|
Revelaţiile scribului
cu degete subţiri şi lungi îţi răsfoieşti cărţile
amintirilor
"viaţa noastră cerească încă n-a început
viaţa noastră terestră e plină de griji mărunte"
după o lungă tăcere cum să-ţi recucereşti dreptul
de-a spune ceva
(totul necesită sacrificii chiar şi visarea)
tot mai frecvent conştiinţa că eşti un boţ adunat
din pulbere
dar mai presus de toate - demnitatea de om
precum nestăvilitul râu de munte torentul gândurilor
rupe uneori zăgazul conştiinţei de sine
şi te poartă aiurea (prin filosofii)
niciodată lăsat în pace lovelas tânjindu-şi tihna
lumea e pe cât de diversă pe atât de frapantă
tu ştii preţul dezamăgirilor
toate descoperirile de până la tine
sunt depozitate în arhivele uitării
pământul - mormânt născător de miracole
îţi face semne prin arbori şi plante
ca tot prin ele să întrevezi chipuri dragi
uneori le urmăreşti îndelung reveria
nave cosmice se mişcă pe liniile hărţilor lui Ptolemeu
fiinţa umană se zbate ca o moluscă
în mrejele de păianjen ale spaţiului şi timpului său
în timp ce în poem se dă lupta poetului cu singurătatea
în spusele lui desluşeşti străvechi adevăruri
mai vezi: trişorii pigmeii atractivele târfuliţe
şi-ţi zici: păi era să uit sunt şi eu un biet scrib
în cancelaria revelaţiilor dumneavoastră
nimic memorabil nu-mi scapă
în scrisul meu conştientizez întâmplările din jur
şi după orice zi de osteneală îmi curăţ limba de rutină
cum după orice eşec - remuşcările de conştiinţă
amarul dezgust preschimbat în surâs
(un surâs giocondian pe faţa crispată de riduri)
mă îndreaptă pe căile înţelepciunii
Discurs existenţial
cine să-ţi poată întoarce privirii
visul curat al iubirii?
cine să-ţi îndulcească gustul amar
al dezamăgirilor?
o brută vorbitoare loveşte cu insistenţă
în timpanele urechii tale
o realitate crudă stridentă greu de înfruntat
orice zi îţi devine luptă orice noapte - coşmar
doar un somn adânc te-ar mai putea reface
doar un extaz luminos ţi-ar mai putea prii
iubirea? un paradis mereu râvnit
niciodată cunoscut până la capăt
în cerul gurii îi mai simţi gustul amărui
de cireşe sălbatice
orice dorinţă estompată se topeşte se stinge
nostalgiile trec în vagi stări de spirit
ai mai gândit asta - ei şi? cu ce te-ai ales?
fericirea? o fluturare de batistă în mâini străine
un tărâm secetos cu miros de cenuşi
pe ce să te bizui? pe ce să pariezi
când auzi ca prin vis un vuiet apocaliptic?
Erodarea istoriei
nu avem timp pentru cele pierdute odată
prezentul este un laborator de interminabile
experimente
viitorul poate fi un mare câmp de bătălii
neanunţate
cui slujim? ce apărăm? cu cine ne batem?
istoria e legată pe ochi cu un drapel
drapelul are o spărtură rotundă la mijloc
spărtura din drapel e un ochi deschis peste
ochii istoriei
şi ochiul de peste ochii istoriei blasfemează
noua istorie
noua istorie a cui? a ce?
noua istorie a orişi(cui)ce!
Regele pe ducă
era pe ducă fără întoarcere
intriganţii de curte ca şobolanii
îi rodeau puţina linişte rămasă
îl dădeau de gol mai ales nemulţumirile
ce răsunau din mulţimi
doar coroana şi sceptrul mai aminteau
gloria împărăţiilor trecute
se ferea de apostoli ca de nişte
eventuali complotişti
oştenii îşi blestemau viaţa lor de cazarmă
dar cel mai mult îl întrista secătuirea
minţii şi braţelor
pierduse multe în deşertăciuni
acum pierdea totul
chiar propria-i viaţă
doar un gând îi mângâia nădejdea din piept
"în fructul putred, sămânţa-i sănătoasă"
fireşte nădăjduia în urmaşi
dar şi aceştia îl părăsiseră
care primii
care ultimii
Îndrăgostiţii
i-am observat printre perdelele de miresme
ale pomilor
întâmpinând corola soarelui ivit de după orizont
i-am surprins tot atunci sărutând petale de vis
coloană de tandreţe era îmbrăţişarea lor
în văzul trecătorilor
urmele lor pe nisip aţâţau spasmele valurilor
când - prinşi de mâini - intrau în apele mării
i-am văzut şi-n revărsarea lunii pe când
o lume de şoapte tăinuiau răsărituri
umbrele lor două aripi furişându-se pe scări
îmi redeşteptau în memorie scene din antichitate
apoi - iarna - jocul lor prin omăt era fermecător
ca şi dansul artistic al patinorilor pe gheaţă
ori ca cel al prototipurilor din baletul
Lacul lebedelor
uneori am senzaţia că am fost unul din ei
şi mă prind răvăşind amintiri improprii
Aceste pioase ochioase priviri
sau terapia tristeţii
sunt prea expuse vederii aceste imune
aceste incomode priviri ale ochilor pioşi
de parcă cineva şi-a vărsat şirul lacrimilor
în adâncul lor nepătruns
şi într-adevăr cineva şi-a vărsat şirul lacrimilor
în adâncul lor nepătruns
încât iată abia de-şi închid aripile pleoapelor
neadormite
zău vă spun sunt prea expuse vederii aceste
pioase priviri
sfidând parcă bunul-mers al lucrurilor optimiste
ele într-adevăr sfidează bunul-mers al lucrurilor
celor optimiste
daţi-le mai multă lumină de sus şi de prin părţi
să le dilueze tristeţea cuibărită în ele
până vor deveni aproape transparente
şi dacă se poate rostiţi pentru ele nişte vorbe de duh
să le cutremure hohotul râsului
dându-le astfel o altă strălucire
să nu mai compromită ordinea de-aici
să nu mai umbrească spiritul acestei ordini
şi dacă se poate să mai surâdem şi noi puţin
Seara de romanţă cu floarea
din glastră
ehe ce muzică de clorofilă se-agaţă de coapsa tavanului
şi vine vine peste timpanul meu visător
acum când trăiesc în amintiri viitoare
o seară de romanţă cu floarea din glastră
iubito vino şi revarsă-ţi melancolia
în balta de argint a serii
şi sparge-mi timpanul prin care va răzbi
ca o broască
nufărul galben al viselor moarte
prin muzica de clorofilă ce se agaţă
de coapsa tavanului
şi vine tot vine peste timpanul meu visător
se va ivi foarte curând şopârla verde
a ochilor tăi
apoi şi şarpele cu limba lui sâsâitoare
arătând înspre mărul din palma de ghips
oho iată imaginea unei picturi pe potrivă
picteaz-o tu seară cu lună
seară de romanţă cu floarea din glastră
|
Inapoi la cuprinsul numarului