Doi veri de stirpe aleasă

Fragmentele de mai jos au fost selectate din prima tentativă de tălmăcire a unui text shakespearian inedit, necunoscut publicului de limbă română, text aflat în pregătire la prestigioasa editură ieşeană Polirom.

Doi veri de stirpe aleasă este ultima creaţie dramatică shakespeariană. Jucată cu succes în 1613, ea a fost publicată postum, în anul 1634, după care, timp de trei veacuri, a figurat în ediţiile critice ale operelor complete semnate de Beaumont şi Fletcher. Deşi n-au existat nici un fel de dubii în privinţa paternităţii shakespeariene a piesei, demersurile critice pentru readucerea ei în canonul Bardului din Stratford au fost iniţiate abia în secolul al XIX-lea. În a doua jumătate a secolului XX, piesa a fost integrată în cuprinsul marilor ediţii critice Riverside, Penguin, Oxford, Arden, Norton şi Cambridge.

Doi veri de stirpe aleasă continuă căutările începute de Shakespeare cu Pericle şi Cymbeline, în direcţia redefinirii noţiunii de spectacol, prin îmbinarea elementelor mitologice, a poeziei şi a efectelor scenice posibile în noile teatre in-door ale epocii iacobite. Piesa dramatizează un episod celebru din Povestirile din Canterbury de Geoffrey Chaucer, mult gustata Poveste a cavalerului. Plasată într-un timp şi un spaţiu mitic, în Atena lui Tezeu, piesa prezintă prietenia, iar mai apoi rivalitatea dintre doi eroi tebani, Palamon şi Arcite, rivalitate născută din dragostea pentru aceeaşi femeie, Emilia, sora Hipolitei. Prietenia şi dragostea, onoarea şi fragilitatea condiţiei umane devin teme de dezbatere gravă sub pana unui Shakespeare sceptic, dominat de o viziune sumbră, atenuată pe alocuri de patosul şi experimentele tragicomice ale mai tânărului său coautor. Prozatorul şi eseistul romantic Thomas De Quincey vedea în Doi veri de stirpe aleasă cea mai reuşită creaţie literară a limbii engleze (în plan compoziţional), iar marele critic american Harold Bloom o consideră un bis acordat de dramaturgul care îşi anunţase retragerea în epilogul piesei Furtuna, un veritabil testament literar al inegalabilului poet şi dramaturg pe care îl plasează în centrul Canonului Occidental.

PROLOG

Sunet de trompete. Intră Prologul.

PROLOGUL: O piesă nouă-i ca o fată mare,

Se bucură de multă căutare

Dacă-i cuminte; iar o piesă bună,

Ce se-mbujoară-atunci când se cunună

Şi tremură cuprinsă de fiori,

Ca soaţa-i, care, după nuntă, -n zori

Sfioasă a rămas, de zici că-i fată,

Necum femeie proaspăt măritată.

Şi piesa noastră-am vrea-o tot cuminte,

Având ea pură, nobilă sorginte -

Poetul-cărturar fără egal

Între Florenţa şi-al Tamisei mal

Ne dă povestea Chaucer cel slăvit1 :

Ea, -n slova-i, dăinuie la nesfârşit,

Dar de-i stricăm nobleţea şi, de-acum,

Pe prunc2  l-aşteaptă huiduieli duium,

S-a zvârcoli poetul în mormânt

Şi va striga: "Ia spulberaţi în vânt

Pleava unui autor necugetat,

Ce faima de poet mi-a ruinat

Şi scrisu-mi l-a schimbat într-o nimică,

Un cântec cu haiduci"3 . De-asta ni-i frică,

Fiindcă ştim, ne-ar fi cu neputinţă

Să-l egalăm, deşartă străduinţă;

Firavi, noi înotăm cu chiu, cu vai

În aste ape-adânci. Daţi-ne, hai,

O mână de-ajutor, ne izbăviţi,

Şi scenele ce o să auziţi,

Deşi n-au arta lui, or să vă ţie

Vreo două ceasuri bună companie.

Lui, veşnică odihnă, vouă, pace

Şi dacă piesa asta nu v-o place,

Gândim că pierderea-i atât de mare,

Încât plecăm cu coada-ntre picioare.

                (Iese în sunet de trompete.)

ACTUL  I, scena 1 (fragment)

Muzică. Intră Himeneu cu o torţă aprinsă. Este precedat de un băiat îmbrăcat într-o robă albă, care cântă şi presară în cale flori. În urma lui Himeneu vine o tânără cu plete despletite, cu o cunună de spice pe cap. Urmează Tezeu, între alte două tinere cu cununi de spice pe creştet. Apoi Hipolita4 , mireasa, condusă de Piritou5 , şi încă o tânără  cu o ghirlandă ţinută deasupra capului, tot cu părul despletit. În urma ei vine Emilia, ţinându‑i trena. Artesius şi servitorii încheie alaiul.

BĂIATUL (cântă în timp ce alaiul înaintează):

Trandafirii fără spini,

Parfumaţi şi-atât de fini,

        Roşii la culoare;

Garofiţe-nmiresmate,

Margarete delicate,

        Lămâiţe-n floare;

Primula, cel dintâi copil,

Şi vestitor al lui April,

        Palidă, cu clopoţei;

Ţâţa vacii prinse-n snopi,

Gălbinele de pe gropi;

        Toporaşii curăţei;

(Presară flori pe jos.)

Toţi copiii dulci ai Firii,

Să binecuvânte mirii,

        Se aştern smeriţi.

Îngerii înaripaţi,

Cântăreţii minunaţi

        Sunt bineveniţi.

Numai cucul bârfitor6 ,

Corbul rău prevestitor,

        Coţofana rea

N-au ce căuta la nuntă

Să n-aducă vrajbă cruntă;

        Zboare unde-or vrea.

ACTUL  III, scena 5 (fragment):

          (Intră Tezeu, Piritou, Hipolita, Emilia, Arcite şi suita.)

                                                                Mă luminează, Pallas.

TEZEU: Pe-aici fugit-a cerbul.

DASCĂLUL: Staţi pe loc

Şi m-ascultaţi cu multă luare-aminte.

TEZEU: Ce-avem aici?

PIRITOU: O mică sărbătoare,

                Aşa mi-ajute zeii.

TEZEU: Hai, dă-i drumul,

            Ia s-auzim.

          (Sunt aduse un jilţ şi mai multe scaune.)

                                                          Doamnele să se-aşeze.

          (Tezeu şi femeile se aşază.)

DASCĂLUL: Mărite Duce, doamnelor, vă spun,

                 Şi tremur când vă spun, bine-aţi venit.

TEZEU: Cam rece început.

DASCĂLUL: Dacă ne-ngăduiţi, serbarea poate-ncepe.

Ne-am strâns aici câţiva megieşi de soi,

Chiar de ne fac mârlanii "ţărănoi";

Şi nu-i basm, este lucru-adevărat;

În pâlc, în cârd voios ne-am adunat,

În ceată sau, pompos vorbind, în cor

Şi-un dans maur vă prezentăm cu-onor;

Iar eu, care-i îndrum pe-aceşti amici,

Care, ca pedagog, mai trag şi-un plici

Cu varga ţâncilor, iar celor mari

Le trag bastoane dacă-s răi şcolari,

Vă-nfăţişez pe părţi ce-am conceput;

Mărite Duce, de duşmani temut,

De Dis7 , Dedal8 , de lumea asta toată,

Te rog, ajută-ţi sluga preaplecată.

Priveşte drept, cu ochii-ţi limpezi la

Voinicul, bucălatul nostru "Ma"9  -

Cu "Ur", care-i cu clei de el lipit,

Ne dă "Maur" şi rostul ne-aţi ghicit.

În ăst spectacol, ce-i trudit din greu,

Un biet mojic, mârlan, adică eu,

Rezonul vi-l înfăţişez, cu har,

Şi vă ofer, stăpâne, -acest penar.

Şi vin la rând Florar, şi-a lui crăiasă;

Rândaşul lui şi-a dânsei fată-n casă,

Cari noaptea-n draci se giugiulesc pe-ascuns;

Apoi, jupân Hangiul, 'cela uns

Cu toate alifiile, şi soaţa

Ce mi-i prosteşte pe drumeţi, pohoaţa,

Şi tejghetarului îi face semn

Să umfle plata omului beat lemn;

Apoi, ţăranul ce mănâncă brânză;

Iar după el, Nebunul plin de rânză;

La urmă, Babuinul - coadă lungă,

Cu scula lui taman cât să v-ajungă.

Cum multis aliis10  în dans băgate,

Rostiţi un "da" şi-ndat-or să se-arate.

TEZEU: Da, da, sigur că da.

PIRITOU: Să-nceapă dansul.

DASCĂLUL: Intrate, filii11 , hai, în pas de dans.

(Îşi scoate tichia şi o aruncă în sus. Intră dansatorii, toboşarul şi fiica temnicerului. Este prezentat dansul maur în acompaniamentul muzicii.)

Domniţe, de ne-am veselit

Şi v-a plăcut ce-am pregătit

Se cheamă că dascălul nu-i

La minte chiar aşa de şui.

Stăpâne, de te-au încântat

Copiii-ţi buni ce s-au jucat,

Poate un pom sau doi ne dai,

Ca să-nălţăm un stâlp de Mai

Şi, până anul s-o găta,

Te-om face iar să râzi - cu toată curtea ta.

TEZEU:                          Şi douăzeci, magistre, să v-ajungă.

          (Către Hipolita):

                                       Iubito, cum te simţi?

HIPOLITA: Nespus de bine.

EMILIA: A fost un dans grozav, cu un prolog

             Cum n-am mai auzit de când mă ştiu.

TEZEU:  Îţi mulţumim, magistre. - Răsplătiţi-i.

PIRITOU: Luaţi, s-aveţi şi de vopsea.

          (Îi dă bani dascălului.)

TEZEU: Şi-acum, hai să ne-ntoarcem la vânat.

DASCĂLUL: Cerbul să se ţină tare,

Câinii iuţi să-l înconjoare,

Şi-apoi, lesne să-l răpună;

Iar la doamne - poftă bună.

(Din culise se aude un corn de vânătoare. Ies Tezeu şi suita.)

Tii, ne-am ajuns. Dii deaque omnes12 ,

Măi, fetelor, mai rar aşa succes.

(Ies cu toţii.)  

Traducere de George Volceanov

 1 Geoffrey Chaucer (1340-1400), considerat părintele poeziei engleze moderne, este autorul celebrelor Povestiri din Canterbury. "Povestea cavalerului", prelucrare după Tezeida lui Boccaccio, reprezintă sursa principală a piesei Doi veri de stirpe aleasă. Invocarea în Prolog a spiritului protector al lui Chaucer reprezintă, pentru autori, o garanţie în plus a succesului la public.

2 "Pruncul" din Prolog subliniază ideea că spectatorii vizionau o piesă nouă, jucată în premieră.

3 Potrivit unui proverb elisabetan, "poveştile cu haiduci sunt bune de adormit nerozii". De aici şi teama autorilor de a nu cădea în rizibil şi ignobil.

4 În legendele timpurii, Tezeu se întoarce din războiul cu Amazoanele cu Antiope, cu care se însoară şi care moare pe câmpul de luptă într-o ciocnire armată cu fostele ei surate. În Tebaida lui Staţiu, Tezeu revine la Atena cu însăşi regina Amazoanelor, Hipolita, considerată fiica zeului Ares. Plutarh menţionează în "Viaţa lui Tezeu" ambele versiuni.

5 Prietenul lui Tezeu, rege al lapiţilor, în a cărui biografie mitică sunt incluse coborârea în Infern, în scopul răpirii Persefonei (soţia lui Hades), şi o luptă cu centaurii  (care, la nunta lui, au încercat să-i răpească şi să-i siluiască mireasa).

6 Cântecul cucului nu era agreat de elisabetani, cărora li se părea că, de fapt, îi ridiculizează pe bărbaţii încornoraţi.

7 Zeu al tărâmului subteran.

8 Dedal, legendarul constructor al labirintului cretan şi inventator al aripilor artificiale, este menţionat de pedantul Gerald fără nici o noimă în context, numai şi numai de dragul aliteraţiei (prin repetarea insistentă a consoanei d).

9 Cele două silabe care compun cuvântul maur erau probabil întrupate de doi dintre dansatori, purtători ai unor pancarte cu literele respective vopsite pe ele. "Dansul maur" era nelipsit dintre festivităţile închinate sărbătorii lui Florar. La origine era, probabil, un ritual magic în care dansatorii reprezentau diverse animale vânate de om. Elementele de ritual cinegetic se împleteau cu cele dedicate fertilităţii, de aici decurgând prezenţa unui Crai şi a unei Crăiese a lui Florar. Robin Hood şi iubita lui, Marian, au fost, la rândul lor, asimilaţi acestor personaje, probabil din dorinţa de a diminua caracterul marcat păgân al sărbătorii de Florar şi, implicit, opoziţia Bisericii. Unii istorici cred că "dansul maur" a fost importat din Spania în timpul domniei lui Eduard al III-lea, mai exact o dată cu campania militară întreprinsă de fiul său, Prinţul Negru, în Spania între 1367 şi 1371.

10 "Cu multe altele" (în l. latină în original).

11 "Intraţi, băieţi" (în l. latină în original).

12 "Voi, toţi, zei şi zeiţe" (în l. latină în original).

1