Pentru mine farmecul Chişinăului constă tocmai în multiculturalismul lui

Irina Livezeanu s-a născut la Bucureşti şi la 12 ani a emigrat cu părinţii în Statele Unite. A făcut liceul la New York, universitatea (în Studii şi Limbi Clasice) la Swarthmore College, masteratul (în Studii Ruse şi Est-Europene) şi doctoratul (în Istorie) la Universitatea din Michigan (Ann Arbor). Şi-a început cariera universitară în anii '80, activând în cadrul mai multor catedre de Istorie Rusă şi Est-Europeană din America. În prezent este profesor de Istorie Est-Europeană la Universitatea din Pittsburgh. Are mai multe publicaţii despre istoria socială şi culturală a României şi a Republicii Moldova în secolul XX. În 1998, la Editura Humanitas din Bucureşti i-a apărut în traducere românească volumul Cultură şi naţionalism în România Mare, 1918-1930, publicat în engleză cu titlul Cultural Politics in Greater Romania: Regionalism, Nation Building, and Ethnic Struggle, 1918-1930 (Cornell University Press, 1995, 2000).

Interviul de mai jos a apărut iniţial în ziarul Ţara de la Chişinău, în numărul său din 4 aprilie 2002, într-o formă trunchiată, fără acordul protagonistei interviului. La solicitarea d-nei Irina Livezeanu, publicăm textul integral al acestui dialog.

- Acum un an, aflându-vă la Chişinău, cu ocazia unui proiect despre scriitorii din fostele ţări comuniste la care am lucrat împreună, aţi putut face cunoştinţă mai îndeaproape cu realităţile din Republica Moldova. Ce v-a atras atenţia în primul rând? Ce părere v-aţi format despre intelec­tualitatea basarabeană?

- Proiectul nostru despre scriitorii şi literatura postcomunistă de acum un an a fost o şansă minunată să revizitez Chişinăul; nu mai fusesem de mult aici, de dinainte de independenţă. Când m-am întors la New York eram plină de impresii şi chiar voiam să scriu ceva imediat, un articol de presă, dar m-am luat cu alte proiecte şi nu am mai reuşit. Aşa că mă bucur că acest interviu îmi oferă ocazia să-mi reamintesc acele impresii. Chişinăul este pentru mine un oraş simpatic, cu influenţe diverse - ţară & oraş, Rusia & România - un oraş cu multă căldură, deşi temperatura în martie  trecut, când am fost eu acolo, era destul de joasă. Ţin minte că înfloriseră unii pomi, după care a nins şi totul a îngheţat, inclusiv noi două când mergeam pe străzi sau stând în diverse birouri la discuţii cu redactori şi scriitori.

Ce m-a frapat pe mine anul trecut au fost contrastele materiale dintre cei care au şi cei care n-au, sau au tare puţin; şi împărţirile între intelectualii din ţara asta atât de mică. Nici una, nici alta nu constituie deloc o trăsătură specifică pentru Moldova. Diferenţele economice sunt, din păcate, un fenomen normal şi în ţările capitaliste avansate; însă criteriile divizării între intelectuali sunt aici sui generis. Desigur, eşantionul meu a fost mic, dar cred că suficient de reprezentativ. Am văzut în primul rând o separare pe generaţii. Cei care au fost eroii anilor '80, care au luptat pentru recunoaşterea limbii române ca limbă oficială sunt ceva mai în vârstă şi s-au grupat în jurul unor periodice ca Literatura şi arta şi Moldova Suverană. Birourile lor erau mai sărăcăcioase, mai prost încălzite. Nu aveau calculatoare sau un acces facil la Internet. Probabil că aveau mai puţine ajutoare occidentale. Mi s-au părut oarecum nostalgici după perioada când fuseseră în fruntea mişcării pentru limbă şi independenţă, şi când românii din Moldova erau mai uniţi şi ţelurile luptelor lor mai clare. Iconografia acestor periodice are un stil mai vechi, mai patriotard, dar şi mai "sovietic".

Intelectualii mai tineri par mai interesaţi de viitor, mai conectaţi la lumea aflată la vest de Moldova, chiar şi la cea americană uneori, mai puţin nostalgici, dar în acelaşi timp nesiguri de ţeluri - şi politice şi culturale. Păreau orientaţi către lumea românească culturală şi poate chiar politică, pentru că ea reprezintă o punte (poate singura?) spre "Europa", deşi, desigur, Europa este şi Moldova, şi România, şi chiar Rusia Europeană, dar accepţia populară a noţiunii de Europa în Estul Europei e întotdeauna exclusiv occidentală. Şi la Bucureşti este la fel.

Din punct de vedere economic, mi s-a părut din interviurile pe care le-am realizat că nimeni nu putea să trăiască din salariu, căci salariile sunt prea mici. Dar aproape toţi se descurcă cumva, unii chiar minunat, mai ales cei care au intrat în sectorul privat şi lucrează cu firme străine sau cu agenţiile occidentale care încurajează dezvoltarea locală. Am întâlnit oameni tineri care îşi permit maşini de import, apartamente luxoase, calculatoare, şi care au cumpărat imobile pentru închiriat în valută convertibilă. Ei sunt cei mai legaţi de economia globală, dar în contextul local al Moldovei sunt legaţi şi de Rusia, am avut eu impresia. În orice caz, ei ştiu şi folosesc şi limba rusă, fără rezerve. În schimb, unii intelectuali români am observat că se feresc să mai vorbească ruseşte, deşi asta face parte din cultura lor mai largă şi probabil foarte profundă. Înţeleg că există o istorie nesuferită pe care ei încearcă să o exorcizeze în felul acesta. Nu cred însă că zone de interferenţă culturală ca Moldova, Transilvania, Bosnia, Bucovina, Tyrol, Alsacia şi multe altele se pot "purifica", sau că o puritate lingvistică sau culturală ar fi de dorit. Pentru mine farmecul Chişinăului constă tocmai în multiculturalismul lui. Este altă atmosferă aici decât în Bucureşti, şi chiar decât în Iaşi, şi asta este în parte şi datorită influenţei ruse, şi a evreilor, din care au rămas atât de puţini, dar care au lăsat şi ei urme.

- În cartea Dvs. Cultură şi naţionalism în România Mare, 1918-1930, apărută la prestigioasa Editură bucureşteană Humanitas, aveţi un capitol întreg despre Basarabia, care în intervalul de timp amintit a avut marea şansă de a se afla în componenţa Ţării. Ce aţi putea adăuga acestui capitol, dacă aţi extinde perioada de cercetare până astăzi?

- Dacă aş extinde capitolul despre Basarabia din Cultură şi naţionalism în România Mare până în prezent, aş urmări unele teme din perioada interbelică, şi sunt sigură că ar fi enorm de interesant. Acolo discutam, de exemplu, felul în care populaţia urbană şi elitele comerciale şi culturale se suprapuneau în mare cu anumite grupuri etnice şi lingvistice "alogene", şi cum populaţia rurală era în marea ei majoritate de limbă "moldovenească" - cum spuneau ei atunci. Ori în perioada interbelică, dar mai ales după al doilea război mondial şi chiar prin ceea ce s‑a petrecut în timpul războiului însuşi, aceste proporţii demografice s-au schimbat foarte mult fie prin politica de românizare, fie prin persecuţie şi distrugere a evreilor de către guvernul Antonescu, fie prin politica stalinistă antiromânească ce a precedat şi urmat războiul.

Dar nu e vorba numai de persecuţie şi manipulare etnică. Asta a fost, desigur. Dar sub regimul sovietic industrializarea şi urbanizarea republicii au dus la o migraţiune mare de români de la sate la oraşe. A fost şi o migraţiune din afara republicii - mulţi rusofoni -, dar mai importantă numeric a fost mişcarea de "indigeni" de la sat la oraş. Toate aceste procese împreună plus o anumită preocupare sovietică (ambivalentă, dar totuşi) pentru şcoli şi publicaţii în limbile populaţiilor autohtone în republicile din fosta Uniune Sovietică, toate aceste lucruri împreună au dus la posibilitatea formării unei elite româneşti educate şi a unei mişcări naţionale româneşti în Basarabia anilor '80 şi până în prezent.

Pe urmă, mă ocupam mult în cartea aceea de rolul şcolilor în procesul de integrare a Basarabiei în cadrul României Mari. Acum şcolile sunt din nou în centrul atenţiei politice, sunt din nou "un câmp de bătălie". Guvernul comunist vrea să le folosească pentru a reintroduce predarea obligatorie a limbii ruse. După primul război mondial a existat o iniţiativă, asumată la data aceea de către guvernul român, să introducă limba română în şcoli. Mulţi părinţi rusificaţi din Basarabia împărtăşeau atunci opinia că limba română avea un statut prea umil, şi nu erau de-acord cu predarea ei. Există continuităţi şi contraste în politica culturală - continuităţi în sensul că exista întotdeauna o politică culturală a puterii - şi cred că mi-aţi dat o idee foarte bună pentru un eventual studiu. Numai timp să fie!

- Presa americană, din câte ştiu, e atentă la evenimentele de ultimă oră din Moldova şi Transnistria. Cum se prezintă pentru americani situaţia din aceste teritorii?

- Americanii ştiu prea puţine despre Moldova şi aproape nimic despre Transnistria. Din păcate, publicul american are atenţia unui copil de 5 sau 6 ani. El e capabil să înţeleagă numai câte o situaţie politică din străinătate, luând-o pe rând, decupând-o din şirul mai multora. Acum americanii sunt preocupaţi de Afganistan şi de Orientul Mijlociu, sigur, de înţeles în urma evenimentelor din 11 septembrie 2001. Dar au fost de curând două articole bune despre Moldova şi Transnistria în New York Times, ziarul de referinţă în SUA. Michael Wines explică acolo conexiunile mafiote ale regimului transnistrean, câte ceva despre măsurile lui Voronin şi despre protestele organizate de partidul lui Iurie Roşca. Dar faptul că aceste două articole au apărut acum o lună - dar nu şi altele în alte ziare sau la TV - înseamnă că memoria colectivă americană nu va reţine foarte bine despre ce este vorba. În plus, ei nu ştiu realitatea de zi cu zi din Moldova. Criza economică care a urmat căderii regimului comunist în 1991, bănuiesc, este ceea ce a dus la votul pentru comunişti de acum un an. Oamenii de rând o duc mai prost acum: s-au tăiat livezi, s-au închis biblioteci şi şcoli, electricitatea e prea scumpă pentru buzunarul multora, sunt mai mulţi şomeri - fapt ce nu se întâmpla practic sub regimul sovietic - şi sunt lefuri neplătite. Vorbesc de impresia mea, dar înţelegerea acestor cauze nu cred că reiese din articolele din NY Times.

- La cursurile Dvs. le vorbiţi studenţilor despre Basarabia?

- În universităţile americane nu avem, din păcate, luxul de a preda în foarte mare adâncime despre Basarabia, nici măcar despre România sau alte ţări din zonă. Însă în cursurile generale fie despre Estul Europei, fie despre Rusia/URSS mă refer întotdeauna şi la Basarabia. Este un exemplu foarte concludent al felului în care interacţionează diverse conjuncturi şi procese istorice mai generale. Se leagă de imperialismul rusesc, de problema multietnicităţii din regiune (adică a Estului Europei), de deznaţionalizarea stalinistă, de stratificarea etnică la sat şi oraş, şi multe altele.

- Ştiu că sunteţi prinsă mereu în tot felul de proiecte care au ca temă de cercetare Europa de Est, în special România. De ce această preocupare?

- Studentă fiind, am ocolit la început totalmente subiectul. Dar la faza de masterat şi, mai ales, de doctorat a început să mă preocupe, întâi Rusia, apoi Basarabia, şi în final România. Americanii în majoritatea lor nu sunt în mod special interesaţi de ceea ce vine din afara continentului lor. Sunt destul de provinciali în acest sens. Pentru că ştiu engleza, care este acum cvasiuniversală, puţini învaţă o limbă străină. E una din problemele şcolii americane, care e prea insulară. Dar, pe de altă parte, în America studiezi ce vrei, iar dacă te-ai stabilit deja la nivel academic, cu atât mai mult ai posibilitatea să întreprinzi orice proiect care te pasionează.

Pentru mine, iniţial, tentaţia a fost să pot scrie o istorie est-europeană mai interesantă decât cea diplomatică, politică şi militară, care se practică în general între istoricii de o anumită generaţie în SUA. Istoria Europei de Est era par excellence cea a tratatelor, luptelor şi invaziilor, de parcă societăţile şi oamenii din zonă trăiau numai în virtutea generalilor şi a diplomaţilor. Istoria socială şi culturală este relativ recentă pentru zona asta, şi mă bucur că am putut şi eu să contribui la acest curent istoriografic. Dar, desigur, fiind născută în Bucureşti, curiozitatea mea faţă de ce am lăsat în urmă copil fiind a fost enormă. Şi interesul meu continuă. Simt într-un fel că sosesc acasă, venind în România, deşi o parte mare din mine s-a format în SUA.

- Ne pregătiţi o surpriză "editorială" pentru anul în curs?

- Înţeleg că tocmai a ieşit un volum de eseuri despre Naţiune şi Ideologie Naţională la Colegiul Noua Europă de la Bucureşti, în care am şi eu un articol despre intelectuali, "noua generaţie", despre modernism şi etnicitate după Marea Unire. În Statele Unite voi publica luna viitoare un articol despre Lucian Blaga tot în legătură cu această temă într-o revistă de specialitate, Austrian History Yearbook.

Interviu realizat de Liliana ArmaŞu

Cluj-Washington,

aprilie 2002

1