|
O caracteristică exactă şi plastică totodată a stării de lucruri statornicită acum un deceniu în Republica Moldova a formulat-o un ţăran venit să-şi vândă la piaţă un tobultoc de ridiche: "La noi toate merg cu capul în jos - în timp ce bacii se joacă de-a bâza politică de tocmai le trosnesc şalele, lupul cu blană de democrat papă liniştit mielul aşa cum era deprins la sovietici, apoi înfulecă şi oaia, Palavramentul votează în şir legi moarte, iar miniştrii din Guvern ştiu doar a cere de pomană, pentru cã-s înºurubaþi acolo dupã culoarea cravatei ºi pe nimeni nu-i intereseazã ce au aceºtia în tãrtãcuþã.... Mata să mă ierţi, dar lucrurile la noi merg pe dos pentru că Basarabia noastră nu-i nici Ţară, nu-i nici Stat, precum liliecii care stau cu cracii în sus, cã-aºa li-i dat de la Dumnezeu, nu-s nici pãsãri, nu-s nici ºoareci..."
Concluzia la care a ajuns acest etern moş Ion Roată este, pur şi simplu, fără drept de apel şi poate fi doar completată cu exemple concrete din experienţa tristă şi amară a oricărui basarabean care se îndărătniceşte să reziste acestei poziţii nefireşti pentru oameni şi normale pentru lilieci. Mai ales că nu doar exponenţii mass-media de la noi, ci şi importante persoane de stat au recunoscut de la diferite tribune oficiale că economia subterană în Republica Moldova o substituie pe cea de stat, legală, în proporţie de peste 70%.
Cei care cunosc modul de existenţă al liliecilor - păsări-mamifere sau mamifere-păsări - ştiu că în timpul zilei aceştia atârnă cu capul în jos, dormitând, prin locuri dosite şi obscure, iar activitatea vitală şi-o încep o dată cu lăsarea întunericului. S-ar putea afirma cu toată certitudinea că firmele care practică afaceri tenebroase sunt diriguite de nişte oameni-lilieci, iar cele peste 70% din producţia lor liliecistă este produsă de oameni-lilieci dintr-o Ţară a Liliecilor, Ţară în care oamenii-oameni vor deveni în curând exponate împăiate, la fel cum într-o Ţară a oamenilor un liliac poate fi văzut şi examinat doar într-o sală de muzeu.
O legendă spune că în vremuri de mult apuse, când omul încă nu devenise o creaţie divină, între lumea păsărilor şi cea a mamiferelor s-a declanşat un război pustiitor. Şobolanii, fiind pe atunci cea mai puternică specie a mamiferelor, vroiau să-şi supună lumea zburătoarelor şi victoria în această teribilă conflagraţie era ba de partea unei tabere, ba de partea alteia. Când şobolanii ieşeau victorioşi, liliecii, pentru a supravieţui, îi întâmpinau, chiţcăind "Ura-a-a, trăiască şobolanii!", iar atunci când învingeau păsările, ciripeau cu voioşie: "Ura-a-a, trăiască păsările!". Astfel, ei au rămas într-o eternă tranziţie de la o specie la alta.
Similară e şi politica guvernanţilor noştri. Actualii noştri conducători de stat, dar în mare parte şi cei care s-au perindat în ultimul deceniu prin tabăra Puterii, au dus şi duc o politică duplicitară, conducându-se, probabil, atât de lozinca liliecilor: "Ura-a-a, trãiascã...!", cât şi de logica liliecistă precum că mielul blând suge la două oi. Când pleacă în Occident, ei se bat cu pumnii în piept, afirmând că drumul Republicii Moldova are o singură direcţie - spre porţile FMI-ului şi ale Uniunii Europene, iar poposind în palatele Kremlinului, declară sus şi tare că locomotiva trenului "Republica Moldova" are o singură staţie terminus - Uniunea Rusia-Belarus.
Un argument că în Ţara Liliecilor toate stau cu capul în jos este şi faptul că aici poate fi manipulată până şi noţiunea de timp. După Conferinţa de constituire a Asociaţiei obşteşti a autorilor "Drepturi de Autor şi Conexe" (AsDAC) din 31 mai 1999, în pofida faptului că era cu toate actele în regulă, organizaţia a reuşit să se înregistreze la Ministerul Justiţiei cu enorme dificultăţi, abia peste zece luni. În acelaşi timp o structură a economiei subterane, similară cu sute şi mii de alte fantome ce bântuie economia acestui stat aiurit de atâta "tranziţie", mai având şi un statut care încalcă în mod flagrant Legea privind dreptul de autor (pentru că nu reprezintă pe nici un autor), a fost înregistrată într-un mod superexpres, posibil doar în Þara Liliecilor. Astfel, preºedintele acestei organizaþii-fantome prezentase actele, viceministrul Justiþiei le vizase pe 24 iunie 1999, iar Certificatul de înregistrare Nr.1031 le fusese eliberat pe... 23 iunie 1999! Ura-a-a, trăiască Ministerul Justiţiei din Ţara Liliecilor!
Încă un exemplu concludent că timpul în Ţara Liliecilor merge pe dos este şi recenta reinstalare în centrul oraşului Făleşti a monumentului idolului comuniştilor V.I. Lenin. La acest capitol poate fi adusă şi intenţia majorităţii absolute a "liliecilor" din Parlament de a reveni la raioane, de a restaura imperiul sovietic prin aderarea la Uniunea Rusia-Belarus, după care ar urma, indiscutabil (logica liliecistă e tare ca cremenea), refacerea kolhozurilor, apoi revenirea la regimul totalitar cu un nou Stalin la Kremlin şi, fireşte, deportarea celor indezirabili - adică a celor răi de gură şi de scris, adepţii partidelor de opoziţie, iar în final şi a celor îmbogăţiţi peste noapte - acţiune similară celei de după perioada NEP-ului bolşevic, mai ales că gulagurile din Siberia n-au fost şterse de pe faţa pământului, ele fiind lăsate în stare de conservare, gata oricând să înghită nu una, ci zeci de ţări liliecizate.
Se pare că performanţa celor de la cârma statului liliecist este cota anului 1947, timpul de cruntă foamete adusă pe aceste meleaguri nu atât de intemperiile naturii, cât de zeloşii "măturători" sovietici de poduri şi hambare. Supravieţuitorii acelui flagel îşi amintesc cum pentru o găleată de cartofi îngheţaţi sau pentru o baniţă de grăunţe scoteau din case covoare, scrinuri, tapiserii, icoane şi alte lucruri de o valoare inestimabilă, ele constituind tezaurul cultural al unei naţiuni. Drept confirmare poate fi recentul caz de la o şcoală din judeţul Ungheni, relatat de cunoscutul economist şi publicist (autor al volumului Căderea premierilor), profesorul universitar şi doctorul în economie Vasile Şoimaru, care donase trei exemplare din recentul său studiu Cornova ca distincţie celor mai buni absolvenţi ai primului an din acest secol. Superbul volum de 710 pagini, cu sute de fotografii şi documente autentice, la care au colaborat cei mai valoroşi specialişti - sociologi, istorici, economişti, etnografi - din mai multe ţări ale lumii, discipoli ai celebrului D. Gusti, volum al cãrui preþ de cost trece de o sutã de lei, cât ar fi de incredibil, a produs în sufletul elevilor menþionaþi doar un soi de reticenþã, ei preferând, la alegere, un premiu bãnesc de... zece lei.
S-a ajuns, iată, şi la starea în care oamenii, chiar şi tinerii, renunţă la valorile ce ţin de cultură şi spirit, alegând să-şi salveze constituţia fiziologică de dragul căreia cu cei zece lei ar putea cumpăra trei pâini sau o sticlă... de rachiu.
Iar nu de mult Parlamentul din Ţara Liliecilor a adoptat o modificare la sancţiunile pentru încălcarea regulilor de circulaţie, sporind de vreo zece ori amenzile şi uitând să mărească şi salariile poliţiştilor de, cel puţin, douăzeci de ori. Şi în cazul acesta iniţiativa legislativă a fost gândită cu capul în jos, cazurile de corupţie şi de mituire urmând să devină un mijloc sigur de "salarizare" suplimentară a personalului din poliţia rutieră.
Doar unei asemenea "ţări" i se poate cere, precum a procedat cu o impertinentă nonşalanţă Rusia (la elaborarea Tratatului de bază dintre Moscova şi Chişinău, document ce urmează a fi semnat de preşedinţii Putin şi Voronin în septembrie curent), ca limba rusă să fie recunoscută (şi legiferată) drept "limbă de comunicare între minorităţile naţionale din Republica Moldova", diriguitorii de la Kremlin considerând, probabil, că "liliecii" pe care i-au deprins să existe cu capul în jos nu pot comunica între ei într-o altă limbă de stat decât în cea a Federaţiei Ruse.
Faptul că după zece ani de vânzoleală "de-a democraţia" am ajuns la starea de lucruri de până la 1989, când puterea absolută în acest teritoriu o deţinea partidul komuniştilor, dovedeşte în modul cel mai elocvent că trăim în Ţara Liliecilor, unicul loc de pe glob unde timpul curge îndărăt.
Noţiunea de "democrat" poate fi întoarsă pe dos numai într-o asemenea formaţiune statală în care timona de la această "corabie a nebunilor", doar cu mici intermitenţe, a fost în permanenţă în mâinile fostei nomenclaturi komuniste, iar vina pentru dezastrul econo-mic, social ºi moral este pusã cu nonºalanþã bolºevicã în cârca unor misterioºi... democraţi. Într-o Ţară a Liliecilor, unde, după cum profetic a constatat ţăranul care vindea ridiche, "toate stau cu cracii în sus", nu poate exista democraţie şi democraţi, sintagma e pur şi simplu un nonsens.
Nomenclatura komunistă, susţinută şi diriguită de fostul centru imperial, a reuşit cu mult succes dezbinarea forţelor naţionale, provocând în mijlocul populaţiei băştinaşe atât sentimentul de dezgust faţă de democraţie, căreia i s-a denaturat sensul, cât şi o cronică disperare şi un (aproape) iremediabil pesimism. Doar un disperat poate cerşi cruţare de la călăul său, doar un disperat, având în spate o cruntă experienţă de exploatat şi certitudinea că, indiscutabil, komuniştii de azi sunt aceeaşi komunişti de ieri, poate vota pentru Lilieci.
Regizorul acestui lamentabil spectacol de "comedie umană" este, bineînţeles, nomen-clatura komunistă, dar fără aportul "asisten-ţilor" din firava noastră elită politică "de dreapta", care erau siguri că montează o "tragedie optimistă", cu siguranţă, nu se ajungea la dezastrul electoral din 25 februarie curent. Conform părerii majorităţii absolute a "dezamăgiţilor", în special a celor tineri, dar şi a profesorului universitar Sorin Antohi (vezi Contrafort nr. 3-6, 2001), este evident că "avem nevoie de oameni noi şi persuasivi în "tabăra" democraţiei, avem nevoie de idei şi de programe de schimbare, trebuie să ne imaginăm un viitor comun şi realist, apoi tot noi trebuie să-l şi edificăm", iar actuala clasă politică, care "nu are nimic de oferit pentru azi şi pentru mâine" şi care "încearcă să ne îmbrobodească vorbind fără şir despre alaltăieri şi despre răspoimâine", ar trebui să conştientizeze, în special "jalnicii tribuni de mahala", că şi-au jucat extrem de prost rolul şi că din cauza lor societatea dintre Prut şi Nistru a revenit la neomeneasca poziţie liliecistă - cu picioarele în sus.
Doar câţiva ani am mers cu fruntea ridicată, ca oamenii. Din păcate însă cei aproape cincizeci de ani de existenţă liliecistă, cu capul în jos, ca un drog sau ca un cântec înşelător de sirenă ne mai ademenesc încă. Vom reuşi oare să redevenim oameni în această Ţară a Liliecilor?
|
Nicolae Rusu
Inapoi la cuprinsul numarului