Despre 'concurenţă' la o bere

Eram, cu un prieten şi cu fratele meu, la o bere în restaurantul "Turkmen" de pe Calea Bucureşti din Braşov, mai sus de Centrul Civic şi mai jos de McDonald's, cînd au năvălit în local nişte fete mişto frumos - în roşu - îmbrăcate, de la o bine cunoscută firmă de ţigări, care făcea vînzare şi totodată reclamă. Dintre noi trei unicul fumător e fratele, care avea pe masă o cutie de ţigări, de la altă firmă. Domnişoarele îşi prezentau marfa, mă şi pregătisem să-i cumpăr fratelui un pachet de ţigări de-ale lor, dar reprezentantele firmei despre care vorbeam aşa şi n-au mai trecut pe la masa noastră, aşa cum au ocolit şi alte mese, la care, după cum am observat mai tîrziu, se fumau altfel de ţigări decît de-ale lor.

Din păcate, aceeaşi situaţie e, de obicei, şi-n celelalte domenii, de la aurolaci la editori şi scriitori:  cu toţii "se concurează" şi cred că vecinul i-a luat tocmai locul lui, de muncă, de odihnă, din autobuz, din casă, din stradă. Degeaba îi povesteşti unui şagunist (de la "Şaguna" - liceu din Braşov) că mai există licee bune în ţara asta, degeaba îi zici unui proefemist că se pot asculta emisiuni bune şi la alte posturi de radio şi televiziune decît Pro FM sau unui rapidist că şi "Dinamo", "Steaua", "FC Braşov", "AC Milan" sau "Dinamo Kiev" sînt echipe de fotbal. Un editor, redactor, tehnoredactor, corector, secretar(ă) de la "Cartea Românească" niciodată n-o să recunoască faptul că anul acesta s-au editat cărţi bune şi la altă editură, să zicem "Paralela 45", o altã editurã pentru editorii de la alte edituri nu e ... o altă editură, ci e - obligatoriu - editura concurentă! Şi din această "luptă" nu creşte calitatea şi nici măcar, vai, cantitatea, ce să mai vorbim de colaborare / colaborări. Sîntem încă în epoca lui "cine nu e cu noi e împotriva noastră", iar fetele în roşu erau reprezentantele unei firme "capitaliste", care, fetele, dar poate şi firma, au multe de învăţat de la ţăranii din piaţă. În acest sens ţăranii din pieţe sînt cel mai bun exemplu de civilizaţie. El îşi creşte (numai el ştie cu cîte sacrificii şi cu cîtă muncă) marfa, o aduce la piaţă şi o vinde, iar pe banii aceştia cumpără seminţe şi îngrăşăminte pentru marfa pe care o va creşte în anul viitor, aceasta fiind "pîinea" cu care îşi hrăneşte familia, de aceea aceşti oameni se poartă aşa cum se poartă cu clienţii şi nu te întreabă niciodată, pentru a-ţi vinde două kilograme de cartofi, de struguri sau de varză dacă  eşti dinamovist, de la Editura "Univers", creştin-ortodox sau de la el de pe uliţă.

(Apropo, beam bere fabricatã în România, ºi chiar aici, la Braºov, nu spunem de care, sã nu se supere concurenþa...)        

Cînd se rup figurile-n figuri

(despre Muzeul "Figuri de Ceară" din Sankt Petersburg)

În ultimele zile ale lui 2001 şi primele două săptămîni ale lui 2002 la Muzeul de Artă din Braşov a fost cu adevărat sărbătoare: premieră în România, şi nu premieră pur şi simplu, ci o expoziţie a muzeului "Figuri de ceară" din Sankt Petersburg. Cînd am intrat, prietena mea a vrut să zică "Bună ziua", atît de reale par "personajele", dintre care îmi amintesc de  Fiodor Mihailovici Dostoievski, Alexandr Sergheevici Puşkin, Ilia Efimovici Repin, Anton Pavlovici Cehov, Dantes, Napoleon, Grigori Efimovici Rasputin cu prinţul Alexei în braţe, Marilyn Monroe, Leonardo diCaprio, Marlene Dietrich, Charlie Chaplin, Elvis Presley, Ivan cel Groaznic, care-şi ţine în braţe fiul ucis, Moise, Salomeea, Bill Clinton şi, se înţelege, Monica Lewinski... Figurile sînt atît de pă bune, începînd cu asemănarea izbitoare cu "originalul", atîta cît poate fi acesta cunoscut de noi, din fotografii, filme documentare, artistice, cărţi etc., pînă la detaliile cele mai fine, cum ar fi vinişoarele de pe faţă, ochii, dantura, mîinile, figurile fiind lucrate ca şi actorii de cinema: fardate, desenate, protezate, perucate (cu păr adevărat, folosindu-se cam 40 000 de fire de păr pentru un singur exponat), încît surpriza expoziţiei - căci artiştii au avut grijă şi de asta - îşi face neapărat efectul. Trecînd printre atîtea personalităţi celebre, care îţi fură nu numai ochii, dar şi imaginaţia, la un moment dat dai de o fată, cît se poate de obişnuită,  adormită cu un ziar de sport în mînă - "Ilie Balaci face minuni..."...  Nu ştiam ce să cred, e atît de veridică încît am chemat-o pe prietena mea s-o întreb ce crede ea, e vie sau e o altă figură, fiind convins că nu poate fi de ceară, dar parcă totuşi ezitam; ea  susţinea, în şoaptă, că "trebuie să fie de ceară", eu am zis să pună mîna pe ea dacă crede că nu e vie şi aici a apărut rusoaica, foarte amabilă, care ne-a povestit că a avut o mulţime de întîmplări legate de ea, dar şi de alte "surprize" pregătite special pentru spectatori, asta dînd expoziţiilor muzeului "Figuri de ceară " un aer teatral. La expoziþia din Kiev, cînd s-a declanºat o alarmã, poliþiºtii au nãvãlit înãuntru ºi i-au cerut actele la control lui ... Einstein, iar azi un bărbat de aproape doi metri pur şi simplu a început să urle, speriindu-se groaznic de "fata adormită", contrastul dintre această fiinţă simplă, care pare a fi pe postul femeilor din muzee, care au grijă să nu se întîmple ceva neprevăzut, şi aceste celebrităţi din istoria universală fiind mult prea mare, - iată un exemplu cînd firescul, normalul este luat drept ciudat, neobişnuit. Spectacolul poate fi "văzut" - "vizionat" -  "vizitat" în România (Iaºi, Constanþa, Braºov, Cluj, Bucureºti, Craiova, Sibiu...) datorită acestei  leningrădence de la mama ei şi chişinăuianului Dorin Gheţiu, managerul expoziţiei. Muzeul, povesteşte ea, "s-a născut" în 1989, cînd arhitectul Victor Ţorn şi-a vîndut maşina şi a făcut primul exponat, pe Petru I, care a rămas la Sankt Petersburg, muzeul fiind acum în posesia a  foarte multe figuri, peste 1 200 de statuete, şi avînd diverse expoziţii în mai multe oraşe şi ţări concomitent, în săli celebre,  muzee sau în aer liber, în pieţe şi pe stadioane. Curioşilor celor mai curioşi pot să le vînd (pe moca) o idee: statuetele, care pot rezista pînă la 40 de grade C (plus şi minus), se pot comanda, chiar cu chipul şi "sufletul" tãu, de ce ar fi mai ºmecher decît tine Bill, sau Monica, auzi... La facerea noilor piese acum lucrează un grup foarte mare de artişti, o figură valorînd între 3 500 şi 10 000 de dolari. Cu toate acestea gazda expoziţiei ne-a lăsat să ne fotografiem cu morţii atît de vii, îndemnîndu-ne chiar să-i cuprindem, amintindu-şi totodată că în Moscova o tipă l-a pupat pe Fantomas, care a rămas "ca amintire" cu ruj pe obraz, din cauza asta fiind nevoiţi să cheme restauratorii, operaţia costîndu-i enorm. M-am fotografiat şi eu cu Dostoievski, să mă laud tatălui, şi am fotografiat-o pe prietena mea pe genunchiul "călugărului" Rasputin, s-o invidieze şi mai tare prietenele şi colegele de servici, am dansat cu Elvis, i-am dat un bobîrnac lui Puşkin, aşa, pur şi simplu, să ştie pe cine i-a făcut ţigani, şi am simulat un sărut cu Marilyn. Am aruncat o privire către prietena mea şi am văzut în ochii ei o scînteie de gelozie. Monroe era zîmbitoare.

1