Premiile Uniunii Scriitorilor din Moldova - o instituţie controversată

Premiile literare au constituit mereu prilejul unor discuţii, intrigi, contestări sau aprobări zgomotoase peste tot în lume, darămite în Basarabia, unde calitatea ofertelor în materie este, de regulă, invers proporţională orgoliilor şi aranjamentelor (de culise) ţesute în jurul premierii cărţilor nou apărute. La 15 martie 2002, Uniunea Scriitorilor din Moldova şi-a anunţat premianţii pe anul 2001 (publicăm alăturat lista acestora), în cadrul unei şedinţe de bilanţ anual. Nici de această dată premiile şi procedura selecţiei lor nu au scăpat unor critici. Am decis să discutăm, în cadrul unei "mese rotunde", împreună cu câţiva colegi, angajaţi la Contrafort şi la alte publicaţii în exerciţiul curent de analiză a apariţiilor editoriale, valoarea cărţilor premiate de USM în acest an şi unele aspecte colaterale subiectului. O atare dezbatere ni s-a părut oportună şi în perspectiva desemnării premiilor Uniunii Scriitorilor din România şi a premiilor ASPRO pe anul 2001 - evenimente programate în ultima decadă a lunii mai -, oferind colegilor noştri din Ţară un plan de referinţă pentru comentariile lor.

La discuţie au participat: Vasile Gârneţ, Em. Galaicu-Păun, Iulian Ciocan, Dumitru Crudu. A moderat Vitalie Ciobanu.

Cât de validă mai este instituţia premiilor literare

Vitalie Ciobanu: - Vă propun câteva "puncte nodale" pentru discuţia noastră. Mai întâi, să vedem în ce măsură cărţile premiate sunt realmente meritorii, să examinăm criteriile de selecţie a titlurilor, modalitatea alcătuirii Juriului USM (şi de aici competenţa acestuia), valoarea materială a premiilor acordate. Să vorbim şi despre felul în care a fost regizat evenimentul premierii din 15 martie, comparându-l cu scenariile ceremoniilor similare din Ţară. De asemenea, ar fi util să plasăm subiectul premiilor Uniunii Scriitorilor într-un context mai larg al peisajului cultural basarabean şi să "chestionăm" cu această ocazie orizontul de aşteptare al publicului din Moldova.

Vasile Gârneţ: - În plus, cred că ar trebui să vedem dacă Premiile Uniunii Scriitorilor din Basarabia sunt (au devenit deja) o instituţie, respectată şi credibilă, în constituirea unei axiologii culturale juste în spaţiul nostru, după circa zece ani trăiţi în libertate, când poţi să spui ceea ce crezi, când poţi să apreciezi cărţile nu prin prisma relaţiilor personale cu autorii, ci a valorii lor reale.

Em. Galaicu-Păun: - Provocarea mi se pare foarte interesantă, cu atât mai mult cu cât în fiecare an se aleg nu mai mult de două-trei titluri rezistente care într-un fel dau pondere premiilor Uniunii, celelalte - majoritatea - situându-se într-o zonă gri,  zona unor inşi mediocri, care folosesc "pârghiile" oferite de un premiu literar ca să deschidă ulterior mai multe uşi de pe coridoarele Puterii. Pe de altă parte, s-a întâmplat adeseori în ultimii ani ca autori obscuri să vină deja cu banii în buzunar: "pliculeţul este al meu, numai daţi-mi premiul Uniunii!" Insul are nevoie de o legitimare valorică, deşi ştie foarte bine că de fapt nu o merită. Este ca şi cum ţi-ai cumpăra un titlu de nobleţe sau un blazon. Or, atâta timp cât premiile vor constitui "blazoane" ale unor domenii inexistente din punct de vedere cultural, vor avea de suferit scriitorii cu adevărat valoroşi, candidaţi la premiile US.

Dumitru Crudu: - După părerea mea, premiile literare în Basarabia şi-au pierdut valoarea simbolică. Una dintre explicaţii a dat-o Emil, anume faptul că mulţi autori cu texte insignifiante ca valoare au fost premiaţi. În acelaşi timp, instituţia premiilor s‑a devalorizat şi din cauza schimbării statutului scriitorului în această perioadă. El a devenit un marginal, un outsider. Ştim foarte bine cum era în timpul Uniunii Sovietice şi imediat după destrămarea imperiului şi probabil că în această perioadă de disoluţie s-a întâmplat ceva, astfel încât  statutul profesionistului literar s-a şubrezit complet. Scriitorul, aºa cum ºtim, s-a implicat în politicã, unde a fãcut în general o figurã proastã. Aceastã impresie dezagreabilã despre scriitorul-politician s-a rãsfrânt ºi asupra statutului sãu profesional...

V.G.: - Imaginea "emblematică" negativă a scriitorului-politician s-a repercutat asupra breslei întregi. Scriitorul, din păcate, este perceput azi ca un ipochimen care poate să spună lucruri fără nici o logică, şi care poate avea cele mai bizare gesturi, pretându-se corupţiei, flirtând cu mai marii zilei... Vă propun să ne gândim şi la consistenţa financiară a premiilor literare: anul acesta ea "s-a ridicat" la 500 de lei, adică $37! În alţi ani premiile au fost şi mai mici. Debutanţii ridicau câte 250 lei şi chiar 100 de lei. Este o palmă dată meseriei scrisului, ceva absolut scandalos.

Iulian Ciocan: - Îmi spunea zilele trecute un coleg foarte pesimist că Premiile Uniunii Scriitorilor s-au devalorizat, că ele nu mai interesează pe nimeni şi că,  prin urmare, ar trebui în general să se renunţe la decernarea acestora. Părerea mea este totuşi că, de vreme ce există o instituţie, Uniunea Scriitorilor din Moldova,  trebuie să se ofere nişte premii. Problema este, cum s‑a spus înainte, valoarea materială a premiilor,  şi criteriile în funcţie de care acestea se acordă. Aşa se face că în fiecare an apar nişte oameni care, după părerea mea, nu merită să le ia. Pe de altă parte, rămân pe dinafară mulţi autori de bună calitate.

Em. G.-P.: - Nu este totuşi cazul premiilor pe 2001, unde situaţia e mult mai bună. Însă ceea ce spui tu naşte o altă întrebare: cine acordă aceste premii? Juriul Uniunii Scriitorilor este alcătuit ad-hoc. Uneori, aproape accidental, mai nimeresc în componenţa lui şi oameni care scriu în mod curent despre cărţi. Totodată, există oameni "abonaţi" la jurizare şi care, evident, vin acolo ca la o masă de sărbătoare, unde respectivul se simte pe post de "nun mare". De-profesionalizarea Uniunii Scriitorilor începe şi de la degradarea actului jurizării, cel care se cade să dea "tonul" pentru anul următor.

V.G.: - Circulă şi o glumă răutăcioasă care spune că a devenit mai greu în anii din urmă să eviţi, să reuşeşti să nu iei Premiul USM. Cu adevărat merituoşi sunt văzuţi acei care n-au luat încă aceste premii. Pentru că dacă facem lista pe ultimul deceniu, vom vedea că există aproape o sută de "laureaţi" ai Uniunii Scriitorilor, deşi putem contabiliza în această perioadă doar cinci-şase cărţi care meritau cu adevărat să fie premiate. Aşadar, revenind la întrebarea iniţială: avem oare la Chişinău o instituţie cu adevărat validă a premiilor literare?

D. C.: - Răspunsul e mai degrabă NU. Numărul cărţilor bune e foarte mic, iar cantitatea de premii enormă. Semnificativ mi se pare şi faptul că la Festivitatea decernării premiilor a lipsit aproape cu desăvârşire presa. Adică societatea nu mai este interesată de eveniment.

V.G.: - Am scris de mai multe ori în aceşti ani că Uniunea Scriitorilor trebuie să dea evenimentului o anumită ţinută, unde să se vadă că sunt premiaţi scriitori, oameni care creează universuri. Nu te poţi aciua prin baruri, pe sub mese şi să strigi: "premiul pentru critică îl ia cutare!" Ar trebui să redăm demnitatea cuvenită acestei proceduri.

Defecţiunile Juriului în acest an

Vit. C.: - În lista de anul acesta a Premiilor USM sunt autori foarte buni, de pildă laureaţii la Debut: Tamara Cărăuş, Alina Ciobanu-Tofan şi Eleonora Hotineanu. Dar printre cei cu adevărat valoroşi s-au strecurat din nou două-trei excepţii care strică toată ciorba. De pildă, s-a vorbit mult de pictorul Leonid Popescu, al patrulea (!) debutant premiat în acest an, care vrea cu orice preţ să parvină în literatură, deşi calitatea scrisului său îi contrazice în mod jenant pretenţiile. De ce asistăm la această incoerenţă a criteriilor valorice?

Em. G.-P.: - Ca membru în acest an al Juriului, pot să vă spun că au fost foarte multe cărţi în prima fază, dar şi autori foarte insistenţi, bine cunoscuţi pentru aplombul lor, oameni care ştiu să-şi împingă "opera" până la saţietate. S-a făcut însă o anumită triere, în urma căreia inclusiv numitul Leonid Popescu a fost tăiat de pe listă. Dar a insistat Ion Ciocanu & Co, care  a dorit, culmea, să-l promoveze la Proză (pentru maturi), nu la Debut. Ei bine, cu o asemenea "echipă de zgomote", nu ar mai fi luat premiul la proză cartea lui Nicolae Popa, ci... Popescu! În al doilea rând: mi se pare absolut îngrozitor felul în care Consiliul Uniunii Scriitorilor a ştiut să compromită eforturile Juriului. Faptul că, trecând peste capul nostru, s-au acordat nişte premii "din pod", de pildă, Editurii Augusta sau lui Marian Popa mi se pare un afront. Şi aceasta în pofida unor comentarii foarte dure ale unor critici români importanţi, cum a fost, de exemplu, editorialul lui Nicolae Manolescu din România literară, care demonstrează că pretinsa Istorie a literaturii române de azi pe mâine a lui Marian Popa adună, de fapt, fişele sale pentru Securitate. Să premiezi un asemenea autor înseamnă să nu stimezi instituţia scriitorilor de aici, şi nici pe cea din România, al cărei preşedinte, Eugen Uricaru, era de faţă la şedinţa din 15 martie.

 V.G.: - Despre opul lui Marian Popa au mai scris comentarii negative Mircea Iorgulescu în revista 22 şi Dan C. Mihăilescu în LA&I, suplimentul cultural al Cotidianului. Eugen Uricaru a fost şi el, bănuiesc, surprins de acest premiu acordat lui Marian Popa. Cred că n-a făcut nici o replică din politeţe...

Em. G.-P.: - Replica sa ar fi fost utilă, pentru că noi am acumulat deja o imagine mai generală de amatorism şi improvizaţie. Tot premii ale Consiliului USM au luat Sterian Vicol şi Viorel Dinescu din România, autori despre care nu se ştie mare lucru, decât că au reuşit să-şi facă prietenii durabile la Uniunea Scriitorilor din Chişinău.

Vit.C.: - Eu sunt membru în Consiliul USM şi cel puţin în prezenţa mea, ori de câte ori am participat la şedinţe, nu s-au discutat niciodată aşa-zisele premii ale Consiliului. În schimb s-a lăsat mereu senzaţia multor impostori de la noi că chiar dacă nu încapi pe lista de premii a Juriului, oricând se va găsi o potecă ocolitoare spre râvnita cunună, doar să te pui bine cu şefii Uniunii Scriitorilor. Ca urmare a acestor relaţii personale, ce nu au nimic de a face cu evaluarea estetică, acţiunea de valorizare a premiilor literare este compromisă.

Em. G.-P.: - Culmea cinismului constă în faptul că la ultima şedinţă a Juriului vorbiserăm să nu se accepte nici un fel de premii în afara celor ale Juriului, pentru că eram deja conştienţi că s-au comis nişte nedreptăţi flagrante  (nu dau numele celor nedreptăţiţi, pentru a nu-i nedreptăţi a doua oară, de data aceasta public).

Vit. C.: - Domnul Cimpoi a deplâns şi la şedinţa din 15 martie sărăcia US, cuantumul mic al premiilor Juriului, în schimb, iată, a găsit bani pentru a acorda nişte premii eludând criteriile Juriului. Pe de altă parte, o chestiune discutabilă vizavi de premiile Juriului a fost cu volumul lui Eugen Cioclea, care a obţinut premiul la Poezie cu numai trei voturi. Adică nu s-a respectat simpla regulă valabilă în democraţie: jumătate de voturi plus unul. Or, din cei 11 membri ai Juriului ar fi fost nevoie de 6 voturi. Nu spun că pe acest motiv Cioclea ar fi trebuit să refuze premiul US. Cartea sa este competitivă, însă valoarea cărţii nu absolvă o procedură defectuoasă. Responsabilitatea procedurii revine integral Juriului.

Em. G.-P.: - Problema are mai multe necunoscute. La Poezie în final rămăseseră şase cărţi. De fapt Cioclea a luat 4 voturi, numai că un buletin avea două nume netăiate şi atunci a fost anulat. Grigore Chiper a obţinut două voturi, şi restul câte unul: Alexandru Corduneanu, Vasile Romanciuc, Ion Hadârcă etc. Deci, o mare dispersie a voturilor. Eu am propus să mai facem un tur, aşa cum am procedat la Dramaturgie, unde să decidem între  primii doi, şi atunci avea să iasă un rezultat onorabil, indiferent de câştigător.  Am fi fost scutiţi de acea jenă, pe care a exprimat‑o dl Vladimir Beşleagă la ceremonia înmânării premiilor, spunând că la Poezie premiul a fost atribuit doar cu trei voturi din 11 posibile, în vreme ce până şi Leonid Popescu la Debut obţinuse cinci voturi.

Spectacolul înmânării premiilor literare la Chişinău

Vit.C.: - Eu v-aş propune să revenim asupra calităţii evenimentului premierii în acest an. Ştiţi foarte bine că în Ţară premiile Uniunii Scriitorilor şi cele ale Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti sunt acordate în zilele Târgului de Carte de la Bucureşti, la sfârşitul lunii mai. Iată un context foarte favorabil, care cumulează atenţia publicului şi a mass-media, a editorilor şi a scriitorilor, un loc în care se adună, ca albinele la urdiniş, toată lumea bună a literelor româneşti. La noi anul acesta evenimentul s-a vrut cumva scos din starea de underground, la figurat şi la propriu (barul de la subsolul Casei Scriitorilor), în care eşua de regulă în anii trecuţi. Li s-a propus unor colegi ai noştri de la Bălţi să facă nişte "rapoarte" pe genuri asupra producţiei literare din 2001: Nicolae Leahu, Maria Şleahtiţchi, Lucia Þurcanu ºi Adrian Ciubotaru. Au fost niºte intervenþii interesante, cu miez, chiar dacã era cam dificil sã te concentrezi asupra unor texte citite de pe hârtie...

V.G.: - Aşa ceva se face într-un alt cadru, mai sobru, nu atunci când se dau premiile!

Vit.C.: - Oricum, să salutăm dorinţa conducerii USM de a da ceva mai multă consistenţă "galei" premiilor anului 2001. Însă în situaţia specială a Basarabiei, când ştim că literatura este într‑o stare deplorabilă în ce priveşte impactul la marele public, când se ştie că lumea nu citeşte, mă întreb: de ce Uniunea Scriitorilor nu încearcă să dea un mai mare "ştaif" galei de premiere, de ce nu este invitată televiziunea să facă o emisiune specială, nu sunt folosite unele elemente spectaculare, de efect, care sã confere evenimentului ceva mai multã demnitate ºi... mondenitate? Se poate aranja cu această ocazie cel puţin un stand cu cărţile premiate: să se vândă cărţi, autorii să împartă autografe. Premiile ar trebui să asigure volumelor selectate un trend privilegiat de receptare publică. Dacă admitem, fie şi parţial, că premiile literare de la noi înseamnă o omologare estetică, valorii ar trebui să i se ofere şi oportunităţi publicitare ieşite din comun.

V.G.: - Nu vom reuşi să organizăm la Chişinău un Târg de Carte ca la Bucureşti, însă autorilor premiaţi li s-ar putea oferi şansa unor întâlniri sau conferinţe publice, de pildă în cadrul Salonului de Carte de la Biblioteca Naţională din Chişinău. Oricum, e de discutat şi momentul acordării premiilor US. Lunile mai-iunie sunt cele mai potrivite, atunci când aceste cărţi sunt cunoscute de public, unele din ele au cronici, bune sau rele. Dacă vă amintiţi, în primii ani de după 1991, premiile US se acordau chiar în ajunul Anului Nou, în decembrie. Şi acum acest lucru se întâmplă destul de devreme, înainte ca multe din cărţile premiate să fi avut măcar o notă în presă, nu mai zic o cronică. Sunt cărţi despre care nu se ştie absolut nimic.

Em. G.-P.: - Şi nici nu se va afla, fiindcă ele apar doar în clipa în care sunt premiate: au intrat în blitzul Juriului şi după aceea au dispărut. Asta e tragedia. Nu faptul că au fost premiate - e grav pentru credibilitatea Juriului -, ci că ele dispar în neantul care le‑a zămislit.

I.C.: - Un Juriu calificat este nu numai un juriu compus din profesionişti, ci şi din oameni care au timp să citească cărţile. Anul trecut, în Basarabia, au apărut 140 de cărţi, scrie  Literatura şi arta, ceea ce constituie o cifră-record. Eu mă îndoiesc că Juriul a reuşit să citească toate aceste cărţi şi nişte cronici la ele.

V.G.: - Uneori nici nu e nevoie, o bună parte din cărţile respective cad la o primă ochire. Titluri precum, de pildă, Eu sunt înger sau Icoana sufletului meu debusolat nu pot intra în vizorul unui juriu care se respectã...

D.C.: - Poate că ar fi bine, aşa cum se întâmplă în unele reviste literare româneşti, să se facă în Contrafort un top al cărţilor din anul precedent înainte de acordarea premiilor US, iar acestea să fie de fapt o legitimare a orizontului de aşteptare gata format.

Em. G.-P.: - Să recunoaştem că adevărata valoare a literaturii din Basarabia se măsoară doar în context general românesc. Nu putem să tragem pe Prut o "cortină de celuloză", să ne imaginăm că piaţa de aici posedă un atât de puternic sentiment al valorii încât să plaseze această producţie pe rafturile cuvenite. Eu am o idee radicală: să se renunţe pentru câţiva ani de a se mai acorda maldărul acesta de premii, fiind în joc doar premiile US din România. Cred că aşa am ridica extraordinar ştacheta exigenţelor, fiindcă noi aici ne jucăm de-a valorile, toată lumea este genială, dar nu putem scoate zece nume care să reziste în context românesc. Cred că ar trebui să luăm în calcul şi o asemenea posibilitate, a unui singur premiu timp de câţiva ani, altminteri totul va rămâne o chestiune de negociere şi trafic de influenţă la Uniunea Scriitorilor.

V.G.: - Ar putea fi şi două sau trei premii, nu mai mult. Contează ca ele să fie trecute prin sita unui Juriu competent, care să-şi asume pe deplin responsabilitatea, iar cărţile premiate - acele, câteva - să fie cu adevărat memorabile, exportabile pe piaţa literară românească şi poate chiar traductibile într-o limbă de circulaţie internaţională.

Genuri privilegiate, genuri dezavantajate

Vit. C.: - Într-un număr recent al revistei România literară, criticul Ion Simuţ publica un text amplu în care formula nişte propuneri pe marginea modalităţii de acordare a premiilor USR şi totodată deplângea inflaţia premiilor la poezie, susţinând că marii perdanţi sunt proza şi eseul, cum s-a întâmplat în ultimii doi ani, 1999 şi 2000. Abundenţa premiilor la poezie, spune Simuţ, nu mai corespunde raportului de forţe pe piaţa literară actuală, unde poezia este marginală, nu se mai citeşte ca înainte de 1989. Mult mai prizate de marele public sunt proza, eseul, memorialistica, jurnalul, literatura non-fiction, care e la modă în Occident. Cum vi se pare distribuţia premiilor pe genuri în Basarabia? În ultimii doi-trei ani a venit ceva mai în faţă dramaturgia, deşi, iată, Dumitru Crudu este unul dintre autorii nedreptăţiţi anul acesta: a scos un volum de piese la Editura Cartier,  Salvaţi Bostonul.

D.C.: - N-aş vrea ca ceea ce am zis până acum să se interpreteze ca expresia unui resentiment personal!

V.G.: - Cred că sunt obligat să intervin în acest moment. Eu am avut o scurtă consemnare critică în Contrafort despre cartea de piese a lui Dumitru Crudu, dar ceea ce discutăm acum este altceva. Crudu merita să ia premiul la Teatru, pentru că volumul său de piese îl legitimează, indiscutabil, ca pe unul dintre cei mai inventivi şi valoroşi dramaturgi ai momentului în Basarabia. Chiar dacă nu toate bucăţile au aceeaşi consistenţă, pe ansamblu cartea sa de piese este un produs ce depune mărturie asupra calităţii unui traseu parcurs de autor. A fost premiat Nicolae Negru pentru o piesă bună, în opinia mea, dar poate ar fi fost cazul să fi fost remarcaţi ambii autori.

I.C.: - Dramaturgia este genul care trebuie încurajat. E "zona" care poate da texte de calitate în Basarabia.

Em. G.-P.: - O demonstrează chiar şedinţele Atelierului de Dramaturgie de la Teatrul Naţional din Chişinău, unde sunt discutate textele unor piese încă nejucate ale autorilor de la noi. În ce priveşte repartiţia premiilor pe genuri, aş afirma şi eu că proza ar trebui să beneficieze de un culoar predilect, dar ea este puţină în Basarabia. Cred în acelaşi timp că nu e bine să dai prea multe premii la poezie care, din nefericire, mai continuă să se scrie nepermis de uşor. În acest sens, evident că piaţa de carte în România este dominată de seriile de proză lansate de Editurile Compania, Polirom, ALL şi de alte câteva, care în fapt reconfigurează piaţa literară. O spun ca un om care are de a face cu cartea ca marfă: nu se găseşte nici măcar un loc pe tarabă pentru cărţile de poezie, trebuie să fim conştienţi de această realitate, să nu insistăm acolo unde nu este cazul. Nu e nici o supărare că volumele de poezie circulă azi mai degrabă de la autor la autor. Mi se pare normal ca după o hiperinflaţie lirică să urmeze o perioadă de "asceză" şi de conştientizare a unei realităţi literare, unde proza are cuvântul de ordine.

Cum să trezim interesul publicului pentru literatură

Vit.C.: - Să discutăm puţin despre contextul mai amplu în care se produce fenomenul literar la noi. Cum să aducem literatura mai aproape de public, cum să redăm scriitorului statutul social pe care îl merită într-o societate profund aculturalizată ca a noastră? Lumea s-a dezamăgit de scriitori ca lideri politici, unii mai aşteaptă de la ei nu ştiu ce isprăvi revoluţionare. Este o aşteptare înşelată, dar şi o aşteptare nedreaptă, îmi permit să spun, pentru că astfel sunt ignoraţi scriitorii în calitatea lor de creatori. Foarte puţini dintre concetăţenii noştri îşi pun problema valorii unei cărţi, a rostului profesiunii de scriitor, a importanţei scriitorului în calitatea lui de modelator de mentalităţi. Ce putem face pentru a-l readuce pe omul de creaţie în faţa publicului în ipostaza sa adevărată şi demnă? Există în Occident, de pildă, tradiţia lecturilor publice (e drept, şi bine plătită!). Ar prinde şi la noi formula? Vi se par cenaclurile încă valabile în Basarabia? Ce se poate propune, folosindu-se eventual şi noile medii electronice?

Em. G.-P.: - Am participat de curând la o întâlnire organizată de Universitatea Pedagogică din Bălţi. S-a discutat pe marginea cărţilor noastre, echipa Semnului  reuşind să facă o lectură foarte coerentă a volumelor Păsări mergând pe jos de Nicolae Popa şi a Gestuar-ului meu. Aproape că uitasem cum se face o discuţie pe cărţi - după kitsch-urile şi serbările interminabile de la Uniunea Scriitorilor. -, când vorbitorul  nu dă cu busuioc şi apă sfinţită peste tine, ci chiar analizează substanţa, structura cărţii, formulează critici etc. E foarte bună această formă a întâlnirilor în nişte medii preponderent universitare, la care să comercializezi nişte cărţi. Pentru că degeaba tipărim cărţi dacă nu le vindem.

V.G.: - Nu cred că este, eventual,  cazul să inventăm alte forme de asociere şi de prezentare în faţa publicului. Modalităţile sunt cunoscute, totul e să le dăm o altă dimensiune şi o altă ţinută: să se adune oamenii cu aceleaşi interese, care cunosc cartea şi pot vorbi despre ea competent şi cu un folos pentru confraţi şi pentru publicul din sală.

D.C.: - Şi mie mi se par lecturile publice a textelor de poezie, de proză o soluţie, dar şi lecturile tematice. Să se ia, de pildă, nişte teme care se află în centrul atenţiei generale şi pe baza lor să se facă aceste lecturi.

Em. G.-P.: - Cred că trebuie să ne concentrăm pe lucruri care au impact imediat. Eu, de pildă, aş propune o lectură publică din volumul Tortura în secolul 20, a Ruxandrei Cesereanu. Pentru că lumea la noi este analfabetă la capitolul Memorie. E impetuos să recucerim încrederea cititorului nostru prostit şi minţit timp de decenii de o anumită literatură; or, pentru a-i recuceri încrederea e cazul să-i vorbim despre lucruri care i s-au întâmplat lui în istoria recentă. Cititorul priveşte scriitorul ca pe un om care minte, cu unele excepţii de rigoare. Să nu uităm că marea majoritate a oamenilor trecuţi prin şcoala sovietică au învăţat Cruceniuc, au învăţat Bucov şi continuă să proiecteze aceste imagini sinistre asupra celor care diriguiesc actualmente literatura şi Uniunea Scriitorilor.

I.C.: - După părerea mea, trebuie recuperat publicul iniţiat. Există foarte mulţi filologi, studenţi  la facultăţile umaniste care nu  vin la lansări de carte, nu prea citesc şi nu se prea interesează de viaţa culturală. În primul rând acest public trebuie atras şi abia după aceasta să ne gândim cum să culturalizăm oamenii de afaceri şi ţăranii.

Vit.C. - Ar fi bine să avem o elementară statistică, măcar una trimestrială: ce cărţi se cumpără, ce titluri sunt mai prizate, să ştim genurile agreate etc. Mă mir, pe de altă parte, că presa săptămânală, alta decât cea culturală, manifestă un dezinteres izbitor faţă de reflectarea fenomenului cultural şi în speţă a vieţii literare, a apariţiilor editoriale. Bunăoară, un ziar cu impact precum Jurnalul de Chişinău, condus de Val Butnaru - el însuşi un scriitor şi un dramaturg apreciat -, nu cultivă o asemenea rubrică, deşi le-am sugerat de mai multe ori acest lucru. În Timpul, editorul Gheorghe Erizanu a prezentat câteva luni noile apariţii de carte, apoi a renunţat. Rezerva inexplicabilă a directorilor de presă faţă de fenomenul cultural este o realitate. Şi tot ei deplâng faptul că lumea îi votează pe comunişti.

I.C.: - Este curios că, în timp ce ziarele noastre nu prea acordă spaţiu evenimentului cultural, câteva publicaţii ruseşti publică constant pagini consacrate culturii. De exemplu, Kişiniovski Obozrevatel, unde citesc săptămânal cronici foarte interesante la cărţi, expoziţii de pictură etc.

Em. G.-P.: - Despre apariţia celei de-a doua ediţii a Dicţionarului Enciclopedic la Editura Cartier, primii care au scris foarte pozitiv au fost cei de la Argumentî i faktî, tot ei, culmea, prezentând ulterior Cincizeci de portrete biblice şi alte ediţii ale noastre apărute în română. Ciudăţenia situaţiei constă în următoarele: în vreme ce Literatura şi arta, de pildă, ia apă în gură când e vorba de cartea naţională de ultimă oră, scrisă de o generaţie care, categoric, a schimbat faţa literaturii basarabene, te surprinde reacţia cititorilor care sună la librăria Editurii Cartier pentru a cumpăra cartea, mărturisind că au aflat despre ea din recenzia publicată în Argumentî i faktî. S-o spunem franc: anumite săptămânale de cultură şi-au pierdut autoritatea; ele pot recomanda ceva, dar asta nu mai contează din punct de vedere valoric şi lumea nu le mai crede.

Sponsorii premiilor literare

V. G.: - Revin la premii. Un premiu literar trebuie să însemne, în mod normal, glorie şi bani. Vă întreb: cine sunt, cine s-ar cuveni să fie sponsorii premiilor literare? Pentru că în lista sponsorilor figurează personaje foarte obscure, despre care afli mai apoi că sunt căutate de poliţie. Or în spatele acestor premii - şi mă refer nu numai la premiile USM - ar trebui să stea instituţii solide, bănci, fundaţii, dar nu personaje cu o activitate dubioasă. Ar trebui să alegem şi sponsorii, care trebuie să fie mari, puternici, ca să dea o consistenţă premiilor. Altfel descalificăm imaginea scriitorului cu premii de 100 de lei, adica 9 euro.

Em. G.-P.: - Este umilitor pentru Uniunea Scriitorilor, atunci când se găseşte cineva care scoate din buzunar o mie de lei. O mie de lei pot să dau şi eu, pot să fac banii aceştia lucrând la o traducere, dar ce valoare are un premiu dacă îl dă un particular? E vorba de nişte instituţii care ar trebui să fie cel puţin la fel de respectabile în sfera lor de activitate precum Uniunea Scriitorilor, altfel se va produce o incompatibilitate valorică.

D.C.: - Cartea de limbă rusă este o afacere în Moldova, pe când cartea de limbă română nu. Aceasta e marea problemă.

I.C.: - Întrebarea referitoare la sponsori e următoarea: putem găsi nişte instituţii onorabile care să finanţeze premiile literare? Pentru că argumentul conducerii US de regulă este următorul: "nu putem găsi bani  la instituţii respectabile, şi atunci luăm bani de la oricine ni-i oferă".

D.C.: - Cei care dau bani legitimează astfel şi ceea ce fac. Adică îşi cresc valoarea, bunul nume (dacă îl au). Aşa este în Occident şi aşa se întâmplă deja şi în România. La noi însă a da bani Uniunii Scriitorilor pare ceva ruşinos.

V.G.: - Eu cred că avem şi noi instituţii credibile, capabile să susţină premiile US, chiar dacă mai puţine decât în România. Dar s-ar cuveni ca şi breasla noastră să nu se complacă în postura unui cerşetor. Trebuie să te apropii de eventualii finanţatori cu o ţinută demnă, în aşa fel ca să-i faci să înţeleagă că a sponsoriza premiile literare este un lucru ce le aduce şi lor glorie şi stimă. Pentru că cel care publică o carte şi ia un premiu s-ar putea ca mâine să devină un mare nume în literatura, în cultura naţională.

Vit.C.: - Inexorabil, revenim la statutul scriitorului aici, la noi. Pentru a convinge un bancher, de exemplu, de nobleţea gestului de a sponsoriza nişte premii ale Uniunii Scriitorilor, avem nevoie de un curent de opinie pe care îl pot iniţia scriitorii prin intermediul presei, întâlnirilor publice, pentru a reda prestigiul literaturii, activităţii intelectuale în general. Există, de pildă, la Chişinău, compania spaniolă Union Fenosa, un investitor foarte solid, foarte important, care sunt convins că va avea o reacţie pozitivă faţă de o asemenea solicitare formulată inteligent, pentru că acest concern vine dintr-o ţară civilizată, unde există o tradiţie culturală extraordinară.

V.G.: - Rezumând discuţia noastră: ce credeţi că s-ar putea face pentru a conferi instituţiei premiilor literare prestigiul cuvenit, pentru a plasa acest subiect, măcar o dată pe an, în atenţia lumii şi a presei?

Em. G.-P.: - Dacă i-am putea totuşi convinge pe directorii de publicaţii săptămânale şi cotidiene, care dispun de o anumită acoperire în teritoriu şi de o anumită influenţă, să desemneze pe cineva care să monitorizeze procesul literar-editorial, în aşa fel ca în primele luni ale anului să avem deja un număr de cărţi trecute prin filtrul presei, ca atunci când vor ajunge pe masa Juriului ele să fie deja cât de cât cunoscute. Va fi o primă selecţie. Fiindcă eu nu cred că, de pildă, Jurnal de Chişinău va scrie despre orice apariţie editorială. Sunt autori - şi ei o ştiu foarte bine! - care niciodată nu vor trece pragul unei publicaţii onorabile. Un al doilea filtru l-ar putea constitui o dezbatere foarte serioasă în cadrul Consiliului US asupra componenţei Juriilor literare: nu se poate să faci abstracţie de oameni care scriu curent despre fenomenul literar. Este jenant să incluzi într-un Juriu concomitent "confraţi" care au rămas cu lecturile undeva în anii de până la perestroikă, n-au făcut nici un efort de reintegrare într-un alt context şi, pe de altă parte, oameni care scriu la zi: umbra primilor se proiectează şi asupra celor din urmă.

Vit. C. : - Ar fi bine să avem şi noi la Chişinău un regulament al premiilor Uniunii Scriitorilor, regulament pe care îl publică România literară în acelaşi număr cu articolul lui Ion Simuţ, amintit mai devreme. E vorba, de fapt, de precizarea unor reguli de joc, de la care să nu se facă rabat sub nici o formă. Dacă instituţia îşi respectă regulile, vom avea şi rezultate pe măsură. Noi am încercat, la Contrafort, după un prim an de activitate, să acordăm nişte premii alternative. Dacă situaţia ne va permite, vom reveni la această idee, care să fie şi susţinută financiar aşa cum se cuvine. În Ţară existenţa concomitentă a premiilor USR şi a premiilor ASPRO creează o anumită tensiune, o intrigă, polemici şi liste paralele, ceea ce dă un mai mare palpit vieţii literare.

V. G.: - Mai sunt şi premiile unor publicaţii româneşti cu greutate. Acordă premii revistele Curentul, Adevărul literar şi artistic şi, mai nou, România literară.

Em. G.-P.: - Poate ar fi o idee bună ca şi editurile de la noi să contribuie la sponsorizarea premiilor literare, pentru că au tot interesul să creeze o pistă de lansare pentru aceste cărţi. Ajunge ca cele 20 de edituri din Chişinău să convină să verse fiecare o mică sumă la fondul comun de premii, dar să se condiţioneze foarte strict: nu se acordă premii peste capul Juriului, numărul premiilor este limitat, se iau în considerare cărţi cu ecouri în presă etc. Fără abateri şi improvizaţii "inspirate" de Consiliul US.

Vit. C.: - Sper ca discuţia noastră să aibă ecou. Deja unii confraţi au speculat în legătură cu ea înainte să fi rostit noi vreun cuvânt. Ceea ce nu e rău, înseamnă că există interesul de a dezbate acest subiect. I-aş invita pe colegii noştri care vor dori să exprime nişte puncte de vedere, nişte replici pe marginea acestei "mese rotunde" să nu vorbească doar pe la colţuri, ci să ne aducă la redacţie reacţiile lor, coerente, logice, pe care să le găzduim în numerele viitoare ale Contrafortului. Viaţa literară şi valoarea estetică sunt teme pe care trebuie să le dezbatem permanent, sunt teme deschise.

Chişinău, aprilie 2002

Premiile Uniunii Scriitorilor din Moldova pe 2001

Un juriu condus de Vladimir Beşleagă a acordat următoarele premii:

Opera Omnia - Ana Blandiana şi Vasile Vasilache;

Pre­miul de excelenţă - Alexandru Gromov;

Poezie

Eugen Cioclea, Daţi totul la o parte ca să văd, Editura Cartier, Chişinău;

Proză

Nicolae Popa, Păsări mergând pe jos, Editura Arc, Chişinău;

Dramaturgie

Nicolae Negru, Realitatea violetă, Editura Arc, Chişinău;

Critică literară şi eşeu

Vitalie Ciobanu, Valsul pe Eşa­fod, Editura Cartier, Chişinău;

Nicolae Leahu, Erotokritikon, Editura Timpul, Iaşi;

Literatu­ră pentru copii

Ion Severin & Arcadie Suceveanu, Lumea din spatele oglin­zii, Editura Ştiinţa, Chişinău;

Debut

Tamara Cărăuş, Tzara mea, Editura Arc, Chişinău;

Alina Ciobanu-Tofan, Spiritus loci, Editura Gunivas, Chişinău;

Eleonora Hotineanu, Lirica interbelică din Ba­sarabia şi poezia franceză modernă, Editura Atos, Bucureşti;

Leonid Popescu, La porţile mă­rii, Editura Ulise, Chişinău

Traduceri în limba rusă

Miroslava Metleaeva, pentru traducerea volumului Rapso­die, de Leonard Tuchilatu;

Premiile Consiliului Uniunii Scriitorilor

Premiul Relaţii culturale - Adrian Dinu Rachieru, Anca Augusta (Timi­şoara), Sterian Vicol, Viorel Dinescu (Galaţi);

Premiul Special - Ma­rian Popa, Istoria literaturii române de azi pe m`ine, Editura Luceafărul, Bucureşti.