|
Piesa lui Nicolae Negru, Realitatea violetă, poate una din cele mai complexe pe care le-a scris autorul până acum, a fost supusă unei lecturi cu public - pe 5 februarie curent - la Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Chişinău. Evenimentul, produs de proaspăt înfiinţatul Atelier de dramaturgie, a fost un bun prilej de a vedea cum "lucrează" cu textul dramatic regizorii şi actorii noştri. Curiozitatea pentru felul cum va fi lecturată piesa lui Nicolae Negru a fost sporită şi de faptul că ea abordează pe spaţii largi chiar un subiect din lumea teatrului, având drept personaje actori, regizori şi alte figuri care completează - armonios sau dizgraţios - spaţiul Thaliei... "Lectura" cu multe croşete propusă de regizorul Anatol Durbală a fost una situată la mijloc, între spectacol şi o lectură propriu-zisă, deci într-un spaţiu fără exigenţe şi pretenţii artistice deosebite, rezervat în general amatorilor. Ca spectacol teatral evenimentul a fost lamentabil şi nu are rost să stăruim prea mult asupra lui, mai ales că şi realizatorii au recunoscut debilitatea unei improvizaţii de doar patru-cinci repetiţii. Ceea ce a vrut să vadă şi să observe în primul rând publicul a fost relaţia regizorului şi a actorilor cu textul unei piese. Însă şi la acest capitol trupa condusă de Anatol Durbală a dezamăgit. În locul unei lecturi simţite, atente la nuanţe, am asistat la o silabisire agramată - oare când se vor învăţa actorii noştri să vorbească (nu să recite) frumos româneşte? - prost camuflată de pretinsul joc actoricesc, care demonstrează încă o dată incultura crasă care a invadat teatrul basarabean. Nu mi-am făcut niciodată iluzii privind cultura actorilor noştri (puţinele excepţii confirmă regula), dar ceea ce mi-a revelat "lectura cu public" de la naţionalul chişinăuian m-a umplut de tristeţe. Nici valurile succesive de actori care au irigat în ultimii ani teatrele noastre - actori şcoliţi în instituţii de profil prestigioase - nu reuşesc să schimbe o stare de fapt şi, aş spune, o mentalitate. Este multiplicat în continuare la nesfârşit modelul actorului superficial, prizonier al unei gesticulaţii de suprafaţă, în detrimentul actorului reflexiv, cititor de cărţi şi multilateral instruit. Salut crearea Atelierului de dramaturgie la Teatrul "Mihai Eminescu", care poate oferi destule oportunităţi de cultivare a actorului, însă eu mă încăpăţânez să aştept apariţia unui "Club al actorilor(regizorilor) care citesc şi gândesc". E chiar foarte necesar. După succesul de public (mai puţin cel profesional) pe care l-a înregistrat în anii târzii ai perestroikăi şi imediat după, teatrul basarabean s-a lăsat pe o linie de plutire mediocră, agasant-manieristă uneori, care nu dă semne de redresare şi evoluţie. Înregistrăm acum - e cel puţin părerea mea - un decalaj evident între calitatea bună, uneori excelentă a textelor pe care le scriu dramaturgii noştri (Nicolae Negru, Val Butnaru, Constantin Cheianu, Dumitru Crudu...) şi lectura scenică (barbară) pe care o aplică acestor piese regizorii şi actorii basarabeni. Cred că Realitatea violetă a lui Nicolae Negru, o piesă - repet - excelentă, merita un alt tratament. Vom reveni - în numerele viitoare ale Contrafortului - cu un comentariu asupra dramaturgiei noi basarabene.
|
Vasile Gârneţ
Inapoi la cuprinsul numarului