Quo vadis, confrate rus?

Pentru o informare mai detaliată e necesar să se ştie că Fondul Literar al scriitorilor din Republica Moldova a fost instituit la 1 februarie 1946 în temeiul unei hotărâri (nr. 46 din 18 ianuarie 1946) a Consiliului de Miniştri al R.S.S.M., constituind o filială a Fondului Literar din U.R.S.S., acesta fiind subordonat Uniunii Scriitorilor, după ce avusese loc, la iniţiativa lui Stalin (hotărârea c.c. al  p.c.u.s. din 23 aprilie 1932), primul Congres al scriitorilor sovietici (la 17 august 1934). Până la instituţionalizarea Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S. Fondul Literar împlinise deja o vârstă onorabilă, "născându-se" în 1859 la S. Petersburg dintr-o intenţie nobilă a scriitorilor L.N. Tolstoi, I.S. Turgheniev, A.N. Ostrovski, F.M. Dostoievski ş.a. Scopul principal al acelui fond (similar cu unele  asociaţii din Germania) era susţinerea tinerilor literaţi, iar în statutul fondatorilor ruşi mai figura şi "acordarea de ajutoare literaţilor sărăciţi şi beţivi". Una dintre primele şi cele mai impresionante acţiuni ale acestei organizaţii neobişnuite a fost răscumpărarea din robie (în 1861) a rudelor poetului ucrainean Taras Şevcenko.

Din 1946 şi până-n 1992 Fondul Literar al scriitorilor din Republica Moldova (fosta R.S.S.M.) a existat din defalcările din buget în valoare de 10% adăugate la onorariile literaţilor, procente care constituiau în spaţiul imperiului sovietic zeci şi zeci de milioane de ruble care se scurgeau în mod centralizat la contul FL unional. De aici, defalcările luau formă de subvenţii şi, proporţional cu numărul de membri ai Uniunii Scriitorilor din republica respectivă, erau folosite conform prevederilor statutare: ajutoare materiale, tratament, deplasări de creaţie, reduceri de cost ale biletelor la casele de creaţie, apartamente etc. Evident, imperiul sovietic nu se zgârcea să aloce mijloace pentru asemenea scopuri, subvenţiile fiind, de fapt, acel cubuşor de zahăr cu care dresorul "cu stea în frunte" îi îndemna pe literaţi să joace anumite roluri pe arena circului ideologizat al partidului comunist. E de menţionat că foarte multă faună literară a dat dovadă de exces de zel în ingurgitarea cubuşoarelor dulci, cât şi a altor onoruri şi beneficii, din mâna "stăpânului".

În faţa unui viitor confuz şi incert, creat de valurile "perestroicii", printre primii în fosta U.R.S.S. au reacţionat scriitorii din Rusia. Aceştia, intuind, se pare, inevitabilul deces al imperiului, s-au grăbit să se retragă în noiembrie 1988 din componenţa Fondului Literar unional. Motivând că "nu mai vor să-i întreţină pe confraţii lor din republici", Fondul Literar din Rusia s-a separat cu 25% din patrimoniul FL sovietic, ambele organizaţii activând în paralel, fără vreo pretenţie una faţă de alta, până-n 1990. La 1 ianuarie 1991 s-au retras pe la "casele cui le are" şi celelalte 14 Fonduri literare, toate împreună reducând patrimoniul FL unional până la 33%,  acesta constituind cinci case de creaţie, librării, vile, ateliere şi alte imobile plasate pe teritoriul a patru republici sovietice (imperiul urma să se dezintegreze abia peste opt luni) - Ucraina, Rusia, Georgia şi Lituania. Dar după ce "trei crai de la răsărit" au semnat în decembrie 1991, într-o pădure din Belarus, actul de deces al U.R.S.S., Fondul Literar unional şi-a pierdut legitimitatea şi, la scurtă vreme, pe 10 ianuarie 1992, reprezentanţii FL din fostele republici "frăţeşti" s-au întrunit într-o şedinţă pentru a decide soarta patrimoniului. În ultima instanţă au fost puse la vot două variante: prima era a ruşilor care insistau ca  totul să fie vândut şi banii împărţiţi "frăţeşte", toţi ceilalţi, însă, ţinând cont de faptul că e cea mai mare prostie să vinzi imobile într-un moment de inflaţie galopantă a rublei sovietice, pledau pentru păstrarea şi administrarea, până la timpuri mai bune, a patrimoniului. Astfel, în acest scop, cu majoritate de voturi, a fost creat Fondul Literar Internaţional (FLI), organizaţie pe care conducerea FL din Rusia o contestă până-n prezent. Această conducere, împreună cu încă 5-6 organizaţii scriitoriceşti din Moscova, răsărite pe ruinele Uniunii Scriitorilor sovietici, au atacat de nenumărate ori în organele de justiţie ale Federaţiei Ruse Statutul FLI (motivând că tot patrimoniul FLI ce se află pe teritoriul Rusiei trebuie să aparţină lor), dar n-au câştigat nici un proces. Totuşi, adepţii FLI au suferit şi daune. Cum a fost, de exemplu, casa de creaţie din Dubulta, naţionalizată de guvernul Lituaniei (încălcând unele prevederi ale dreptului internaţional), acapararea cu forţa de către FL din Rusia a Combinatului de  Proiectări şi Construcţii din Peredelkino (ulterior recâştigat prin judecată, dar totalmente devastat), situaţia ambiguă la momentul actual a Policlinicii Centrale a FLI. Dar cea mai grea pierdere a fost decesul cunoscutului prozator belarus Ales Adamovici în sala de judecată, la 26 ianuarie 1994, după o pledoarie în susţinerea FLI.

Oricum, de pe urma administrării chibzuite a patrimoniului, la crearea căruia şi-au adus contribuţia scriitori din toate cele 15 actuale state independente, în aceşti zece ani au beneficiat toţi membrii FL din statele respective. E necesar de remarcat faptul că, anual, majoritatea veniturilor FLI erau atribuite scriitorilor din Rusia: în 1999 - 89%, în 2000 - 91%, în 2001 - 77%. Graţie unei excelente echipe de administratori profesionişti dividendele FLI creşteau din an în an, Fondului Literar din Republica Moldova, de exemplu, repartizându-i-se în 2001 aproape două mii dolari SUA. Pe 10 ianuarie 2002 FLI urma să împlinească 10 ani de la constituire... dar... n-a fost să fie. Vorba e că un an în urmă, în decembrie 2000, la şedinţa ordinară a Consiliului FLI, a fost modificat contractul de închiriere a  celor 60 de vile ale FLI din Peredelkino. Până la acea şedinţă unii dintre arendaşi, lider  printre ei fiind poetul E. Evtuşenko, începuseră deja nişte acţiuni de privatizare a vilelor. Marea  majoritate a arendaşilor o constituia vechea elită literară, în special moscovită, care pentru zeloasele  servicii oferite regimului comunist, obţinuse dreptul de închiriere pe viaţă a vilelor. După ce directorul general al FLI le-a prezentat noul contract de arendă, pe care urmau să-l reactualizeze anual, acţiunile de lichidare a FLI au atins proporţiile unui război cosmic. În mass-media s-a declanşat o campanie furibundг, mai ales în paginile revistelor Literaturnaia gazeta şi Literaturnaia Rossia, ponegrit fiind în primul rând directorul general al FLI (Roman Ghiulumean), pe care nu-l intimidaseră "busturile vii" ale grangurilor literari de altădată. Mai gravă, însă, a fost metamorfoza ce s-a produs cu Vl. Ognev, preşedintele Consiliului FLI, cunoscut critic literar, care a ţinut în mâini timona organizaţiei până la ultima şedinţă a Consiliului din 18 decembrie 2001. La vârsta lui de 79 de ani, Ognev înţelese, se vede, că la Conferinţa ordinară din 2002 nu va mai fi reales pentru un al treilea mandat de cinci ani şi, crezând că "vechea gardă" a literaturii sovietice are şanse de câştig în problema privatizării vilelor, îşi repartizează cu de la sine putere o vilă la Peredelkino (în pofida faptului că există o listă destul de mare de solicitanţi în arendarea vilelor şi "uitând" că mai are o "căsuţă" într-o altă suburbie a Moscovei). În plus, această "elită" scriitoricească i-o fi promis, se pare, că-i va ierta "gafa" din 1993, graţie căreia, semnând în circumstanţe destul de obscure un proces-verbal, "a dăruit" unei firme 54% din acţiunile Policlinicii Centrale (construită în 1984) în schimbul unor promisiuni stupide. Mai ales că directorul general al FLI, Roman Ghiulumean, insistase în ultimii ani să se intenteze în acest caz un dosar penal, motiv pentru care între preşedinte şi director apăruseră crâncene disensiuni. Astfel, cu patru zile înainte de şedinţa Consiliului, anunţată pe 18 decembrie 2001, Ognev semnează un ordin de eliberare din lucru al directorului general (uitând că această acţiune ţine doar de competenţa  Consiliului), iar pe 17 decembrie, vine la FLI însoţit de un nou director general, numit iarăşi de el, care director nu este altul decât... preşedintele FL din Rusia, I. Pereverzin, eternul oponent al FLI, persoana care mărturisea cu câteva săptămâni mai înainte (într-un interviu din Literaturnaia Rossia) că... nu recunoaşte legitimitatea FLI. În plus, Vl. Ognev pregăteşte un demers, semnat de câţiva membri ai Consiliului (toţi aceştia din Moscova), adresat Ministerului Justiţiei din Federaţia Rusă prin care cere anularea actualului Statut al FLI şi revenirea la Statutul iniţial din 1992. Vorba e că în 1997, la cea de a doua Conferinţă a FLI (organizată în or. Kazan), au fost aprobate nişte modificări extrem de importante, esenţiale, ale Statutului, prin care reprezentanţii FL al oricărui stat aveau în Consiliu, după principiul de activitate a ONU, doar un singur vot. Ulterior, cei peste 20 de membri ai Consiliului, reprezentanţi ai Rusiei (Fondurile Literare din Tatarstan, Carelia, S.Petersburg Ac.) deţineau în Consiliu un singur vot, egal cu votul unicului reprezentant al FL din Armenia, Tadjikistan sau Moldova, aspect principial pentru activitatea unei organizaţii obşteşti internaţionale. Această modificare i-a lipsit pe ruşi de posibilitatea de a-şi dicta şi promova interesele personale şi pentru ea a luptat ca un leu însuşi Vl. Ognev, lipsindu-i pe unii  colegi ai săi, moscoviţi, de posibilitatea de a promova pe altcineva în funcţia de preşedinte şi câştigând, astfel, susţinut de FL din celelalte state, cel de-al doilea mandat. De data aceasta principiul pentru care a militat atât de aprig în 1997 îi devenise un impediment, deoarece ştia că membrii Consiliului, cu excepţia reprezentanţilor Rusiei, care aveau "interes", vor fi împotriva privatizării vilelor FLI.

Luând în considerare gravitatea situaţiei create, membrii Consiliului FLI (9 persoane prezente, 3 - lipsă) au convocat pe 18 decembrie 2001 o Conferinţă extraordinară la care preşedintele Vl. Ognev este lipsit de "jucărie"- timona FLI -, urmând ca, până la Conferinţa ordinară din 2002, funcţia de preşedinte sг fie suplinită de un Comitet  format din cinci membri cu drept de vot hotărâtor al Consiliului. Însă fostul preşedinte nu se conformează acestei decizii şi convoacă o altă şedinţă, al altui "consiliu" ("adevărat", cum l-a calificat el), acţiune organizată în sediul oponenţilor FLI. Pe 22 decembrie membrii Consiliului FLI au plecat acasă, în ţările lor de baştină, lăsându-i directorului general misiunea de a fortifica paza sediului. Între timp, chiar din primele zile ale noului an, echipa moscovită a octogenarului ambiţios trimite în toate Uniunile scriitoriceşti din fostele republici sovietice scrisori şi telegrame cu invitaţii de participare pe 9-10 ianuarie 2002 la o "conferinţă extraordinară". O telegramă şi câteva scrisori, semnate de fostul preşedinte al FLI Vl. Ognev, poposiră şi pe masa de lucru a preşedintelui USM, dl M. Cimpoi, dar domnia sa decide, onorabil, să nu se lase antrenat în această aventură cu iz fetid. Din păcate, au procedat la fel doar colegii noştri din Ţările Baltice, Armenia, Kazahstan, cât şi cei din Turkmenistan (Vl. Ognev l-a inclus totuşi pe turkmen, оn lipsa acestuia, printre participanţii la "conferinţă"), ceilalţi, probabil, din ignoranţă şi/sau nepăsare, au dat curs invitaţiilor.

Astfel, făcând (ab)uz de fals, manifestând tendenţiozitate şi încălcând elementare norme de morală şi principii ale democraţiei, însoţit de un detaşament al OMON-ului rus, la ora 7 dimineaţa, pe 10 ianuarie 2002 Vl. Ognev forţează uşile sediului FLI, reinstalându-se în fostul său scaun de preşedinte. Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau! În aceeaşi zi reprezentanţii Uniunilor scriitoriceşti - dar nu ai Fondurilor Literare! - sunt convocaţi în regim de urgenţă într-o "conferinţă" la care este "aprobat" în funcţia de director general al FLI Ivan Pereverzin, este reales, pentru al treilea mandat, în funcţia de preşedinte al FLI Vl. Ognev, sunt introduse modificările "necesare" în Statutul FLI, prin care această organizaţie, fostă internaţională, devine un al doilea FL al Rusiei. Şi toate astea se întâmplă într-o ţară care pretinde că este democratică şi bazată pe drept, fărădelegi comise de nişte intelectuali cu pretinsa funcţie de "ingineri ai sufletelor omeneşti"! Să fie oare cele întâmplate la 10 ianuarie 2002, exact în ziua în care FLI împlinise 10 ani, o acţiune a scriitorilor din Rusia similară cu cea din noiembrie 1988, acţiune care a anticipat cu trei ani prăbuşirea imperiului sovietic? Să aşteptăm oare în viitorii doi-trei-patru ani o nouă destrămare,  pentru că CSI a fost de la bun început un "cadavru viu",  sau vom fi martorii unor noi extensiuni ale Rusiei? Sau ceea ce s-a întâmplat cu con-fraţii noştri (mai mari?) este o manifestare firească a unui aspect, mai obscur, al mentalităţii specifice poporului rus?

Până la această "ciudată"manifestare a colegilor noştri din Rusia avea o anumită semnificaţie şi celebrul vers al lui F. Tiutcev, scris încă în 1866: "Умом Россию не   понять, /Аршином общим не измерить:/ У ней особенная стать - / В Россию   можно только âерить". Dacă a crede оn Rusia (оn sensul avut оn vedere de Tiutcev) este o chestiune strict personală, de natură cvasireligioasă, evenimentele din 10 ianuarie curent demonstrează o dată оn plus că a оnţelege această ţară, cu fireasca şi normala raţiune omenească, este imposibil.

P.S. De curând, administraţia şi Consiliul FLI au atacat în justiţie acţiunile lui Vl. Ognev şi a ciracilor săi. Prima instanţă de judecată a contestat legitimitatea "conferinţei" din 10 ianuarie 2002. "Democrata" elită literară moscovită a înaintat, însă, recurs în instanţa superioară de justiţie.

Quo vadis, "confraţilor"?

1