Irina Nechit

Norul egiptean
Întoarce-te cu faţa spre
cerul bolnav
din colţul geamului.
Umbreşte cu genele
soarele indispus.
Uită norul egiptean
de pe umerii Sfinxului.
Caută pe hartă patul
în care ai visat femeieşte.
Vizitează locurile
unde ai plâns pe ascuns.
Aşteaptă furtuna să scuture
roua din rai.
Treci printre fulgere
ca o ispită.

Voi şi noi
Dacă vreţi atât de mult să ne cunoaşteţi
mai întâi luaţi-vă la întrecere
cu trecătorii de pe străzile noastre
care trec pe lângă maternitate
apoi intră pe poarta cimitirului
şi se întorc în viaţa de apoi.
Sunteţi doar în trecere prin oraşul nostru?
Nu v-a trecut ameţeala de după aterizare?
Încă n-aţi încercat să vă aruncaţi
cu capul în jos de pe pod
ca să aflaţi cine trăieşte sub pod?
Este viaţă peste tot în oraşul nostru!
Veţi găsi organisme vii
şi pe strada Uzinelor
şi pe strada Sinucigaşilor
şi pe cele Şapte Coline Radioactive.
Plimbaţi-vă liniştiţi pe Strada Fructelor
gustaţi banane domneşti mure arabe
şi urcaţi înapoi în farfurie.
Iertaţi-ne că nu vă poftim la masă -
noi avem o mare petrecere
în străfundurile pământului.
Luaţi un şobolan ca amintire.
Nu vă temeţi!
Civilizaţia noastră
n-o va molipsi pe a voastră
de râie.

Mierea tiraniei
Tiranul deschide ziarul
destupă garafa cu sânge
adulmecă atent dulceţurile
din cele şapte farfurioare de cristal
îşi umple gura cu gem
îşi moaie barba în miere
desface pachetul de ţigări
o, marihuana!
Tiranul rupe ziarul
varsă garafa pe genunchi
împrăştie zahărul pe covorul persan
sparge cu pumnul
imaginea sa din oglindă
aruncă în ea cu ouă crude
le face vânt pe geam celor şapte
farfurioare tremurătoare.
Ziarul urcă pe tron.
Tiranul aruncă în el cu frişcă
suge acadele înfulecă bezele
scrie ode zaharisite
le cântă la liră
le cântă din gură:
o, mierea tiraniei!
o, fierea tiraniei!

Elegie
Sudoarea pietrelor din pumn
se scurge în râul clocotitor.
Apa miroase a piele putredă.
Omul cu un cadavru ascuns în nări
trimite lunii un sărut
se aruncă în apa fierbinte
îşi taie antenele ca pe nişte vene.
Baia de sânge e gata.

Nopţi albe
Noaptea în care ai albit
a fost o noapte albă
uitată în memoria peretelui.
Ai vrut să dărâmi peretele cu palmele
însă piatra şi mortarul s-au împotrivit.
Ai scris pe varul peretelui
mesaje pentru cei de dincolo
dar nu ai primit nici un răspuns.
Ai ros fiece literă cu ghearele
murmurând rugăciuni
în limba celor ce se rugau dincolo.
Când ţi-ai lipit urechea de perete
ai auzit cum răbufniră una după alta
nenumărate uşi trântite la plecare.
Nimeni nu rămăsese dincolo să te aştepte
nimeni nu te-a chemat pe nume.
N-avea rost să mai stai aici
zidită în somnul greu al întunericului.
Cât a fost noaptea de lungă
ai privit peretele
apoi ai trecut prin el.
Oglinda de dincolo ţi-a arătat
varul din părul tău alb.
Mâna ta albă
s-a ridicat încet şi a cules
fărâmele fosforescente de tencuială
de pe umerii tăi goi.

Carne de trandafir
Te-am privit o iarnă.
Acum văd pete albe ca neaua
pe fulgi.
Muntele agăţat de gheara lunii
se îmbracă încet
în verde.
Vino la răscruce
dă-mi mie carnea ta de trandafir.
Număr până la trei
cartea de rugăciuni
sare în aer.
Ceasul deşteptător
din biserică
sună la trei noaptea.
Slujba durează
cât un meci de fotbal.
Copiii se joacă de-a pomii.
Vino la cimitir
dă-mi mie sângele tău de trandafir.

Da, şi mirodeniile
Ai mai văzut una ca asta?
Am mai văzut.
Şi fărâmiturile?
Da, şi fărâmiturile.
Şi grindina?
Da, şi grindina.
Şi pleava?
Da, şi pleava.
Şi smocurile de păr?
Da, şi smocurile de păr.
Şi dinţii din faţă?
Da, şi dinţii din faţă.
Şi pietrele ascuţite?
Da, şi pietrele însângerate.
Şi ochii scoşi?
Da, şi ochii scoşi.
Şi mirodeniile?
Da, şi mirodeniile.
Şi cioburile?
Da, şi cioburile.
Şi de ce stai acolo înlemnită
călare pe coada de mătură?
Vino şi mătură tot!
Oh, cântă cocoşul

Monolog
Lasă-mă pe raftul prăfuit
cu bolile şi ploile mele.
Nu-mi vui printre cuvinte
nu-mi trezi foile.
Tu nu ai rupt nici un copac
în pădurile mele.
N-ai sfâşiat pânzele de păianjen
prin care se văd stelele mele.
În cerul meu galben se întâlnesc
toate plecările.
Mai lasă-mă o toamnă
pe raftul înalt.
Nu mă deschide cu o rafală.
Nu şuiera printre rândurile
scrise cu sânge.
Nu mă atinge, vânt binecuvântat,
nu mă atinge.

Balansoar
Ne potrivim pentru că ne împotrivim
punctului de vedere
al omului greu aşezat pe genunchii
omului uşor
care stă în braţele unei năluci enorme
aşezate pe genunchii unei năluci
foarte mici.
ne potrivim pentru că ne împotrivim
punctului de vedere
al nălucii mici
care o leagănă pe cea enormă
şi ţine în braţe un om greu
aşezat comod pe genunchii omului uşor.
Ne potrivim din toate punctele
de vedere
pentru că stăm cuminţi în balansoar
unul pe genunchii altuia
lăsându-i pe cei doi oameni
legănaţi de cele două năluci
să intre înapoi în oglindă.

1