Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 1-3 (87-89), ianuarie-martie : Agora : Declaraţie : Pentru Democratizarea şi Demonopolizarea Televiziunii de Stat din Republica Moldova

Agora

Declaraţie

Pentru Democratizarea şi Demonopolizarea Televiziunii de Stat din Republica Moldova

Noi, un grup de intelectuali, membri ai societăţii civile din Republica Moldova, atragem atenţia opiniei publice din ţara noastră şi din străinătate asupra încălcării libertăţii de expresie de către Partidul Comuniştilor, partid de guvernământ în Republica Moldova, prin monopolizarea şi subordonarea totală a Televiziunii de Stat. Această principală instituţie media din Moldova, întreţinută din banii publici, a ajuns, după victoria comuniştilor la alegerile parlamentare din 25 februarie 2001, un instrument docil în mâinile guvernanţilor, o porta-voce exclusivă a intereselor formaţiunii politice conduse de Vladimir Voronin.

Practica înfeudării politice a Televiziunii de Stat nu este nouă, din păcate, în Republica Moldova. Toate guvernele care s-au succedat din 1991 până în prezent au ţinut într-o măsură mai mare sau mică să-şi aservească Televiziunea de Stat, dorind să profite de forţa şi de impactul pe care aceasta îl are asupra electoratului. Totuşi, subordonarea de azi a televiziunii poate fi asemuită doar cu perioada de tristă faimă a URSS-ului. În condiţiile în care presa scrisă independentă are o arie de circulaţie redusă în Republica Moldova, din cauza dificultăţilor financiare şi a pauperizării progresive a populaţiei, Televiziunea de Stat este singura şi principala sursă de informare a majorităţii covârşitoare a cetăţenilor. Profitând de acest fapt, Partidul Comuniştilor a instalat, prin intermediul administraţiei obediente a companiei "Teleradio Moldova", o cenzură draconică, barând accesul la televiziune unei părţi importante a societăţii din Moldova, care nu a  votat şi nu se identifică cu ideologia restauraţionistă a comuniştilor. Este vorba de reprezentanţii opoziţiei parlamentare şi extraparlamentare, de intelectuali şi de societatea civilă.

Televiziunea de Stat prezintă doar ştiri şi reportaje pe placul partidului de guvernământ, "filtrând" realitatea potrivit preceptelor ideologice ale comuniştilor. Emisiunile sale eludează problemele stringente ale actualităţii, evită dezbaterea publică a subiectelor de larg interes (de exemplu: sărăcia, problemele învăţământului şi ale asistenţei medicale, migraţia masivă şi necontrolată a forţei de muncă din Moldova în Occident, traficul de fiinţe umane, blocarea reformelor economice, corupţia generalizată, inclusiv în administraţia de stat, consumul de droguri, situaţia precară a culturii naţionale etc.) Având o prestaţie mult sub exigenţele unei instituţii de acest fel, Televiziunea de Stat a Moldovei a pierdut net competiţia cu posturile TV de peste hotare, care sunt recepţionate pe teritoriul Republicii Moldova. Emisiunile sale apar iremediabil rigide, anacronice, emană un aer de mediocritate şi suficienţă. Totodată, dând curs orientării pro-moscovite a actualului partid de guvernământ şi reticenţelor sale faţă de Europa, la Televiziunea de Stat a crescut alarmant spaţiul de emisie în limba rusă, disproporţionat faţă de procentajul acestei minorităţi lingvistice în Republica Moldova. Sub presiunea partidului comunist, administraţia Televiziunii de Stat a concediat pe criterii politice o serie de jurnalişti de valoare, slăbind forţele de creaţie şi profesioniste ale instituţiei. De mai mult timp, la Televiziunea de Stat nu se mai organizează concursuri pentru ocuparea unor posturi. Singurul criteriu de selecţie a cadrelor îl constituie obedienţa angajaţilor faţă de patronii politici ai instituţiei.

Partidul Comuniştilor confundă în mod deliberat noţiunea de media de stat cu cea de presă de partid. Întreţinută din banii plătitorilor de impozite, televiziunea publică nu poate fi doar tribuna partidului (sau a partidelor) aflat(e) temporar la putere, indiferent de culoarea acestuia (acestora). Guvernanţii comunişti refuză să respecte pluralismul politic şi de opinie la Televiziunea de Stat, folosind această instituţie ca mijloc de manipulare şi intoxicare a opiniei publice, dovadă fiind emisiunile în care sunt negate şi insultate limba română, istoria şi identitatea naţională a românilor basarabeni. Aceste practici reprobabile sfidează Constituţia Republicii Moldova, care proclamă egalitatea tuturor în faţa legii şi libertatea de expresie pentru toţi cetăţenii. Aceeaşi Constituţie interzice partidului aflat la putere să-şi impună ideologia, uzând de instrumentele statului.

Grupul de Iniţiativă pentru Democra­tizarea şi Demonopolizarea Televiziunii de Stat din Republica Moldova  cere partidului de guvernământ să pună capăt cenzurii politice pe care o practică la Televiziunea de Stat, să permită accesul la televiziune tuturor forţelor politice şi categoriilor sociale din ţară, asigurând pluralitatea opiniilor şi prezenţa nediscriminatorie a cetăţenilor la TVM. Ne adresăm societăţii civile, partidelor şi tuturor forţelor democratice din Republica Moldova să susţină acest demers, încadrându-se în campania de transformare a Televiziunii de Stat într-o instituţie cu adevărat democratică, independentă şi naţională. Îi chemăm pe angajaţii Televiziunii de Stat să se ralieze iniţiativei noastre, servind în mod onest interesele şi doleanţele publicului spectator, în spiritul deontologiei profesionale.

11 februarie 2002

 

În spiritul Declaraţiei prezentate înaintăm următoarea listă de revendicări, pe care le-am grupat în două secţiuni.

 

I. Cereri privind reorganizarea instituţiei

 

1) Revizuirea suportului legislativ de activitate a Televiziunii de Stat din Republica Moldova, care să facă din ea o instituţie cu adevărat publică, în conformitate cu principiul său de finanţare - din bani publici;

2) Revizuirea legii de organizare a Consiliului Coordonator al Audiovizualului, în sensul reprezentării în structura acestuia a întregului spectru de opinii şi opţiuni din societatea moldoveană.

3) Organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor de conducere în cadrul Televiziunii de Stat, posturi în care ar trebui să ajungă personalităţi culturale de mare autoritate morală şi profesională;

4) Constituirea pe lângă Televiziunea de Stat a unui Colegiu Consultativ privind problemele de creaţie din Televiziune, Colegiu compus din personalităţi de prestigiu ale vieţii publice şi culturale din Republica Moldova.

 

II. Amendamente privind ameliorarea programelor actuale ale Televiziunii de Stat

 

1) Transformarea programului "Mesager", principala emisiune informativă a TVM, într-un program obiectiv şi imparţial, care să reflecte realitatea din ţară fără croşete şi cosmetizări, având ca invitaţi în fiecare seară - după exemplul altor televiziuni - comentatori independenţi ai fenomenului politic şi social;

2) Introducerea în grila de programe a TVM a unor emisiuni în limba română de dezbateri pe teme politice, economice, sociale, culturale (talk-show-uri) având drept moderatori jurnalişti independenţi, a căror probitate morală şi profesională să nu poată fi pusă la îndoială;

3) Organizarea unei emisiuni săptămânale de sinteză în limba română, consacrată evenimentelor social-politice ale săptămânii încheiate;

4) Organizarea unui talk-show interactiv în limba română cu publicul invitat în studio, gen "Vox Populi", în care, ajutaţi de un moderator independent şi imparţial, oamenii să-şi exprime punctele de vedere pe un anumit subiect;

5) O emisiune săptămânală de dialoguri culturale în limba română, moderată de un scriitor cu aptitudini pentru munca în televiziune, care să ia în dezbatere problemele culturii de performanţă;

6) Introducerea în grila de programe a Televiziunii a unei emisiuni de revistă a presei cotidiene şi săptămânale, care să prezinte în mod obiectiv şi nediscriminatoriu subiectele abordate de presa scrisă de la Chişinău care nu ajunge în provincie.

 

Semnează:

Vasile Gârneţ, scriitor, director revista "Contrafort";

Val Butnaru, dramaturg, director "Jurnal de Chişinău";

Nicolae Negru, scriitor, redactort-şef  "Mass-media din Republica Moldova";

Vitalie Ciobanu, scriitor, redactor-şef "Contrafort";

Mihai Cimpoi, acad., preşedinte Uniunea Scriitorilor din Moldova;

Vasile Anestiade,  prof. univ., doctor, acad., director Centrul Ştiinţific de Patobiologie din Republica Moldova;

Arcadie Suceveanu, scriitor, preşedinte Asociaţia Social-culturală "Bucovina", vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova;

Leo Butnaru, scriitor, secretar Filiala Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România;

Andrei Burac, scriitor, preşedinte PEN Clubul din Republica Moldova;

Anatol Codru, acad., scriitor, regizor, preşedinte Uniunea Cineaştilor din Moldova;

Anatol Rurac, preşedinte Uniunea Artiştilor Plastici din Moldova;

Valentina Tăzlăuanu, scriitor, redactor-şef revista "Sud-Est";

Alexandru Dorogan, ziarist, preşedinte Asociaţia Presei Electronice;

Nicolae Popa, scriitor, redactor-şef revista "Basarabia";

Igor Boţan, director Asociaţia ADEPT;

Nicolae Rusu, scriitor, preşedinte Fondul Literar din Moldova;

Nicolae Chirtoacă, analist politic, director Centrul Euroatlantic din  Moldova;

Petru Soltan, acad. preşedinte Asociaţia Transnistria;

Vitali Catan, organizaţia C.A.I.R.O.;

Mihai Fusu, regizor, director Centrul de Artă "Coliseum";

Alexandru Bantoş, redactor-şef revista "Limba Română";

Gheorghe Erizanu, scriitor, director Editura CARTIER;

Gheorghe Prini, doctor-inginer, director Editura ŞTIINŢA;

Igor Munteanu, director executiv, Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale "Viitorul";

Petru Bogatu, jurnalist, redactor-şef "Ţara";

Mihail Gh. Cibotaru, scriitor, redactor-şef "Luceafărul";

Constantin Tănase, ziarist, director "Timpul";

Aliona Niculiţă, director executiv, Centrul National de Asistenţă şi
Informare a ONG-urilor din Moldova CONTACT;

Veaceslav Reabcinschi, director Asociaţia "Alternativa" pentru susţinerea culturii în Republica Moldova;

Elena Zamura, ziarist, director "Novoie Vremea";

Angela Sârbu, ziarist, director Centrul Independent de Jurnalism;                                   Aurelia Guzun, ziarist, preşedinte Clubul ziaristelor "Zece plus";

Valeriu Saharneanu, preşedinte Uniunea Jurnaliştilor din Moldova;

Alexandru Canţâr, preşedinte Comitetul pentru Libertatea Presei;

Victor Gherman, ziarist, redactor-şef  "Democraţia";

Nicolae Dabija, scriitor, redactor-şef  "Literatura şi Arta";

Vitalie Pascaru, ziarist, redactor-şef "Dialog";

Dumitru Ciubaşenco, ziarist, redactor-şef  "Moldavskie vedomosti";

Boris Vieru, ziarist, redactor-şef "Gazeta Românească";

Ion Berlinschi, ziarist, redactor-şef "Tineretul Moldovei";

Senatul Uniunii Teatrale din Moldova

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova