|
1. Cultura română a dat lumii în secolul XX creatori remarcabili, performanţe intelectuale şi artistice demne de tot respectul. Dar cât de importantă a fost funcţia educativă şi formativă a acestei culturi pentru românii înşişi? Cum vedeţi în acest moment raportul dintre nivelul elitelor culturale şi gradul de civilizaţie al ţării?
2. A purtat şi poartă cultura română, eliberată de constrângerile politice şi ideologice de dinainte de 1989, adevăratele valori ale democraţiei, europenităţii şi umanismului? Cum explicaţi clivajul dintre aceste valori -- în măsura în care ele au fost exprimate - şi stările de spirit ale multor români, care demonstrează o neîncredere îngrijorătoare faţă de instituţiile democratice (recte: parlament, preşedinţie, partide politice, presă, justiţie); care manifestă o combinaţie ciudată între ortodoxism şi lipsa unei trăiri religioase autentice; o suspiciune maladivă faţă de străini şi, pe cale de consecinţă, faţă de Europa în care, la modul declarativ, doresc să se integreze; o tentaţie pentru soluţiile autoritariste, de "mână forte" etc. - toate aceste hibe alcătuind o plajă mentală ce a ieşit în evidenţă şi cu ocazia alegerilor din toamna anului 2000?
Horia Gârbea,
scriitor, Bucureşti
1-2. E drept că am dat "creatori" şi "performanţe", dar asta mai mult înainte de perioada comunistă. Cei 45 de ani de comunism au făcut ca ele, dacă au mai fost, să apară ca subversive şi nu ca un model impus populaţiei. Ba dimpotrivă. În şcoală se studiau oficialii şi precaritatea învăţămîntului de limbi străine îngreuna grav accesul majorităţii tinerilor la cultură. Unii creatori români au scris, compus, cîntat, regizat mai ales în afara ţării şi scrisul lor ajungea greu în România, oricum nu la "mase", iar arta muzicală şi teatrală deloc. Funcţia lor educativă a fost deci ca şi nulă pentru majoritatea populaţiei.
În anii "educaţiei şi formării" mele Flacăra lui A.P. şi Săptămîna lui Barbu aveau tiraje enorme şi în ele scria că marii poeţi şi critici activi încă sau optzeciştii sînt nişte decadenţi periculoşi. Eu nu am crezut asta. Dar cîţi vor fi crezut şi azi votează îndîrjit cu Cine-Nu-Trebuie după ce au strigat în 1990 "moarte intelectualilor" şi "nu ne vindem ţara". Deşi erau ei înşişi intelectuali. De "tip nou" însă. Ce-o fi fost prin Basarabia, nici nu vreau să mă gîndesc!
Azi resimţim din greu "moştenirea" aceasta. De elite abia poate fi vorba, iar raportul lor cu restul populaţiei e fracturat şi de politicianism, şi de mass-media controlată de foşti membri ai "elitei" comuniste, populată de ziarişti analfabeţi şi agresivi.
Cultura română nu este încă "eliberată de constrângerile politice şi ideologice". Parţial din vina vicierii mentalităţilor, parţial din vina noilor urcaţi în vîrful societăţii după 1989. Ei practică un model antidemocratic, feudal de-a dreptul, anticultural. La fel în cultura instituţionalizată, unde reuşesc să pătrundă firesc, prin presiune economică sau politică, tot "foşti" sau oameni educaţi în spirit de "foşti". Şefii de trusturi mass-media, postulînd aparent democtaţia de mileniu III, se comportă ca nişte fanarioţi. Liderii de instituţii culturale se poartă cu artiştii ca boierii cu robii lor şi îşi exercită autoritatea prin "vechili" necitiţi şi nespălaţi. Apar publicaţii doldora de inşi fără operă în afara unor articolaşe isteţe. Inşi care practică programatic infatuarea, exclusivismul rîios şi dispreţul infinit faţă de "vulgul" care "nu pricepe nimic" şi deci nu-i merită. Dar şi, cu ciudă, faţă de cei ce "nu pricep relativitatea judecăţilor" şi vor să creeze durabil.
Asta se vede şi se transmite insidios, dînd acea "neîncredere îngrijorătoare (justificată) faţă de instituţiile democratice". De fapt simulacre ale acestora, făcute doar de faţadă, în mod declarativ şi fiind de fapt sinecure şi instrumente mafiote.
Cît de rău stăm cu toate astea s-a văzut clar în 1996-2000, cînd "cei buni" au fost la fel de abulici şi de răi, năruind orice speranţă. În 1996-2000, ca urmare, intelectualii au plecat pe capete din ţară. Mai mult ca oricînd.
De fapt, între "nivelul elitelor culturale şi gradul de civilizaþie al þãrii" e o prãpastie doar aparentã. "Elitele" au informaþia şi înþelegerea pe care le conservã cu strãşnicie şi le folosesc cu lipsã de scrupule împotriva celor pe care s-ar cuveni sã-i educe.
|
Inapoi la cuprinsul numarului