|
Cred că ceea ce contează acum, când încercăm să tragem linia anului ce s-a scurs, este să vedem cât înţelege basarabeanul majoritar din ce se întâmplă în ţara lui şi din felul cum evoluează lumea din imediata vecinătate. Dar îl ajută cineva să deschidă ochii? Televiziunea de stat nu are nici o emisiune de analiză politică în limba română. Cenzurată cu străşnicie, instituţia din dealul Schinoasei nu-i mai oferă basarabeanului decât lecţii de "învăţământ politic", cu ideologul comunist V. Stati şi ex-democratul An. Dubrovschi pe post de vedete, care combat Istoria Românilor în colocvii interminabile - figurile lor de mumii resuscitate par scoase dintr-un film cu androizi! -, iar în materie de divertisment îl tratează cu aceeaşi atemporală, insipidă muzică populară, asezonată cu "şezătorile" cretinizante ale lui Tudor Tătaru. Intelectualii din Chişinău îşi fac un titlu de glorie din a nu privi televiziunea moldovenească dintr-un impuls de igienă personală, dar asta nu rezolvă nimic: la sate majoritatea basarabenilor stau cu ochii pe TVM! Electoratul de bază rămâne o masă de manevră la dispoziţia comuniştilor, care au preluat firele manipulării din mâna "democraţilor" Snegur, Diacov şi Lucinschi. La ţară se mai prinde, e adevărat, şi Televiziunea Română, însă aşa cum aceasta prezintă alte realităţi decât cele basarabene şi nu difuzează măcar o emisiune, săptămânală sau lunară, consacrată teritoriilor româneşti din afara graniţelor, nu există o influenţă directă, cuantificabilă a TVR asupra publicului din Moldova. Aflăm cu oarecare melancolie că la Bucureşti, pe lângă cele 5 sau 6 posturi private existente, se lansează altele două, Etno şi Flux TV, în timp ce în Basarabia, unde nevoia de pluralism este mai urgentă, iar frica şi incapacitatea de comunicare a oamenilor aproape un viciu genetic, nu avem nici un canal alternativ de televiziune cu acoperire naţională, care să mai diminueze influenţa mortificantă a TVM-ului. Astfel, înfundaţi în sărăcie şi ignoranţă, basarabenii aşteaptă cu naivitate de la comunişti înlăturarea cauzelor care i-au făcut pe copiii lor să-şi ia lumea în cap.
Semnificativ pentru noul curs "strategic" al Moldovei a fost şi turneul diplomatic efectuat tot în decembrie - iată, pe drept cuvânt, o lună a "cadourilor" pentru basarabeni! - de speaker-ul parlamentului Eugenia Ostapciuc în Belarus. Faţă în faţă cu Lukaşenko - dictatorul ostracizat de lumea civilizată - dna Ostapciuc a abordat subiectul aderării Republicii Moldova la Uniunea Rusia-Belarus. Azi, puţini îşi mai amintesc că şi Iugoslavia lui Miloşevici intenţionase să facă acest pas, sub tirul bombardamentelor NATO, considerând axa Moscova-Minsk o soluţie în situaţia deplinei izolări politice şi a embargoului economic impus de comunitatea internaţională. Decizia parlamentului de la Belgrad de a se alătura Uniunii Rusia-Belarus trezise entuziasmul unor factori politici de la Moscova, care îşi făceau deja planuri de deschidere a unor baze militare ruseşti în porturile muntenegrene de la Adriatica, şi a devenit o amintire bizară, un petic de hârtie fără importanţă, după răsturnarea lui Miloşevici. Deşi mai potolit acum, comuniştii de la Chişinău îşi reafirmă sporadic simpatia pentru Uniunea Rusia-Belarus, şi chiar dacă Moldova nu este în război cu NATO (nu ştiu, zău, cum să-i mai convingem pe occidentali să ne invadeze!), nu renunţă la această idee aberantă. Mesajul transmis de dna Ostapciuc interlocutorilor săi de la Minsk dezvăluie caracterul cu totul insolit al demersului extern al oficialităţilor basarabene, şi anume mişcarea simultană a Moldovei spre Uniunea Europeană şi CSI, adică în două direcţii diametral opuse. Evident, nu-i vom cere dnei Ostapciuc să ne explice în ce mod se poate realiza o apropiere de structurile europene ignorându-se documentele fundamentale ale acestora, cum sunt Carta Europeană pentru autonomia locală sau Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Acţiunile partidului său duc la izolarea internaţională a Republicii Moldova, deşi puterea le prezintă ca dovezi ale voinţei populare, cu care ei, comuniştii, au fost mandataţi la 25 februarie 2001.
După zece luni de la instalarea dogmaticilor lui Voronin, a venit momentul să limpezim acest tip de autolegitimare a guvernanţilor, o iluzie care ne costă prea scump. Democraţia nu are nici o vină pentru starea de plâns în care a ajuns Republica Moldova, faptul că a fost denaturată sau aplicată selectiv nu constituie un motiv pentru a prefera contrariul său: comunismul. Între cele două posibilităţi - spaţiul Schengen şi modelul Lukaşenko - opţiunea este încă posibilă. Această alegere pentru basarabeni ni se pare, acum, de sărbători, cea mai potrivită temă de reflecţie. Nu te poţi minţi mereu. Orice turmentare va sfârşi într-o zi.
|
Vitalie Ciobanu
Inapoi la cuprinsul numarului