu dau note, prin urmare, ci semnalez un fenomen. Concluzia este că în spaţiul dintre Nistru şi Prut orice ziarist are probleme lingvistice. Există şi publicaţii, bunăoară ziarul primăriei Capitala, ce propagă un limbaj pocit, înfiorător. Despre analfabetismul celor de la Comunistul şi Moldova Suverană nici nu are rost să discutăm. Aceştia scriu într-o limbă "moldovenească", care nu are nici în clin nici în mânecă cu limba română. Cel mai atent, îngrijit, este, în opinia mea, publicistul Petru Bogatu de la Ţara.
Mă îngrijorează şi agresivitatea multor jurnalişti autohtoni. Nu de puţine ori polemicile dintre ziarişti seamănă cu gâlcevile de mahala. Se folosesc şi injuriile. Agresivitatea în ziaristica interriverană este bineînţeles alimentată de lupta crâncenă dintre partidele politice (presa scrisă este încă la cheremul unor partide sau grupuri ale căror interese diferă), dar şi de incultură. Unii numai prin agresivitate îşi pot reprima complexul de inferioritate care îi macină. Regretabil este că şi unele doamne, care au îmbrăţişat meseria de jurnalist, nu-şi pot stăpâni furia. O publicistă foarte îndrăzneaţă, de pildă, este Vitalia Pavlicenco. Ea se vrea un justiţiar, dar, din păcate, izbucnirile ei violente nu întotdeauna sunt justificate. Îmi amintesc şi de nişte articole ale tinerei şi incisivei Liliana Popuşoi de la Flux, pline de greşeli gramaticale, în care Uniunea Scriitorilor din Moldova era făcută cu ou şi cu oţet. Nu e ridicol oare că o ziaristă neştiutoare de carte batjocoreşte scriitorii? Părerea mea este că un jurnalist bun, un profesionist ştie să-şi camufleze frustrările. Agresivitatea nu e bună nici în cazul în care se spun nişte adevăruri. Ziaristul trebuie să informeze calm şi cât mai obiectiv cititorul şi să-l lase pe acesta să decidă. În orice caz, un om de presă se cuvine să-şi susţină cu argumente "adevărurile", nu să i le bage pe gât cititorului cu tot dinadinsul. Într-o societate în tranziţie, cum este cea basarabeană, în care proliferează violenţa de orice fel, cititorii, atâţia câţi au mai rămas, trebuie informaţi, nu trataţi cu agresivitate. Din nefericire, noi suntem de foarte multe ori dezinformaţi sau manipulaţi de umorile autorilor pe care-i citim în presă.
Societatea basarabeană este în mare măsură un univers al simulacrului, în care irealitatea este efectul mistificării, pe de o parte, şi al lipsei de informaţie, pe de altă parte (mass-media subordonată partidelor trece cu vederea informaţia care nu-i convine; marea majoritate a oamenilor de la sate nu citeşte ziare şi are la dispoziţie un număr limitat de posturi de radio şi televiziune). La mistificare recurg, din păcate, şi ziarele aşa-ziselor partide de dreapta. Un exemplu. În numărul din 25 septembrie curent al Fluxului citesc următoarea informaţie: "Martor la crimă. În timp ce se îndopa la masa festivă de la "Tracom", Stepaniuc a privit cum "tractorul viitorului" i-a strivit capul unui muncitor". Aşadar, Fluxul scrie despre o festivitate organizată la Uzina de tractoare, la care a fost invitat şi liderul fracţiunii parlamentare a comuniştilor Victor Stepaniuc şi la care… a murit un muncitor. De ce consider că avem de-a face cu o mistificare? În primul rând, nu este vorba de o crimă, ci de un accident, fapt confirmat de mai toate ziarele care au reflectat evenimentul. Un muncitor beat a strivit cu tractorul un alt muncitor, n-a făcut-o însă cu premeditare. În al doilea rând, nu se ştie exact dacă Stepaniuc a fost martorul acestei tragedii, dacă el se "îndopa" şi privea impasibil cum moare un reprezentant al proletariatului. Spunând că Stepaniuc a fost "martor la crimă" (mai reuşită d.p.d.v. stilistic ar fi fost sintagma "martorul crimei"), Fluxul proiectează subtil o parte din vină şi asupra deputatului comunist, de parcă acesta ar fi un complice al tractoristului beat. În realitate, acest accident nu are nici o legătură cu Stepaniuc, el ar fi avut loc sau n-ar fi avut loc şi în cazul în care Stepaniuc nu venea la festivitate. Nu sunt fanul comuniştilor şi nici admirator al lui Stepaniuc, dar consider că nu e bine să facem exces de zel şi să-i criticăm pe aceştia pentru nişte vinovăţii inventate. Ce credibilitate are o publicaţie care amestecă ficţiunea cu realitatea? Există suficiente motive reale pentru care pot fi şi trebuie criticaţi comuniştii, de pildă, sistarea transmisiei în Basarabia a postului de televiziune România 1.
Presa scrisă de limba română din RM are încă multe handicapuri de depăşit. Nu este cazul să le enumăr aici pe toate. Nu m-am referit la problemele legate de finanţare şi publicitate, care mă depăşesc. Am vorbit despre nişte lucruri care mă supără pe mine ca cititor. Să însemne aceasta că starea presei basarabene este deplorabilă? Eu aş zice că mai sunt multe de făcut, chiar dacă presa noastră a înregistrat progrese în ultimii ani, Ţara, Democraţia, Timpul, Jurnal de Chişinău dând dovadă de mai mult profesionalism.
|