Ceea ce îi separă pe oameni este raportul lor faţă de soare, nu frontierele (2)

- Vorbeşte-mi despre creaţia ta. Am aflat, studiindu-ţi CV-ul, că preferi interferenţa artelor. Cum se împacă literatura cu pictura în destinul tău?

- Am început cu desenul şi cu pictura. Desenele mele sunt asemănătoare frazelor: benzi lungi de peisaje ce pot fi parcurse cu privirea de la stânga la dreapta. Şi uleiurile, mari, nişte heleştee. Îmi plac mult picturile lui Edward Hopper, Motherwell, Claude Monet. De când mi s-au născut copiii (trei în doi ani, dintre care doi sunt gemeni - un băiat şi o fată), viaţa mea a început să semene tot mai mult cu cea a Cenuşăresei (în prima parte); cu toate acestea, am continuat să desenez, mă gândesc chiar să ilustrez o carte. Am şi o mare admiraţie pentru artele apropiate, cum sunt muzica şi cinema-ul (aici nu e nevoie de nici o explicaţie).

- Am învăţat limba rusă întru totul hazardat, fiind atrasă de o limbă indescifrabilă la prima atingere, care putea fi la fel de bine şi araba sau chineza. Lucrarea mea de licenţă la Universitatea din Geneva avea ca temă "Spaţiul la Mandelstam", un scriitor pe care îl ador, foarte dotat, foarte persecutat, care se trăgea din Sankt Petersburg, la fel ca şi Iosif Brodsky, un alt scriitor splendid, mort prea devreme (Departe de Bizanţ, Acqua Alta).

Vizitând atât de rar Estul, puţine persoane din Elveţia cunosc realitatea fostelor ţări comuniste. Chiar şi reportajele nu ne spun mai nimic despre mirosurile, despre visele, temerile, proiectele oamenilor simpli din Est. Nimeni nu vorbeşte despre puterea pe care trebuie să o ai în Est pentru a te scula dimineaţa ori pentru a te culca seara. Oamenii sunt neputincioşi în faţa bandelor de mafioţi, care îi supraveghează pe cei care iau decizii, bande care au în subordinea lor alte bande, iar acestea - alte grupări criminale supuse lor, şi tot aşa până la nesfârşit. O păpuşă rusească infernală. Cât despre guverne, ele nu reflectă niciodată popoarele. Oraşele nu se aseamănă satelor. Moscova şi deciziile care se iau acolo sunt foarte departe de ospitalitatea familiilor care ne-au găzduit vara trecută la Kaliningrad. Ceea ce îi separă pe oameni este raportul lor faţă de soare, nu frontierele. Ceea ce mănâncă. Ceea ce fac pentru a seduce, dacă au chef. Capacitatea lor de a suporta sau de a iubi tăcerea. Felul cum îşi protejează casa. Dacă sunt hărţuiţi de către şefi. Dacă au apă caldă iarna. Vanitatea. Eu-l. Curiozitatea.

- Ce contacte ai avut de-a lungul timpului cu cultura română?

- Puţine, puţine. Spre regret. Singurele mele contacte cu civilizaţia românească sunt ţambalul lui Ion Miu, vizita unei românce invitate de un prieten de-al meu, pictor, descrierile României de către Jason Goodwin în Drumuri scurte (Phebus), o prietenie de lungă durată cu proprietara unei galerii, originară din Banat, care s-a căsătorit de trei ori, aceste schimbări făcând ca viaţa ei să semene cu un roman poliţist. Şi, bineînţeles, râsul de neuitat al lui Vasile Gârneţ.

- Corinne, îţi mulţumesc pentru simpatie şi pentru amabilitatea cu care ai răspuns acestor întrebări.

Interviu realizat de Vasile GÂRNEŢ

Pagina precedentă

1 2