Poveste şi istorie sau Scrisoare deschisă...

motto: "Acum, cum v-aţi mai putea salva?"

Noaptea greşelii, romanul marocanului Tahar Ben Jelloun, este o privire din exterior a unui autor din interiorul lumii musulmane. E un roman construit din contopirea realismului magic cu postmodernismul.

În Prolog naratorul heterodiegetic ne introduce în spaţiul în care se desfăşoară acţiunea şi anume în oraşul Tanger din Maroc. E un fel de rit de iniţiere a cititorului în naraţiunea ce va urma: o împletitură de realitate şi de imaginar. Naratorul începe să vorbească despre Tanger ca despre un orăşel oarecare, neimportant: "Aici nu ai ce vedea. Nici monumente, nici muzee, nici golfuleţe; nici măcar ceva vechi şi pitoresc, care ar putea să-ţi ofere senzaţii trecătoare, dar intense". Ca apoi să ne recomande spre vizionare un loc care "nu are nimic extraordinar" - un cimitir de câini şi pisici la intrarea căruia e un mormânt ce respiră, în care se află "nici om, nici animal, ci una din acele fiinţe care nu ar fi trebuit să existe niciodată, o fiinţă aparte, care a întreţinut legături strânse cu sursa principală a răului". Povestea fiinţei acesteia (care coincide cu Tangerul) va fi narată, sau "se povesteşte", cu precizarea că "este fără îndoială inventată".

Naratorul homodiegetic - personaj principal (pe parcurs mai apar câţiva naratori) este o femeie, ceea ce e destul de ciudat pentrul contextul musulman. Spre deosebire de Sheherizada care spune poveşti pentru a supravieţui, pentru a întinde timpul, Zina vorbeşte pentru a se descărca: "Trebuie să povestesc tot ce s-a întâmplat. Trebuie să mă descarc, ca şi cum aş fi un sac plin de grâu(...) Istoria pe care o duc cu mine mă apasă. Dacă nu mă descotorosesc de ea, o să înnebunesc, o să-mi pierd minţile şi simţul realităţii."

Începutul e scris în stilul bildungsromanelor. Vedem o fetiţă ce se naşte în aceeaşi zi în care îi moare bunicul. Ea este respinsă de realitate, din cauza că a venit în casă în acelaşi moment cu moartea. Până la adolescenţă refugiul ei vor fi norii: locul dintre cer şi pământ - "cercul patriarhilor", unde va întâlni tot felul de personaje ciudate şi diforme care comunică prin semne. În roman lucrurile sunt privite din mai multe perspective, asta fiind una dintre cauzele că lucrurile apar aici dublate sau multiplicate. Zina spune că are înfăţişarea altei femei, nereuşind să se vadă totdeauna pe ea în oglindă. Ea e concepută în Noaptea Greşelii, "noaptea fără dragoste" când părinţii îi sunt în stare de transă provocată de kif-ul fumat. Tatăl ei e dus la o moschee, iar mama i-e violată de cinci bărbaţi. Când se va maturiza, Zina va trăi încă o dată violul, de data aceasta pe propria piele. Va fi violată de patru bărbaţi în Noaptea Uitării într-o cabană împreună cu o australiancă care mai târziu va nega totul, replic`ndu-i că în timpul acela era în altă parte. Astfel că nici Zina nu e sigură dacă povestea ei e compusă din halucinaţii sau realitate. Povestea ei este una a răzbunării pe bărbaţi. La început e narată de Zina, ca mai târziu să mai apară încă câţiva povestitori, care colindă oraşele re-povestind istoria Zinei. Primul e un bărbat cu porecla Tarzan, căruia i-a fost tăiată mâna dreaptă: "O mână lată şi fină a fost cea care m-a adunat, cuvânt cu cuvânt, frază cu frază. Nu era decât o mână. Fără trup. Fără braţ (...) Era mâna ce îi fusese tăiată unui scrib care îşi trădase stăpânul." Zina mai apare ca narator pe alocuri, dar povestirea se dizolvă, e dusă de alte personaje, ceea ce creează prima impresie de ruptură, de incoerenţă, fiind de fapt un truc al lui Tahar Ben Jelloun pentru a lăsa cititorul stupefiat, de a nu şti ce să creadă, dându-i-se atâtea variante. Acţiunea nu este negată sau pusă în faţa cititorului într-o mulţime de interpretări a lucrurilor deloc sigure.

Pentru a pedepsi bărbaţii care au violat-o real/imaginar, Zina îşi adună o echipă de patru fete, care la rândul lor sunt înrăite pe bărbaţi şi astfel se pun la dispoziţia ei. Zina spune că împreună sunt o mână a răzbunării. Mai sunt şi ca o mână care scrie/se scrie. Bărbaţii sunt pedepsiţi prin dragoste, cei ce au fost apropiaţi de Zina şi "elevele" sale nu le vor mai putea uita, se vor simţi părăsiţi, uitaţi. Dacă au avut vreun vis, se vor apropia de el ca mai apoi visul să-i macine. Victimele principale sunt cinci (numărul violatorilor-taţi, numărul violatorilor Zinei plus martorul violului: Abid - un pictor căruia Zina îi distruge toate obiectele ce îi păstrează vreo amintire: jurnalele, pozele, memoria propriu-zisă, picturi pe care Abid şi le duce singur la soare pentru a fi decolorate - intertext cu Sabato ("Cunosc un scriitor argentian care nu a publicat decât trei romane; a mai scris altele nouã, pe care le-a distrus cu o imensã plãcere (...) În cazul meu, nu caut să dovedesc decât un lucru: incapacitatea de a-mi schimba oricât de puţin viaţa prin intermediul picturii"); Bilal e zdruncinat la început, fiind folosit ca un obiect sexual, tot ce rămâne e doar visul, ceea ce până la urmă de asemenea i se fură; Bashar - un colecţionar de nimfete şi timbre ce îi amintesc ceva, termină prin a-şi distruge colecţia şi prezentul; Carlos, pentru care totul este în cel puţin două exemplare: maşini, soţii, apartamente, o termină la balamuc; Saleem, în sfârşit, bărbatul - scriitor, trăieşte cu visul şi pentru a reveni la realitate. O caută pe Zina, numai lui ea i s-a părut îmbătrânită, urâţită faţă de felul în care a păstrat-o în memorie. El e cel nevinovat, cel prin care se termină povestea Zinei.

Zina este o Sheherizadă - răzbunătoare, ea pedepsindu-i pe bărbaţi cu propriile lor arme. În acest roman agresivitatea nu vine din partea femeii, ci din partea bărbatului. Femeia nu face dec`t să răspundă violenţei. Astfel că Noaptea greşelii e şi un roman al condiţiei femeii musulmane - redusă la un obiect al violenţelor bărbatului. Este extraordinar faptul că naratorul e o femeie musulmană care nu doar narează poveşti, ci şi se povesteşte, îşi spune istoria. E un fel de O mie şi una de nopţi postmodernizată. Prin personajul Salim vedem o admirabilă scrisoare pentru Salman Rushdie: "Nu ştiam că ofensa poate veni din partea celei mai mari fantezii, că imaginarul cel mai liber ar putea produce blasfemii şi că toate acestea ar putea conduce la sentinţa de condamnare la moarte."

Noaptea greşelii e un roman unde mitul şi realitatea fac un corp comun, unde (după dorinţa şi preferinţa cititorului) poţi citi continuarea a O mie şi una de nopţi sau una dintre cele mai dure critici realiste la adresa agresivităţii islamice. Zina, naratorul - personaj, e doar o mască, prin care se vede violenţa, politica aberantă, ceea ce ar trebui să ţină mai mult de mitologie decât de realitate. De altfel, lui Tahar Ben Jeloun i-a reuşit foarte bine să mascheze realul în acest roman. Un real de ne-imaginat.

1