Lecturile infidele ale lui vasgar

Revista Observator cultural din Bucureşti s-a impus în conştiinţa publicului şi prin excelenta sa echipă de critici literari tineri - majoritatea au o vârstă până în treizeci de ani -, adevăraţi profesionişti ai scrisului, exigenţi, curajoşi şi nonconformişti, unii dintre ei devenind deja autorităţi în peisajul literar românesc. În nr. 114/2002 al revistei, Paul Cernat, poate cel mai valoros critic al generaţiei sale, scrie un comentariu la studiul în trei volume despre jurnal al lui Eugen Simion, apărut în 2001 la Editura Univers Enciclopedic din Bucureşti. În debutul comentariului citim un portret complex, nuanţat al criticului-academician. Reproducem fragmentul de text, pentru că el arată cum apreciază tinerii evoluţiile publice, după 1989, ale numelor cu autoritate în literatura română şi, mai ales, ce grilă de lectură aplică criticii tineri pentru opera confraţilor mai în vârstă: "Spre deosebire de alţi critici ai generaţiei sale, Eugen Simion a jucat totul, după 1989, pe cartea politicii literaturii şi a instituţiei scriitorului de stat, adoptând strategia unui "apolitism" dubios, pus în slujba politicii "schimbării în continuitate". Spirit canonic, a continuat să scrie cu precădere despre valorile de patrimoniu curricular, luând apărarea celor supuse contestării şi revizuirii etice... Un lovinescianism prudent, amendat printr‑o politică didactic-"identitară", l-a făcut ca, pe lângă academizarea congenerilor (mai ales a celor cu opţiuni ideologice afine), să se sincronizeze oportun cu principalele trenduri ale recuperărilor postcomuniste, urmând, fireşte, traseele "de creastă" ale valorilor omologate... În acest sens, el rămâne un adept consecvent al întoarcerii literaturii către "umanul" existenţial şi al "întoarcerii autorului" în text".(...) 

Victoria Luţă, un alt nume de urmărit din echipa tinerilor critici, scrie la rândul ei despre cartea Tiei Şerbănescu, "Femeia din fotografie", apărută la Editura Compania (remarc în această paranteză că editura condusă de Petru Romoşan şi Adina Kenereş a lansat în ultimul timp câteva cărţi valoroase, de succes). Iată o frază care demonstrează valoarea scrisului Victoriei Luţă:"Femeia din fotografie se dovedeşte a fi o carte în care paradoxul - derivat firesc al absurdului dejucat prin scris - funcţionează la toate nivelurile: este literatură făcută din imposibilitatea declarată de a mai crede în literatură; produs al unei crize şi al unei epoci de criză, este o carte în care tocmai viaţa şi scrisul descriu cea mai pasională relaţie, una permanent pusă în cauză, şi compun, prin necontenitele lor tensiuni şi intrigi, un veritabil compendiu al stupefiantei diversităţi de motive din care se poate scrie; fără a fi roman, se citeşte însă cu freamătul de participare cuvenit oricărui roman bun şi, în plus, cu acea intensitate agravată de senzaţia indiscreţiei uşor ilicite pe care o comiţi scrutând o viaţa de om printr-un jurnal; dar - cel mai tulburător paradox, pentru că atinge o fibră extrem de intimă şi relevă o nesmintită "eleganţă interioară" (p. 42) - fără a fi nici un jurnal propriu-zis, este însă o fidelă "dare de seamă" despre cenuşiul dezolant al comunismului, despre grotesca şi plenara sa rigor mortis."

Apostrof-ul clujean, nr.4/2002, publică răspunsurile mai multor scriitori la o anchetă despre actualitatea lui Caragiale, autor - cum se formulează provocator în una din întrebări - repudiat, de care mediul cultural românesc îşi aminteşte mai degrabă cu neplăcere, în timp ce Eminescu are statut de mit naţional. Aproape toţi respondenţii neagă valabilitatea acestei afirmaţii. Caragiale e şi el un mit, dar unul de "semn opus". Dumitru Chioaru: "Eminescu şi Caragiale sunt polii spiritualităţii româneşti, adică idealul intangibil şi realul degradat până la absurd. Da, aşa e, visăm la Eminescu şi trăim în Caragiale. Eminescu are, în ochii românilor, imaginea unui martir al credinţei noastre într-un destin care transcende istoria. În schimb, Caragiale reprezintă Demiurgul cel rău, repudiat pentru că se substituie cotidian Creatorului eminescian, făcând lumea românească în negativ, ca o batjocură a Creaţiei...". La finalul unui excelent răspuns, în care demonstrează că I.L. Caragiale este actual şi foarte cultivat, fiind prezent pe toate buzele - "citat sau parafrazat, folosit ca motto sau imitat, pastişat sau înţepat, lăudat sau sacrificat, invocat ca însuşi Ţepeş...", Mariana Codruţ se întreabă: "De ce totuşi îl mitizăm noi, românii, pe Eminescu, şi nu pe Caragiale? Cine ştie, poate din nostalgia unei consistenţe umane pe care, dacă am avut-o, am pierdut‑o de mult. Sau poate pentru că, după ce ne scăldăm zilnic într-o realitate Caragiale grotescă şi sordidă, simţim nevoia de puţină... metafizică, puţină suprarealitate Eminescu". Alte opinii despre Caragiale mai formulează: Gabriela Adameşteanu, Dumitru Cerna, Elisabeta Pop, Gheorghe Schwartz, Liviu Ioan Stoiciu, Maria Vodă Căpuşan.

Ruxandra Cesereanu publică un nou capitol, "Românii contra Anei Blandiana. Insulte şi scrisori de ameninţare", din studiul său amplu despre violenţele de limbaj de după 1989. Poeta de la Cluj clasifică riguros mesajele de ameninţare primite de Ana Blandiana de la populaţie în intervalul 1990-1995, dezvăluindu-ne apetitul românilor "de bine" pentru expresivitatea neagră, dorinţa de a macula şi strivi. Sunt înregistrate şi comentate "scrisori de mustrare, admonestare şi sancţionare", "scrisori de renegare, blestem şi dispreţ", "scrisori de spurcare în registru libidinos şi excremenţial", "scrisori de ameninţare cu agresiunea fizică"... Încă un exemplu care amendează într-un fel luminoasa imagine pe care o avem despre noi ca popor: bun, blând, milos, profund credincios...

Într-un editorial intitulat "Critică literară şi denunţ" din România literară, nr. 12/2002, Nicolae Manolescu se referă la un caz mai puţin obişnuit întâmplat în literatura română contemporană: un autor se autodenunţă ca informator (doar informator?!) al fostei securităţi ceauşiste. Cităm un fragment care ne introduce în temă: "Dl Marian Popa are, s-ar zice, vocaţia denunţului. Critic literar intermitent, laborios şi confuz, d-sa reuşeşte în timpul din urmă să atragă atenţia prin două scandaluri care ilustrează vocaţia cu pricina. Primul este un autodenunţ. Din cinism sau din prostie, dl Popa publică în recenta sa Istorie a literaturii române de azi pe mâine pagini pe care le găsim în Cartea Albă a Securităţii sub forma unor note informative. Dl Dan C. Mihăilescu a pus pe două coloane în L.A.I. (Litere, arte, idei - suplimentul  literar al Cotidianului) comentariile critice din Istorie semnate Marian Popa şi denunţurile din Cartea Albă, semnate Micu. Lucrurile nu se opresc aici. Într-o anchetă a Convorbirilor literare din februarie, dl Popa îl denunţă pe Caragiale. În stilul lui Caion şi cu argumentele lui Davi­descu, dl Popa murdă­reşte comemorarea marelui scriitor în cea mai pură manieră naţional-comunistă pe care Securitatea anilor '70-80 o practica fără scrupule..." .

Tot despre scanda­loasa Istorie... în două volume a lui Marian Popa, apărută în 2001 la Editura Fundaţiei Luceafărul, Bucureşti, a scris şi Mircea Iorgu­lescu în comen­tariul său literar din revista 22 (nr.52/2001 şi nr.1/2002).  Criticul de la Paris a relevat şi el inspiraţia securistică a opului lui Marian Popa. Nu ştim, probabil că au apărut şi alte comentarii la Istoria literaturii române de azi pe mâine... Puţină presa culturală românească ajunge în Basarabia. Nici lucrarea lui Marian Popa n-a ajuns la Chişinău, mai mult chiar, n-am văzut în presa locală nici o notiţă care să consemneze apariţia ei. Cu toate acestea, Istoria... a fost distinsă cu un premiu special pe anul 2001, acordat de Consiliul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Nu e prima dată când se premiază o lucrare pe care n-a văzut-o nimeni, precum nu e o noutate nici faptul că, virgulă, Consiliul Uniunii Scriitorilor de la Chişinău "apreciază" cărţi contestate la Bucureşti. Ceea ce aduce nou "întâmplarea" de acum este că cineva s-a regăsit în spiritul securistic şi antisemit al Istoriei... lui Marian Popa. Acestea să fie valorile în care crede Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova?...

Revista Calende, editată la Piteşti de o echipă condusă de poetul şi editorul Călin Vlasie, apare în condiţii grafice excelente, are o paginaţie aerisită şi un corp de literă potrivit unei lecturi comode, "atribute" ce o evidenţiază în categoria revistelor rom`neşti cu format de carte. În nr.2/2002, citim un editorial al lui Călin Vlasie despre apropiatul centenar Vladimir Streinu, strălucit intelectual şi om de cultură, fondatorul şi directorul Calende-lor interbelice; patru poeme, evident bune, de Angela Marinescu; interviuri cu profesorul, "omul de carte" Petru Mihai Gorcea şi prozatorul Răzvan Petrescu, acesta din urmă şi un cinefil împătimit, am putea spune chiar profesionist, pentru că intenţionează să editeze un Jurnal de cinefil. Interviul cu Răzvan Petrescu, realizat de Ştefan Ion Ghilimescu, se citeşte ca o proză extrem de captivantă, foarte bine scrisă, pe care nu o poţi lăsa din mână. Iată o profesiune de credinţă a acestui foarte înzestrat scriitor privind proza scurtă: "Îmi este extrem de greu să scriu o povestire, şi în nici un caz nu o scot din orice. Ştefan Bănulescu îmi spunea cândva cât de infernal este să scrii proză scurtă, trebuie să ai pentru fiecare text câte o idee distinctă. Ceea ce nu este cazul romanului. Poate de aceea nu m-am hotărât încă să atac genul: îţi trebuie prea puţine idei şi, pentru compensaţie, o capacitate, o formulă interioară de avalanşă. Îmi plac lucrurile esenţiale, care nu pot fi tratate decât scurt. Esenţa n-are nevoie de arabescuri în două volume. Prefer munca unui artizan, a unui ceasornicar, a unui bijutier, celei prestate de-un constructor de baraje. Pentru că n-am forţa unui romancier, zic şi eu că prefer individul, nu masa. Masele mă indispun, îmi creează sentimentul de insignifianţă, de ulcer. Iar un ceasornicar are mai multe iluzii decât un mareşal. Cât despre faptul că nu sunt productiv, mărturisesc că sufăr imens din pricina asta. Ştiu, nu contează cantitatea, dar... totuşi.(...) Trecerea fără cărţi a timpului doare ca un dinte stricat".