Sport şi ideologie

Olimpiada de iarnă de la Salt Lake City, transmisă prin intermediul limbii ruse ("Eurosport") şi în Basarabia, mi-a lăsat impresia dezagreabilă a unei confruntări ideologice ruso-americane, confruntare provocată de ruşi. Cu orgolii deşarte de mare putere sportivă atât pe gheaţă cât şi pe iarbă, dar cu terenuri sportive abandonate, în paragină, sau transformate în talciocuri, Rusia a încercat să camufleze eşecul pe plan sportiv (doar 6 medalii de aur, dintre care numai una cu adevărat meritorie - Alexei Iagudin, patinaj artistic) cu o pretinsă adversitate a lumii împotriva ruşilor, a slavilor în general. Isteria mediatică, situată sub genericul "săriţi, îşi şterg picioarele de ruşi!", a fost lansată o dată cu concursul de perechi la patinaj artistic, când s-a descoperit că sportivii ruşi au câştigat nemeritat  în faţa celor din Canada. Prinşi că au făcut "muncă de lămurire cu arbitrii", cinovnicii ruşi care se hrănesc din sport au raportat la Moscova că sunt atacaţi pe nedrept. Fidel imaginii de superman pe care şi-o cultivă, preşedintele Putin s-a solidarizat imediat cu această liotă de profitori, au urmat şi ameninţările antioccidentale ale Dumei de Stat, care a avut la sfârşitul lunii februarie doi inamici: Statele Unite şi România (pe ultima acuzând-o obraznic de amestec în treburile interne ale Republicii Moldova, stat pe care îl consideră o gubernie rusească!), astfel că din acel moment sportivii ruşi n-au mai fost priviţi ca nişte competitori, mai buni sau mai slabi, norocoşi sau ghinionişti, ci drept nişte... martiri. Chiar când au fost depistaţi pozitiv la controlul antidoping, tot martiri au fost consideraţi de majoritatea ruşilor. Cum să recunoşti că un erou al Rusiei, Larisa Lazutina, de cinci ori campioană olimpică la schi, are subtile cunoştinţe în farmaceutică, ştie cum să folosească darbepoetin-ul sau alte stimulente. Putin a greşit grav când a ales să ridice patriotismul ruşilor pe baza unor confruntări sportive, în care compatrioţii săi erau slabi, necinstiţi şi dubioşi. Cu adevărat de râs s-a făcut ideologul de curte (fost regizor) Nikita Mihalkov, trimis special în America pentru a susţine sportivii. Naţionalist cu penibile pulsaţii imperiale, promotor al vechiului imn stalinist pentru Rusia de astăzi, Mihalkov a apărut de nenumărate ori la posturile de televiziune, îndemnându-şi conaţionalii să nu se lase umiliţi de americani, de occidentali în general, care "se tem că noi vom ieşi din fundătură". Dar ce penibili au fost comentatorii sportivi de limbă rusă cu refrenul lor obsesiv - ocen' nujna medal'! (trebuie să câştigăm numaidecât o medalie!), care din prea mult patriotism au abandonat obiectivitatea şi fair-play-ul în relatările lor. În loc să fie o frumoasă confruntare sportivă, în care învinge cel puternic şi corect, Olimpiada de iarnă de la Salt Lake City a fost transformată de ruşi într-o confruntare politică, o confruntare de sistem, din care au ieşit - nu se putea altfel - învinşi. Molozul acesta ideologic a fost luminat de victoriile norvegianului Bjoerndalen la biatlon, de prestaţia italiencei Stefania Belmondo în competiţiile de schi, de evoluţia strălucită a lui Alexei Iagudin la patinaj artistic. Acesta din urmă, stabilit în Statele Unite de câţiva ani, dar evoluând în continuare pentru Rusia, n-a avut nevoie să fie apărat nici de preşedintele Putin, nici de ideologul de curte Mihalkov pentru a se impune în concurs. Dimpotrivă, Iagudin a declarat că a învins tocmai pentru ca s-a putut antrena liniştit şi în excelente condiţii în America, departe de vacarmul şi intrigile din lumea sportului rusesc, unde nu este agreat şi pentru faptul că este filoamerican, vorbeşte perfect engleza şi a refuzat să îmbrace rubaşka, aşa cum o face adversarul său Evgheni Pliushcenko...